1,451 matches
-
Iași, 2011), certifică opțiunea fermă și de durată a autorului pentru imaginile și, în genere, pentru retorica suprarealiste. Nu atât titluri precum oscilez pe mâini cusute cu alamă, poem fără zgardă ori un vis cu gingii de șarpe (practic, indicii indubitabile asupra resurselor de predilecție ale autorului), cât o serie întreagă de hieroglife poetice descinse direct din imaginarul modernismului extremist invocat vor putea fi contabilizate fără nici un efort analogic de către un cititor obișnuit cu artificiile de gen. Astfel, dealurile din fața casei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
religioasă, anunțată de intensitatea exprimării senzațiilor, dar și de revenirea, constantă, la topoï specifici discursului religios, se materializează plenar în Fiul sunetului (Editura Vinea, București, 2010). În acest caz, centripetismul tematic al celor 33 de poezii incluse în volum este indubitabil: de această dată, Carmelia Leonte optează exclusiv pentru lirica religioasă, convertindu-și de fiecare dată spațiul poematic într-un spațiu al întâlnirii cu alteritatea radicală, cea divină. Astfel se explică apariția, în texte, a unor elemente de gnoze animiste și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mijlocește omului scrisul, ca acces altfel barat la realitatea suprapământeană, atât de îmbătătoare... În orice caz, da capo al fine, întregul ansamblu al creației lui Horia Zilieru, reorganizat elocvent în Astralia, pare unul paradoxal. Pe de o parte, ea este indubitabil rodul unei sensibilități anacronice, ce nu se sfiește să se înveșmânteze, baroc, în faldurile ceremonioase ale tradiției culturale. Inutil de insistat, din această perspectivă, pe faptul că Horia Zilieru a primit girul criticii de prim rang prin intermediul unor astfel de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui Galilei zdruncină convingerea în spațiul privilegiat central, adevăr al gândirii mitice convertit, în timp, în metaforă, cum ar fi imaginea axis mundi pentru că omul are nevoie de refugiul unui centru în care să creadă. Descentrarea universului, cu date fizico-matematice indubitabile, oferă contextul lui Kant pentru a-l multiplica în mii de sisteme solare ce opun muzicii sferelor armonia unei simfonii matematice. În general, oamenii au dovedit reținere sau teamă în acceptarea oricăror teorii care le-ar fi periclitat universul, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
haosul neutralității. Personajul tragic este prizonier în chiar acest interval de suprapunere a antinomiilor, el neavînd, ultimativ, capacitatea fizică de a distinge între bine și rău. Tragicul propune, prin urmare, întotdeauna, în încleștările lui, confuzia morală și neputința alegerii supraviețuitoare. Indubitabil, tragedia trebuie definită drept un antagonism (cu valoare de război) ireconciliabil, creat de două forțe opuse, egale ca intensitate, a căror ciocnire duce la distrugerea/anihilarea protagonistului. Din perspectivă istorică, literatura universală operează cu măcar trei tipuri mari de astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în secret, cu maurul Othello. Furiosul tată își asumă, parțial, catastrofa, admițînd că el l-a invitat frecvent pe general acasă, unde întreaga familie îi asculta, mesmerizată, poveștile fabuloase de viață, derulate peste mări și țări. Tînăra femeie a fost, indubitabil, fascinată, pe parcursul respectivelor vizite, îndrăgostindu-se irmediabil de neobișnuitul personaj (ale cărui calități nu pot fi, desigur, contestate). Chiar și așa, Brabantio crede că, la mijloc, trebuie să fie vreo magie din lumea întunecată din care provine maurul (Egipt), întrucît
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
un univers patriarhal, imposibil de învins. Corijarea "blîndă" nu sugerează altceva decît începutul unei noi ere de dominație masculină și falocentrism total, derivat acum din subtilitatea subjugării psihice și mai puțin din violentarea fizică și biologică a femeii. Ne aflăm, indubitabil, în fața a două apariții editoriale importante, cu un impact cultural major. Aș remarca, în încheiere, buna traducere românească a textelor, oferită, ca de obicei, de George Volceanov, dar și aparatul critic și istorico-literar pus la dispoziție de profesorul Dumitru Dorobăț
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
încît victima adaugă noi explicații: Înseamnă că nu ești mason." "Ba da", strigă Montresor bănuim noi cu o anume disperare în glas. "Tu, mason! Imposibil!" constată Fortunado cu dispreț, cerînd o dovadă. "Iat-o!" spune Montresor, spre surprinderea interlocutorului, dar, indubitabil, și a cititorului, scoțînd o mistrie de sub faldurile mantiei. O mică intervenție analitică se impune pe acest palier de la sine, oricît de mult am încerca, într-o primă fază, să rămînem pur descriptivi. La mijloc este o confuzie, neexplicată de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
psihologice și intelectu-ale, de extracție mai curînd "arabescă". Se află în derulările lor narative suficiente detalii care să-l includă pe autor în galeria romanticilor (deopotrivă europeni și americani), însă există, concomitent, și o doză vizibilă de unicitate ce subliniază, indubitabil, originalitatea lui Edgar Allan Poe. Întregul decor ficțional se mulează pe un motiv dominant, asemenea mănușii pe degetele întinse perfect. Este vorba despre motivul morții, față de care autorul a avut, se pare, o fascianție bizară și care merită o discuție
