3,971 matches
-
Îngrijiți-vă de copii! Neadmițând decât subiect inclus, imperativul nu dezvoltă diateza pasivă prin pronume reflexiv. La indicativ, pronumele reflexiv precede verbul: Tu te îmbraci., Voi vă întâlniți. etc. Aceleași deosebiri caracterizează și verbele pronominale: pronumele reflexiv precede verbul-predicat, la indicativ: Te duci la film., Te gândești la el., în timp ce, la imperativ, îi urmează: Du-te la film!, Gândește-te la el. Observații: În limba vorbită și în limbajul literaturii artistice, în construcții sintactice speciale (anacolut), prin imperativ, subiectul vorbitor nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
biată să nu fie! cu cucoanele din casă, ia-l pe copil, desfașă-l, spală-o - că era fetiță - primește-o, aleargă de-i caută sân... mă rog...” (I. Creangă) Imperativul, un imperativ dramatic, este sinonim, în aceste situații, cu indicativul la un timp trecut, iar persoana a II-a nu mai exprimă, de fapt, persoana interlocutorului, ci persoana a III-a: „Și trage-i, și trage-i... I-a tras atâta, încât...”(I.L. Caragiale) sau chiar persoana I: „Cartea se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
B.Șt. Delavrancea) Structura morfologică Este un timp simplu construit pe baza temei de prezent, la care se adaugă dezinențele de persoană și număr. Are forme numai pentru persoana a II-a, singular și plural. La singular, prezintă alte dezinențe decât indicativul, la aceeași persoană a II-a. Dezinența imperativului pentru persoana a II-a este omonimă cu dezinența de persoana a III-a, indicativ prezent: Pers. II imperativ: -ă: cântă!, lucrează!, coboară! etc. -e: sosește!, scade!, petrece!, strânge! etc. Pers. II
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Are forme numai pentru persoana a II-a, singular și plural. La singular, prezintă alte dezinențe decât indicativul, la aceeași persoană a II-a. Dezinența imperativului pentru persoana a II-a este omonimă cu dezinența de persoana a III-a, indicativ prezent: Pers. II imperativ: -ă: cântă!, lucrează!, coboară! etc. -e: sosește!, scade!, petrece!, strânge! etc. Pers. II indicativ: -i: cânți, lucrezi, cobori, sosești, scazi, petreci, strângi etc. Pers. III indicativ: -ă: cântă, lucrează, coboară etc. -e: sosește, scade, petrece, strânge
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a este omonimă cu dezinența de persoana a III-a, indicativ prezent: Pers. II imperativ: -ă: cântă!, lucrează!, coboară! etc. -e: sosește!, scade!, petrece!, strânge! etc. Pers. II indicativ: -i: cânți, lucrezi, cobori, sosești, scazi, petreci, strângi etc. Pers. III indicativ: -ă: cântă, lucrează, coboară etc. -e: sosește, scade, petrece, strânge etc. Observații: Un grup restrâns de verbe prezintă forme deosebite de imperativ, explicabile prin istoria limbii sau prin fonetică sintactică (eventual tot dintr-o perspectivă istorică): a face (și compușii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a zice (și compușii: a prezice, a se dezice etc.), a veni (și compușii: a reveni, a preveni etc.): fă! (desfă! etc.), du! (adu! etc.), zi! (prezi! etc.), vino!, vină! (previno! etc.). La plural, dezinența este omonimă cu cea de indicativ (prezentă, de altfel, la toate modurile și timpurile verbale, variabile în funcție de număr și persoană): -ți; omonimia formelor este înlăturată de intonația deosebită a imperativului: cântați!, lucrați!, coborâți!, faceți!, mergeți! etc. Structura imperativului diferă în funcție de tipul de flexiune al verbelor la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mergeți! etc. Structura imperativului diferă în funcție de tipul de flexiune al verbelor la nivelul temei de prezent și la nivelul dezinențelor. La nivelul temei de prezent, diferențele sunt aceleași ca în cazul tuturor formelor temporale construite în baza temei de prezent: indicativul și conjunctivul. Din perspectiva temei II a prezentului, diferențele urmează, în general, ordinea tipurilor de flexiune: • rădăcină + sufixul -a: verbele din tipul I de flexiune: cânt-a-ți! • rădăcină + sufixul -i: verbele din tipul II1 de flexiune: dorm-i-ți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
II2 de flexiune: lucr-eaz-ă! • rădăcină + sufixul -eșt: verbele din tipul II1.b. de flexiune: sos-eșt-e! • rădăcină + sufixul -ășt: verbele din tipul II2.b. de flexiune: ur-ășt-e! Dezinențele păstrează, de asemeni, regruparea stabilită de repartizarea dezinențelor -ă și -e la prezentul indicativului: - dezinența -ă: verbele din tipul I de flexiune și din tipul II1: cânt-ă!, lucreaz-ă!, coboar-ă! - dezinența -e: verbele celorlalte tipuri de flexiune: soseșt-e!, strâng-e!, scad-e! etc. Observații: Excepțiile sunt, de asemeni, aceleași: primesc dezinența -e verbele din tipul I de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
