1,366 matches
-
a pururi să fie numele acestui sacerdot de localnici fiindcă lui Îi datorează cheudenii zidirea bisericii din sat, În anul 1900! La doar șase ani și două luni Începe Petre Hossu, În Cheud, primul ciclu de Învățământ, pe care-l isprăvește cu brio În 1932. Studiile liceale (cu durata de 8 ani) le urmează Între 1932 și 1940, la Liceul George Barițiu din Cluj. Petre dovedește mare talent literar și se afirmă ca elev eminent la limba și la literatura română
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
atunci, când, un telefon criminal, ne-a Întrerupt firul dialogului abia Înfiripat? Ea Îi propuse, cu o voce caldă și calmă, ca un soare În răsărit: n-ar fi bine să lăsăm discuția pe mai pe după amiază, după ce-mi isprăvesc orele de servici? Ba da. Chiar, e cu mult mai bine, astfel. Așa au și procedat. A venit el, la măsuța din capătul salonului, care strălucea, În apele lacului de dedesupt și de primprejur, ca Într-o imensă și deosebit de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ridicară aprinși, transpirați, emoționați, plini de unul de altul, ca o albină ce revine, la fel de firesc, de la bogatul cules, din prea-plinul florilor de câmp, ale naturii. Corina ieși. Fără vreun cuvânt. Bogdan rămase. Fără vreun cuvânt. Își continuă afișul. Îl isprăvi. Ieși. Urcă spre clasă. Prin fața ușii cancelariei Își Încetini pasul. Când voi să bată, spre a preda acel deptunghi caligrafiat cu atâta profesionalism, ieșea Corina. I-l Întinse. Îl luă. Reintră În cancelarie. Bogdan se duse În clasă, la colegii
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Gata. Victorie. Mare e victoria noastră, doamnă educatoare! Da. Foarte mare, e, aveți multă dreptate. Mare e! Lo, Înseamnă, În limba maghiară, cal. Și, mutișorului nostru, Lo, i-a rămas numele, de-atunci, pentru Întreaga sa viață. Grădinița s-a isprăvit, zburând, din viața lui și a altora ca el, precum, o rândunică, la sosirea toamnei. Au zburat, aproape la fel, și clasele elementare. Așijderi - cele de gimnaziul de meserii. De aici, Lo, a ieșit un zugrav, faianțar mozaicar, gresier, de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
într-un pieptene lat, peste urechi, masculinizîndu-i fața. Câmpia era așa de plată și de întinsă, încît nu i se zărea nici o margine. Fâșii enorme de pământ, care fusese lanuri de grâu, erau acum numai niște întinse miriști G. Călinescu isprăvite spre orizont, din care se ridica un bâzâit formidabil, fără oprire, de cosași, vărsați în atâta cantitate pe câmp, încît, la trecerea trăsurii, săreau ca niște stropi mărunți de noroi. Otilia prinse unul chiar pe rochia ei, dar, când vru
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-și însuși starea de spirit a fetei, dar nu fu în stare. Nu era un pianist prea bun. Trase repede capacul peste claviatură. Răsunetul coardelor interioare se mai auzi puțin, ca scuturarea unui brad încărcat cu chiciură, apoi totul se isprăvi într-un chițcăit ușor, și Felix avu uimirea de a constata că din direcția pianului fugea mărunt un șoricel speriat. "Am gonit geniul pianofortelui", gândi el, și părăsi odaia. Ieșind în oraș, Felix visă mai mult decât oricând la Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
i le dea mai târziu. Fiindcă nu se putea scula ușor din pat, rugă pe moșier să-i vâre săculețul cu monede și cele două pachete de hârtii sub salteaua care era aruncată, pentru uzul lui, peste canapea. Când Pascalopol isprăvi treaba, bătrânul, care pândea îngrijorat, șopti cu spaimă: - Ochii, ochii! Și arătă cu mâna spre geam. Cei doi bărbați priviră și nu văzură nimic, dar li se păru a auzi pași scârțâind pe zăpadă. - Nu e nimeni, liniști Pascalopol pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
erau orice altceva. Însă nu POEZII...) În "Cafenea", o dată distribuiți în jurul celor două mese înfrățite, Cenacliștii (poeții Generației '90) se apucară să istorisească alte alea. Vorbeau tare. Repezit. Smucit. Când unul. Când toți o dată. Ca și cum și-ar fi dorit să isprăvească tot ceea ce aveau de revărsat, înainte de a fi azvârliți - în șuturi și pe bună dreptate - afară. Întreprinseseră o chetă jalnică, în urma căreia nu se strânsese absolut nici un ban. Nici prin gând nu le trecuseră să ia în seamă protestele chelneriței
