1,200 matches
-
lecturii”. Cititorul „implicit” răspunde textului, iar în această interacțiune text/cititor constă de fapt întreaga „productivitate” sau „creativitate” a recepției. Cititorul devine un partener, un colaborator și chiar un „co autor” al operei literare. Gadamer consideră lectura „un proces al interiorității pure”, iar „orice citire comprehensivă pare să fie mereu un fel de reproducere și interpretare”, dar literatura nu poate fi înțeleasă decât din perspectiva ontologiei operei de artă și nu din cea a trăirilor estetice ce se constituie în etapele
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
în probleme de artă nu este mintea ci sufletul, si ca a încerca să evaluăm un poem sau o pânză prin mijlocirea rațiunii ar fi ca si cum am încerca să măsurăm cercul cu riglă 54). Se intensifică, în schimb, interesul pentru interioritatea subiectului, pentru forța creatoare a artistului cu originile ei necunoscute și căile neânțelese de manifestare -, astfel încât problemă geniului devine curând o temă fixă a cercetărilor estetice de-a lungul perioadei din istoria culturii germane care îi și poartă numele (die
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
naivi totodată. Scriitorul construiește în general naturi delicate, deseori infantile nu prin naivitate propriu-zisă - pentru că personajele sunt mai degrabă istețe, nu lipsite de viclenii benigne, posibil păguboase -, ci prin candoare. Câteva proze au ca protagoniști chiar copii, scrutați sub aspectul interiorității, al reflexivității, al bogăției lăuntrice, ceea ce i-a adus lui V. renumele de remarcabil investigator al vârstei copilăriei. Laconic și eliptic, el este un „minimalist”. „Minimalismul” său e dublat însă de o savoare particulară a limbii, care nu vine nici
VELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
a exista”. Suficiența substanței este o limită, în sine ea face dovada interioară subzistenței sale, dar ea posedă și exteriorul ei, căci a nu avea nevoie decât de sine însuși, înseamnă a nu avea nevoie de o altă substanță. Această interioritate presupune exterioritatea sa. Ea își este interior și exterior totodată, în afara ei nu este nici o altă substanță, altceva, la care să aibă nevoie să se raporteze. De fapt: .), autosuficiența substanței poate fi înțeleasă ca o limită. Sau, dacă preferăm, ea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
și exercițiul intuiției și al deducției, ordinea și maniera în actul de “a ști să treci”, este exercițiul în care subiectul începe să existe fără a rămîne însă captiv în acest tip primordial de existență. Fiind substanță, gîndirea este deopotrivă interioritate și exterioritate, deschide infinitul în om. Trecerea de la o propoziție la alta în cadrul demonstrației sau de la un mod de a gîndi la altul, fac posibil raportul cu exterioritatea dinlăuntrul omului. Subiectivitatea capătă astfel o figură nouă prin filosofia lui Descartes
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între „destinul frânt“ prin accident și „destinul neîmplinit“ al ratării se află distanța care desparte exterioritatea evenimentului (ex-venio) de interioritatea răspunderii, deci de existența libertății ca domeniu închis și autonom. * Dat fiind că realizarea oricărui destin se bazează pe conflictul dintre natură și libertate (a cărui expresie cantitativă este spațiul „de depășit-de atins“), orice destin este un „destin dramatic“. Intensitatea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și totodată îmi livrez trupul în mângâierea mea. Dar bucuria pe care o resimt în mângâiere trece dincolo de simpla voluptate a atingerii. Prin mângâiere eu nu preiau doar conturul unui trup. Corpul, la om, nu este o suprafață și nici măcar interioritatea care se exprimă în chip exterior. Când cineva mângâie, el atinge hotarul a ceva care nu are încă nume și pentru care singurul cuvânt potrivit este „tu“. Însăși mângâierea creează identitatea teritoriului ocupat. Când celălalt mă mângâie, el îmi mângâie
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
esențial să înțelegem însă că peste tot în aceste cazuri limita nu este suprafața goală a corpului, care îl caracterizează în inerția exteriorității sale și îl face distinct, la nivelul acestei exteriorități, de celelalte corpuri. Limita este proiecția exterioară a interiorității corpului, identitatea corpului care se dezvăluie, devenind vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to haptesthai), arătând că prima reprezintă o repliere a corpului asupra lui însuși, păstrându-l în puritatea ireductibilității sale
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
avansată, nefiind o consecință a conștiinței. O altă caracteristică a imaginii implică libertatea sa. Subiectul este liber să-și actualizeze potențialitățile. Exterioritatea subiectului către obiect și a obiectului către subiect tinde să se estompeze pentru a se nuanța într-o interioritate proprie. Specificitatea fenomenului psihic al imaginii rezultă din faptul de a se identifica simultan cu realul și irealul 2. Teoria lupașciană a logicii contradictoriului rămâne esențială pentru fundamentul antropologiei Imaginarului, în măsura în care structurează principiile de organizare ale logicii imaginative, prin revalorizarea
