1,104 matches
-
agățîndu-se cu disperare de crucea din turnul bisericii. Deseori, cu cartea pe genunchi, gândurile i se întorceau în urmă, scrutând momentele trăite, scormonind cauzele... Atunci toate faptele, gesturile și dorințele lui îi apăreau meschine, egoiste, chiar ridicole. Cum l-au indignat, în spital și după aceea, vorbele și întîmplările care nu se potriveau cu așteptările lui! Cum a împărțit lumea întreagă în două felii, una de iubire și alta de ură!... Acuma își dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întâmplător am ales cele două cărți care vor fi prezentate în cele ce urmează. Precizez asta pentru că simt deja unele sensibilități atunci când vine vorba de Chomsky, savantul nebun, derapat, anarhist etc. Și mai ales simt că mulți se vor arăta indignați de nepotrivita alegere de a prezenta alături cartea Annei Politkovskaia, Rusia lui Putin. Chomsky scrie la un moment dat în acest (unul din multeleă volum de articole politice, Intervenții, despre disprețul tuturor pentru intelectualii aserviți regimurilor totalitare și toleranța majorității
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
facem prea bine, luminăția-ta - reluă spătarul Vulture, așezându-se cu băgare de seamă. Dar ce-ați pățit? V-au călcat leșii, cazacii? S-a sculat prostimea? — Ba nu, luminăția-ta, mai rău. Am fost maziliți. Nu se poate! - se indignă viziriul. De cine? — De luminăția-ta - zise timid Barzovie-Vodă. — De mine?! - făcu viziriul. E peste putință! — Ba uite că se poate - zise Vulture. — Dragii mei, voi vorbiți serios? - se uită viziriul la ei. — Ne arde nouă de glumă, luminăția-ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-o mai moale, altfel cedez luptei de clasă... - Dar spune și tu: pleacă de la noi, de la curte, de la... - ... de la farmacii... - ... și de la farmacii, ca să ajungă să mulgă vaca! Să caute găinile de ouă! Ea cu mâna ei! - Ei, nu!, mă indignez eu. Mulgea vaca - bunica În persoană! Cu mâinile ei... - dar asta-i i-nad-mi-si-bil! Unchiul-văr mă privește pieziș, mă pândește o vreme: sunt serios? Îmi bat joc de el? Apoi: - Am văzut-o cu ochii mei: mulgea vaca! - Seriooos? O mulgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
incapacitatea de a termina ceea ce au început. De a se gândi la „ceilalți“, a empatiza cu cei slabi, uitați, bolnavi, săraci. Până aici nimic nou, numai că am impresia că sunt din ce în ce mai puțini oameni care au puterea de a se indigna, de a spune NU. Iată filmul unei zile: 1. Antena UE la București; fosta clădire a Fundației Regale Carol I, actuala BCU. Una din nenumăratele recepții de aniversare a-nu-știu-ce „european“. Inutil să-ți descriu publicul participant, cred că tu-l
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
acum ceva vreme ,,conferința“ de mai jos (,,Eva Nimer - Médias visuels et dynamiques identitaires féminines: la féminisation du métier de photographe au Nigeria“). Uneori nici nu știi prea bine cum să reacționezi la acest tip de apariții publice: să te indignezi, cu o ultimă urmă de bun simț pe care o mai posedăm? Sau să accepți totul, să devii o legumă academică post-modernă, ca toți ceilalți de aici? Pentru moment tac, citesc cât pot de mult (acum am pe masă Jean
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
aparțin de fapt, dar au apărut în urma hotărârii de a privatiza plajele. Turiștii, în marea lor majoritate, își dispută cu înverșunare metrii pătrați rămași disponibili între linia apei și linia șezlongurilor frumos aliniate, dar inutile. Nimeni nu pare a fi indignat de absurditatea unei astfel de situații. Pe apă bubuie ski-jeturile, în ciuda tarifului care-l depășește pe cel de la Saint-Tropez: 80-100 lei ora (aproape 30 de euro pentru 10 minute). Tot pe plajă poți găsi conserve, sticle de plastic și cutii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
Voiculescu”, în vol. „Articole, comunicări, documente V. Voiculescu”, IV, Biblioteca județeană „V. Voiculescu - Buzău”, Buzău, 1994. Apoi, tot de Gheorghe Penciu, redă un episod de interior: Într-o zi deosebit de friguroasă, cineva îi furase lui Voiculescu obielele. Gestul ne-a indignat pe toți pentru că nu exista unul să nu sufere de frig. La o percheziție făcută asupra fiecărui deținut, au fost descoperite la un fost plutonier major de jandarmi, Andrei...Poetul însă i le-a lăsat. „Poate că el are mai
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
