5,195 matches
-
băgat și destinul coada. Recunosc, Doamne Dumnezeule, că, atunci când spectacolul vieții mele are iz de mahala, arunc toată povara mizeriei pe seama destinului. Sunt un ticălos de om, ce să fac? Zilele trecute, tot privind la spectacolul vieții mele, m-a izbit drept în moalele capului provocarea teribilă dintr-o revistă românească: "Din ce tablou ai vrea să faci parte?" Am dat răspunsul într-o clipă: "Din Gloconde, a lui René Magritte!" Știu, recunosc, am o aplecare aproape bolnăvicioasă către această ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
părea că ființarea mea ar avea acolo mai mult rost. Dacă s-ar putea, aș dori să fiu așezată, discret, într-un colț din care aș putea vedea, fără să mi se acorde importanță, toate cele treisprezece personaje. M-ar izbi la început faptul că Hristos este izolat, în centru, și m-aș întreba: "Din respect păstrează discipolii distanța față de El?" Apoi aș căuta, aș tot căuta, încercând să decriptez expresiile de pe chipurile apostolilor, răspunsul la chinuitoarea întrebare: "Care dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Și Pitu. Mama e stană de piatră... Dumnezeii cui te-o lepădat... Nea Onuț își vede de somn; zâmbind... Roboțelul ruginit muncește din greu. Ține pixul ca pe un târnăcop. Nu scrie nici măcar așa cum scriam eu în clasa întâi. Parcă izbește fiecare literă cu târnăcopul. Aha! Acum m-am prins: omul urăște literele. Parcă ar vrea să le ucidă. Când reușește să aștearnă una pe hârtie, ai impresia că vrea s-o ducă la fitness general sau s-o trimită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
stătea, imperial, cu privirile îndreptate spre intrarea capelei. Nu-l interesa nimic, nu-l distrăgea nimic. Era, tot, numai o așteptare; un animal superb cu sentimente. În dreapta, după primii pași de la intrarea în capelă, pe lespedea distinctă din pardoseală te izbea un A, un singur A, izvodit din înflorituri măiestre. Acolo era Andra, ființa aceea a zborurilor romantice. După ultimul zbor, se însingurase de tot; sub o lespede. Chiar și de El-Zorab se îndepărtase. Era acolo, sub lespede, o istorie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Sunt tânără. Eu vreau sincer să trăiesc./ Gândurile-mi zboară spre tine, Pieptu-mi arde, mintea gonește aiurea, Gol spațial stelele gonesc în astral Ideea-i nesomn, fantezie și goană, Cerul se surpă în inima mea, Pământul plesnește și stelele se izbesc de pământ. Simțirea tresaltă, vraja atinge sublimul, Fuga-i continuă, uimitoare peste Univers, Visul s-a agățat într-o simțire eternă Și deși gardurile sunt infinite, imaginea nebună, Trăirea-i aceeași, trupul deschizându-se s-a închis, Durere, extaz, foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
oferi prada, prințul se hotărî să mai rabde nițel, până ce va fi găsit ceva, ceva neînsuflețit. În acel moment lupul suflă peste hrana sa până când aceasta se transformă într-un inel fermecat. Și inelul începu să se rostogolească până ce se izbi de un copac vrăjit, înflorit. Prințul luă și sorbi, la povața lupului, din flori și își potoli setea. Petalele îi fură hrană ce îl unse la inimă de fragede și bune ce erau. Merseseră ei ce mai merseseră și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
uita înspre noi se albise. Lumina ce ne privea era căruntă de timp. Și ploaia cădea lin. Era numai ploaie, numai deșărtăciune, numai noroi. Niște pisicuți se jucau, mititeii, cu stropi aburiți. Ploaia cădea, ploaia cădea. Un câine vagabond se izbea de pereți. Și ploaia cădea lin, înălbită. Lumina ce ne privea era albă de timp. Ploaia se desprindea în șuvoaie ce mergeau spre izvor. Îmi plăcea ploaia. Îmi plăcu ploaia. Șuvițele de ploaie o luară pe cărăruia care duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