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de rău. Până la urmă îi îmblînzise. Adunase vreo trei pe lângă el, le ajutase să-și sape câte un bordei și le botezase copiii. Cât șezuse singur u fusese mai greu. Ținea și o nevastă slută, de vorbea și nu mai isprăvea. El, mut. Când ieșea o vorbă din gura lui, răsărea soarele. Înmormântase mulți, era singur, sărac și silnic. Între sprâncenele negre i se săpase semnul posomorârii. Avea ochii duși în fundul capului. În ei mocnea mereu un foc neostenit. Iute și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ea începu să plângă cât era de mare. - Hai, fată, ce Dumnezeu, dă-i muia! o îmboldi și maică-sa. - Nu-ți fie frică, îi făcu inimă bună cârciumarul. Veni lângă ea și-i apucă brațul alb și cald. Tot nu isprăvise cu bocitul. Stere n-o scăpa din priviri. Trupul ei se cutremura, și pe spatele plin îi jucau cozile negre, împletite ca niște funii. Era prăpădită deplâns. 23 Aglaia râdea. Mai văzuse multe fete plângând. Se speriau la început, dar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o bucată caldă de mămăligă, din care ieșeau aburii. 52 - Potolește, nenică! îl îndemnă ăl bătrân. Așa mămăligă nici la , mă-ta n-ai halit. Să-ți bați copiii! Lui Paraschiv îi era foame. Înghiți cu lăcomie și așteptă să isprăvească și ceilalți. -Bună? -Bună. -Tine de cald? - Ține. - Pâine pe blană! Peste groapă căzuse o podoabă de noapte, albastră și rece. Ucenicul auzi iarba foșnind. Lingă el lipăia Sandu, aducând sub brațe doi pepeni lunguieți și grei. - Ia desertul, neamule
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mustața. Duminica umbla în Cișmigiu după servitoare. La plecare, după încheierea socotelilor, îi spusese: - Și dacă mai ai vreo nevoie vreodată, știi unde mă găsești. Nevoia se ivise mai devreme decât crezuse. După nuntă, ridicase prăvălia cea nouă și cam isprăvise banii. I-ar fi trebuit vreo zece mii de lei ca să se pună pe picioare. Cu socrul nu se mai avea așa bine, nu putea să-i ceară. Unde să se ducă decât la jupîn? S-a suit în tramvai și-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe timbre, alte bacșișuri, de astea ne arde nouă acum? Spune și dumneata! - Nu-i nimic, umblă moșneagul după asta! zisese soacra. Și rămăsese cu fata s-o hotărască. Mă-sa o bătuse la cap vreun ceas, de nu mai isprăvea. Să nu fie proastă să se lase cu una, cu două, că ea nu cunoaște la oameni: o dată o lăsă negustorul, și rămâne cu buza umflată; să țină morțiș să fie trecută în actul casei, că ce e scris n-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mea! Cine-mi calcă în curte piere! Până la prânz, icoană o făcuse! N-o mai cunoșteai. O săturase de talian. O lună zăcuse Florica. Meșterul tot mai cânta. Trecea spre seară pe sub geamurile fetelor și nevestelor. Când se aspri timpul isprăvise lucrarea. Și-a strîfts sculele și-a plecat cu oamenii lui. Multe luni după aceea oftau muierile cu gândul la el... Biserica era gata pe dinafară. Mai mare dragul să te uiți! A sădit primăria pomi în jurul ei, a pus
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bică o viață întreagă! Dacă și-ar cumpăra și el o palmă de pământ să-și ridice cu timpul o magazie, să aibă un loc unde să pună capul și să zică: al meu este! Că doar nu s-o isprăvi norocul tocmai la el! Zis și făcut. A început să strângă. Azi un ban, mâine altul, a făcut o sumă. S-a dus într-o dimineață și pe la primărie, a întrebat. Nu era scump, dar lui nu-i ajungeau banii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în poale. Nu mai spunea nimic. Își strânsese broboada în jurul gâtului să nu răcească și-și trăsese poalele fustelor largi în jurul gleznelor, să n-o ia vântul pe dedesubt. Aglaia povestea de ale ei. Era după lăsata-secului și nu mai isprăvea. Fusese cu o seară înainte la cumetri, de bătuseră alvița, mai băuse un pahar de vin, îi mergea gura ca o melită. Când ostenise, scosese din buzunar o coajă de portocală, uscată pe mașina de gătit, să-și îndulcească sufletul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
stropșindu-se. La urmă, o ducea moale ca pe-o treanță până la marginea streșinii și o zvârlea în curte. Dulăii atâta așteptau. O forfecau în colți, măturând zăpada vineție cu ea. Săptămână brânzei numai săptămână nu era. Bairamul nu se isprăvea până în martie. Pe la nouă, când stelele pluteau într-o ceață lăptoasă pe acoperișuri, se strecurau cetele cenușii. Din groapă urcau motanii urduroși ai sifonarului. Săreau gardurile și, peste sticlele luminoase, umbrele lor călcau falnic. Din partea cealaltă, dinspre Grivița, soseau pisicile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
