100,220 matches
-
respingere. Tot ce putem să controlăm e, eventual, vorbirea, nu cuvintele. Acestea se înstăpînesc, fatal, asupra noastră ("Sîntem dați cuvintelor, iar vorbirea ne este dată nouă", p. 45). Propriu condiției umane este de a fi confruntați cu "neputința de a ieși din cuvinte" (p. 24), cu faptul că «însăși pronunțarea cuvîntului tăcere dă un cuvînt și nu tăcerea» (p. 24). Astfel că "trec din cuvînt în cuvînt, dar nesiguranța față de cuvinte e tot cuvînt, neîncrederea - la fel" (p. 13). Considerațiile lui
Cuvinte despre cuvinte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13894_a_15219]
-
antiretorică, pe care aceste versuri o dau la ceea ce s-a numit "cântecul" și "muzica" poeziei, reduse aici la aceleași dimensiuni mai modeste, strict asociate făpturii rostitoare și ambianței anodine în care trăiește, și tot atât de precare ca și ea: "muzica iese când mă frec în cap/ când îmi trec limba razant peste dinți/ și mă strâmb", "pe buzele tale mă usuc ca o muzică lipicioasă/ dar eu sunt o muzică lipicioasă", "muzica stricată în mine/ zumzăitoare îmi ciugulește din dinți", "la
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
Constantin Țoiu Acțiunea se petrece la Arad și într-un oraș din vestul Ungariei. D. asistă, având patru ani, la nașterea celor doi frățiori ai ei, gemeni. Nu vrea să iasă din odaia maică-si cuprinsă de chinurile facerii. Bunica încearcă s-o dea afară amenințând-o cu un cocean era pe la culesul porumbului. Ea țipă, nu se lasă, vrea să vadă cum vin. După un an și ceva de la naștere
Roman ratat - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13902_a_15227]
-
-și permită, căutând în alianța, prefăcută, cu celălalt, propria sa afirmare, egoistă... Ea, sora mai mare, care poate fi chiar Naratoarea, vorbind acum despre cei doi ca despre două posibilități, două caractere, unul din est, celălalt din vest, diferiți, deși ieșiți din aceeași plămadă, din asprimea Evdochiei, și din firea ușuratecă a lui Geluț, tatăl, mai mult cântăreț și musafir pe la nunți, botezuri, îngropăciuni, suflând din fligornul lui auriu, totdeauna bine frecat, instrumentul chezaro-crăiesc cumpărat de la un veteran ungur care și
Roman ratat - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13902_a_15227]
-
Se împlinește în luna mai a acestui an exact un secol de la apariția faimoasei Geschlecht und Charakter, monumentala, controversata și singulara lucrare antumă a lui Otto Weininger după unii o capodoperă absolută, după alții doar expresia frustrărilor unui tânăr abia ieșit din adolescență. Ea a fost tradusă la noi foarte recent, de către Monica Niculcea și {erban Căpățână, într-o ediție îngrijită la Editura Anastasia de Monica Dumitrescu și cu prefața foarte oportună a lui Lukas Marcel Vosicky. Există câteva concepte sau
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
fantasme, Zboară-n zări Îndepărtate, Ca un fluture din basme. Peste drum, măturătorii, Care-alungă noaptea-n lături, Urmăresc sosind cocorii, Sprijinindu-se pe mături. Și cu scripcile-n cutie, Ghemuite subțioară, Gârboviți, prin colbărie, Lăutarii se strecoară. Iată și patronul iese, Somnoros și indispus. Scaunele dorm pe mese, Cu picioarele În sus. Un client a mai rămas, Moțăind lângă-un sifon, Care-i cântă-ncet, pe nas, Ca părintele Ion. Monopedul cerșetor Stă, cu nasul ca un mac, La ieșire, -ntr-un
115 ani de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Culicovschi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_340]
-
cu succes În stagiunea din același an pe scena Teatrului Național din Iași. Aceiași „Rodie de aur” va fi și În repertoriul anului 1929 al Teatrului Național din București, sub directoratul lui Liviu Rebreanu. Talentul de dramaturg al lui Păstorel iese În evidență din plin din scrierile sale În versuri și proză, așa cum dovedește chiar dialogul din „Vesela spovedanie” mai sus reprodusă. * * * Păstorel a realizat și importante - pentru cunoașterea literaturii străine - traduceri publicate În timpul vieții sale (1956) și anume „Peripețiile bravului
115 ani de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Culicovschi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_340]
-
izbutit, crucificat, după modelul celui dintâi, între Mulți văd lumea/ Mare, mare mare (sus), Puțini pricep/ Adânca ghicitoare (jos), Ascuțimea minții/ Ne dă mângâiere și Prin răbdare/ Căpătăm putere (de-a stânga și de-a dreapta). La mijloc, poemul: Din el iese ori se ascunde/ N-are frunze are rude/ De vorbim nu ne aude/ Cântă dacă nu se pierde/ E oriunde e și vede/ Îl vedem și nu ne vede/ În semeni nu se încrede. Totul se încheie într-o concluzie
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13885_a_15210]
