3,770 matches
-
pe toate! Ce lucru mare a fost pentru mine când am descoperit, în grâu, un cuib de prepeliță, ca o fântână, mic, rotund, cât o farfurioară, înconjurat de un gărduleț - și când puii au dispărut parcă în pămînt! Era peste iaz, în câmpie, aproape de o pădurice, care de-acasă de la noi se vedea ca o sprânceană la marginea orizontului. Toate mi se păreau foarte departe - în toate direcțiile mi se părea că se sfârșește o lume, după care începea regiunea basmelor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
directorul gimnaziului mă recomandase ca preparator pentru un băiat. M-am dus. Am suferit mult la început. Boieri, lume străină, obiceiuri necunoscute etc. Dar ce frumos era acolo! O casă ca un palat, înconjurată de grădini de florării - cu un iaz colosal în mijlocul grădinilor, cu un pod frumos peste iaz, cu bănci și chioșcuri prin grădini. La masă ne chema cu un clopot. Uneori la masă erau câte 40 de musafiri. Și azi parcă-mi aduc aminte de lucruri de pe altă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
M-am dus. Am suferit mult la început. Boieri, lume străină, obiceiuri necunoscute etc. Dar ce frumos era acolo! O casă ca un palat, înconjurată de grădini de florării - cu un iaz colosal în mijlocul grădinilor, cu un pod frumos peste iaz, cu bănci și chioșcuri prin grădini. La masă ne chema cu un clopot. Uneori la masă erau câte 40 de musafiri. Și azi parcă-mi aduc aminte de lucruri de pe altă lume. De-atunci n-am mai văzut așa viață
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
inele cu "scrisori" sau batiste și, noaptea, lampioane venețiene, confecționate de ea; mă urcam în copaci să-i aduc fructele cele mai frumoase, retrase parcă anume, ca-n poveste, pe vârful crengilor greu de ajuns; ne plimbam cu barca pe iaz, "ancorînd" pe la adâncuri, în umbra verde a sălciilor pletoase, ea în niște chioșcuri vii, care ne izolau de lume, ca să citim, să conversăm și să ne admirăm mutrele în oglinda apei, ori ca să prindem pește cu undița, așteptând în zadar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și spiritele morților s-ar fi Întors În sat, amestecându-se printre cei vii. Poate că, Își spuse ea, cel mai bun lucru ar fi să lege un bolovan sau o nicovală de cutie și s-o arunce Într-un iaz sau Într-o fântână, dar, procedând astfel, nu cumva ar fi păcătuit și mai mult față de cei vii, spurcându-le apa, cât și față de cei morți, pe care nu i-ar fi lăsat să-și ispășească, după cum era voia Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
gol, cu gândurile duse parcă pe altă lume. Cimitirul altădată foarte Îngrijit se transformase Într-o pădurice de nepătruns, unde se aciuaseră dihorii, vulpile, bursucii și alte dihănii. Crucile fuseseră furate și puse pe foc, iar În morminte colcăiau șerpii. Iazurile se acoperiră de mătasea broaștei și se transformaseră În mocirle urât mirositoare. Băile de abur, ca și șurile ce străluceau altcândva În soare, se transformaseră și ele În ruine. Până și granița, altădată atât de bine păzită, fusese lăsată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
le pune la locul potrivit. - Cred că o să am nevoie de serviciile lui, murmură oaspetele. Sângele-mi miroase a mâl stătut, va trebui să-l reîmprospătez. - Dacă aveți nevoie de lipitori, nu aveți decât să vă duceți seara pe malul iazului, sunt acolo câte vreți... Numai că trebuie să aveți grijă să nu adormiți, că nu vă mai treziți. Or să vă sugă tot sângele din trup. Așa a pățit pe vremuri mitropolitul Iosaft. S-a dus pe malul iazului, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
malul iazului, sunt acolo câte vreți... Numai că trebuie să aveți grijă să nu adormiți, că nu vă mai treziți. Or să vă sugă tot sângele din trup. Așa a pățit pe vremuri mitropolitul Iosaft. S-a dus pe malul iazului, s-a așezat lângă o răchită, și-a coborât picioarele În apă și a adormit. Iar lipitorile i-au supt și ultima picătură de sânge din organism. - Nu uita, dragă Mașa, că eu sunt extraterestru, nu mitropolit. Și nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nici mai lungi. Iar norii semănau adesea și ei cu niște zdrențe ce se legănau ușor În bătaia vântului sau cu o balie plină de clăbuci, sub care se ascundeau dealuri, munți, câmpii și o mulțime de sate și orașe. Iazurile și acoperișurile caselor sclipeau ca niște oglinjoare În mâinile unor copii ce se bucurau de soare, numai marea, ca și zborul, părea să nu aibă nici Început și nici sfârșit. Timpul se scurgea cu o Încetineală uluitoare. Minutele și secundele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
