931 matches
-
consumate În parcuri era Încă departe. Tăinuirea, atât de plăcută la țară, devenea acum o povară și totuși nici unul din noi nu putea accepta ideea unor Întâlniri cu martori acasă la ea sau la mine. Drept urmare, am fost siliți să hoinărim mult prin oraș (ea, În blănița ei gri, eu cu ghetre albe și guler de caracul și cu un box În buzunarul căptușit cu catifea) și această permanentă căutare a unui refugiu oarecare dădea naștere unui ciudat sentiment de deznădejde
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
toată această scenă artificială mi s-a părut desprinsă dintr-o ediție frumos ilustrată, dar din păcate prescurtată, a Celor o mie și una de nopți. Dintr-odată am simțit toată tristețea exilului. Există desigur antecedentul lui Pușkin - Pușkin care hoinărise aici În exil, printre chiparoșii și dafinii aclimatizați -, dar deși eram poate influențat și de elegiile lui, nu cred că exaltarea mea era jucată. De atunci Încolo, timp de mai mulți ani, până ce scriind un roman m-am eliberat de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
reconsidere ideile preconcepute din tinerețe și Încă mai vedea În scurta domnie a lui Lenin, un fel de strălucitor quinquennium Neronis. S-a uitat la ceas, eu m-am uitat la al meu și ne-am despărțit, iar eu am hoinărit prin oraș pe ploaie, apoi am vizitat The Backs și am privit câtva timp ciorile din plasa neagră a ulmilor desfrunziți și primele flori de șofran apărute pe gazonul presărat cu mărgăritare de brumă. În timp ce mă plimbam pe sub acei copaci
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la mine. Împleteam și vorbeam vrute și nevrute. Odată cu trecerea în noul an, cel care avea să fie ultimul, 1989, am simțit că între mine și oamenii din acea comună s-a deschis un abis. Erau distanți, iar politețea lor era rece. Hoinărind pe drumurile comunei și privind satele aruncate pe dealuri, locuri de care nu mă lega nimic, nici amintiri, nici nostalgii, nici doruri, îmi încolțea fără voie, în minte aceeași întrebare: „Ce caut aici, pe aceste meleaguri?”. Nu aveam prieteni. Câteodată
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
RDG-ului Semper Opera, Palatul Zwinger... -, altele de autoritățile Germaniei reunite printre care cunoscuta Frauenkirche. Meditând la aceste tragice întâmplări, m-am înseninat amintindu-mi că aici, în 1785, Schiller a scris versurile "Odei bucuriei", astăzi Imnul Uniunii Europene! Dacă hoinărind prin Dresda nu aveai norocul să te întâlnești cu Schiller, prin perioada 1985-1990, puteai să dai nas în nas cu un personaj straniu, cu cască de cosmonaut, girofar, radar și telescoape. Era șeful "reprezentanței KGB din Florența Nordului", viitor președinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
care semăna cu cele din serialul cu miliardari americani, "Dallas" (îmi aminteam de băi, dar nu și de ei spălându-se). Am profitat de instalații, ne-am îmbrăcat de plimbare și am ieșit să dăm un tur prin Madrid. Am hoinărit cam o oră prin jurul hotelului și ne-am reîntors, că se făcuse ora prânzului. Restaurantul era tot de "5 stele" mobilier vechi, tablouri, personal stilat, fețe de mese impecabile... Clienții erau puși la patru ace și uitându-se la noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
creionul se mai pierdea, sau buretele, dar, cu aceste unelte primitive, au învățat arta scrisului și socotitului foarte multe generații. În fiecare zi aveam grijă de ele și nu îmi pot imagina copilăria mea fără tăbliță. Odată ajunși acasă, după ce hoinăream culegând castane frumoasele castane cafenii, catifelate, căzând cu o delicioasă pocnitură pe trotuar ne scriam primele lecții ale vieții pe tăbliță; eram învățați cu strășnicie că numai copiii leneși nu vin cu temele făcute. Acum ar trebui să spun ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
aceste zile de toamnă. În timp ce lumina pleacă nu știu pe unde... venind de nu știu unde întunericul, frunzele s-au așternut, tăcute, pe trotuare, s-au prefăcut într-un covor gros, roșu, cu largi pete aurii, cu miros de pământ umed; am hoinărit pe Strada Probei, pe Strada Melancoliei, pe Strada Calafatului... Acolo cânta, în urechea mea întristată, cânta un cântec Maria Tănase, un cântec de mahala: "Un țigan avea o casă, doi copii și o nevastă, nevasta era frumoasă, de-ți făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Era în preajma toamnei, în Țara Hațegului, stăteam tolănit pe o bancă, așteptând lângă o gară să apară câte un tren ce se auzea urcând, gâfâit, spre Sarmisegetuza. Era cu vreo câteva zile înainte de 23 august, acela "titular". Nu știu de ce hoinăream pe acolo, închipuindu-mi că sunt un aventurier autentic, unul din Far West... Peisajul, o largă vale străbătută de oglinda Râului Mare, se pierdea în masivul albastru al Retezatului, unde încă mai era zăpadă (era toată vremea zăpadă, acolo sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