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
devenind extrem de dinamică. Nivelele inițierii naratorului sînt delimitate exact de începutul/sfîrșitul experiențelor marinărești, pe fiecare dintre cele trei corăbii simbolice ale povestirii. La început, pe parcursul aventurii necontrolate sub influența alcoolului -, la bordul lui Ariel, împreună cu prietenul Augustus, Pym este indubitabil un amator care, treptat, învață rigorile vieții pe mare. Ulterior, ascuns în cala lui Grampus și avînd insolita experiență a captivității alături de cîinele Tiger, el oferă imaginea unei personalități din ce în ce mai formate. Instinctul de supraviețuire, împreună cu inteligența sa pragmatică și abilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
anume cinism, invitîndu-l să nu mai creadă în vise, ci în fapte. O afirmație, să recunoaștem, cu ramificații filozofice cam subtile pentru un simplu contabil și consilier juridic. Cine este, în fond, Jaggers, misteriosul spectator "nejucător"? Aici Dickens ne solicită, indubitabil, întreaga atenție. Poziția privilegiată (în raport cu celelalte personaje) îi conferă taciturnului administrator de averi și avocat (cîndva pledant), cu siguranță, un aer de autoritate. El stă în vîrful piramidei textuale (precum autorul omniscient din romanul tradițional), contemplînd destinele (turbulente) ale eroilor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Deși confuz, naratorul pare să distingă existența unei realități extrasenzoriale, la ale cărei semnale fusese opac anterior. Din punct de vedere strict narativ, epilogul povestirii "sacre și profane" a lui Ryder poate părea previzibil. Psihologic și etic însă, el constituie, indubitabil, o surpriză. Îl vedem, în final, pe protagonist (acum căpitan în cel de-al doilea război mondial) încartruit cu trupele chiar pe domeniul de la Brideshead. S-a convertit la catolicism, iar vizitarea vechii capele a familiei Marchmain îi creează sentimente
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la Birmingham Repertory Theatre, fără un succes deosebit (după cum amintesc cronicile dramatice de la vremea cu pricina). Ca atare, el o transformă, peste un an, într-un scurt roman bazat, e drept, într-un procent foarte mare, pe dialog (ceea ce indică, indubitabil, o prelucrare "epică" minimă din partea scriitorului). Textul, în varianta lui romanescă, s-a bucurat de o mai mare atenție a criticilor, intrînd pe un făgaș simbolic suficient de atractiv, asupra căruia voi emite, eu însumi, cîteva observații ceva mai jos
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
al ficționalizării istoriei (alți constructori anglofoni din zona combinării "timpului istoriei" cu "timpul literaturii", atît din SUA, cît și din Marea Britanie, precum John Barth, Ihab Hassan, Peter Ackroyd sau David Lodge, îi datorează enorm autorului new-yorkez). Se poate bănui aici, indubitabil, și impulsul cumva autoindus al postmodernilor de a completa viața prin text și de a prelungi textul prin viață (Mircea Cărtărescu vorbea, la un moment dat, inspirat, despre o "texistență" postmodernistă!), dar, în privința lui Doctorow, situația este mai complexă. El
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fie perceput astfel și la sfîrșitul cărții, prelungind actul lecturii ad infinitum. Cu alte cuvinte, prozatorul urmărește să-l transplanteze pe acest al doilea Ellis inventat, ficțional, "hașurat" în viața propriu-zisă, care se deschide, prin urmare, aidoma paginilor unui roman. Indubitabil, la origi nea noii "identități" se află sentimentele, viziunile, concep țiile și impulsurile lui Ellis cel real, dar ele suferă mutații, "primesc" nuanțe ficționale, se convertesc în literatură. Părăsesc, altfel zis, rigorile lumii reale, pentru a putea fi "semnificante", pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Jonathan Franzen, "lumea în disoluție" (indiferent de contextul istoric în care ea se articulează!) nu reprezintă numai o metaforă epică un "mobil" de construcție ficțională, cum ar veni -, ci o realitate intrinsecă a istoriei, în integralitatea sa. Acest autor dezvăluie, indubitabil, trăsături de mare scriitor. Vede întregul în detalii, fără a încerca să-l impună, abuziv, în conștiința cititorilor, pe cel dintîi. Lectorul e liber să-și aleagă varianta de "preluare" care-i convine, în romanele lui Franzen. Poate citi "istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