-
de singuratici, cum ar spune Cioran, suntem cât se poate de individualiști. Cultul gardurilor, al împrejmuirilor, al separării proprietăților își are, probabil, originea într-o lungă experiență istorică traumatizantă. Ne-am comportat, cel mai adesea, rău ca națiune, incapabili să ieșim din carapacea izolării, și doar când primejdiile erau iminente am înfrânt forța centrifugă ce ne invita la o perpetuă descentrare. Amintiți-vă de cea mai recentă experiență radicală prin care am trecut, revoluția din 1989. Ce puțin a durat miracolul
Cu mîinile curate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13890_a_15215]
-
restricții la căldură, noi nu aveam de suferit pentru că era "casa lui Moisil". De aceea, la noi în casă se țineau ședințele de bloc, Dulgheru venea regulat la noi, era simpatic și deștept. N-am știut niciodată - până când n-a ieșit Lena din pușcărie - că el o ancheta! - Am rămas mut. - Te cred. Poți să rămâi mut auzind așa ceva. - Poate că, într-adevăr, popularitatea l-a salvat. - Cu siguranță. - Cum vă explicați faptul că reușea să facă matematica agreabilă și unor
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
când a trebuit să le așteptăm în zadar timp de câteva minute și am fost nevoiți să scoatem mâinile dintre cearșafuri, să aprindem iar becul și să-l privim cu o tărie care întotdeauna ne provoca dureri pe retină. Dacă iese vreuna, oricât de mică ar fi, suspinăm ușurați: știm că foarte curând vor veni și celelalte, una câte una și încet, somnolente, ca și când n-ar fi izbutit să înțeleagă caracterul peremptoriu al întâlnirii noastre zilnice sau de parcă și-ar fi
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
opt ore petrecute cu formulare și cu hârtie de calc. Pentru că de data asta chiar că m-a auzit și cu toate că mă întreabă, cu glas melodios, ce faci, iubitule? știu că nu este normal ca această fosfenă să încerce să iasă pe unde nu se cuvine, să caute ieșirea spre înăuntru, să se arunce cu putere în ochii mei și să mă tot pocnească cu coada în pupile, de parcă ar fi un bici. Cât de greu îmi va fi să o
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
pe care îl petrec împreună, de ce se întîmplă cu ei artistic, uman și metafizic. Aici nu se "fac" doar succese. Se încearcă diferite formule, deschis, onest, fără încrîncenare. Este foarte interesant ce se întîmplă la Teatrul ACT, chiar dacă premierele nu ies pe bandă rulantă, chiar dacă banii pentru producții nu curg precum apa la robinet, chiar dacă echipa, tînără și atît de redusă numeric, a obosit puțin în exploatarea formulelor de publicitare. În fine, acest spațiu are o atmosferă nobilă pentru artă. Și
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
descifrată. Am discutat cu cîțiva prieteni filologi de la Brașov, printre care și cu Andrei Bodiu l-au văzut în perioada Festivalului de Teatru Contemporan și m-au interesat observațiile lor. Pentru Sorin Militaru era foarte important ca Șefele să-i iasă. Pentru că, la început de drum, este mult mai greu să faci primul spectacol după o reușită, după ceva despre care s-a vorbit cu oarecare patimă, pro și contra, pentru că al doilea confirmă și lămurește discuțiile cu privire la profesionism. Pentru că textele
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
și de omul care a citit o singură carte. E obstinat, intratabil, alergic la ideea de dialog. Ori critica autentică este un dialog: cu opera, cu alții, cu cei dinaintea ta, cu autorul cărții care a vrut ceva și a ieșit altceva etc. Cei care țin un șablon în mână și vor să citească toate cărțile cu el și prin el vor ajunge mereu la aceleași rezultate. Pe mine mă plictisesc pentru că nu îmbogățesc prin analiză universul operei, ci îl sărăcesc
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
care nu le bănuiam. Mâncărica și berica (două atribute de bază ale omului caragialian) merg împreună cu politica. Cu alte vorbe, se mănâncă mult, se bea mult și se face politică multă în țara imaginară a lui Mitică. Discursul politic nu iese bine dacă nu este bine nutrit cu aperitive și bine udat (discursul gurmand) cu bere (o băutură stimulantă). Cei care neagă asemenea descinderi în subsolurile textului au căzut, ca să rămânem în lumea lui Caragiale, la fandacsiile Conului Leonida. Se tem
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
o carte. Să văd, am zis, pot să scriu o carte simpatică, lizibilă, ironică despre niște autori insuportabili? Și am scris un fel de Discurs amoros, stimulat de Barthes și, oarecum, ca o replică valahă la faimosul lui studiu. A ieșit la urmă altceva: nu un discurs ironic, ci o carte (aproape) de dragoste spirituală pentru acești poeți de început care au inventat, o dată cu arta de a iubi, arta de a scrie poezie în limba română. Îmi amintesc cu câtă bucurie