loviți, vă rupeți în două. Zach a zâmbit. Lasă-i să-l creadă nebun; el știa cum stătea treaba cu gabarele și cu râurile. El era un băiat de fermă care, în orice minut liber pe care-l avusese, căutase iazuri, canale de irigație sau de colectare. Fericirea lui era alunecoasă și nu se obținea decât prin intermediul apei. În fiecare vară, trăia practic pe râuri. La început, pe bărci gonflabile, cu care se dădea în jos, pe blândul Snake, apoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
partea cealaltă a gardului. Vecinii nu-l invitaseră niciodată pe la ei, iar Mike a fost uluit de cât de mult construiseră în grădină - nu era vorba numai de cascada care revărsa apa peste niște bolovani artificiali uriași, ci și de iazuri miniaturale cu pești, poduri japoneze, aranjamente florale în culori asortate, un chioșc și spații cu gazon. Terasa placată cu ceramică era decorată cu mobilier tapițat, care trebuia să fie pus la adăpost când afară ploua. Întregul ansamblu era iluminat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
suflet o piatră. Mi-e iarnă pe buze, mi-e vânt și mi-e ger, Iar plugul se-nfige în creier ca-n fier Și lacuri se varsă pe dealuri de-obraji, Un gând se adună în ochi ca în iaz... Pe sâni crește lavă, adânc mai palpită, Iar miezul e fript pe sub ei, pe sub pită, Nechează și arde, e roșu-văpaie, Nebună zvâcnește și arată a ploaie. Urechea visează că leagănă flori, Din zori până-n seară, din seară în zori, Tot
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în mantouri lungi și-n pantaloni de blugi se grăbesc și se tot zoresc și umbletul și-l măresc iar noi doi cuminți ne jucăm de-a v-ați ascunselea sub umbrele mari crezând că suntem țâncii și stăpânii luncilor iazurilor și pădurilor dar nu e așa căci eu plâng după jucăria stricată din buzunarul tot mai ros de moliile ucigașe iar tu plângi după mica mea lume ciudată cu ieri prin care treceau călăreți în goană azi umbra unui cântec
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Au doi copii, ambele fete În vîrstă de doi și, respectiv, patru ani. În grădină - ceva legume, acoperite cu folii de vinil. Totul Îți lăsa impresia unei atmosfere de familie gospodară. Soarele ieșise de după nori și Întreaga grădină părea un iaz de lumină. Pentru că se mai Încălzise și voiam să-mi scot paltonul, am refuzat invitația de a intra În casă și am cerut permisiunea să rămîn pe verandă. Conform spuselor doamnei Toyama... (În clipa aceea s-a auzit un claxon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de zile, că se așezase uitarea peste toate. Stăteam, bună parte a zilei, pe prispa casei învățătorului. Pălăvrăgeam cu el, cu soția acestuia, și cele două fete ale lor, cu care făceam uneori plimbări în după-amiezi sticlinde, de-a lungul iazului comunal; îmi odihneam privirea, fără să se observe, în ochii Anei, fiica cea mare, a cărei vârstă, aflată la miezul primăverii ei, îmi amintea de un alt timp, întâmplat cu cinci ani în urmă, alături de Keti. Din această cauză, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu șareta, dacă trenul a sosit la timp, câtă lume a fost, și altele, în timp ce Ana îi privea pe amândoi gândind ca pierdute după-amiezile petrecute aici, pe prispa și în curtea casei cu tânărul chiriaș, ori plimbările de-a lungul iazului sub copacii rămași în singurătatea ținutului. Se uita uneori, anume, la tabloul pe care i-l dăduse, simțea nevoia să-l întoarcă, să citească - să recitească - cele două rânduri scrise spre amintire pe spatele pânzei, și semnătura citeață (ușor orgolioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fel de oameni și nu-ți face cinste. Mi-ai dăruit, totuși, un tablou - de ce mi l-ai dăruit?” - Vocea Anei era clară, cu o ușoară melancolie ca-n după-amiezile plimbărilor împreună cu sora ei și cu mine, de-a lungul iazului comunal. - „E adevărat, răspunsei. Vă voi scrie, desigur, se cuvenea de mult s-o fac, dar viața te ia și te duce și tot amâni, azi, mâine, poimâine, până uiți, apoi iar ți-aduci aminte, și