2,209 matches
-
ori favorizînd, după modele preexistente, crearea derivatelor; de exemplu cu sufixul -itate, cu care se formează substantivele abstracte, care exprimă calitatea de la baze adjectivale: meticulozitate, rigurozitate, după modelul timid-timiditate), sintactic (schimbarea regimului unor cuvinte; de exemplu, după modelul unor construcții impersonale: este/rămîne de făcut au apărut construcții neacceptate de limba literară: trebuie de făcut, merită de făcut. Din perspectiva lingvisticii discursului, analogia se înrudește cu inducția și cu comparația și exploatează efecte importante de sens, prin punerea în relație a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este un procedeu discursiv concretizat în categorii de forme precum pronumele personale și grupurile nominale. Ca atare, o exprimare cu pronumele inclusiv noi (noi credem că ...) relevă un raport de coeziune de grup și de diferențiere de alții, în vreme ce exprimarea impersonală (se crede, de obicei, că ...) indică detașarea de conținutul exprimat. Unele tipuri de discursuri, precum cele care țin de limbajul politic, uzează de autodesemnare pentru a implica sau a distanța interlocutorii în legătură cu susținerea unei anumite idei. Autodesemnarea se distinge de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Fiala arată că, în anii 1980-1990, limba de lemn a devenit obiect de studiu al analizei discursului, punîndu-se în evidență cîteva note specifice: 1) absența complementului de agent din structurile verbale pasive; 2) substituția formelor verbale personale prin forme verbale impersonale; 3) nominalitatea, constînd în predominanața numelor substantive (abstracte); 4) determinare nominală frecventă (prin intermediul adjectivelor, în special); 5) terminologie nespecifică; 6) prezența clișeelor și a sloganurilor; 7) opacitate referențială; 8) ritualizarea limbajului. Dar caracteristica de bază a discursului politic, mediatic, administrativ
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
desigur, în analiza enunțului, a discursului și a textului. Chiar în cazul gramaticii tradiționale există termeni precum subiect logic care identifică referirea la persoană sau la autorul acțiunii, dar care nu coincide cu subiectul gramatical (precum în construcțiile cu verbe impersonale și cu diateza pasivă). De aici se poate observa că, deși există opinii potrvit cărora logica stă la baza folosirii limbii în vorbire, în realitate, limba urmează deseori trasee specifice, diferite nu numai de cele din logică, ci și în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
iar dumneavoastră îl faceți să pară atît de simplu), exprimarea mulțumirilor, complimentelor sau formularea de scuze (Mă scuzați că v-am deranjat la o oră atît de tîrzie, N-aș vrea să vă întrerup tocmai acum, dar...), folosirea de termeni impersonali, care nu fac trimitere directă la emițător sau la receptor, pentru a evita constrîngeri față de cei prezenți (impersonalizarea emițătorului: Nu se poate termina la timp; impersonalizarea receptorului: Trebuie rezolvată problema) și îndatorarea față de receptor (V-aș rămîne profund îndatorat dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
existînd în structura de adîncime. De aceea, realizarea tipică a predicatului se definește ca partea principală de propoziție care, intrînd în raport de inerență cu subiectul, face o comunicare despre conținutul semantic al acestuia. Predicatul exprimat prin verbe la diateza impersonală (plouă, ninge, se înserează etc.), cu subiect zero, prin adverbe predicative, care nu sînt compatibile cu un subiect la nivelul propoziției, și prin interjecții, la care expresia raportului de inerență cu subiectul este blocată de natura neflexibilă a interjecției predicative
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
faptul că lipsa unor ediții serioase ale scrierilor sale îngreunează teribil munca de interpretare, în plus, preocupările sale se dispersează în sfera gramaticii și a retoricii (etimologii, diferențe, analogii, glose) și acest lucru conferă întregii sale producții un caracter aproape impersonal; aceasta pare a fi exclusiv fructul unor compilații unde sunt juxtapuse adesea izvoare sacre și izvoare profane; pe deasupra, s-au pierdut corespondența și omiletica sa. Toate acestea fac dificilă cunoașterea unui autor ca Isidor. Astfel, acum câteva decenii, cercetătorii se
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
are legături directe cu formarea și dezvoltarea statelor care încearcă să dezarmeze grupurile de putere concurente și, deci, să monopolizeze mijloacele de producere a violenței dintr-un anumit teritoriu și asupra unei anumite populații. Crearea statului modern o entitate abstractă, impersonală ce se află deasupra și este distinctă de guvernanții zilei și de cei guvernați este sinonimă cu apariția unui suveran și este, deci, un aparat al puterii indivizibile, un defensor pacis, după cum l-a numit Marsilius de Padova, care pune
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
