1,908 matches
-
securizat al dialogului sacramental. Există multe limitări și multe mecanisme de apărare pe care penitentul le poate înfățișa. Însăși societatea în care se află accentuează irelevanța morală a unor aspecte și comportamente chiar de factură creștină. Uneori, acest fapt îl ispitește pe penitent ca, la rândul său, să trateze lucrurile în aceeași manieră. Dar, dacă preotul confesor evită un astfel de dialog, riscă să lase conștiința penitentului lipsită de obiectivitate morală. Conștiința omului este un nucleu secret și sacru, în care
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
dar nu și a bogăției și a semnificației pe care le conține; acestea au rămas aceleași, fiind păstrate cu fidelitate. Biserica manifestă astăzi un interes deosebit față de diferitele dimensiuni sacramentale ale reconcilierii, dar care sunt umbrite deseori de criza care ispitește omul în plan moral și mai ales spiritual. Aceasta face ca sacramentul să fie abordat cu o atitudine de nonșalanță chiar și de către creștinii declarați. În acest caz, Biserica propune și caută soluții pertinente. În implicarea sa, ea poate să
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
dintru început, simțind că îmi este foarte aproape, că nu ne poate desparte nimic. Alături de aceasta încercare au mai fost și altele, însă îmi ieșeau prea poetice și am renunțat la ele. Cât îl privește pe Eminescu, ideea m-a ispitit încă din copilărie. Elev fiind, la Piatra Neamț, am făcut o călătorie pe urmele sale, 59 întâlnind lacul, codrul, casa... Pătrunzându-mă de ele, citindu-i și recitindu-i necontenit versurile, am ajuns, treptat-treptat, să mă întreb: oare care o fi
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
care asigura legătura omului cu Dumnezeu. De fapt, această„legătură” este semnul prezenței lui Dumnezeu. Paradoxal, libertatea omului este tocmai această „legare” de Dumnezeu a întregii sale vieți.Credința este un dar al lui Dumnezeu. Adam a pierdut acest darfiind ispitit prin femeia lui printr-o negare a cuvântului lui Dumnezeu de către „șarpe”, cel „mai șiret dintre toate fiarele de pământ”<footnote Facerea 3, 1. footnote>.„Șarpele” a întrebat pe femeie dacă a zis Dumnezeu să nu mănâncedin roadele oricărui pom
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Sfântul Vasile cheamăla priveghere în rugăciune: „Să nu încetezi a lua seama la tine însuți,ca să dobândești ajutorul Logosului și să nu devii prada diavolu-lui”<footnote Sfântul Vasile cel Mare, Asceticele, PSB 18, EIBMBOR, București, 1989,pp. 499-500. footnote>. Fiind ispitit, David, care nu făcea nimic fără să întrebe pe Dum-nezeu, și-a recunoscut vinovăția umplerii de sine, când nu a mai în-trebat pe Dumnezeu. Dar pocăința lui a făcut-o Dumnezeu „tronullui David” (Luca 1, 32) ca izvor al milei
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
rezultatul. Acest program și-a propus să evidențieze opoziția perspectivei dinamice și procesuale a criticii genetice la estetismul comparatist al filologiei 2. În cazul nostru, psihologia funcționării, anumite resorturi ale mecanismului, o serie de semne din adâncimea (inter)textului au ispitit analiza. Vorbind despre mit, avem în vedere Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian. Repetiția produce un declic și întreg mecanismul se pune apoi în mișcare: diferirea implicită și creativă, tensiunea care se degajă în urma suprapunerii (niciodată complete), evadarea din timpul profan în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertext, dacă acesta din urmă nu este perceput ca simplu transfer al unei secvențe textuale dintr-o pagină în alta, adică dacă vom depăși abordarea simplist-citațională. Psihologia funcționării, anumite resorturi ale mecanismului, o serie de semne din adâncimea intertextului au ispitit analiza dezvoltată în prezentul studiu. Discursul semiotic utilizează pentru intertextualitate termenul "dispozitiv"1. Noi preferăm "mecanismul"2. O atare abordare ne va ajuta să urmărim jocul repetare/diferire care animă conceptul kristevian (după unii, mai curând barthesian). Dispozitivul este restrâns
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
demersul comparativ se exersează pe același tip de discurs cel literar. Astfel se stabilește o dublă raportare intertextuală: ideatică și generică. Așa cum se întâmplă pentru multe din demersurile critice interesate de fenomenul intertextual, asemănările atrag, dar diferențele sunt cele care ispitesc ochiul hermeneutic să insiste: "la Novalis iubirea e soluția absolută, iar la Eminescu nu e decât un incident tranzitoriu care nu rezolvă tristețea existenței". Zoe Dumitrescu Bușulenga nuanțează semnificația iubirii la cei doi romantici: "mă întreb totuși dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