călătoresc. Îmi plac călătoriile. Enunțul cu subiectul un infinitiv este sinonim cu enunțul cu subiectul - o propoziție cu predicat-verb la conjunctiv; amândouă variantele înscriu planul semantic al enunțului sub semnul nedeterminării. Propoziția subiect se dezvoltă în baza unui verb la indicativ, dacă planul semantic al enunțului este determinat: Îmi place că tu călătorești. E bine a studia/ E bine să studiezi. Când determină verbe tranzitive, infinitivul este o variantă de realizare a complementului (direct, indirect, comparativ), alături de realizarea nominală (prin substantiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
variante semantice: „Aștept să îmi apună ziua / și zarea mea pleoapa să-și închidă.” (L. Blaga) „Sunt beat și aș vrea să dărâm tot ce-i vis / ce e templu și altar!” (L. Blaga) sau poate fi o variantă la indicativ (potențial-optativ), în interiorul opoziției de mod: acțiune (stare) reală (indicativ) - acțiune proiect (conjunctiv): Am uitat că suntem oameni. Am uitat să fim oameni. I-am spus că vine și Anamaria. I-am spus să vină și Anamaria. Alegerea între indicativ și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mea pleoapa să-și închidă.” (L. Blaga) „Sunt beat și aș vrea să dărâm tot ce-i vis / ce e templu și altar!” (L. Blaga) sau poate fi o variantă la indicativ (potențial-optativ), în interiorul opoziției de mod: acțiune (stare) reală (indicativ) - acțiune proiect (conjunctiv): Am uitat că suntem oameni. Am uitat să fim oameni. I-am spus că vine și Anamaria. I-am spus să vină și Anamaria. Alegerea între indicativ și conjunctiv este liberă în cazul unui număr restrâns de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la indicativ (potențial-optativ), în interiorul opoziției de mod: acțiune (stare) reală (indicativ) - acțiune proiect (conjunctiv): Am uitat că suntem oameni. Am uitat să fim oameni. I-am spus că vine și Anamaria. I-am spus să vină și Anamaria. Alegerea între indicativ și conjunctiv este liberă în cazul unui număr restrâns de verbe tranzitive: Mihai a promis să vină/că vine. În dezvoltarea unor câmpuri semantico-sintactice generate de verb, a căror expansiune este hotărâtă de funcția de circumstanțial, conjunctivul este modul propriu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu verbele semiauxiliare care exprimă diferite sensuri modale; sintagmele poate că e bolnav - va fi fiind bolnav - o fi bolnav (prezumtiv) - trebuie să fie bolnav exprimă toate ipoteza. Adverbele desigur, firește, fără îndoială etc. intensifică sensul modal, de certitudine, al indicativului: „Firește că vin.”, în timp ce adverbele poate, probabil, pe semne îi anulează sensul specific: „Poate că vine.”, „Probabil că vine.”, „Pe semne că vine.” VII. INTERJECȚIAtc "VII. INTERJEC}IA" Gramaticile curente - între acestea și Gramatica Academiei - definesc interjecția ca și cum ar reprezenta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe baza conjuncției că: măcar că, cu toate că: „Ce știi tu? Ăsta-i loc cu viitor, măcar că nu mai terminăm noi cu astupatul!” (E.Barbu, 21) Celelalte elemente de relație introduc amândouă categoriile de concesive; deosebirile sunt marcate de modul verbului predicat; indicativul caracterizează verbul concesivei reale: „Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei.” (C.P., 54) iar potențial-optativul, modul concesivei ipotetice: „Oricât de bine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primitive sînt numite printr-un verb performativ: angajamentul prin verbul performativ a se angaja (să), declarația prin verbul performativ a declara, aserțiunea prin verbul performativ a afirma, realizată prin tipul sintactic de enunțuri declarative ale căror verb principal este la indicativ. Directiv și expresiv pot lua forma sintactică a enunțurilor performative: Vă ordon să ieșiți și Țin să vă felicit. În cazul în care admitem suprapunerea posibilă a diferitelor acte de limbaj, putem propune un clasament care nu interesează decît pentru
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
faimosului "no man's land" din teatrul "absurdului". Deicticele temporale se raportează la momentul enunțării, la prezentul lingvistic. În această clasă nu sunt incluse doar elementele cu funcție de "complemente circumstanțiale", ci și mărcile de "timp" înscrise în morfologia verbală a indicativului: "Doar paradigmele indicativului pot avea o valoare deictică". Deicticele temporale sunt dominante în tehnica monologului interior. În cazul narațiunii literare, este necesară stabilirea relației între locul și momentul enunțării. Observația ne amintește de cronotopul bahtinian, dar și de faptul că
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
