1,208 matches
-
gură de zmeurică, cireașă putredă și mică... / (cu inimioara asta de ruj vrei să-l dai gata pe dom' judecător?)". "La cea mai înaltă ficțiune" este o carte care te inspiră, care îți dă sentimentul reconfortant că există încă o infinitate de posibilități de a face poezie la care tu nici nu te-ai gândit. Când te credeai într-o fundătură, vezi deodată soarele prin o mie de crăpături în pereți. Sânt filoane subțiri ca sârma de liță și depinde de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
O cheie a teatralității lui Emil Botta este un eseu al său din 1931, Elogiul ipocriziei. Discontinuitatea, "intermitențele sufletului" (pentru a folosi o expresie proustiană) duc la virtualizarea eului, la pulverizarea identității și acceptarea ficțiunii ca pe o stare de infinitate: Amintire tăcută, concentrată, fără comentarii. Sensibilul dus la esență ultimă, la vidul intact, la nimic. Aceste cuvinte definesc întreaga lirică a poetului, cu dubla sa mișcare: din afară în interior (subiectul vidându-se de sine) și dinăuntru în afară (unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pot fi sorbite de privirile unui orb ("Priviri, la matcă vă-nturnați..."), că melcii se pot închide definitiv în "cocioabe", copacii în muguri și oamenii în pietre, fixează demersul poetic într-o atitudine duală: finitul devine o alegorie a infinitului, iar infinitatea se eschivează din fața propriei măreției și își pune pe figură masca finitudinii. Descrierea naturii (motiv romantic) cunoaște aici un tratament... expresionist. Pentru că implozia produce o întoarcere în sine pe cât de bruscă, pe atât de totală. Și s-ar părea, ireversibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și simplu pentru a-și purta În permanență În ataș disperarea fără de margini, și că ochiul lui, care mie mi se părea că Îi scapă Într-o parte, privea de fapt În adîncul deșertăciunii absolute a vieții omenești și la infinitatea timpului și a spațiului, o deșertăciune și o infinitate pe care le adunase laolaltă În cartea lui, sub numele de Marele Neant. Și vă imaginați ce a Însemnat acest roman pentru stima de sine a unei ființe ca mine. Gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ataș disperarea fără de margini, și că ochiul lui, care mie mi se părea că Îi scapă Într-o parte, privea de fapt În adîncul deșertăciunii absolute a vieții omenești și la infinitatea timpului și a spațiului, o deșertăciune și o infinitate pe care le adunase laolaltă În cartea lui, sub numele de Marele Neant. Și vă imaginați ce a Însemnat acest roman pentru stima de sine a unei ființe ca mine. Gata cu ascunzișurile În umezeala junglei, gata cu vorbele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
galaxii, altele, multe, neînchipuit de multe... fiecare însemnând un fir din marea Marea Creație, din imensitatea pulberii cosmice... Oare unde esti Tu, Doamne, în această imensitate ?!... Se zice că esti Duh, Spirit... Ce-i aceea ”Spirit” în nemărginitul spațiu... prin infinitatea de corpuri în mișcare! Nu văd... sunt nebun, nu văd!... Ajută-mă Doamne!... - Oprește-te, omule... Oprește-te! Nici nu trebuie să vezi... Dacă vezi infinitul, îl vezi pe Dumnezeu... și asta nu se poate! Îi șopti rar gândul. Nu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
galaxii, altele multe, neînchipuit de multe, fiecare fiind un fir din imensitatea pulberii cosmice. Unde esti Tu, oare, Doamne, în această imensitatea, în această întindere nemărginită?!... Se zice că esti Duh, Spirit... Ce-i aceea ”Spirit” în nemărginitul spațiu, prin infinitatea de corpuri în mișcare?!... Nu văd!... Nu văd! răcni el nădușit de sudoare. ”- Dar, nici nu trebuie să vezi tu, biet muritor!... Nu înțelegi tu oare, că pentru Dumnezeu nu e nici timp, nici loc!... Pentru Dumnezeu nu există timp
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
în sus, cu privirea în tavan, prin minte trecându-i, fără nici o noimă, fel de fel de gânduri. -Creierul uman... omul, sunt un miracol!.. murmură el. ... Gândirea, gândul... ideea, aparțin “lumii divine”. Miracol!.. Pentru Divin nu există timp și spațiu... Infinitatea lumii în timp si spațiu, trebuie acceptată, si atât!.. Imaginile si ideile, ca expresie a gândului, nu dispar niciodată, ele sunt o manifestare a spiritului nostru care este nemuritor. Imaginea unui lucru, aparține lumii spirituale, lumii invizibile... astrale , iar construcția