căruia transpare spirala blocului temporal. Astfel este îndepărtată amenințarea deficitului spațial al deplasării intertextuale: prin spațializarea timpului. S-ar putea ca spațiul și timpul din construcția prozastică eminesciană să nu fie decât false localizări. Pe urmele Ioanei Em. Petrescu, suntem ispitiți să considerăm că realitatea în care se mișcă "sărmanul" Dionis este doar o proiecție: a gândirii lui, decor citadin cu iluzorii imobile mărunte și rău zidite ori peisaj ozonat cu munți înșelători și văi prea adânci. Efectul a ceea ce fizicienii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
demonstrează că tipografia e o instituție de prim rang. În sensul împlinirii marilor interferențe de cultură și civilizație, ea arată numeroase modalități de pătrundere și difuzare a informațiilor, dovedește o unitate, dar și o diversitate spirituală ieșite din comun. Suntem ispitiți să credem că Tipografia Universității din Buda redă, la nivelul producției de carte, ansamblul fenomenului cultural central-sud-est european; ea ne explică sistemul relațional și tentațiile culturale și politice ale regiunii. O întâlnire a feluritelor conștiințe și mentalități care converg atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
făcusem mari iluzii asupra vieții studențești, cu lumea ei de camaraderie și ideal. Fiecare tânăr vede această lume prin prisma impresiilor pe care le lasă piesa „Heidelbergul de altădată”. Viața studențească din România vremii aceleia prezenta, pe lângă interesul romantic, care ispitește pe oricare tânăr cu cei douăzeci de ani ai săi, un mare prestigiu de luptă pusă în serviciul unei cauze mari: Era lupta împotriva dușmanilor țării. Acțiunea dusă de studenți, ani de ani, a dat naștere, în întreg tineretul românesc
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
maselor populare, ne-am lovit în curând de politicianism. Partidul național-țărănesc, deși guverna de aproape doi ani, și dezamăgise pe toată lumea, nu-și pierduse însă aderența țărănimii. încercările liberalilor de a amăgi lumea pe la întruniri restrânse în localuri închise nu ispiteau decât pe fostele slugi ale prefecților liberali, deci lume direct interesată. Marea masă a poporului se ferea de liberali ca de ciumă. Acest partid a venit în Ardeal odată cu noua stăpânire românească. A adus aici pe lângă abuzul și corupția administrativă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
duse împreună, în care înțelegerea omului acestuia ne-a fost de mare ajutor tuturor. Judecând asemenea cazuri ajungeam la concluzia că nu e simplu pentru cineva să se obișnuiască cu comanda altuia, atunci când a fost și el la rândul lui ispitit de ambiții luciferice. E boală grea sufletească și nu se vindecă cu ușurință. Comandantul a înțeles din primul moment această criză din sufletele oamenilor. În toate împrejurările a căutat să le menajeze toate susceptibilitățile și o singură dată nu s-
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
sau de acel "gînd al mării sfinte, reflectat de cerul cald", de Magul care, în "oglinda lui de aur", a aflat "sîmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun" și care, cu libertatea insului biblic de dinainte de cădere, e ispitit să citească "semnul întors". Figura Magului care, după Eminescu, e "paza răzbunării" ne dezvăluie o experiență existențială. Ea înseamnă în fond, pentru peisajul originar al Egiptului, " Prezența ireductibilă prin care omul face (uneori) proba", cum observa J. Russ în lucrarea
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
tendinței de a transcende realul. Numai că acest solipsism îl transformă pe provincial doar într-un visător ce își contemplă eul mizer și ireductibil, acceptînd una din cele două soluții posibile: "aceea individualistă a claustrării în eu". Același provincial însă, ispitit de mirajul singularizării, mai are la îndemînă celălalt procedeu sau remediu, radical opus față de primul: este varianta "confundării prin identificare în conștiința totală, expresia cea mai potențială a distrugerii eului". Cioran se recunoaște, mai întîi tăcut dar apoi pe față
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
tot așa de mult a însemnat, după intrarea omului în istorie, provocarea morții sau unele dintre cele mai importante maladii ale spiritului pe care Cioran le invocă în secțiunea "Primejdiile înțelepciunii", din eseul său din 1964 despre căderea în timp120. Ispitit mai mult de cunoaștere, și mai puțin de nemurire, strămoșul nostru prim, cum îi place lui Cioran să-l numească, a fost astfel azvîrlit tocmai de atare cunoaștere în timp, în arcanele destinului, și stăpînit deopotrivă de perversitate și corupție
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
de mai tîrziu, petrecute în Estul totalitar, și-a păstrat o mare parte din determinațiile sale esențiale. Cu o existență țesută din complexități și contradicții, intelectualii oscilează între vîrfurile și marginile societății, joacă roluri de profet sau de comediant, sînt ispitiți de abstract sau de concret, sînt critici sau mitologizanți. Dincolo de excese și de un melanj din ce în ce mai firesc, trăsătura esențială a intelectualului autentic, îndeosebi în România de azi, este să supraviețuiască și să trăiască precum un adevărat slujitor al spiritului. Și