la fel, până trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sufrageria modestă cu mobilă rurală, sub veghea crucifixului din perete, vorbeam și râdeam, mă obișnuisem cu ei, mă oglindisem în ochii Anei, mă preumblasem primăvara și vara cu ea și sora ei de-a lungul lizierei pădurii și pe malul iazului comunal, familia lor devenise ca propria mea familie, o a doua natură, de care abia acum îmi dădui seama că prinsese rădăcini ce stăteau uitate în miezul ființei, fără să le simt prezența, ba credeam, uneori, că totul era dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vă revăd” nu intra numai familia lui, cum ar fi putut crede el, ci toată așezarea aceea cu oamenii și casele lor. Niciodată nu poți să uiți locul în care ți-ai început profesiunea. Ne apropiam, iată liziera pădurii și iazul, în curând ulița principală, prelungire a drumului comunal, apoi cele laterale, iată, așa zisul centru, primăria, restaurantul, un birt mai arătos, iată localul fostei judecătorii, acum cămin cultural, în sfârșit casa învățătorului, unde oprirăm; dacă am mai fi mers douăzeci-treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
părăsesc comuna, nu comuna ci casa lor în care, descoperii acum, puteam să trăiesc în tihnă până la sfârșitul acestei vieți. Mai erau oamenii cu care mă salutam când treceau prin fața casei sau mă întâlneam în drum cu ei, păduricea și iazul și ulițele acelea străvechi, de sute de ani, păziți de câini dormitând în praful din fața porților sau cutreierând, părând ai nimănui, printre cotloane. Un regret adânc, săpând, în ziua aceea și a doua zi la fel și-n zilele vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu căldura pe care o imprima vorbirii, dădea adunării intimitatea necesară, căci, fiind în afara împiedicărilor noastre ce nici nu le bănuia, amintea în gura mare, și încă cu nostalgie, de zilele prezenței mele în comună, ba chiar de plimbările din preajma iazului, de care știa ca oricare din comună. Prinsă în plasa amintirilor, Ana ridică la un moment ochii către mine și îi întâlnii astfel privirea care avea de data asta ceva disperat în ea, în timp ce Lung vorbea mai departe, nu interesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pământ și dumneavoastră tabacheră de argint. Râserăm. Oamenii treceau prin fața porții și salutau plecându-și capul sau scoțându-și pălăriile; răspundeam cu mare mulțumire, iar Lung era fericit. Când am plecat am străbătut ulițele singur, apoi marginea păduricii și a iazului, până puțin înainte de lăsarea serii, când cerdacul casei învățătorului se lumină de cele două becuri cu abajururi de tablă, vopsite deasupra în albastru, atârnând de fire lungi, împletite până puțin deasupra capetelor lor. Ana, mama ei și sora se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Te iubesc», așa cum îți spun eu acum, un gest, un singur gest de apropiere, nimic. Tăcerea ta era o minciună și tu știi foarte bine asta, putem minți pe alții cât vrem, dar pe noi înșine niciodată. De-a lungul iazului îmi vorbeai doar de artă, literatură, muzică, cu toate că privirea mea și felul în care ascultam ți-erau clare; te făceai a nu înțelege, simțeai același lucru ca și mine, altfel ce rost aveau pentru tine acele plimbări în comun, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înțelegeam. - Dar de ce nu mi-ai vorbit altfel și înainte, pe vremea când locuiam la voi? - Eram pe atunci la timpul adolescenței: Mă uitam la tine ca la Dumnezeu, mi-era jenă, - o dată chiar rămăseserăm numai noi doi pe malul iazului sora era dusă spre liziera păduricii - vroiam, eram gata să te sărut, dar cum să sărute o fată aflată încă la vârsta adolescenței - așa deodată - pe un bărbat, spunându-i, ca din senin, că-l iubește? Eram intimidată de puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
zilei când tatăl său trimise scrisoarea prin poștă judecătorului, ea își aminti, mult mai pregnant ca altădată (jocuri în care viața ne aruncă), plimbările cu el și cu sora ei de-a lungul șirului de sălcii izolate în singurătatea câmpiei, iazul... „Au trecut 20 de ani de când a plecat de aici, își spuse, iar 20 de ani sunt o viață. Înainte mai venea în vizită, dar foarte rar, acum n-a mai venit de 7 ani, i-am numărat anume. E-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]