s land" din teatrul "absurdului". Deicticele temporale se raportează la momentul enunțării, la prezentul lingvistic. În această clasă nu sunt incluse doar elementele cu funcție de "complemente circumstanțiale", ci și mărcile de "timp" înscrise în morfologia verbală a indicativului: "Doar paradigmele indicativului pot avea o valoare deictică". Deicticele temporale sunt dominante în tehnica monologului interior. În cazul narațiunii literare, este necesară stabilirea relației între locul și momentul enunțării. Observația ne amintește de cronotopul bahtinian, dar și de faptul că teatrul clasic a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ștergere treptată a prezenței subiective a naratorului este înlesnită și de alternanța perfectului simplu cu imperfectul. Criterii lingvistice precise, datorate unei observații celebre, a nu mai puțin celebrului lingvist Emile Benveniste, ne ajută acum să înțelegem în ce mod funcționează indicativul. În limba franceză contemporană, cu ajutorul indicativului funcționează două sisteme enunțiative, în raport de complementaritate: narațiunea (histoire, récit) și discursul. Narațiunea se construiește pe baza unei triple relații temporale: aorist, imperfect, mai mult ca perfect.16 Discursul implică ambreiere, fiind legat
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
naratorului este înlesnită și de alternanța perfectului simplu cu imperfectul. Criterii lingvistice precise, datorate unei observații celebre, a nu mai puțin celebrului lingvist Emile Benveniste, ne ajută acum să înțelegem în ce mod funcționează indicativul. În limba franceză contemporană, cu ajutorul indicativului funcționează două sisteme enunțiative, în raport de complementaritate: narațiunea (histoire, récit) și discursul. Narațiunea se construiește pe baza unei triple relații temporale: aorist, imperfect, mai mult ca perfect.16 Discursul implică ambreiere, fiind legat de situația de enunțare (eu tu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în mai multe paradigme în același timp (imperfectul și perfectul compus, de exemplu, țin ambele cel mai adesea de "trecut"); paradigma ca unitate independentă are o mai mică importanță decât folosirea ei; de exemplu, există contexte în care formele de indicativ prezent își pierd valoarea deictică de prezent; vom vedea în capitolul următor că o paradigmă precum perfectul simplu are proprietatea de a se sustrage oricărui reperaj deictic, de a implica o disociere între enunț și situația sa de enunțare; doar
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
își pierd valoarea deictică de prezent; vom vedea în capitolul următor că o paradigmă precum perfectul simplu are proprietatea de a se sustrage oricărui reperaj deictic, de a implica o disociere între enunț și situația sa de enunțare; doar paradigmele indicativului pot avea o valoare deictică. Conjunctivele numite "prezent" sau "perfect" nu constituie adevărate "prezenturi" și nici adevărate "trecuturi", adică elemente care indică faptul că procesul este simultan sau anterior momentului enunțării; există folosiri "dependente", forme a căror apariție nu este
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
el dormi... sunt raportate în mod normal la eu am dormit, tu ai dormit, el a dormit... Dacă adăugăm că, în această gramatică, paradigmele de conjugare au toate o valoare temporală (sunt repartizate între prezent, trecut și viitor), rezultă că indicativul apare în concepția tradițională ca un sistem compact și omogen. Meritul de a fi arătat că această perspectivă era nepotrivită și că, pentru analiza indicativului în limba franceză trebuia să se pună accentul pe problematica enunțării, îi revine lui E.
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
conjugare au toate o valoare temporală (sunt repartizate între prezent, trecut și viitor), rezultă că indicativul apare în concepția tradițională ca un sistem compact și omogen. Meritul de a fi arătat că această perspectivă era nepotrivită și că, pentru analiza indicativului în limba franceză trebuia să se pună accentul pe problematica enunțării, îi revine lui E. Benveniste 90. Francofonii au la dispoziție nu un sistem, ci două sisteme cu paliere, pe care Benveniste le numește discurs și povestire: primul presupune o
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
îl joacă "povestirea" este considerabil, fie și numai pe motivul importanței narațiunii romanești. 2.3. Cele două sisteme După cum am văzut, timpul de bază al "discursului" este prezentul, care distribuie trecutul și viitorul în funcție de momentul enunțării. Se adaugă deci paradigmei indicativului prezent două paliere de viitor, viitorul simplu (va veni) și viitorul perifrastic (are să vină), ale căror valori, după cum vom vedea, sunt diferite. "Povestirea" dispune de un evantai de paliere mult mai limitat, funcționând doar pe două paradigme: perfectul simplu și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
durată, el instaurează o lume atât prezentă, la care cititorul accede în mod direct, cât și perfect străină, percepută din exterior, ruptă de situația de enunțare. Prezentul narațiunii suscită numeroase dezbateri de ordin teoretic. Astfel, el pune problema unității de la indicativ prezent. Referitor la acest aspect, există trei concepții opuse: în concepția tradițională, întrebuințarea deicticelor (simultaneitate cu momentul enunțării) ilustrează valoarea fundamentală a prezentului; pentru a justifica existența prezentului narațiunii, se consideră că este vorba despre un prezent transpus, cu valoare
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]