țină în casa lui. «Doamne, ce trebuie să fac?» Mama Angela și Masina erau bune și evlavioase, dar nu dispuneau de energii tinerești și nici de pregătire pedagogică pentru a-i ține în frâu pe acești copii obișnuiți cu viața hoinărească. Dificultățile erau reale, cu atât mai mult cu cât mama Angela era bolnavă și slăbită. În iarna anului 1906, frigul și umezeala dominau indiscutabil. Soarele palid invernal nu izbutea să pătrundă în deschizătura străduței Fontanelle, o deschizătură strâmtă și largă
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
O distracție pentru copiii de atunci. Cele necesare, încărcate în două căruțe, au precedat copiii. Între cântece, alergări și rostogoliri pe pajiști, după amiaza-târziu, mărșăluitorii au ajuns la Costermano. Un loc de vis pentru acei copii care erau obișnuiți să hoinărească pe drumurile noroioase și pe străduțele murdare. Scenariul e variat și plin de culori: albastrul profund al lacului Garda, verdele palid al colinelor dulci înveșmântate de vii, griul estompat al blândului muntele Baldo, galbenul colorat al râului Adige. Aerul proaspăt
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
bolta senină a cerului se alintă câțiva norișori pufoși. Ioana se ridică de la masa de scris.Deschide fereastra. Razele soarelui îi mângâie chipul. Își sprijină coatele de pervazul ferestrei. Închide ochii. Vântul călduț i se joacă în plete. - Vino să hoinărim împreună! îi spune un GÎND ștrengar. Fetița nu se împotrivește. Se lasă purtată pe aripi de vânt și de închipuire. - Vrei să poposim aici? o întreabă GÎNDUL hoinar, oprinduse sus, pe Dealul Repedea. Privește pădurea!E toată smălțuită cu toporași
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
zâmbet cât o primăvară timpurie, îi înflorește pe chip. - Îți mulțumesc, GÎNDULE înțelept! Acum știu, nimic nu e întâmplător.Toate au un rost în lumea asta: și soarele, și vântul, și primăvara, și... Iartă-mă! Nu mai am timp de hoinărit.Trebuie să-mi fac temele.La revedere! EXERCIȚII APLICATIVE: 1) Întrebări: * În ce anotimp se petrece această întâmplare? * Care este personajul care o îndeamnă pe Ioana să pornească în călătorie? * Ce fel de călătorie face fetița? * Ce însușiri are GÎNDUL
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
intelectual de elită. [...] Condei harnic și alert, el a vehiculat ideile și operele culturii moderne și contemporane, punând cultura lor la îndemâna oricui a fost dispus să o privească. [...] Calificându-se însuși drept „autor-amator”, recunoscând că îi place mai ales să „hoinărească absolut slobod printre idei, imagini, cărți, amintire și vise”, el mărturisește cât se poate de onest despre sine. [...] Steinhardt discută despre literatură cu pasiune și, în cazurile clasate mai ales, cu pricepere și competență, fără a se dedica totuși profesiunii
STEINHARDT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
Africei răsăritene, pref. autorului, București, 1936; Nopți barceloneze, pref. Liviu Rebreanu, cu desene de E. Deșliu-Petraglu, București, 1937; Argentina, pref. autorului, București, 1938; Mănăstirile noastre, București, 1940; La vânătoare în Congo, îngr. Mihai Gheorghe Andrieș, pref. Paul Anghel, București, 1968; Hoinărind prin țară, îngr. și pref. Constantin Darie, București, 1971; Peste mări și țări, îngr. Ion Nistor, pref. Domnica Filimon, București, 1973; Printre canibali, îngr. și pref. Valentin Borda, București, 1992. Repere bibliografice: P. Ș. [Pamfil Șeicaru], Un muscelean celebru în
TICAN-RUMANO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290169_a_291498]
-
la nu știu ce institut de cercetări sau proiectări legumicole, eu eram inginer la IPROMET, angajat În urma unui concurs care promisese provincialului mult râvnitul „buletin de București”. Curând după sosire, am aflat că Domnul, nu tovarășul, Radu Petrescu dispăruse din forfota supraanimată. Hoinărea, am Înțeles, prin port și pe străzile Brăilei, mai interesat de „ce se vede” În peisajul urban și acvatic, și poate În cel celest, decât În proximitatea zurbei mondene. I-am fost prezentat, totuși, la un moment dat. MRP Îl
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
