9,120 matches
-
le urmări tîlcul mai ales cele africane sau coreene, fără doar și poate datorită diferențelor culturale. Cel mai aproape m-am simțit de cele indiene, pe de-o parte, pentru frumusețea lor uluitoare, pentru acel straniu amestec de tristețe și ironie, precum și de cele hasidice, pentru umorul lor cînd cinic, cînd senin și copilăros. Lipsesc din cartea lui Carrière pildele religioase creștine, autorul explicîndu-ne că le-a omis pentru că ele sînt prea cunoscute unui public occidental, dar mai ales prea evidente
Povesti Pentru cei mari by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17542_a_18867]
-
pe care le desfășoară în fața cititorului nu sunt din hârtie, ci din fier forjat. În prima parte a românului recunoaștem reflexe ale românului istoric englez, așa cum ni l-a fixat în memoria culturală Walter Scott. Noutatea o constituie irizația de ironie: "Între timp, Edward Smith se plimbă cu mâinile la spate, nerăbdător, la marginea parapetului. Marea se înalță și cobora abrupt apoi, undeva, la câteva zeci de metri sub picioarele lui încălțate în cizme negre, înalte, care călcau alternativ două continente
O POVESTE PENTRU MATURI by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17567_a_18892]
-
fi unul din cei mai eficienți antiideologi ai noștri. Am comentat, cu cîtva timp în urmă, în cîteva articole, atitudinea unui alt universitar bucureștean, ale cărui Idei inoportune dizolvau, în impact cu conștiința noastră eliberată de cenzură, nuanță voita de ironie, spre a rămîne chiar astfel: inoportune. Fostul ideolog de înaltă clasa - faptul că e dublat de un cărturar nu i-a schimbat orientarea - susținea între altele existența unei "literaturi sovietice" sau, prin extensie, "realist-socialiste", valida în planul valorilor, ca și
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
textul pe alocuri în dialect berlinez, renan etc.... Rezultatul acestor strădanii este discutabil, nu neapărat în sensul negativ al termenului. Chiar dacă tonul moralizator și intențiile didacticiste se fac pe alocuri simțite, nu acesta este elementul care deranjează. Și nici absența ironiei sau autoironiei, care ar fi putut salva unele istorioare de nedorită lor asemănare cu pasaje dintr-un manual de istorie. De fapt, autorul mărturisește în mai multe interviuri că "a sa cronică" a vecului XX ar fi o carte de
Günter Grass si "Secolul său" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17616_a_18941]
-
an fruntea preferințelor populației conduc detașat două instituții care n-au nimic de-a face cu modernitatea: biserică și armată. O institutie cantonata pe baricadele unui fundamentalism pe care nici macar nu-și mai dă osteneală să-l ascundă (dar care, ironie a sorții, face din ea pradă sigură a mișcărilor sectante, mult mai flexibile și infinit mai adaptabile la realitățile lumii de azi), și una care, la vârf, pare deja integrată an N.A.T.O., ăn timp ce la baza (scriu ziarele
Societatea de consum... nervos by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17620_a_18945]
-
le poate veni binele. La noi, parodiile de autostrăzi s-au făcut an funcție de capriciile Elenei și ale lui Nicu: spre Pitești, pentru că ea să ajungă mai repede an circumscriptia-i electorală, și spre Neptun, unde avea el vară treburi! Ironia soartei face ca ungurii să se apropie cu autostradă tot mai mult de România, după ce, vreme de câțiva ani, păruseră să dea prioritate construcției de drumuri an alte direcții. Iar când vor ajunge la Nădlac, unde se vor și opri
Societatea de consum... nervos by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17620_a_18945]
-
valabile și astăzi, după mai bine de patru decenii de la publicare) le adaug, în replică, pe cele ale congenerului sau, căruia, se pare, îi scăpase cheia biblică necesară interpretării operei dostoievskiene (deși a fost supranumit de critică atee, printr-o ironie a soartei, "divinul critic"!). Idiotul păcătuiește, în viziunea lui G. Călinescu - întrucît despre el este vorba -, prin "delir de introspecție", în timp ce Raskolnikov e "un bolnav, produs al unei societăți în descompunere". Cu bizară superficialitate, acelasi critic decretă: "Mîskin nu e
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
Clara Mărgineanu, ne mărturisește rețeta personală folosită pentru apărare și/ sau supraviețuire: „Am trecut (și probabil că o să mai trec), ca orice om, prin momente grele. Dacă n-aș fi avut un dram de umor, dar mai ales de (auto)ironie, poate că aș fi clacat, într-un fel sau altul. Consider umorul drept cea mai pașnică (însă nu cea mai puțin incisivă) armă împotriva oricărei agresiuni. Și e de preferat un «război rece» cu armele ironiei decât unul «cald» cu
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2480_a_3805]
-