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
epic. Nu zic la realism, la narațiunea de tip secolul 19, dar la condiția omului. Am spus și în alt loc, aștept cu ardoare romanul care să înceapă cu propoziția celebră: la 5 mai 2003, la ora cinci după-amiază, marchiza ieși în oraș... Marchiza are o profesiune modernă (e, de pildă, specialistă în relații internaționale sau este informaticiană)... Prozatorul trebuie să ne spună cu cine se va întâlni ea și cum își va petrece seara... Eseul romanesc a obosit, ca și
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
lui Eliade... Unii acceptă, alții nu. O metodă didactică potrivită, care dă roade... Dacă este un absolvent excepțional (caz rar), pot schimba strategia... Când observ că abuzează de concepte, îi penalizez: îi pun să le explice. Să vezi, atunci, ce iese... Nu vreau să vexez pe nimeni, dar am remarcat că studentele (mă rog, doamnele) au un mare apetit pentru aceste concepte-pirat (le-aș spune astfel), luate de peste tot și folosite otova. Regret, nu-i un semn de mare intelectualitate. Un
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
ceea ce a învățat că este. Științele umaniste îți oferă, fiecare în parte, câte o definiție (’omul este o sumă de complexe’, ’omul este o sumă de relații sociale’ etc.), dar nici una nu-l mai cuprinde. Din această disperare poate să iasă o mare poezie. Poate și un mare roman, pentru că omul este singurul animal care poate să-și valorifice eșecurile. L.V. Ce așteptați de la o carte de critică? Știu că îi citiți cu egală plăcere pe Barthes și Jean-Pierre Richard (tematist
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
plimbată peste groapă, de strigoi și altele, procurorul Chiroșcă încheindu-și ancheta cu: această perversă acțiune psihologică agravează circumstanțele nefiind vorba de o simplă crimă pasională, de un omor tipic rural, deși victima era cunoscută în sat pentru asprimea ei ieșită din comun etc. etc. Cu un avocat bun, un maestru al baroului absolut, învinuitelor s-ar putea să li se acorde unele circumstanțe atenuante. Susținând de exemplu că acest sadism, această cruzime nu aparține acuzatelor, niște fete bătute de soartă
Romanul celor trei nurori - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13930_a_15255]
-
din sudul Atlanticului, murea Napoleon... Apropierea poate fi întâmplătoare, și chiar și așa opoziția de destine rămâne pregnantă. � Ar mai fi de spus că Bonaparte s-a născut, și el, pe un mare rocher Corsica întreagă fiind un munte ieșind din Mediterana.) Perpetua comparație cu corsicanul nu este deloc gratuită, iar în epocă era curentă paralela dintre cele două personalități, oarecum similare prin grandoare în domeniul de activitate al fiecăreia. De câteva ori, destinele lor se vor încrucișa, încă din
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
Prea mult ritual împrumutat de acolo în aparițiile gardienilor cu puștile îndreptate spre o tînără, despre care vom afla mai tîrziu ce-a făptuit, cu pași și gesturi ca cele din lagăr. Toată scena are un siaj din care nu ieși curînd, nu-ți dai seama, cu alte cuvinte, decît după o vreme, că te afli în cea mai teribilă realitate a secolului pe care îl parcurgem. Mai departe, elaboratul decor al lui Daniel Voinea funcționează eficient și lămuritor. De-a
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
chipul di-zeuzei. Nu e ea, e el, nu sînt scaune, ci bănci lungi unde cîțiva tineri se sprijină unii pe alții, amețiți de beri nenumărate sau de droguri. Imaginea este terifiantă, cu mult mai înfricoșătoare decît am intuit pe alee. Ies și ochii îmi cad pe Fîntîna lui George Cantacuzino. Tăcută și stingheră. Și iar fug după Luca, urlînd de-mi vărs bojocii, fluturînd geanta și amenințările pe deasupra capului. Îl ajung "la tunuri", acolo unde gărzile păzesc zi și noapte flacăra
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]
-
de televiziune ce poartă un titlu orwellian, stima instantanee dobândită de orice oficial care dovedește că e stăpân pe cuvintele cu iz înțepător ale limbii l-au determinat pe dl. Năstase să-și ajusteze imaginea la așteptările românului-standard. Ce-a ieșit de-aici, se știe: o incredibilă pocire a ultimei redute de civilizație, adică a ritualurilor guvernării. Primite cu râsete groase, aprobatoare, exibițiile lingvistice l-au încurajat pe premier să persevereze: în fine, găsise canalul de comunicare perfect cu partidul. Că
Apocalipsa întârzie cu o zi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13946_a_15271]