1,103 matches
-
(संस्कृतम् în sanscrită) este printre primele limbi indo-europene scrise. Considerată o limbă clasică, este și o limbă contemporană oficială a Indiei. În India, există în jur de 200.000 de vorbitori fluenți, toți nenativi, ai acestei limbi. În ultimii ani au fost multe proiecte pentru a aduce din
Limba sanscrită () [Corola-website/Science/297885_a_299214]
-
vapor etc.) și de acces la informație (ziare, literatură etc.) au avut toate influențe puternice asupra limbii engleze și au contribuit la formarea și transformarea ei în ceea ce cunoaștem azi. aparține sub-ramurii vestice a ramurii germanice aparținând familiei de limbi indo-europene. Întrebarea privind care este limba cea mai înrudită cu engleza nu are un răspuns sigur. Aparte de limbile „creole”, cu împrumuturi din engleză, precum tok pisin, scots (vorbită în special în Scoția și părți din Irlanda de Nord), nu este o limbă
Limba engleză () [Corola-website/Science/296521_a_297850]
-
este o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
a avut codurile proprii "mo" și "mol" în cadrul standardului ISO 639, dar ele au fost suprimate în noiembrie 2008. [[Imagine:Knowledge Romanian Eastern EU.png|thumb|300px|Limba română ca limbă secundară în estul Europei [[Limba dacă]] era o limbă indo-europeană, din ramura tracă (sau vice-versa), vorbită în trecut pe părți a teritoriilor [[Bulgaria|Bulgariei]], [[România|României]], [[Serbia|Serbiei]], [[Slovacia|Slovaciei]], [[Ucraina|Ucrainei]] și [[Ungaria|Ungariei]] de astăzi. Se presupune că ar fi fost prima limbă care a influențat latina vorbită
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
gramaticii și morfologiei românești se bazează pe cea a [[limba latină vulgară|latinei vulgare]], limba română prezintă câteva trăsături specifice Balcanilor, care nu se găsesc în celelalte limbi romanice. Limbile din această [[uniune lingvistică]] aparțin unor subfamilii distincte de limbi indo-europene: bulgara, slava, și sârba sunt [[limbi slave]], conform unei ipoteze albaneza este probabil o limbă [[limbile traco-ilire|traco-iliră]] iar [[limba greacă]] formează propria subfamilie. Printre trăsăturile comune în cadrul acestei uniuni lingvistice se numără [[articolul hotărât]] enclitic, sincretismul cazurilor genitiv și
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
Bucureștii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului și până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popești-Leordeni și Popești-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuințe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu. Așezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Țepeș, domn al Țării Românești
București () [Corola-website/Science/296542_a_297871]
-
reprodusă de Appian spune că au migrat spre răsărit, așezându-se în teritoriul tracic. Este cert că ilirii au avut o descendență indoeuropeană și au vorbit limbi înrudite, însă opiniile sunt împărțite în privința apartenenței unul din grupurile familiei de limbi indo-europene, kentum ori satem, opinile nu concordă, dar par să existe mai multe argumente în favoarea celui dintâi. Limbile ilirice sunt cunoscute numai prin antroponime și toponime și denotă o mare abundență de vocale și prin sonoritate. După o perioadă lungă în
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
miceniană" și "Limba proto-greacă". Originea, formele și dezvoltarea inițială a familiei limbilor eline nu sunt bine înțelese, din cauza lipsei dovezilor contemporane. Există câteva teorii despre ce grupuri de dialecte eline ar fi existat între despărțirea vorbirii grecești primare din limba indo-europeană (nu mai târziu de 2000 î.Hr.) și aproximativ 1200 î.Hr. Aceste dialecte au aceeași bază, dar diferă în unele detalii. Singurul dialect atestat din această perioadă este cel micenian, dar relația lui cu dialectele istorice și cu circumstanțele istorice ale
Limba greacă veche () [Corola-website/Science/307052_a_308381]
-
a coastei sud-vestice a Asiei Minor și prea puțin păstrată în inscripții, poate fi ori un al cincilea dialect major, sau miceniană cu influențe dorice și străine. Îndelung controversata limbă nativă a Macedoniei antice ar fi putut fi o limbă indo-europeană sau o ramură foarte diferită a limbii grecești nord-vestice, ori încă un dialect major al limbii grecești vechi. Majoritatea sub-grupurilor de dialecte enumerate mai sus aveau subdiviziuni, în general echivalente cu un oraș-stat și teritoriile din împrejurimi, sau o insulă
Limba greacă veche () [Corola-website/Science/307052_a_308381]
-