mai ales de (auto)ironie, poate că aș fi clacat, într-un fel sau altul. Consider umorul drept cea mai pașnică (însă nu cea mai puțin incisivă) armă împotriva oricărei agresiuni. Și e de preferat un «război rece» cu armele ironiei decât unul «cald» cu arme propriu-zise.” Din același număr al revistei semnalăm poemele lui Robert Șerban, fragmentul din romanul Mihail Karamazov de Mihail Gălățanu, cronica literară de Dan Cristea (la volumul Viața din viața mea semnat de Mircea Bârsilă) și
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2480_a_3805]
-
ci unul «de nevoie». 15 ani mi-au fost, deja, de ajuns.” Lucrurile sunt clare: Paul Cernat vrea să renunțe. Ca vechi cititor al articolelor sale, nu pot decât să încerc un regret (și o spun fără nici o undă de ironie). „Nu sunt singurul caz”, continuă el. „Destui cronicari din generația mea sau mai tineri și-au dat, de la o vreme, seama că-și pierd timpul și energiile de pomană făcînd foiletonistică, și că e mai avantajos pentru ei să se
Absolut nimic despre struguri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2484_a_3809]
-
a arătat și cincizeci de lire - o sumă enormă pe vremea aceea - primiți de la părintele lui ca să mîncăm la prînz și seara într-un local de la Forte dei Marmi sau unde voiam noi. - Tata, comentă, nu fără o notă de ironie, este întotdeauna magnific. În ziua aceea s-a întîmplat cel mai ciudat lucru din timpul ciudatei mele vizite făcute lui Gabriele D’Annunzio: sacrificiul voluntar, de dragul Maestrului, al unei părți (nevitale) din ființa mea: ciocul blond pe care mulți tineri
Umberto Saba - Domnul în alb imaculat by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2490_a_3815]
-
timpul, spațiultimp, trăit sau visat, memoria în viziune bergsoniană, memoria în palimpsest, uitarea, timpul incorporat în viziune proustiană, muzica, jazz-ul, cu notele lui fantomă, literatura, arta sub diversele ei forme, „medialectul”, figura paternă și cea maternă, cu moștenirea de ironie și elegie dată fiului, relația afectivă, relația amoroasă și anticiparea/improvizație, „feminitudinea” și fantasmele legate de ea, procrastinația dragă lui Proust și retro-procrastinația dragă lui Fréderic, relația estetică, subiectivitatea, cotidianul, visul, fantasma, amintirea, coșmarul repetitiv, vîrsta înaintată și, strecurată, ici
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
culturale care hrănesc copios dar firesc textul lui Genette, ne arată că acest parcurs ce se vrea personal este cu precădere unul intelectual, chiar dacă nu lipsesc în el comentarii politice, amintiri din copilărie și adolescență legate de primul fior amoros, ironii la adresa clișeelor folosite de presă și de politicieni, sau mici inserții amuzante de cotidian, ca cele despre farmacista preferată sau despre casierele drăguțe de la magazinul din colț. Scriitura fragmentară i se potrivește autorului, modului său sprințar și șăgalnic de a
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
clișee, precum și evocarea unei noi „clipe fericite” chiar în ultima pagină a cărții, putem spune că ludicitatea lui Genette e o minunată contrapondere la ultimitatea care se întrezărește. Întregul volum ne arată, de altfel, acest echilibru funambulesc între melancolie și ironie, între grav și ludic, între elegie și sarcasm, dar, mai ales, apetitul de reflecție, de scris și de joc al lui Genette (Gérard, Fréderic, Tristam) care contrazice atît de revigorant titlul de Epilog. Sperăm și dorim să ii urmeze vreun
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
moneda euro, are oricum o utilitate limitată pentru continentul european, fiindcă în afara granițelor dolarul vorbește cu adevărat. Din Adevărul aflăm ultimul mesaj pe care ni l-a transmis Steve Jobs "dragostea e ca un puzzle". Omul atât de priceput la ironii fine și la comentarii geniale, a reușit să convingă și moartea că viața este un șir de întâmplări cu rost. Geniul tatălui Apple l-am văzut cu toții în tehnologia pe care a gândit-o și în isteria pe care a
Regia unei morţi de geniu. Steve Jobs era deja mort în momentul lansării iPhone 4S () [Corola-journal/Journalistic/25021_a_26346]
-
minte și îi înjură cetățenii, am renunțat și eu la glumeața mea rubrică „În gura leului”, trăgându-mă de mânecă și spunându-mi că lucrurile sunt grave, deoarece cu prostia și reaua intenție nu e de glumit... Am glumit destul... Ironia se adresează doar celor care o merită!” Așa că, proiectata mea carte autobiografică („Viața mea e un roman” așa consideră orice coafeză sentimentală și orice speculant incult care și-a cumpărat un scaun de parlamentar), se modifică. În 2004 o vedeam
„ÎN GURA LEULUI” în trei volume şi al patrulea ca audiobook. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_72]
-
a bucuriei permanente dată de Înviere, dacă nu ca o dovadă de (ne-călduță) mobilitate intelectuală. Un creștin adevărat e, în fond, o icoană a bucuriei. Și profunzimea (creștină) e mai mereu brăzdată de crâmpeie de umor, poate chiar de ironie benignă („cercetați-i” pe marii duhovnici ai epocii noastre și vă veți convinge). Dacă există un drac al seriozității încruntate, bombănitoare, precis nu se lipește de viețuitorii adevărați. În 1937, când încă era director general al Vămilor, Mircea Vulcănescu ține