E mitul lui Cain și Abel în transpunere contemporană: protagoniști sunt doi tineri, frați gemeni, actori ai unei drame cu deznodământ funest. Nuvela poate fi considerată, la limită, eboșa unui roman ultraconcentrat. Și aici tonul este la prima vedere neutru, impersonal, însă întrețesut cu nuanțe contextuale (identificare, compasiune, distanțare), ironia coexistând cu gravitatea în pasaje de parodiere discretă a limbajului cronicii mondene, a limbajului prozei despre „obsedantul deceniu” ș.a.m.d. Ca romancier, Ț. se întoarce în Anotimpuri de trecere (1998
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
probleme (funcția de catharsis). Arta are o misiune morală; în urma contactului cu fenomenul estetic, individul se uită pe sine ca persoană, se eliberează de egoismul care este sursa răului în existența sa, se înalță în lumea "ficțiunii ideale". Această înălțare impersonală este condiția oricărei impresii artistice. Esența artei fiind ficțiunea, aceasta îl situează pe individ deasupra intereselor mărunte. Titu Maiorescu exclude patriotismul din sfera artei, deoarece îl readuce pe cititor în lumea concretă și nu-i permite înălțarea impersonală. Dacă artisticul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Această înălțare impersonală este condiția oricărei impresii artistice. Esența artei fiind ficțiunea, aceasta îl situează pe individ deasupra intereselor mărunte. Titu Maiorescu exclude patriotismul din sfera artei, deoarece îl readuce pe cititor în lumea concretă și nu-i permite înălțarea impersonală. Dacă artisticul sublimează realul, atunci moralitatea artei depinde de "tratarea" ideal-artistică a unui subiect. Moralitatea artei este incompatibilă cu morala explicită, cu "învățăturile morale". În timp ce perspectiva estetică purifică, păstrează formele eterne, elimină ceea ce este perisabil, trivial, de circumstanță, lipsa acestei
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
atunci moralitatea artei depinde de "tratarea" ideal-artistică a unui subiect. Moralitatea artei este incompatibilă cu morala explicită, cu "învățăturile morale". În timp ce perspectiva estetică purifică, păstrează formele eterne, elimină ceea ce este perisabil, trivial, de circumstanță, lipsa acestei perspective, lipsa de "inspirare impersonală" este dăunătoare. Dacă artistul nu-i oferă cititorului un spațiu ideal, în care să se înalțe impersonal, acel artist rămâne autorul unei opere triviale. Plecând de la ideea că orice operă de artă valoroasă îl ridică pe spectator într-o lume
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cu "învățăturile morale". În timp ce perspectiva estetică purifică, păstrează formele eterne, elimină ceea ce este perisabil, trivial, de circumstanță, lipsa acestei perspective, lipsa de "inspirare impersonală" este dăunătoare. Dacă artistul nu-i oferă cititorului un spațiu ideal, în care să se înalțe impersonal, acel artist rămâne autorul unei opere triviale. Plecând de la ideea că orice operă de artă valoroasă îl ridică pe spectator într-o lume a plăcerii estetice, Titu Maiorescu susține că piesele de teatru ale lui Caragiale, capodopere, sunt morale prin
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
înțelege criza bătrânului: Credea că el e centrul universului și cum le aranjează el așa e bine, toată lumea trebuie să-l asculte". Ilie Moromete apără o iluzie, trăiește o dramă, se limitează la un monolog interior. Spre final, un narator impersonal anunță moartea bătrânului, care în ultimele clipe avusese tăria să afirme: " Domnule, eu totodeauna am dus o viață independentă". Timpul social se intersectează cu timpul individual și în aceste coordonate se consumă drama idealismului moral țărănesc. Acum "Moromeții" stau sub
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vezi netrăitul. Cu simțurile dilatate până la absurd, ca să ajungă la esența fenomenelor, poetul aspiră la totalitate, la dubla ipostază (abstractă și concretă) a obiectelor și fenomenelor. S-a vorbit mereu de "obiectivarea liricii lui Nichita Stănescu", "expresia care tinde spre impersonal", "viziunea individuală a sentimentelor" (Al. Condeescu); un poet original, modern al spiritului epopeic. Aventura textului său este înainte de toate, o aventură a cuvântului, care primește o pluralitate de valențe. Cuvântul capătă o deviere de la traseul obișnuit, o nouă realitate care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
noul val de poeme dispare ludicul, fascinația este provocată de amplele desfășurări cerebrale ale discursului, schimbările la nivel tematic și la nivelul discursului, tendința spre epic, în expresionismul imaginilor (volumele: Epica Magna, Operele imperfecte, Noduri și semne, Oase plângând, Opere impersonale). Leoaică tânără, iubirea Nichita Stănescu "are cultul mitologiilor și vocația miturilor" (Aurel Martin). Nevăzutul, Nepipăitul, Negustatul se relevă doar prin poezie, prin "necuvântul" care face vizibile sentimentele. În volumul O viziune a sentimentelor este poetizată inocența adolescentului visător. Poezia Leoaică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Persoana istorică Jane Austen este, desigur, importantă pentru istoria literaturii, dar circumstanțele vieții ei nu au nici o relevanță pentru disciplina specifică a naratologiei. Pentru ca această distincție să rămînă clară, mă voi referi pe alocuri la narator ca la o instanță impersonală, oricît de ciudat ar părea. În faimosul său atac asupra conceptului și autorității autorului, Foucault respinge patru concepte diferite ale autorității ("Ce este un autor?"). El nu numai că pune la îndoială ideea psihologică de autor, de intenție auctorială și