existența Elenei, s-o alunge din suflet, din viața lor de zi cu zi. Ori poate nu voia să stârnească mânia bărbatului, nu voia să provoace vorbe de ocară era și așa destulă încordare în casă, deși, cu siguranță, se indigna mut: cum de era posibilă atâta nepăsare: El, bărbatul scosese niște bani de la CEC și cu asta se considera achitat, absolvit de orice grijă, ca și cum Elena murise iar el o dusese la groapă, crezuse că și-a făcut omenește datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
monument dedicat unui cîine, de altfel sute de oameni își dau întîlnire lîngă această statuie situată în fața gării shibuya. Și toți japonezii cunosc povestea lui Hachiko... am să ți-o spun și ție, GUȚĂ, ca să înțelegi de ce sunt atît de indignat că nu i se recunoaște cîinelui meritul natural de inventator al „așteptării beckettiene”. Hachiko avea un stăpîn, un profesor care lua mereu trenul de la gara shibuya pentru a-și ține cursurile la departamentul de agricultură al Universității din tokyo. în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ei bine, ce crezi că a făcut Hachiko ? Hachiko a continuat, timp de zece ani, pînă cînd a murit el însuși, să vină în fiecare seara la gară pentru a-și aștepta stăpînul... spune, GUȚĂ, nu te simți și tu indignat de ignoranța noastră culturală, de ignoranța noastră de occidentali, cînd descoperi că „așteptarea beckettiană” nu este decît un fel de fum, de artificiu, de spumă literară față de așteptarea profundă incarnată de acest cîine ? Iartă-mă, GUȚĂ, că m-am lăsat
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
românia dispunea de un potențial de inspirație literară inegalabil în europa. „Un asemenea coșmar nu poate fi decît benefic pentru literatură”, spuneau unii. „Cu o asemenea istorie recentă nu poți decît să ai un viitor literar imediat strălucit”, comentau alții, indignați și ei că literatura română nu fusese apreciată ceva mai mult în străinătate, la justa ei valoare vagă. Cum mediatizarea acestei greve a tăcerii fusese enormă, unele agenții de turism introduseseră în program, alături de turul orașului, alături de vizitarea muzeului Zambaccian
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
confuz, profil romantic, mustață ofilită și cănită - a urcat cu ostenită eleganță În mașina poliției și a Îngăduit să fie voituré la Penitenciar. Era Într-o situație paradoxală: numeroșii cititori ai ziarelor de după-amiază din toate cele paisprezece provincii erau indignați că un actor atât de celebru ca el era acuzat de furt și asasinat; dar numeroșii cititori ai ziarelor de după-amiază știau că Gervasio Montenegro era un actor celebru, tocmai pentru că era acuzat de furt și asasinat. Admirabila confuzie era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
aici nu e nici o groapă, casa e în picioare". Nu, 'că nu le-am ținut aici, le-am dus în altă parte". "De ce?" "Ca să nu cadă o bombă pe ele". "Și a căzut..." " Da, le-a făcut praf..." Eram și indignat și trist că pierdusem acele lucruri. Bineînțeles că vânduse tot ceea ce îl rugasem să-mi păstreze, alții mi-au spus, sugerîndu-mi că a făcut-o ca să aibă ce bea. Deci, mi-am zis, va să zică asta era... L-am reântâlnit după
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
lui Mateiu." " Da, mi-a răspuns Miron, așa este, i-a făcut, Pirgu reprezintă canalia, noroiul, omul fără nici o noblețe, în timp ce Mateiu se credea descendent din prinți îndepărtați... Gândul că socialmente putea fi egal cu de-al'de Pirgu îl indigna probabil prea tare, fiindcă taică-său i-a arătat capul lui mare spunînd: ce e turtit de atâtea tăvi de plăcinte pe care înaintașii lui le-au purtat pe creștet." Mi-a dat să citesc Jean Giono, care scria tot
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
bine, dar eu nu. Și Zaharia Stancu de la Societatea scriitorilor români, unde eram funcționar la serviciul drepturilor de autor? (Intrasem datorită lui Eugen Jebeleanu care, deși nu mă cunoștea, auzise că un tânăr scriitor n-avea de lucru și era indignat: mă recomandase lui Eftimiu, președinte.) Mă gândeam să mă duc, în cazul când n-aș fi găsit un ziar, la Mihai Novicov, să-i spun că deocamdată romanul meu merge greu și să-i solicit să mă angajeze la el
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ar face apel la forța executivă când acele expresii ar străbate în public vorbite ori scrise. Aici, în baltă, nu le ascultam decât eu și Gâdea. El se amuza enorm, deoarece eu mă făceam că nu le aud; uneori se indigna de unele locuțiuni prea energice și atunci categorisea pe oratori, înjurându-i și el, cu amenințări directe, pe care nu avea intenția să le execute vreodată, dar care erau singurele flori de stil la acest om sever. Eram atent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
