6,831 matches
-
minte acest lucru -, la următoarea ședință, în locul dumneavoastră, aș arunca pe masă un produs, oricare, unul din acelea pe care le promovăm. L-aș pune pe fiecare în parte să-mi spună ce-i inspiră acel obiect. Voi descoperi, astfel, infinite definiții ale unui obiect care, la început, părea banal, cu o singură denumire. Aș crea în acest fel un mecanism cu capabilități de inovare, sau creație, cum vreți să-i spuneți, bine înfipte și un avantaj pentru produs greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și-ar fi vorbit. Nu dormi? Nu dorm. Își controlă respirația. Elena credea că în somn omul respiră mai greoi de aceea sufla des și șuiera pe nări. Părea foarte expertă. N-au așteptat mult. Bâjbâind, tatăl deschise ușa cu infinite precauții. Zăbovi mult până se strecură dincolo de prag. Fetelor le băteau inimile, erau curioase și speriate în aceeași măsură de propria lor curiozitate. Elena îi strângea mâna până aproape de durere. Undeva scârțâi dușumeaua. Simțiră respirația tatălui aproape, aproape. Se aplecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
încredere, îl întreba printre altele când se întorcea din deplasare și inspecta secția, ei, spune-mi, ce mai pune la cale Sfântu Petru, asculta relatarea amănunțită și complicată a aceluia, plină de poticneli, cu propoziții rău formulate, o asculta cu infinită atenție, așa, așa, murmura din când în când. Marcu nu voia să creadă că purtarea sa e un fel de a unelti, de a săpa o funcție, de-a semăna din timp, gospodărește, ca să poată culege roadele, când o veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nori. întocmită de eleva Alina-Georgiana Dumitriu, clasa a V-a C 17 În ceea ce privește imaginația, ea este o calitate mai rară la unii elevi, dar facem observația că numai în virtutea acesteia realul poate fi remodelat și transfigurat artistic, căpătând astfel o infinită varietate de aspecte. 3. Întocmirea planului. Presupunând că în etapa anterioară, documentarea, am stabilit deja reperele planului și am întrezărit concluzia la care vom ajunge, trecem la întocmirea planului compoziției ce urmează a fi redactată. Concluzia este de fapt un
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de plecare în alcătuirea compoziției după desene proprii. Elaborând această compoziție, elevul se vede obligat să redea atât ceea ce se vede în planșă, cât și ceea ce a reușit să sugereze prin culoare, cuvintele fiindu-i mai la îndemână decât nuanțele infinite ale cromaticii. În cazul elaborării compoziției după un tablou al unui pictor cunoscut, lucrurile se mai complică puțin; de obicei, calitatea reproducerii în manuale fiind destul de slabă, profesorul trebuie să organizeze o discuție prealabilă în care să ,,decodifice” tabloul. Recomandăm
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
atâtea răsuciri. Pădurea are două poiene. Într-una din ele, scăldată în aur, sunt câțiva plopi. Cred că ei sunt singurii copaci drepți din această pădure. Măcar privindu-i, nu te mai dor ochii. Se înalță semeți, ca niște coloane infinite. Printre ei se aude muzica ușoară a vântului, care se joacă printre podoabele lor de frunze. Sunt așezați în așa fel încât parcă ar fi o poartă uriașă prin care Ileana Cosânzeana și Feți-Frumoși ar trece. În rest, toți copacii
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
puțin, dar imens - ca și noi. Are și el ocolișuri - norii... și un suflet - soarele. Cărarea suntem noi, iar podul este crucea sfântă... Ne desfășurăm existența ca într-un glob de jucării pentru un cineva imens. Totul în jurul nostru e infinit. Noi nu. Amintirile trec. Noi suntem niște amintiri ce trec. Nimic nu e al nostru. Eternitatea este a eternității. Și noi nu suntem ea. * * * Căutăm porți ce-au ruginit și plâng. Porți care poate nu mai există. Culegem acum ultimele
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
se uită doar la mine, fața lui mare și roșcată reușind să exprime plictiseală, iritare și îngâmfare, toate în același timp. Se uită la mine ca și când aș fi fost de-o prostie ieșită din comun. 3 Sufletul meu era spațiul infinit, iar mintea - matematică În decursul a șapte ani, fiecare celulă din corpul omenesc e înlocuită. Asta înseamnă că nici o părticică din tine, cel de acum, nu ți-a aparținut ție, cel din urmă cu șapte ani. Totul se schimbă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