și , devenite, mai târziu, grecescul ζ). Astfel, "*khrusos", "aur" se scria cu semnele silabice "ku-ru-so", "*gwous", "vacă" era scris cu semnele "qo-u", iar "*khalkos" "bronz" era scris "ka-ko". Forma miceniană a greacăi conservă un număr de însușiri arhaice de moștenire indo-europeană, cum ar fi consoanele labiovelare care au trecut prin schimbări fonetice dependente de context înainte cu câteva sute de ani de apariția scrierii alfabetice grecești. Culegerea de texte ale epocii scrierii grecești miceniene constă din aproape 6000 de tablete și
Limba miceniană () [Corola-website/Science/307310_a_308639]
-
sau "hyphaeresis" ("a îndepărta") dacă un fonem este îndepărtat, păstrându-l pe celălalt. Uneori, cele două foneme sunt păstrate, sau păstrate și modificate, ca în ionicul Poseideōn. Un alt principiu al dialectizării vocalice urmărește seria de apofonii sau grade vocalice indo-europene. Indo-europeana putea să interschimbe "e" (gradul "e") cu "o" (gradul "o") sau să nu folosească nici unul (gradul "zero"). Asemănător, greaca a moștenit seria (de exemplu) ei, oi, i, care sunt e,-, o- și gradul "zero " al diftongului. Ele puteau să
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
a fost compusă aproximativ între 1700 și 1100 î.Hr. (perioada vedică timpurie), în Punjab (Sapta Sindhu), ceea ce o plasează printre cele mai vechi texte religioase din lume în continuă folosire, precum și printre cele mai vechi texte scrise într-o limbă indo-europeană. Există importante similități lingvistice și culturale între Rig Veda și Avesta iraniană, originară din timpurile proto-indo-iraniene, de multe ori asociată cu cultura Andronovo, datând din c.2000 î.Hr.. Astăzi, acest text este venerat de hinduși din întreaga lume, în special
Rig Veda () [Corola-website/Science/308490_a_309819]
-
din Vechea Indie. Sunt cele mai vechi scripturi ale hinduismului. În prezent, textele vedice sunt venerate de hinduși din întreaga lume. Versurile lor sunt recitate în cadrul rugăciunilor și slujbelor religioase. În timpurile moderne, studiile vedice sunt cruciale în ceea ce privește înțelegerea lingvisticii indo-europene, precum și a istoriei Indiei antice. Conform interpretărilor hinduse stricte, le sunt "apaurușeya" („creații non-umane”) și au fost revelate în mod direct, motiv pentru care sunt numite „"śruti"” („ceea ce se aude”). Hinduismul, cunoscut și ca "Sanatana Dharma" („Legea eternă”), se referă
Vede () [Corola-website/Science/308231_a_309560]
-
Eliade, care avea pentru el o nereținută admirație, îl descrie astfel în 1983: "Dr. Poghirc is a most amazing scholar. He has a vast mind and he has applied himself fruitfully in a number of important areas of investigation: comparative Indo-European studies, classical philology, general linguistic theory, as well as particular studies of the Balkan area". "In all of these fields the large number of his published works has proven illuminating and constructive". "The extraordinary depth of his mind, wideness of
Cicerone Poghirc () [Corola-website/Science/307767_a_309096]
-
note), iar în 1979 scoate o nouă ediție din "Un dicționar al întelepciunii" (ed. Junimea, Iași). O contribuție cu totul specială a avut în promovarea studiilor române de indianistică. Bun cunoscător al limbii sanscrite, ca de altfel al principalelor limbi indo-europene vechi, și al literaturii și filosofiei indiene, C. Poghirc a reușit - contrar directivelor autorităților comuniste - să fundeze și să cultive, cu toate resursele sale și cu un mare entuziasm, o școală română modernă de indianistică. Pe lângă editarea operelor lui Theofil
Cicerone Poghirc () [Corola-website/Science/307767_a_309096]
-
avea să cunoască, din păcate, decât două numere: cel inaugural din 1976 și cel din 1980, editat de Dan Slușanschi (recenzat de prof. Poghirc în "'Kurier" nr.12/1981). Chiar și lucrările sale de indianistică erau privite din perspectiva originii indo-europene a limbii române (și în acest sens sunt grăitoare câteva titluri precum "Contribuții la o mitologie comparată traco"-"indică" și "Rituri funerare la traci, indieni și români", ambele în St. Trac. 1976, sau "O sursă indiană a Luceafărului lui Eminescu
Cicerone Poghirc () [Corola-website/Science/307767_a_309096]
-
pentru dreptate și adevăr. Luptând contra abaterilor vechii credințe, Zoroastru condamna sacrificiile sângeroase, înlocuindu-le cu slăvirea divinității; el condamna consumarea de haoma, băutura nemuririi și a făcut din focul sacru simbolul noii credințe.În spatele monoteismului evident se ascunde panteonul indo-european: șapte entități abstracte reflectă aspectele zeului suprem și unic. Acestea sunt Amesha Spenta, „nemuritorii binefăcători” sau arhanghelii din terminologia lui Georges Dumézil. Primul și cel mai important este Spenta Mainyu, „duhul sfânt”, pe care imnurile Gatha îl desemnează ca pe
Zarathustra () [Corola-website/Science/306682_a_308011]