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
care dominĂ raporturile de constrângere, autoritarismul, obligativități severe impuse din exterior, și o morală a cooperării În care ansamblul regulilor de conviețuire sau marea lor majoritate se constituie datorită respectului reciproc și trăirii intense a sentimentului de egalitate, echilibru si interioritate a sentimentelor de datorie, cerința de cooperare etc. J. Piaget a analizat ințelegerea regulii, Înțelegerea ideii de corectitudine și a aceleia de incorectitudine, toleranța si intoleranța (motivația eiă, minciuna și diferențierea ei de Înșelăciune, eroare, glumă, limite de toleranța (și
Prevenirea conduitei agresive la preadolescenţi şi adolescenţi by Mihaela Munteanu; Anica Nechifor () [Corola-publishinghouse/Science/91538_a_92391]
-
la exigențele unei lumi guvernate de ortodoxia "înaltă", sub imperiul pattern-ului biblic. Ca proiecție în fantastic, compensatorie față de imaginarul regalității misogine (sub influența bisericii), cărțile populare ar fi trebuit să aibă ca subiect mai degrabă o lume feminină, a interiorității sensibile, eliberate de obsesivele coduri ale eroicului. În parte, așa se și întâmplă. Însă, fiind ei înșiși autori/traducători și lectori, cărturarii au sfârșit prin a controla și aici iubirea cu măsura canonului. De aceea, cine dorește acest lucru, poate
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a obiectelor de artă se bazează, astfel, pe relația artă-istorie. Un obiect de artă este un obiect ce trebuie văzut ca preexistent sau a priori oricărei intenții sociale pentru a-l înțelege. De aceea, un obiect de artă are o interioritate istorică ce are ca scop expresia narativă acceptată de cei mai mulți critici. Dar ideea de narativitate nu arată statutul ontologic al operei de artă, ci reprezintă doar principiul de plecare. Obiectele de artă trebuie înțelese nu ca un mod de existență
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
boală a limbajul întrucât logosul nu mai e rațional, oscilând mereu între adevăr și aparență. Mitul ca metodă de înțelegere abstractizează particularul construind arhetipuri universale caracteristice unei societăți, construind deci mitologia. Dar mitul ca spirit activ al omului este caracteristic interiorității ființei fiind universal și necesar gândirii. El este gândit ca metaforă a potențialității spirituale omului prin intermediul căreia simbolurile iau naștere. Acest mod de a fi al ideii de mythos se află în orice om ca formă specială de gândire, contribuind
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de Gian Lorenzo Bernini care are ca finalitate trezirea emoției. Auguste Rodin trece arta sculpturii la un alt nivel datorită utilizării texturilor antitetice și a jocurilor de lumini, care, cu ajutorul cubismului, au dus la înțelegerea artei ca fiind autonomă cu interioritate reală proprie. 5.4. Fotografia și cinematografia Imaginația are capacitatea de a abstractiza o suprafață în timp și spațiu și de a o proiecta înapoi în timp și spațiu. Această suprafață este înțeleasă ca imagine ce semnifică ceva ireal într-
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
atingă aici mari teme ale liricii, preluate în spirit leonardesc, cu trimiteri la mitul Mioriței sau al Meșterului Manole: „Cu mlădieri sonore - care flaut/ Își caută-n verde-galben partitura?/ În strune de vioară trec măsura/În apele albastrului ce caut...”. Interioritatea se reflectă într-un spațiu plin de romantism, nu de puține ori melancolic și confesiv: „Deopotrivă plină de mistere -/Meteoriții roșii în panere.../ În slavă crește steaua de mătase:/ Rotundul măr al serilor frumoase”. În Hanul cuvintelor (1999), un „eseu
VOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290622_a_291951]
-
de Ovid Densusianu să deslușească și să modeleze alt suflet, „sufletul modern” (Critici și scriitori), și, întrucât opera nu e decât „oglinda unei stări sufletești”, devine, prin aceasta, oglindă a timpului. Varietatea experienței, intensificarea ei odată cu rafinarea prin cultură a interiorității („cultivarea eului nostru”) sunt opuse inspirației rurale promovate de sămănătorism și poporanism, unilateralității ei reductive, echivalată - polemic - cu primitivismul, plebeianismul, diletantismul și sărăcia artistică. „E o himeră să crezi că vom ajunge să trăim altă viață până ce nu vom porni
VIEAŢA NOUA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
necesitatea formării unor abilități la lideri în vederea exercitării diferitelor funcții (ce abilități sunt necesare pentru îndeplinirea funcțiilor?). Aparent, între teoriile personologice și cele comportamentiste există o foarte mare asemănare deoarece, în fond, ambele pornesc de la persoană - e adevărat, unele de la interioritatea acestuia, altele de la „exterioritatea” persoanei. În realitate, diferența dintre ele este foarte mare. Iată câteva dintre aspectele care le diferențiază. În timp ce teoriile personologice accentuează importanța aspectelor stabile, statice ale persoanei în exercitarea activității de conducere (trăsăturile fiind însușiri psihice relativ