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
mai multe tipuri de astfel de semne. Aș vorbi chiar de două situații diferite de limbaj: limbaj referitor la contactul dintre vorbitor și ascultător, și limbaj referitor la ceilalți. Această împărțire în două situații de limbaj, una personală și una impersonală, ne-ar putea ajuta să înțelegem acest fenomen, ca și altele asemenea lui. În f.II am văzut dovezi că naratorul este implicat în obiectul său. Limbajul său este personal prin aceea că se referă la poziția naratorului însuși. El
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
poziția naratorului însuși. El se situează astfel la același nivel cu ceea ce spune în aceeași afirmație. S-a transformat, așadar, într-un actor virtual (posibil, încă nerealizat). În acest caz, putem spune că nivelurile narative încep să se suprapună. Situația impersonală de limbaj întîlnită în f.II este invadată. Situația de limbaj personală se infiltrează, dar nu în nivelul al doilea ca în f.I. Cînd un actor din povestire începe să vorbească, o face, în principiu, într-o situație de limbaj
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
altui actor (acesta putînd fi chiar actorul vorbitor). În f.II găsim "un amestec" al celor două niveluri narative, numit interferență textuală. Cele două situații narative vor fi deosebite, pe baza referințelor din text la situații de limbaj personale sau impersonale. Aceste referințe pot fi considerate semnale, ele indicînd: "aceasta e o situație de limbaj (im)personală". Aceste semnale prezintă adesea următoarele forme: personal impersonal 1. pronume personale eu/tu el/ea 2. persoana gramaticală persoana I/persoana a II-a
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
situații narative vor fi deosebite, pe baza referințelor din text la situații de limbaj personale sau impersonale. Aceste referințe pot fi considerate semnale, ele indicînd: "aceasta e o situație de limbaj (im)personală". Aceste semnale prezintă adesea următoarele forme: personal impersonal 1. pronume personale eu/tu el/ea 2. persoana gramaticală persoana I/persoana a II-a persoana a III-a 3. timpul verbal nu toate timpurile trecute sînt posibile toate timpurile trecute 4. deixis: pronume indicative adverbe de loc adverbe
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ar putea". În j) găsim de asemenea adverbul deictic "mîine seară". În k), doar valoarea modală slabă, "probabil", este un indiciu al situației personale de limbaj. În i), j) și k) găsim, în comparație cu h), un număr de semne ale situației impersonale de limbaj, pentru că propoziția descrie discursul indirect. Pro-numele personal "eu" a fost transformat în "ea"; verbul este acum la persoana a treia și nu la persoana întîi. Pe baza acestei analize este logic să căutăm trei caracteristici care disting următoarele
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
a doua caracteristică a discursului indirect lipsește și este prezentă a treia caracteristică, avem discurs indirect liber. Apoi avem o formă de interferență între textul naratorului și textul actorului. Semnele situației personale de limbaj ale actorului și cele ale situației impersonale de limbaj ale naratorului se întrepătrund fără o referință explicită. Avem astfel: 1) Elisabeta ar putea să iasă cu el mîine. "Mîine" și "ar putea" indică situația personală de limbaj a actorului Elisabeta, în timp ce celelalte semne sugerează o situație impersonală
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
impersonale de limbaj ale naratorului se întrepătrund fără o referință explicită. Avem astfel: 1) Elisabeta ar putea să iasă cu el mîine. "Mîine" și "ar putea" indică situația personală de limbaj a actorului Elisabeta, în timp ce celelalte semne sugerează o situație impersonală de comunicare: persoana a treia, conjunctiv prezent. Tocmai pentru că lipsește a doua caracteristică a discursului indirect semnul explicit că există discurs indirect nu este întotdeauna clar dacă avem de a face cu un discurs indirect sau cu un discurs uzual
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
și semantică în jurul acestui concept este vizibilă la urmașii lui Booth, care sînt numeroși. O discuție clară a acestei probleme se găsește la Pelc (1971), împreună cu o discuție folositoare despre dialog. Benveniste (1966) a operat distincția între folosirea personală și impersonală a limbii, pentru care a folosit termenii "istorie" și "discurs". Pentru că acești termeni au produs confuzii, am evitat folosirea lor aici dar lucrarea lui Benveniste rămîne de o importanță fundamentală. Silverman (1983) oferă o dezbatere încîntătoare despre utilitatea acestei teorii
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]