-
Imperiul” și „Puterea”), Sarvatat („Integritatea” și „Sănătatea”), Amritat („Nemurirea”) și Armaiti („Gândul pios”). Zoroastru doar a spiritualizat vechiul panteon, nu l-a înlăturat cu adevărat. Cei doi primi arhangheli, Spenta Mainyu și Arta corespundeau celor două aspecte ale primei funcții indo-europene: respectarea unei anumite ordini a lumii și autoritatea supremă juridică. Al treilea, Kshatra, reprezenta funcția războinică. Sarvatat și Amritat, cu cele două aspecte ale lor, rodnicia și longevitatea perpetuau cea de-a treia funcție, cea de hrănire. Armaiti asigura sinteza
Zarathustra () [Corola-website/Science/306682_a_308011]
-
budismului în India 998 - 1030: Domnia Gaznevizilor; incursiuni de jaf musulmane 1398 - 1399: Timur Lenk pradă India de Nord 1526: Fondarea Imperiului Mogulilor Ahimsa - Doctrină religioasă care promovează nonviolența Arian, arieni - ("aici") Denumire dată în trecut popoarelor care vorbeau limbi indo-europene, iar în prezent popoarelor indo-iraniene Ascet - Sihastru, pustnic; persoană care își impune o viață simplă, aspră și retrasă, deși trăiește în societate Ascetism - Renunțarea la binefacerile vieții de zi cu zi Brahman - Membru al castei sacerdotale, considerați prima dintre cele
Subcontinentul Indian () [Corola-website/Science/308301_a_309630]
-
persană și sanscrită. În 1844 Müller a plecat în Berlin, pentru a fi studentul lui Friedrich Schelling. A început să traducă Upanișadele pentru Schelling, continuând să facă cercetări în domeniul sanscritei, sub îndrumarea lui Franz Bopp, primul erudit al limbilor indo-europene. Schelling l-a influențat pe Müller să relaționeze istoria limbilor cu istoria religiilor. În această perioadă Müller și-a publicat prima carte, o traducere în germană a cărții „"Hitopadesa"”, o colecție de fabule indiene. În 1845 Müller s-a mutat
Max Müller () [Corola-website/Science/308317_a_309646]
-
de comuniunea emoțională cu forțele naturale asupra religiilor timpurii. Studiile de sanscrită ale lui Müller au fost scrise într-o vreme în care cercetătorii începuseră să analizeze dezvoltarea limbajului în relație cu dezvoltarea culturii. Descoperirea recentă a grupului de limbi indo-europene începuse un val de speculații privind relația dintre culturile greco-romane și cele ale altor popoare antice. În special cultura vedică a Indiei a fost considerată strămoșul culturilor clasice europene, iar erudiții și-au propus să compare limbile europene și asiatice
Max Müller () [Corola-website/Science/308317_a_309646]
-
strămoșul culturilor clasice europene, iar erudiții și-au propus să compare limbile europene și asiatice înrudite genetic, cu scopul de a reconstrui cea mai veche formă a limbii rădăcină. Limba vedică, sanscrita, a fost considerată cea mai veche dintre limbile indo-europene. Müller s-a devotat prin urmare studiului acestei limbi, devenind unul dintre principalii erudiți ai sanscritei din timpul său. Müller a considerat că cele mai vechi documente ale culturii vedice ar trebui studiate cu scopul de a descoperi cheia dezvoltării
Max Müller () [Corola-website/Science/308317_a_309646]
-
Prin aceasta înțelegea că miturile transformă conceptele în ființe și povestiri. În opinia lui Müller, „zeii” au fost inițial cuvinte construite cu scopul de a exprima idei abstracte, dar care s-au transformat cu timpul în personalități imaginare. Astfel, zeul-tată indo-european apare cu nume diferite : "Zeus", "Jupiter", "Dyaus Pita". Pentru Müller toate aceste nume pot fi urmărite până la cuvântul de origine „"Dyaus"”, despre care el consideră că implică „strălucire” sau „radianță”. Asta duce la termenii "deva", "deus", "theos", ca termeni generali
Max Müller () [Corola-website/Science/308317_a_309646]
-
ajunge să fie personificată și osificată. Acest aspect al gândirii lui Müller este asemănător cu ideile de mai târziu ale lui Nietzsche. În orice caz, opera lui Müller a contribuit la interesul din ce în ce mai crescând în cultura ariană, care punea tradițiile indo-europene („ariene”) în opoziție cu religiile semitice. A fost îndurerat de faptul că asta a dus mai târziu la interpretări rasiste ale teoriilor sale, îndepărtate de adevăratele sale intenții. Pentru Müller descoperirea moștenirii comune indiene și europene era un argument puternic
Max Müller () [Corola-website/Science/308317_a_309646]
-
(singular: "filistean") sunt o populație antică, de origine indo-europeană, stabilită între secolele XIII-XI î.Hr. pe coasta sud-estică a Mării Mediterane. Numele biblic "pelištīm" (ebraică (la plural): פְלִשְׁתִּים; egipteană "peleset"), atribuit acestei populații, este un nomen gentilicum. Din această denumire au derivat
Filisteni () [Corola-website/Science/303313_a_304642]