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
încredere” etc. devin esențiale în motivarea oamenilor. 5) Depășirea nevrozelor organizației - autoarea crede că întreprinderea este „locul tuturor exceselor”, locul în care omul își pierde identitatea de sine, în care el trebuie să fie Superman, unde îi este afectată profund interioritatea; pe acest teren apar tot felul de efecte negative (anxietate, isterie, neadaptare, depresii) pe care managerul trebuie să le depășească. 6) Înțelegerea treptelor iraționalului. Dat fiind că o serie de fenomene (stresul - un formidabil detonator al iraționalului, deziluziile, fuga după
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
managerii lor iau o serie de decizii care îi privesc personal sau pe toți la un loc, ca grup sau comunitate umană, are loc un proces de evocare a unor alternative acționale pornindu-se de la indici ce provin din propria interioritate, din caracteristicile muncii, din ierarhia formală, din sistemul de recompense și sancțiuni, din caracterul interacțiunilor dintre șefi și subordonați etc. Importantă este nu evocarea în sine a acestor indici, ci influențarea și dirijarea procesului de evocare, astfel încât deciziile luate să
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
282). Această identificare intimă nu se mai produce Într-o stare socială În care domnesc rațiunea și inegalitatea dintre oameni. În starea naturală, mila și compasiunea au meritul remarcabil de a permite o legătură Între aceștia, păstrând În același timp interioritatea sălbaticului. Căci sălbaticul, subliniază Rousseau, „trăiește În el Însuși”, pe când „omul sociabil ștrăieșteț Întotdeauna În afara propriei persoane” (ibidem, p. 329). Acest prim sentiment uman, cel al milei, este un „sentiment care, moderând În interiorul fiecărui individ acțiunea amorului propriu, contribuie la
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
sale particulare) voința generală (Rousseau, 1963b). Fondul teoriei politice nu mai este În acest caz pluralitatea, ci unanimitatea. Cel care urmează calea propriei inimi va găsi natura, pe Dumnezeu și pe aproapele său ca o reflectare armonioasă a propriei sale interiorități. Ceea ce o face pe Hannah Arendt să spună că mila sau compasiunea lui Rousseau l-au făcut pe acesta mai atent la propriile emoții decât la soarta semenilor. Dacă mila față de semeni este totuna cu conservarea de sine, ne putem
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
viața În sine Însuși este plasată În adâncul inimii. La asta ne invită Rousseau: „Vă conjur să pătrundeți cu toții În adâncul propriei inimi”, iar Întâlnirea cu aproapele, sub forma milei și compasiunii, nu produce decât o reflectare de sine. Atunci când interioritatea compătimitoare se transformă În doctrină politică, ea devine cerc de fier al terorii din care nu se mai poate ieși, căci În acest cerc, sălbaticul, adică omul modern, continuă să trăiască În sine Însuși. Interioritatea inimii este echivalentă cu nelimitarea
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
o reflectare de sine. Atunci când interioritatea compătimitoare se transformă În doctrină politică, ea devine cerc de fier al terorii din care nu se mai poate ieși, căci În acest cerc, sălbaticul, adică omul modern, continuă să trăiască În sine Însuși. Interioritatea inimii este echivalentă cu nelimitarea sa sau cu o logică a ambivalenței. Astfel, compasiunea, care este un sentiment pozitiv, devine cruzime atunci când se dezvăluie În legătură cu nefericiții În general. Deasemenea, atunci când inima, sediul sincerității intențiilor, se manifestă În public, În general
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
legii suspecților”. Căci inima nu se cunoaște decât pe sine, nu și pe ceilalți sau lumea. Sau nu-i cunoaște pe ceilalți decât prin intermediul senzațiilor sale intime. În absența exteriorității, nu există limite, ci doar indiferență. Cum să ieșim din interioritatea inimii, cum să fim În același timp În interior și În exterior, astfel Încât să mai existe și altcineva În afară de noi Înșine și să existe și lumea? Compasiune și justiție: glasul care poruncește Pentru ca să existe o legătură și o separare, este
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
drept una dintre sursele principale ale gândirii occidentale, ne propune, sau mai curând ne poruncește, tăierea Împrejur a inimii. Tăiere Împrejur care În ebraică se numește mila, „cuvânt”. Ea se definește ca o separare a pielii de carne. Nici pură interioritate, nici dezvăluire totală, ci deschidere inedită pentru inventarea cuvântului. M.L. C. & ARENDT Hannah (1967), Essai sur la Révolution, trad. fr., Paris, Gallimard (prima ediție americană: 1963). — (1983), Condition de l’homme moderne, trad. fr., Paris, Calmann-Lévy (prima ediție americană: 1958). COHEN
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]