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Acela l-a făcut cunoscut...” Cu aceste cuvinte începe Sf. Evanghelist Ioan, despre Facerea universului nemărginit, Creația lui Dumnezeu. Dar, ce-am învățat noi la școală despre Univers?!!.. Ce?!.. Că, este foarte bine organizat... că este alcătuit din galaxii, o infinitate de galaxii, organizate în roiuri, super roiuri și hiperroiuri de galaxii, care se întind pe lungimi și lățimi de multe sute de milioane de ani lumină... anul lumină măsurând zece mii de miliarde km. Că galaxia este un enorm ansamblu de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de structură psihologică.”<footnote Titu Popescu, Problema sincerității în artă în Concepte și atitudini estetice, Editura Meridiane, București, 1983, p. 8 footnote> Ca veridicitate, arta presupune îmbinarea inspirației cu nevoia de a transmite ceva vital. Se creează tipare posibile pentru infinitatea de manifestări a eului prin capacitatea de esențializare a experienței umane, a adevărului vieții. În secolul al XX-lea distanțarea dintre adevărul scriitorului și adevărul operei nu mai poate fi tranșată, iar profunzimea autenticității se impune ca o esențializare a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
iar fragmentarismul deconcertează. Scrisul tinde să devină act de cunoaștere, iar romancierul renunță la modelele și idealurile epocii, cultivând subiectivitatea și autenticitatea. Ca veridicitate, arta presupune îmbinarea inspirației cu nevoia de a transmite ceva vital. Se creează tipare posibile pentru infinitatea de manifestări a eului prin capacitatea de esențializare a experienței umane, a adevărului vieții. În secolul al XX-lea distanțarea dintre adevărul scriitorului și adevărul operei nu mai poate fi tranșată, iar profunzimea autenticității se impune ca o esențializare a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
gânduri - asta e convenția, asumată -, e poate chiar mai rău decât ar putea fi vreun final violent. Ce ați descoperi „hrănitor“ într-o părăsire ori într-o fostă iubire? Totul, acesta e crezul lui Grøndahl, care pledează în roman pentru infinitatea variantelor introspecției. Piesele de puzzle formează întregul unei memorii afective Părăsit de nevastă după 18 ani de căsnicie, pendulând între banalitatea vieții domestice și teama unei lipse - ipotetice - a ei, bărbatul tomnatic din poveste e pus în situația de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
FRONTIERELE CELOR ABSURDE 51 40. Ambele induc ideea infinitului: deșertul apare infinit, rețeaua este extensibilă la infinit. În consecință, nu comportă un exterior și un interior, un afară și un înăuntru. Numai că imaginea deșertului anunță un alt gen de infinitate decât cel obținut prin extensie continuă. Deșertul apare infinit nu întrucât nu ar avea margini, căci nu e vorba de întinderea sa fizică. Ci întrucât excede nemăsurat subiectivitatea omenească, dânduse indefinit și deodată. În această privință, este de a dreptul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Kant încoace, a mers în filozofie pe distrugerea mitului identității, pe validarea contradicției ca fecundă. Gloria rațiunii e tocmai antinomia. Kant a vorbit de patru antinomii ale rațiunii, iar Hegel a venit să spună că nu sânt patru, ci o infinitate, și că ele nu sânt neajunsul rațiunii, ci însăși forța ei. În secolul nostru, știința a pus în discuție principiul logic al terțului, dar nu a avut curajul să îl atace și pe cel al noncontradicției. Filozofia, în schimb, a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
voulu a tout prix m'en éloigner." "N-am nici o îndoială că omenirea va ști să se redreseze, chiar dacă nu va reuși în secolul XXI. Grav este că oamenii nu au încredere în propriul lor viitor și că trăiesc în infinitatea proastă: în infinitul inventivității, în cel al bunătății - cum vă spuneam ieri -, în infinitul consumului. Mă amuzam azi-dimineață, venind spre cantină, să completez vorba lui Hobbes cu homo homini lupus. Într-o discuție cu Herder, care îi făcea proiectul unei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sentimentele care se înjghebează în jurul acestei conștiințe încearcă să-l salveze pe toate laturile. Profeția este actualitatea viitorului, precum regretul a trecutului. Neputând fi în prezent, transformăm trecutul și viitorul în prezențe, încît nulitatea actuală a timpului ne ușurează accesul infinității lui. A fi bolnav înseamnă a trăi într-un prezent conștient, într-un prezent sie însuși translucid, căci teama de trecut și de viitor, de ce s-a întîmplat și de ce se va întîmpla, dilată clipa pe măsura imensității temporale. Un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
crima, încît orice morală ce vrea distrugerea răului în adâncime are de privit numai o problemă: ce direcție trebuie să dăm singurătății, acest cadru ideal al ruinei și al descompunerii. Găsi-va cineva vreodată cuvinte pentru freamătul care împreună în infinitatea aceleiași clipe suprema voluptate cu suprema durere? Sau vreo muzică, plecând din toate zorile și apusurile acestei lumi, - putea-va ea transmite altor oameni senzațiile unei victime cosmice a fericirii și nefericirii? Un naufragiat bătut de toate valurile, izbit de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