antidepresive... După o vreme, nu mi-a mai păsat de însănătoșire sau de Primul Eric Sanderson sau dacă Randle îmi voia binele sau nu. Pur și simplu nu m-am mai gândit deloc la lucrurile astea. Sufletul meu era spațiul infinit, iar mintea - matematică. Viața mea ca o listă de cumpărături. Într-o dimineață, am luat prea repede o ceașcă de pe suportul pentru uscat vasele și am răsturnat o farfurie în chiuvetă. Nu s-a spart, dar s-a auzit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
care se transformă repede în albastru-închis, sobru când oceanul se adânci sub mine. Am simțit căldura soarelui, o briză răcoroasă ridicându-se dinspre valuri și apoi am plonjat, lovind apa cu un zgomot lichid și gonind în jos prin albastrul infinit către abisurile întunecate... Icnind, m-am ridicat în capul oaselor. Mi-aminteam. Mi-aminteam visul. Fiecare detaliu clar ca lumina zilei, clar ca o peliculă Tehnicolor de înaltă rezoluție. Până acum, visele Becului se evaporaseră mereu în senzații vagi atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
m-am rostogolit, m-am lipit și m-am învârtit printre promisiuni gânduri povești planuri șoapte tânjiri minciuni trucuri secrete doruri surprize iubiri pasiuni dureri melodii amintiri dorințe griji îndoieli, de jos în sus și dinăuntru în afară într-un infinit lichid al istoriei, minții și învolburatului, formidabilului concept. Imediat sau târziu - nu avem cum să știu - turbulența început să scadă, încetinind, stabilizându-se, domolindu-se într-un ritm blând. Apa mă ținea, mă înfășura, mă înghiontea, mă împingea și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
blând. Apa mă ținea, mă înfășura, mă înghiontea, mă împingea și mă lovea, toate întâmplările și toate ideile cu propria lor mișcare ritmică de du-te-vino, sus-jos. Atârnam ca un înger sau o stea, sau un vechi moment uitat în albastrul infinit al conștiinței lumii. Plămânii mei țipau. Soarele săpa brazde pestrițe în jurul meu și am dat din picioare, urcând spre lumina ce venea de undeva de deasupra. Am ieșit cu capul la suprafață și am inspirat sacadat. Aerul cald îmi umplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și ploaie și-n serile cenușii, însă un miros care se întoarce la tine ca un vis, ca o trezire din somn, când soarele e sus pe cer. M-am uitat țintă spre orizont, întrebându-mă dacă marea asta era infinită. Existau oare ape mici, falii oceanice, locuri reci cu aisberguri, recifuri de corali mișunând de pești feluriți și alte animale conceptuale? M-am întrebat dacă războaiele, invențiile revoluționare sau asasinările nășteau furtuni aici. Oare marea tresărea vreodată? Devenea oare nemișcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
evocă pe tant' Liselle, jucînd morocco. Aruncai în sus, la nimereală, un mănunchi de bețișoare lungi, divers colorate. Pe urmă retrăgeai din grămadă unul, fără să le miști pe celelalte. Și altul, și altul. Apăsînd pe un capăt, cu grijă infinită, să nu le clintească nimic. Pierdeai rîndul dacă mișca alt bețișor. Pentru degetele magic de ușoare ale Lisellei, ce simplu era să joci morocco! N-ai vrea să ieșim în grădină, Șichy? E destul de cald pentru plajă, constată cam aiurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Veronica Micle". Au trecut 25 de ani de la cutremur, sîntem, iată, în al 26-lea an de la cutremurul din '77, dar nici un cataclism n-a echivalat cu despărțirea noastră de după Vara Mare. "Anii iubirii" i-am plătit cu un preț infinit în suferință. Încă mai plătesc, de vreme ce încă rememorez scene de dragoste de finiș de secol. Ce faci, Iordanco? mă strigă Tano, de-afară. Stai cu botul pe visele alea de tinerețe? Ce să-ți fac dacă lași amintirile să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
lui. Când era mic și uita de el în fața oglinzii, simțea că nu era din lumea aceasta sau că există numai el și cu celălalt el, de-o seamă și totuși diferiți, legați printr-o forță nevăzută, printr-un cordon infinit și visceral prin care curgea iubire. De multă vreme a uitat de sine și de celălalt el, a fost atât de ocupat și prins în această searbădă realitate, încât oglinzile îi rețineau tot mai rar chipul, uitarea de sine se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gândește Philip. Niciunul dintre noi nu poate acționa fără sprijinul celorlalți doi. Suntem ca un punct în spațiu, domnule. Fiecare dintre noi reprezintă o coordonată. Suprimați o dimensiune și punctul nu mai e același, sau poate deveni ceva nedefinit sau infinit, ca o dreaptă. Adică veți obține un alt punct de vedere, de bună seamă, unul greșit. Va trebui să ne ascultați cu atenție pe toți trei. Acesta este un proces trigamic. Orice întrebare conține