rezolve treburile. Când se întoarse, după ce-1 predase pe Dănuț familiei, căzuse ca și mort. Complet fără să se apere. Deschise ochii de-abia când era foarte lumina afară. Dar chiar atunci zări o siluetă în casă. Lucrul îl izbi așa de tare, mai ales acel sentiment instinctiv care-1 avertizase mereu, încât atacă brusc, năpustindu-se peste ea. Pregătindu-se să lovească, o recunoscu pe Amanda. Leșinase, l din cauza căzăturii. O luă în brațe, blestemându-se pentru ceea ce ajunsese, hotărându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Veșnicei Dureri. Oh, nu era nici supremație lucrai pentru care luptau. Luptau pentru luptă, iar lupta se dădea veșnic și pentru prima oară. Nimic mai sfânt sau mai puternic, mai durabil. Trăiau pentru singura oară și pentru veșnicie. Un fulger izbi săbiile, o mișcare explozivă, Doru o apucă de mijloc, singura cale de a se apăra, ea scăpă arma și căzură pe pat. Zborul nu se opri, lupta nici atât. Se opriră numai ei, privindu-se în ochi. Ce se întâmplase? Dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Luptă! Bine! Dar după ce câștig, vreau răspunsuri și o să le primesc. Dar primi un sărut. Când săbiile li se lipiră definitiv, buzele lor se apropiară. De data asta puse capăt el. O apucă strâns de mână, îi aruncă sabia, o izbi de perete și îi atinse gâtul cu sabia lui. Clipă magică. Ambii învinseră. Asta era ceea ce trebuiau să înțeleagă: în luptă au învins amândoi. De ce? De ce atâtea poze? Trebuia să știu cine e ultimul rival! Trebuia numai să întrebi, dulceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
componentă importantă a Universului. Poate de aceea există atâta iubire prin jur aici, în India, în ciuda mizeriilor, pentru că au descoperit că pot avea încredere în același adevăr. Realitatea e ceva cu care trebuie să iei contact încet, ca să nu te izbească. Îmi apare un obiect, din aur. E atât de frumos, luminat cu o sclipire dulce de mister și abundență. Și eu mă pot bucura pe îndelete de el, tocmai pentru că e efemer. Știați că de fapt frumusețea vrea să asorteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
părerea mea și realitate. Trebuie să-mi trec o părere corectă, dar nu eu greșesc, nu eu mă înșel, pur și simplu asta se înțelege din ce se arată. Și poate greșesc ceva; îmi voi da seama când mă voi izbi cu capul de zidul spre care ne îndreptăm cu o viteză uimitoare, din cauza căruia nu mai văd bine și nu mai am timp să simt. Ce ne facem? Respiră adânc. Până la urmă, dacă tot sufăr există o limită între neplăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fântână seacă. Nimănui nu ar trebui să i se dea cu realitatea în cap în felul ăsta. Și simt că lucrez cu ceva concret, nu că zbor prin norii lui Ilie Pavel. Chiar credeai că mă voi duce să mă izbească realitatea în cap fără anestezic? Lumină! Să mergem spre lumină! N-am de gând să plătesc toata viata pentru chestia asta. Dacă nu m-ai iertat, situația asta nu-ti face bine nici ție, nici mie. X: Ești zgârcita cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fizic veșnic în Univers! Ce rămâne azi e amintirea de ieri. Proust vedea amintirea ca pe o fericire, și nu o regăsire de sine. Eu aș vedea-o ca pe o parte din mine ce permite ziua de mâine. Mă izbesc tot timpul de un zid. Nu o pot lua mereu de la capăt pentru ca m-as simți singură, și ar trebui să caut absolutul în altă parte, iar în acest caz nu aș simți nici o plăcere, nu aș mai progresa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Se oprește, însă în el are loc o schimbare. E foarte preocupat de ceva și foarte nervos. Mă ridic în fund și mă prefac preocupată de eventualele răni. Îmi frec încheieturile. Și în clipa următoare o rup la goană. El izbește înjurând și pleacă nervos după mine. Când mă apucă de braț și mă smucește. Țip. El mă trage după el. Însă eu apuc o piatră și i-o izbesc de cap. Stai locului îți spun. Însă eu nu mă opresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
frec încheieturile. Și în clipa următoare o rup la goană. El izbește înjurând și pleacă nervos după mine. Când mă apucă de braț și mă smucește. Țip. El mă trage după el. Însă eu apuc o piatră și i-o izbesc de cap. Stai locului îți spun. Însă eu nu mă opresc și mă trezesc jos culcată și cu el deasupra mea. Stau, stau, promit, rostesc când îmi dau seama ce se întâmplă. Însă numai la câțiva pași de cabană mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cu mine. Așa e. Îmi pare rău. Scuzele mele. Scuzele îți sunt acceptate. Apoi îi sună mobilul. Alo? Ce? Cum? Închide telefonul. Ce s-a întâmplat? întreb îngrijorată. Poți să pleci spuse mânios. Ce? Îți recomand să pleci, spune și izbește în mobilă. Iute, ies pe ușă. Însă înainte de a ieși din pădure mă întorc tiptil. Îl văd de pe fereastră beat. Intru: Ce ai? întreb. Riscul de a fi aici e mare. Pot să te ajut? Nu, e bine? Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