consolat. Ca orice om străin de ispita fatală a vieții, de seducția de neant a ființării și de Nirvana întăritoare a fiecărei clipe. Când toate gândurile s-au înecat în sânge, din filozof te pomenești un avocat al inimii. Privind infinitatea calmă a cerului senin: oare cum de există răul? - Și a-ți afunda apoi cugetul în azur, pentru a descoperi că numai visul ne poate despărți de prospețimea eternă a răului - beție negativă a devenirii. Cerul a precedat oamenii, poezia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și veșnicie, impalpabila lui imensitate ți se descoperă irezistibilă și moleșitoare. Și atunci te miri de ce-ai umblat pentru înec după întinderi, când el te cheamă, vast spațiu diafan, spre destrămare și pieire. Cosmogonia mea adaugă neantului inițial o infinitate de puncte de suspensie... Atâta vreme cât oamenii nu se vor lipsi de farmecele înșelătoare ale viitorului, istoria va continua să fie o hărțuială greu de priceput. Putem însă nădăjdui că ei își vor întoarce ochii înspre o veșnicie a neașteptării, transformîndu-și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spune, când freamătul lăuntric e ca un fluviu ce-ar curge dintr-o dată în sus? Din sânul semenilor ne aruncă valurile unor fericiri năpraznice, care înmulțindu-ne identitatea suspendă zâmbetul spre femei și surâsul spre prieteni. Eul se pierde în infinitatea lui, viața s-a exagerat în intensități care o șovăie între lumi. Din tot ce-ai fost, nu mai rămâne decât o adiere patetică. Nesfârșitul nopții pare o margine din priveliștea acestei dilatări și dorești stingerea ca o limită, agonia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
complexă a conținuturilor sufletești se naște ca un rezultat al acestei creșteri, asemănătoare unei înălțări de valuri sau unui paroxism muzical. A fi plin de tine însuți, nu în sens de orgoliu, ci de bogăție, a fi chinuit de o infinitate internă și de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încît simți cum mori din cauza vieții. Este atât de rar acest sentiment și atât de ciudat, încît ar trebui să-l trăim cu strigăte. Simt cum ar trebui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei înșiși și străini de realități profunde, odată prizonieri ai iubirii, încearcă un sentiment care actualizează toate resursele personale. Faptul că aproape toți oamenii fac poezie atunci când iubesc dovedește că mijloacele gândirii conceptuale sânt prea sărace pentru a exprima o infinitate internă și că lirismul interior își găsește un mod adecvat de obiectivare numai cu un material fluid și irațional. Nu se petrece un caz analog cu experiența suferinței? N-ai bănuit niciodată ce ascunzi în tine și ce ascunde lumea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru a fi singur. Ce sens are singurătatea în melancolie? Nu este ea legată de sentimentul infinitului intern și extern? Privirea melancolică este inexpresivă, concepută fără o perspectivă a nemărginitului. Nemărginirea interioară și vagul lăuntric, ce nu trebuie asimilate acelei infinități fecunde din iubire, cer cu necesitate o întindere ale cărei margini sânt insesizabile. Melancolia prezintă o stare vagă care nu intenționează ceva determinat și precizat. Trăirile comune cer obiecte palpabile și forme cristalizate. Contactul cu viața se face, în acest
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sigur. Desprinderea de existență ca dat concret și calitativ și abandonarea în nemărginire ridică pe om din încadrarea lui firească. Perspectiva infinitului îl arată singur și părăsit în lume. Sentimentul propriei finități este cu atât mai intens cu cât conștiința infinității lumii este mai mare. Dacă în unele stări această conștiință este deprimantă și chinuitoare, în melancolie ea este mai puțin dureroasă, din cauza unei sublimări care face singurătatea și părăsirea mult mai puțin apăsătoare, împrumutîndu-le uneori un caracter voluptuos. Disproporția dintre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumii este mai mare. Dacă în unele stări această conștiință este deprimantă și chinuitoare, în melancolie ea este mai puțin dureroasă, din cauza unei sublimări care face singurătatea și părăsirea mult mai puțin apăsătoare, împrumutîndu-le uneori un caracter voluptuos. Disproporția dintre infinitatea lumii și finitatea omului este un motiv serios de disperare; atunci însă când o privești într-o perspectivă de vis, așa cum e în stările melancolice, aceasta încetează de a mai fi torturantă, lumea apărând într-o frumusețe stranie și maladivă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]