prea semănau cu cele ce citise până atunci, dar ici, colo găsea câte un suflet de femeie 256 care semăna cu al conteselor, pentru că, de când e lumea, inima femeilor era aceeași: și a celor bogate, și a celor sărace. Când isprăvise, mai ceruse: - Da ceva mai vesel nu ai, domnu Procopie? Că mi se rupe sufletu de ce-am citit. Oare în lumea asta să fie oameni atât de răi? Studentul o bătuse pe umăr cu un fel de prietenie: > - Ești
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și pe el, și pe ea. A înțeles cel tânăr că nu mai avea mult de așteptat. Și 1-a cuprins o veselie nestăpânită, și s-a apucat să dea paharele peste cap. Era o bucurie de vin! Cântecul se isprăvise. Negustorii și șuții de alături bătură din palme. Viorile iar se îndulciră și guristul o dete pe limba lor: Păi, m-am ușchit de la armată, măi, măi, Pentr-un puișor de fată, măi, măi. - Așa! se însuflețiră pungașii. Chelnerii cărau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de alături bătură din palme. Viorile iar se îndulciră și guristul o dete pe limba lor: Păi, m-am ușchit de la armată, măi, măi, Pentr-un puișor de fată, măi, măi. - Așa! se însuflețiră pungașii. Chelnerii cărau fripturile, nu mai isprăviseră cu mîncatul.Vinul aburise paharele înalte și străvezii. Avea culoarea prunei brumării și le era mai mare dragul că trăiesc, că sânt liberi și că petrec. Când s-au mai matolit, a început Gheorghe să-și aducă aminte. Îl întreba
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
iubea... Și mucede ziduri deasupra M-acopereau, Of, mama mea, 315 Iubită avusesem, se duse și ea... Străin sub bolta cea rece, Timpul ce trece, Cum așteptam, Of, mama mea! Dase un plâns în pungași și drumul nu se mai isprăvea. Țiganii băteau măsurile repezi ale geamparalelor. Unde era el, starostele, unde era Oacă, să joace cu Nicu-Piele tot pe vine și-n călcue! La cimitir a citit preotul o slujbă și au pus coșciugele în pământ. Nașul se ținea de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
capul. Glonț mergeau, chemate de viorile lăutarilor. În mahala răsunau gramofoane, și pma târziu se simțea bucuria sfârșitului de săptămână, a sâmbetei... Numai Stere cu a lui nu se odihneau până luni de dimineață. Să cari și să nu mai isprăvești, că se mărise mahalaua și nu mai prididea. Nici cu băieții de prăvălie nu dovedea, că-și mai luase unul. Trebuia să fie cu ochii-n patru să nu-l înșele careva, să plece neplătit. Lina avea și grija copilului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ziuă starostele înțepenise. Vioara îi căzuse din mână și o acoperise zăpada. Plângea degerat: - Mă prăpădesc, fraților, mă prăpădesc, nu mă lăsați, nu mă lăsați... Cântecul ciudat, care nu semăna cu nici un cântec știut și spus vreodată, nu se mai isprăvea. Lupii fugiseră la câțiva pași, și după câtăva vreme, obișnuindu-se cu zgomotul instrumentelor, se apropiaseră din nou. Ședeau pe labele dinapoi și așteptau. Lumina vânătă a începutului de zi îi făcea și mai înfricoșători. Erau cât niște viței, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în gând. Mai lipsea Tinca. Și până să vină și ea, Chirița întreba tare: - Dar din morcovii ăia buni mai ai, coană Marghioalo? Morcovi ca la muierea lui Mială nu mâncase nimeni în Cuțarida. Acum, că venea primăvara și se isprăviseră cartofii, babele știau ce le trebuie sufletelor: ceva dulce și proaspăt, să meargă la inimă. Marghioala se lăsa rugată: că, să vedeți, că i-am terminat, că nu mai am. Lixandra se ridica în picioare. - Ce zice? Ce zice? - Zice
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de unde pleacă omul. Orice clipă îmi pare o repetiție la Judecata din Urmă și orice loc în lume, o margine a lumii. E ratat acel ce nu cunoaște ispita. Prin ea trăiești; prin ea te afli înlăuntrul vieții. Când ai isprăvit cu lumea, ispitele cerești te înlănțuie ca o probă a unei ultime rezerve de vitalitate. Cu Dumnezeu eșuăm ratarea înscrisă în excesul de mâhniri. Și când acestea ne usucă simțurile, o senzualitate a inimii înlocuiește cu văpăi subtile agitația oarbă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]