trei răspunsuri: unu, doi și trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un galben sau albastru intens, se iveau din solul uscat, secătuit de clorofilă. Chiar pe margine, curgea șerpuit o caravană de frunze mici, ce fremătau ca niște vele prin aerul crispat al amiezii și oceanul de colb roșu. O flotă infinită de frunze mișcătoare purtau sub ele, abia perceptibil, complicate mecanisme nervoase și negre, ce-și croiau frenetic drum printre pietrele roșii și firele argintii de iarbă. Șirul nesfârșit de vele cobora neobosit cu drumul, într-un ritm infernal, ordonat, disciplinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de la cele mai stupide gânduri la cele mai banale activități. Reluctanța ei de a ține un jurnal, pe care n-ar fi fost nevoie să-l umple nici cu gânduri idioate, nici cu activități banale, pornea mai degrabă dintr-o infinită pudoare, din teama că ar fi putut, cândva, cineva să-i descopere gândurile, pasiunile și dorințele. Pentru prima oară jurnalul și-a găsit o întrebuințare practică în viața ei. Acum avea un sens și mai ales o finalitate. Viața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se impune cu ușurință prin noutate, este ușor asimilat din cauza rimelor, a cadențelor ritmate și a magiei incantației. Cu timpul, am cunoscut marea ca "El Mar": agresivă, năprasnică, dezlănțuită și nestăpânită sau clară, introspectivă și carteziană cu cele două dimensiuni infinite ale ei. Dar în visele mele, ea a rămas așa cum am receptat-o în copilărie, în limba maternă: nostalgică, misterioasă și legănătoare, adică esențialmente feminină, erotomorfă. O părăseam în fiecare an cu durerea sfârșitului de vacanță. Prietena mea. "Structura noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a aparținut cândva unei civilizații dispărute. Plafonul se deplasa și el vertical, de nu-l mai poți cuprinde cu privirea, făcând loc rafturilor superioare ce creșteau faustic, exponențial. Aveam sentimentul că mă aflu în labirintul cărții lui Borges, acea bibliotecă infinită proiectată într-un spațiu simplificat, esențializat la dimensiunea verticală. Dar eu eram mai mult preocupată de gestul tânărului distins decât de această metamorfozare a peisajului, care, înălțându-se pe vârfuri, a azvârlit cartea pe un raft foarte sus, el însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu toții se uitau la mine cu ochii lor volatili, ce nu erau deloc reprobatori, ci numai vădeau o avidă curiozitate. Mă priveau cu toții ca și cum ar fi așteptat un gest al meu discret, care să ridice la loc cele două corpuri infinite de bibliotecă în picioare, împreună cu cărțile răzvrătite și victimele lor, sau măcar o explicație. Mă priveau perplecși, ca și cum n-ar reuși să înțeleagă. Atunci, peste vacarmul și vuietul acela îngrozitor, s-a înălțat deodată vocea mea puternică și elocventă, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mă descopăr sfâșietor de prezent, ascuns în ramurile acelui arbore sau zburând printre norii de deasupra lui. Prezența eului în vise este covârșitoare ca aceea a unui zeu ce ne apare într-o epifanie continuă, fără chip, printr-o serie infinită de semne, ca și cum substanța revelatoare ar lipsi materiei fluide și inconsistente din care e plăsmuit visul. Eu nu-mi pot vedea sau recunoaște niciodată chipul în vise. Prezența îngrozitor de puternică, fără față, fără trăsături, asemenea unei mujine japoneze (spirit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Antiroman? Lecturândo, cu mare efort, nu o dată, îți vine să renunți. Să dai cu ea de pământ. Să o uiți imediat. Să scapi din ghearele cuvintelor ei. Poveste nu există. Personaje (aproape) nu există. Sau există cu miile. În număr infinit de personaje și de povești. Dar nu poți scăpa. Mergi mai departe. Încă o pagină și încă o pagină. Toate atât de dense că te apucă disperarea. Realizezi că ai înaintea ochilor o scriitură aparent fără noimă, complet atipică, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
crasă inutilitate care frizează prostia! La gard, la propriul ei gard de apărare! Și la deschiderea largă a porților atent încuiate, a gardurilor oamenilor. A spulberării măștilor. Mioara vedea, dar nu divulga secretul. Ca să vadă continuarea acestui film cu episoade infinite, în care actorii erau mereu alții. Sau aceiași? Cale de întoarcere nu mai era. Era mai liberă decât lumea întreagă, dar acel cineva din interior îi șoptea că gustul libertății poate fi periculos, creează dependență, ca un drog. Și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]