1942 MARELE STAT MAJOR Secția I-a către CORPUL 3 TERITORIAL Stat Major Urmare la Nr. 904.466 din 2 Octomvrie 1942; Am onoare a face cunoscut următoarele: - Evreilor repartizați în detașamentele exterioare de lucru și cari vor fi găsiți hoinărind în afara cantonamentelor destinate detașamentelor din care fac parte, sau se vor fi dovedit că întrețin o propagandă dăunătoare intereselor naționale, li se va aplica prin Marele Stat Major, sancțiunea de trimitere în ghettourile din Transnistria. - Aceiași măsură se va aplica
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
Major cu ordinul No. 420.794 din 3 August 1943 către Guvernământul Provinciei Basarabia a dispus repetarea ordinului Marelui Stat Major No. 916.415 din 5 Noemvrie 1942, referitor la sancționarea evreilor din detașamentele de lucru, cari vor fi găsiți hoinărind în afara cantonamentelor destinate detașamentelor din care fac parte. Totodată, ordonă că se va aplica contra evreilor infractori sancțiunea de internare în Lagărele din Transnistria, potrivit adresei Președinției Consiliului de Miniștri No. 15.080 din 3 Noemvrie 1942, adresată Guvernământului Basarabia
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
în cer, nici pe pământ. Când am ajuns în oraș - era primăvară -, animalele aveau blana scurtă, de diverse culori. Unele erau negre sau bej, altele albe sau maronii, ca să nu mai vorbesc de cele tărcate. Ei bine, toate aceste animale hoinăreau pașnic pe pajiștea de un verde crud de parcă se lăsau purtate de vânt. Păreau atât de liniștite, încât dădeau impresia că vor să mediteze. Respirația lor era silențioasă ca ceața dimineții, iar când pășteau, nu scoteau nici un sunet. Când se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
câteva straturi de flori. Poate de vreun metru lățime. Sunt bine îngrijite. Primăvara îți clătești ochii cu șofrani, gălbenele și panseluțe, iar toamna cu mărărițe. Când sunt florile înflorite, clădirile par și mai jalnice. Zona a fost splendidă cândva. Când hoinărești pe deal, nici nu-i greu să-ți imaginezi ce se întâmpla acolo pe vremuri: copiii se jucau fericiți pe străzi, se auzeau acorduri de pian de la ferestre, aromele mâncărurilor servite la cină pluteau pur și simplu în aer. Simt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
criminali... Și ce s-a întâmplat cu ei? N-au mai ajuns niciodată la suprafață. Ai auzit de grote, nu? Sunt câteva sub vârtej. Stau cu „gurile“ deschise, gata să înhațe tot ce le pică la îndemână. Cei ajunși acolo hoinăresc în beznă pe veșnicie. Vârtejul domina zona. Aveai impresia că din el se înalță nori de aburi uriași. Răsuna precum gemetele a nenumărate suflete în agonie. Ea a găsit o bucată de lemn de-o palmă și a aruncat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fond, asta nu era treaba mea. După capul meu, oamenii ar trebui să respecte niște reguli generale. Dar indiferent de ceea ce gândesc eu, arabii vor continua să extragă petrol care va fi transformat în electricitate și benzină, iar lumea va hoinări în continuare pe străzi noaptea, folosindu-se de resursele respective. Decât să mă gândesc la tâmpenii de-astea, mai bine îmi vedeam de ale mele. Și așa aveam destule probleme! Am pus ambele mâini pe volan și am oprit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Cea care nu sfârșește astfel, lasă în urma ei o moarte incompletă, iar fostul ei posesor trăiește pe vecie doar cu ceea ce i-a rămas în suflet. Urme vagi. Cei cărora nu le-au murit umbrele sunt exilați în pădure și hoinăresc acolo toată viața, izolați de lume, posedați de gânduri și idei. Nu știi ce se întâmplă în pădure? Am încuviințat. — Pe ea nu o poți duce în pădure, continuă Umbra. Este perfectă și n-are suflet. Cei perfecți locuiesc în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de nu ți-ai dat seama până acum? Nu mi-am dat și gata. — Bine, îți spun eu. Sufletele oamenilor sunt transportate dincolo de Zid de către animale. Asta am vrut să zic eu prin „luarea spumei“. Animalele nu fac decât să hoinărească de colo-colo și să absoarbă sufletele, pentru ca apoi să le ducă în lumea de afară. Când vine iarna, ele mor cu rămășițe de suflet în ele. Nu frigul și lipsa de hrană le ucid, ci greutatea sinelui pe care le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Caută-mi, te rog, sufletul. 35 În țara aspră a minunilor Unghieră, sos cu unt, vază de fier Am tras mașina în fața bibliotecii la cinci și douăzeci și cinci. Pentru că îmi mai rămăsese timp la dispoziție, am ieșit din mașină și am hoinărit pe străzi. M-am uitat puțin la o partidă de golf transmisă în direct la televizorul unei cafenele, după care am intrat într-un salon cu jocuri mecanice pe video. Scopul celui pe care mi l-am ales era să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]