schimbi cu altul; pe când adevărul n-ai cum să-l cârpești, să-l lărgești, n-ai cum să-i modifici croiala; dacă te strânge, te simți în el ca într-o cămașă de forță. Încât n-aveam motive să fiu indignat, nu asta era problema. Altceva mă descumpănea. Înțeleg să minți, dar să știi că minți! Or, bătrânii nu mai deosebeau adevărul de minciună, nu mai deosebeau realitatea de închipuire. Povesteau un trecut în parte visat, cârpit și nu mai știau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
refuză cu vehemență în viața intelectuală, predicând ipocrit modestia, egalitatea, impersonalitatea, dezgustul față de publicitate. Sau, poate, zeii nu mai sânt posibili decât pe estrade și în arenele de sport. Și de aceea se înghesuie lumea acolo. Nimeni nu se mai indignează dacă Jupiter îmbracă chiloți și ghete cu crampoane. Cu condiția să se priceapă să tragă un penalti sau să joace în ofsaid. Zeii nu au voie să scrie, să citească, să picteze, într-un cuvânt să fie intelectuali. Există o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de la Cotroceni, precupețele din Piața 1 Mai, băutorii de bere de la muzeu, cei care beau vin și votcă la Casa Verdi, adică toți cititorii României literare, ba chiar și ai altor reviste mai mult sau mai puțin literare. Toți sunt indignați de tratamentul la care îl supun pe fostul critic literar, actualmente om politic păgubos, în curând la șomaj sau la pensie. Unii zic că sunt nemulțumit că nu scrie despre mine (sau că aștept cu groază clipa când întradevăr va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
reamintesc de proiectul meu și al lui Ulici: deschiderea unei agenții literare pe malurile Senei. A eșuat, pentru că toată lumea ne privea cu suspiciune, ba chiar un poet care își câștigă viața făcând pe brânci traduceri pentru Editura Humanitas s-a indignat că vreau să cheltuiesc banii contribuabililor. Am sperat ca sub Constantinescu, colegul meu de facultate, proiectul să fie luat în serios. Nici pomeneală! Când i-am făcut o aluzie în acest sens a început să se vaiete și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
vadă și ei, la fața locului, rezultatele luptei lor, adică bunăstarea poporului român. Eu eram emoționat, Pastenague însă, mai tânăr și mai cârtitor, a început să ricaneze. — Au luptat până n-au mai putut. Au luptat pentru dolari. M-am indignat. — Cum poți să vorbești așa? Parcă ai fi Păunescu sau Vadim Tudor... — Vorbesc, de ce să nu vorbesc... Și puțin îmi pasă dacă mă compari cu acești respectabili senatori pentru care poporul român a votat în proporție de 25%, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
ei, și trebuie așadar să dispară mai întâi din cărți, apoi și din mințile oamenilor. Mentalitatea aceasta nu e numai aceea a generației ’80. Criticul realist-socialist, specializat în ultimul timp în citirea revistelor, C. Stănescu recenzează Intervalul fără să se indigneze ori barem să semnaleze „împrumutul”. Nu bagă de seamă nici celălalt „împrumut”, prin care Mușina își însușește termenul de „scriitor-negustor”, folosit în mai multe rânduri de Sorin Alexandrescu. Dar asta încă n-ar fi mare lucru: furtișaguri adolescentine. Ce m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
nici un volum al său, așa cum îmi ofereau nenumărați alți colegi, în general, mai puțin înzestrați. Ce să fac, așa am fost obișnuit, să fiu răsfățat de poeții români. Ironia soartei vrea ca nedreptatea literară să fie reciprocă: de ce să mă indignez eu că „optzeciștii” nu m-au citit, dacă nici eu nu-l citisem pe Paul Daian! Spre norocul nostru, mai bine zis al poeziei însăși, Nicole Țone, înflăcăratul și harnicul poet-editor, a prezentat cu ocazia Salonului cărții, la „Lăptărie”, volumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
cu mult mai eficientă decât Securitatea. „Băieții” noștri nu erau făcuți pentru comunism; mai degrabă pentru capitalismul sălbatic în care de altfel s-au simțit imediat ca peștii în apă. Citesc eu articolașul o dată, de două ori. Mai întâi mă indignez: cum se poate, domnule, doar guvernul american i-a cerut lui Năstase să curețe aparatul de stat de foștii securiști! Pe urmă, văd că ziaristul român indică și sursa: The Sydney Morning Herald. O fi adevărat! îmi zic, și antiamericanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]