se obține totuși numai prin forța exemplului și, ca atare, histrionismul rămîne o componentă fundamentală a profesoratului. Doxa sugerează, concomi tent, sofisticare și enigmă. Explicitarea ei descrie, prin urmare, un proces inițiatic, unde maestrul are porniri și abilități de șaman. Indubitabil, profesorul reușește prin aceste coordonate subiacente efortului didactic să supună și să mesmerizeze. Unicitatea lui reprezintă, în fond, premisa predării, acea legitimitate absolută, din unghiul căreia maestrul devine cel ce învață (pe alții) și nu cel ce trebuie să învețe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mai întîi săptămînala partidă de squash, în compania colegului (american) Jay Strauss, apoi își va vizita mama la azil, iar, în final, va cumpăra pește și va reveni acasă, pentru a realiza un imaginativ experiment gastronomic, ce îi va aduce, indubitabil, laude unanime. Din nefericire, planul articulat cu rigoare științifică (de învin gător), al personajului, trece printr-o neașteptată recon figurare, determinată de contextul nefavorabil (imprevi zibilul "factor X", prezent în estimările aproximative ale tuturor futuriștilor contemporani!). Străzile sînt blocate de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
metafizic superior. Prin contrast, emisfera stîngă (mult diminuată ca abilități) se ancorează în planul fundamental concret al existenței, legîndu-se de elementarul ființial, înscris în harta dexterităților și a deprinderilor uzuale. Patologiile de emisferă dreaptă sînt mereu subtile, vag sesizabile (și, indubitabil, greu de diagnosticat), pline de mister și simbolism bizar. Confruntat cu ele, neurologul devine, volens-nolens, un semiolog. El dezleagă cifruri comportamentale, "sparge" coduri manifes taționale, puțin inteligibile la prima vedere. În această zonă se situează analiza (frecvent, o "psihanaliză") lui
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
umanismul german al ambiguelor decenii postbelice. Adorno devenise, către finele anilor cincizeci, nu numai teoreticianul prin excelență al unui nou model cultural, ci și exponentul dominant al inovației tiparurilor formatoare specifice acum postmodernității. Apariția Teoriei estetice*, în traducere românească, reprezintă indubitabil un eveniment major, deopotrivă academic, cultural și editorial. Echipa de traducători este una impresionantă: profesorul Andrei Corbea-Hoișie (șeful Cate drei de Germanistică de la Universitatea ieșeană), totodată și autorul revizuirii întregii lucrări și al unei posfețe extrem de utile în postură de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
De aici vine, în fond, meritul cărții lui Ilf și Petrov, din capacitatea de a explora esențele, de a trece dincolo de suprafața "mitului" și de a-i vedea componentele sociale, mentalitare și, nu în ultimul rînd, psihologice. Individul american are, indubitabil, o specificitate a lui, derivată din evoluția în interiorul unui sistem lipsit de obsesiile colectiviste ale Europei. Individualismul său nu e egocentrism (dimpotrivă!), ci dorință de a interacționa cu istoria în mod direct, fără "medierile" etatiste ale comunităților tradiționale. Ilf și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
al rațiunii. Structura de Bildungsroman a lui Das Glaperlenspiel ni-l prezintă pe protagonist din copilărie pînă la maturitate parcurgînd, obedient, toate treptele din ierarhia Ordinului, inclusiv poziția supremă de "maestru al jocului". Virtuțile sale inte lectuale și morale sînt indubitabile, întreaga comunitate castaliană (scindată între "tradiționaliști", precum Jacobus, și "inovatori", precum maestrul muzician, protectorul lui Knecht) acceptîndu-l ca magister ludi. Problema, ca la Siddharta și Haller, vine dinspre Joseph care, se pare, nu poate avea credința puternică, a unui Jacobus
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a se comunica pentru a se comunica, fără intenția special de a comunica un anumit lucru. De aici, concluzia desprinsă că dispare comunicarea în finalitatea poetică a limbajului, relația emițător-receptor fiind deteriorată. Astfel, dacă în discursul comun, această relație funcționează indubitabil și necesar, în discursul individual, poetic, superior, această relație este desființată în totalitate. Deși este vorba despre cititori diferiți, nu trebuie, în analiza unui text beletristic, să se confunde cele trei tipuri de finalități ale limbajului: finalitatea apofantică, finalitatea pragmatică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ea nu există pentru noi decît pe baza convențiilor principiale și metodologice care o fondează. Însăși concepția tradițională a științei, gîndirea carteziană, este repusă în cauză, ca fiind fondată pe o ignoranță comună (și admisă) și nu pe adevăruri primare, indubitabile, garantate de o instanță sursă de cunoaștere absolută. Pe lîngă inabilitatea sesizării "orelor astrale" ale economiei, se simte lipsa unei gîndiri strategice, în special la nivelul guvernelor, aceste "ficțiuni prin care fiecare gîndește că poate trăi pe cheltuielile celorlalți" (Fr.
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
o mefiență destul de tenace, pornită, mai întâi, de bună seamă, dintr-o formație cu rădăcini carteziene, care nu poate admite lipsa de deferență față de rațiune, apoi, din nedumerirea legată de exclusivitatea unor trăsături ce i-ar asigura postmodernismului o identitate indubitabilă și inconfundabilă. Citind-o pe Camelia Grădinaru, chiar dacă, în ceea ce mă privește, această lectură nu a determinat o schimbare spectaculoasă, am avut bucuria să constat, o dată mai mult, că dezbaterea pe un subiect controversat, care balansează, în opinia teoreticienilor, între
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]