timp împreună. Până într-o zi, în care, mă vede și-și dă seama. Privirea de pe fața lui spune totul: nu are rost să neg (Îl și văd peste ani, întâlnindu-se întâmplător cu mine de mână cu copilul meu). Izbește cu pumnul în copac. Nu se mai poate face nimic, nu? Te rog. Va trebui să accepți să te ajut, măcar cu bani, din când în când, și pleacă. Mă simt bine, totul a ieșit cum mi-am dorit. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
unul cu celălalt. Fiecare cu viața lui, treaba lui. Și totuși împreună. Într-o zi, în parc: Vrei să rămân? întreabă. Da. Sigur? Da. Însă iată că, privindu-mă, își dă seama: Mânios și rănit ca niciodată, cu sufletul îndurerat, izbește în copac. N-aveam să aflu, nu? întreabă pentru el. Când trage aer în piept, spune: Va trebui să accepți să te ajut măcar cu bani. Și pleacă, neuitându-se în urmă. Atunci, în liniște, înțeleg că nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Ce tot spui? Pe fata care a fost cu noi. —Să nu-mi spui că ți-a căzut cu tronc. — Cu tronc e puțin zis. Cine este? Păi asta-i, că nu știu nimic despre ea. —Cum așa? Ne-am izbit în parc, ea fiind grăbită să nu piardă acceleratul, eu un distrat din fire cum mă știi. Din izbitură i-a căzut geanta, s-a deschis, s-au împrăștiat lucrurile ce le avea, ne-am grăbit să le adunăm și
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Dumnezeu, fereastra aceea, te rog! Adriana, însă, părea că nici nu o aude, fiind prea distrasă de propriile-i gânduri, iar fereastra rămase deschisă. Mai mult, 1 Cuvinte atribuite lui Mihai Eminescu. 142 Rareș Tiron afară bătea vântul violent și izbea fereastra mereu de zid încoace și încolo, făcând-o să trăncănească. Luiza continuă: - Nu-i deloc greu să intuiesc ce anume voiai să faci, într-un chip cu totul și cu totul nebunesc. Dumnezeule, Adriana, mă cutremur numai și când
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
câteva zile, tot studia o tactică proprie nou-descoperită; era o capcană în deschidere pe care, încă de pe acum, el deja o întrevedea a fi „imposibil de combătut”. Dintr-odată, însă, pe neanunțate ușa camerei sale se deschise violent și se izbi, cu zgomot mare, de perete. În pragul ei, era Victoria. Arăta precum nu mai arătase niciodată; se vedea că-i neagră de furie; era de-a dreptul schimbată la față. „Ei, drăcie! Iar va trebui să dau jocul meu de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
romane, scrise, nu uitați, la distanță de aproape un mileniu, transpare încă mai elocvent în episoadele evocând frumusețea evanescentă a unei femei. Una dintre tinerele care îi atrag atenția prințului Genji "nu avea nici o singură trăsătură care să-l fi izbit ca fiind deosebit de frumoasă; totuși, unduioasă și fragilă, ea părea atât de frumoasă, încât el se temea aproape să-i audă vocea". O ipostază, înrudită tehnic, a Duducăi frizează ridicolul cosmic, mai ales din pricina combinațiilor exagerate: "Cântul începu să devie
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pe coapse, mâna ta încă se împotrivește. Pășești repede, oarbă, clipind des, ochelarii așteaptă, cuminți, afară, în coșulețul de bambus; oricum nu ți-ar fi fost de folos. Tragi aer în piept, deschizi ușa, lemnul subțire alunecă ușor. Frigul te izbește în obrajii fierbinți. Traversezi cărarea îngustă, săpată între mormane de zăpadă, spre bazinul înfășurat în abur ca într-o lacrimă. Cobori cu frică, să nu aluneci, te ții de stâncile care îi desenează conturul alb. Este cald și bine aici
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
așezat la umbra brusturelui și a fugit după prepeliță. Când să intre în pădure, a întâmpinat opreliște din partea puieților de fag. Cu greutate s-a strecurat printre ei și crengile pline cu frunze ale fagilor mai mari și s-a izbit la început de o răcoare plăcută. După ce înaintarea a devenit mai ușoară a ridicat privirea pentru a găsi direcția în care a dispărut prepelița. A simțit cum o forță nevăzută o trage în sus, motiv din cauza căruia s-a speriat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]