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
conturează tot mai mult o strategie complementară celei de pînă acum: intelectualul va avea o forță cu atît mai mare, cu cît va sta mai departe de putere. Cu condiția însă de a o supraveghea permanent, și asta pentru că Puterea ispitește, amețește, corupe, tulbură dreapta rațiune. Tocmai de aceea, interogația esențială și de tot banală, comună fiecărui intelectual, și poate nu numai, este: cine sînt eu? Căci numai așa, după prostituția la care l-a împins sistemul totalitar prin mijloace nu
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
generic fericire. Tehnologiile informatice au apropiat condiția umană de cea paradiziacă. Cu ele, am ajuns atât de aproape de Grădina Celestă, încât putem zări bine pomul cunoașterii, plin de fructe coapte, care parcă abia așteaptă să fie mușcate. Șarpele Evei ne ispitește zilnic, necontenit, să îndrăznim. S-a împlinit astfel marele proiect al Iluminismului: demontarea, desacralizarea și secularizarea celor două mituri biblice - „păcatul originar” și „izgonirea din Rai”. Gândirea modernă, bazată pe științele experimentale și pozitive, a realizat această performanță care schimbă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
minunându-se necontenit, fără să înțeleagă ceva. Această cunoaștere superficială este proprie tinereții și necesită aventură. Când era tânăr, „azvârlit fiind în lume” (Geworfenheit, cum ar spune Heidegger), Ulise s-a lăsat pradă văzului, trăind năvalnic, izbit de necazurile vieții, ispitit de plăceri, sfâșiat de pasiuni și lovit de nenoroc; astfel a putut contempla suprafața lumii, cu aparențele și învăluirile ei mincinoase; a acumulat experiență și istețimea politropică l-a ajutat să scape din toate capcanele întinse de moira Lachesis. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nu credem că este posibil ca cineva să "greșească" și intenționat. Nu, dacă a greșit este de ajuns să i se arate printr-o contestație și el va remedia eroarea. Dacă nu o face înseamnă că nu există eroare! Ne ispitim într-o manieră inacceptabilă. Această lucrare nu face dec(t să deschidă un drum ș( de aceea nu are pretenția de a se finaliza prin afirmații concluzive. Vom (ncheia (provizoriu) cu un semnal privitor la necesitatea aprofundării studiilor, a consolidării
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
se vedeau progrese, așa cum a dovedit‑o în copia pe care a realizat‑o după o gravură a germanului Martin 47, lucrare care i‑a adus o faimă imensă; o gra‑ vură, unde era înfățișată scena în care diavolii îl ispitesc pe sfântul Antonie cel Mare; Michelangelo a copiat‑o în peniță într‑o manieră necunoscută până atunci, pictând‑o apoi în culori, ajungând până acolo încât, pentru a imita 47 Martin Schongauer (1456‑1491) - pictor remarcabil în gravură. Cap. iii
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
ofițerilor, care expun tot atîtea atitudini posibile, dezvăluie forma lui de vulnerabilitate, copleșită de nesiguranță și de o nelămurită tentație: "Avea impresia că se află pe marginea unei prăpăstii și nu cutează să se uite în adîncimea care totuși îl ispitește din ce în ce mai stăruitor." Admițînd că rostul, în roman, al discuției celor patru este de a cataliza o trezire la adevăr a lui Bologa, e greu să nu observăm, deopotrivă, că discursurile lor par voci ale conștiinței în proces, interioare, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Când teoretizează, o face în manieră „gestaltistă”, tipologizând structurile și atitudinile fundamentale ale spiritului. Definirile sunt simple și poetizante. Astfel, sufletul „realist” este mânat de „avântul către lumea exterioară” și îi sunt proprii „observația și acțiunea”, în vreme ce spiritul romantic este ispitit să se afunde „pe calea visului și a contemplației în lumea dinăuntru, în lumea întâmplărilor psihice”, la care accede prin imaginație și reflexivitate: „Firea romantică este mereu atrasă de propriile ei adâncuri. Sufletul realist, dimpotrivă, nu simte atât de des
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
realizat în timpul vieții. Vizualizase faptul că, în prima viață, sufletul său s-a întrupat în Adam, care alături de Eva își petrecea timpul în Grădina Edenului (Raiului). DUMNEZEU (asistă pe un tron la cele ce se petrec sub ochii lui) ȘARPELE (ispitind-o pe Eva): Eva, eu îți vreau binele! Gândește-te... de ce crezi că Dumnezeu v-a interzis să gustați din fructele Mărului Cunoașterii aflat în Grădina Edenului? Pentru ca voi să nu fiți niciodată atotcunoscători și să i fiți inferiori lui
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by I Claudia Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1719]