Adevăratul interbelic by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2504_a_3829]
-
în mînă/ ca pe niște clondire cu răchie/ nu-i văd nu-i aud dar presimt/ că se înghesuie unii în alții/ să-mi facă și mie un loc/ cît mai confortabil” (Sfînta familie). La celălalt capăt găsim rumoarea modernității. Ironia nu e atît de pronunțată încît să suprime ispita, distanțarea nu exclude pofta încă nestinsă a prezentului: „hai mai bine să ne bucurăm că viața e prosperă și cifrele/ cu profitul oamenilor de afaceri al întreprinzătorilor de tip nou/ au
Poezia existenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2506_a_3831]
-
a expus de multiple ori la „Documenta” din Kassel, cel mai important punct de întâlnire al variilor tendințe în arta plastică contemporană. Acum, MoMA, împreună cu muzeele din Dallas și Chicago, îi dedică o retrospectivă majoră. Este greu să nu remarci ironia prezenței dominatoare a sculpturilor lui Genzken în spațiul de la al 6-lea etaj al clădirii ridicate după planurile lui Yoshio Taniguchi. De ce? Pentru că cel mai ușor mod de a defini creația artistei este ca o reacție adversă la structurile simplificate
Evenimente la MoMA by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/2508_a_3833]
-
poate interpreta oricum. Cert e că femeia, noua Evă, e reabilitată. La fel cuplul, pentru un posibil început. Scena banchetului dionisiac și ultima parte a cărții sunt și cele mai reușite, confirmând forța viziunii unui scriitor ce-și impune, cu ironie și disciplină stilistică, să aglomereze sensurile într-o unitate simbolică fără fisuri. Un roman robust și dens, aflat în prima linie valorică a prozei postcomuniste.
Istoria ca așteptare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2523_a_3848]
-
și dea fi tot eu predată” (O taină). Asta nicidecum, căci Lucie vede idila ca înfruntare de orgolii - din care al ei trebuie să triumfe absolut. Toată lumea știe însă că viața și soarta sunt glumețe și că fac șotii de ironie, plătindu-ți cu ce ți-e mai drag și cu ce nu te-aștepți. O pățește și Lucica, deși ea ține totul în tainiță: „Ce mult mă bucur eu că nu-ți dai seamă,/ Că te iubesc adînc ca o
Prințesa poetă și spioană by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2527_a_3852]
-
haloul de cinism al oricărei piruete satirice, când ea nu evită facilitățile locului comun”. Cred că prea pune totul în același sac. Aș despărți. Aș spune, autoscopic, că pericolele acestui fel de a scrie sunt ori cinismul și răutatea în ironie - nu neapărat satiră -, ori facilitățile locului comun. Probabil cad și într-unul și în celălalt, dar pe rând. „În loc să asculți, confecționezi, în gând, contraargumente...” De câte ori nu mi s-a întâmplat! De câte ori, la conferințe, comunicări, mai știu eu la ce, în loc să
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2533_a_3858]
-
divorț și un chiuretaj efectuate simultan în fața camerei, n-ai nicio șansă să intri în Direct. În Adevărul, Grigore Ecrivanul îi ia la mișto, sau cel puțin așa crede el, pe cei care au criticat excesele de la nunta lui Porcea. Ironia fină derivă din titlu: Acești bogați care sug sângele poporului” și se termină apoteotic cu înfierarea devierilor stângiste, plus ceva referiri la Codul Muncii. Ok, am înțeles, n-o să mai scriu despre Patriciu că suge sângele poporului. Dar altceva? Altceva
Ziare la zi: Băsescule, cu cianură ai încercat? - PAMFLET () [Corola-journal/Journalistic/25358_a_26683]
-
antică, reușește să facă dintr-o serie de texte destul de diferite un mozaic cu un desen coerent, expresiv, în fond o mică enciclopedie pentru uzul unui public cât mai larg. Scriitura însăși este una destinsă, ne-academică, uneori cu mici ironii la adresa contemporaneității, impregnată de o discretă feminitate. Fiecare cronică de carte poartă un titlu, în fond o capcană pentru cititorul curios: în fiecare pom e-o nimfă, despre scrierea inexistentă, vietățile pustiei, dreapta cea dreaptă și stânga cea sinistră, iubiri
Antichități actuale by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/2536_a_3861]
-
pamflet) și iese cu coada între picioare la p. 116. Venit în vizită la Delavrancea, Jitianu îi întâlnește pe Caragiale și Vlahuță, în fața cărora dă un adevărat recital de ignoranță. Habar nu are că sunt scriitori, așa încât înghite pe nemestecate ironia celui dintâi (care se recomandă „șef de masă la Regia monopolurilor statului”). Tot așa cum, am văzut, Novicov îi atribuie dramaturgului calitatea de romancier. Întreaga desfășurare poate fi, de altfel, citită „cu adresă”. Un singur exemplu: ignarul politician explică, în salonul
Moraru, Novicov and C-ia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2538_a_3863]