KorAP: Find »[drukola/base=jilț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...40 >

976 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

de vase rotunde și înalte de argint, în care se aflau sulurile de papirus ale cărților. Lângă o fereastră luminată încă de soarele care asfințea, un bătrân înalt, cu capul ras și cu fața netedă și roșie, ședea într-un jilț larg de abanos și își rezema picioarele, încălțate cu sandale țesute din fire de aur și cu legături de mătase, pe o pernă pe care era cusut din mărgele de aur chipul soarelui, cu razele lui. Alături stătea o măsuță

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Lăsă sulul și-i făcu semn cu mâna. - Scoală-te, Auta! îi zise blajin. Spune-mi despre călătoria ta. Auta sărută întîi legătura de mătase a sandalei Marelui Preot, prinsă în copci de diamant, apoi se ridică și veni lângă jilț. La un semn al bătrânului, se așeză pe o blană de leopard pe lângă măsuță. Marele Preot îi cercetă ochii. În ochii sclavului, în mijlocul fiecărui iris, juca o luminiță ciudată. Nu mai văzuse această luminiță și îl întrebă: - Să-mi spui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și în genunchi așteptă porunca stăpânului. Bătrânul zise: - Până când nu voi suna iarăși, nu intră nimeni aici, oricine ar fi. Slujitorul atinse cu fruntea marmura pardoselii, se sculă și ieși închizînd ușa ușor. Marele Preot se așeză mai bine în jilțul său și își puse o mână pe umărul sclavului: - Spune mai departe Auta. Te ascult. CAPITOLUL XI Puarem era din ce în ce mai mulțumit de Iahuben, care se dovedise un soldat bun și nu lăsa neîndeplinită nici o poruncă militară, oricât de grea. De

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
jos. Și când băiatul de păstor s-a jucat cu piatra lui, mi-a năvălit în minte gândul că pământul ar putea să fie ca o sferă. În ochii bătrânului tremura o lumină. Nu-i răspunse sclavului. Se sculă din jilț și se duse încet spre o firidă. Se uită puțin spre rafturile firidei, cuprinzînd-o într-o privire. Se aflau acolo mai multe lucruri stranii care pentru ochii unui atlant obișnuit nu s-ar fi vădit bune la nimic, nu erau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
folosi la ceva, nici podoabe. Alese un glob mic de piatră străvezie de munte, în care un meșter dibaci închisese un fluture rar cu aripile deschise. Bine șlefuit, globul era o sferă desăvârșită. Bătrânul veni liniștit înapoi și așezîndu-se în jilț privi mult timp globul. - Cum spuneai că a făcut copilul acela? întrebă apoi fără a-și lua ochii de la glob. Auta îl urmărea cu buzele întredeschise. Spuse: - Ascundea un deget după piatra lui și când îl ridica, vedeam întîi unghia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
era de bătrân, Marele Preot se întoarse pe călcâie scrutând zarea de jur împrejur: steaua nu era nicăieri. Își ridică apoi privirile în sus, spre zenit, dar steaua nu era nici acolo. Atunci Marele Preot se lăsă greoi într-un jilț și rezemîndu-și bărbia în piept stătu așa, mut și nemișcat, până când răcoarea nopții îl făcu pe Auta să-l ia de braț și să-l aducă încet în odaia de culcare. În noaptea aceea Auta nu-l părăsi. Nu putu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
își făcea viața mai bună storcîndu-și bucuriile din truda câtorva sute de mii de robi. Și cine putea ști ce-i va mai aduce acestei Atlantide viitorul... Gândurile lui Auta fură întrerupte de venirea Marelui Preot. Bătrânul se așeză în jilțul său obișnuit. Auta, la picioarele lui, după ce-i sărută legătura sandalei, așteptă să fie întrebat despre gândurile ce i le stârnise citirea cronicii străvechi. Așa făcea bătrânul totdeauna. De astă dată îi spuse însă ceva cu totul neașteptat. - Soldații noștri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de la țărm am urcat muntele dinspre răsărit, trei zile. Auta îl privi cu ochi de frate mai mare, mândru de tânărul rob și tulburat. Apoi îi spuse să-l aștepte și se duse îndărăt în palat. Marele Preot ședea în jilț. Îl sfredeli de-acolo cu privirea și, când Auta deschise gura să vorbească, îl opri cu un gest: - Auta, știu că-ți va fi greu să-mi spui adevărul și că-ți va fi tot atât de greu să mă minți. Un

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
darul pe care mi l-a trimis ieri Tefnaht. Auta ocoli privirea bătrânului, știind că aceste cuvinte aveau numai rostul de a-i îndepărta gândul de la răspunsul așteptat. Bătrânul ridică dintr-un colț al raftului lângă care i se afla jilțul un toiag de lemn negru, al cărui mâner ușor încovoiat închipuia un om cu spinarea îndoită și cu mâinile legate la spate. Tălpile omului se prelungeau în toiag. Oricât de mult ar fi vrut să se stăpânească, Auta scoase un

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
el nedumerit. - Nu, stăpâne... zise moale. Cred că n-am avut cu ce să-l supăr, de nu-l va fi supărat ființa mea, fără voie. Marele Preot, care râdea foarte rar, râse acum cu voioșie, rezemând cârja de brațul jilțului. Zise apoi: - Tefnaht vrea să-mi aducă aminte că sunt bătrân și nu mai pot umbla prin viață nesprijinit. S-ar putea să fie el mai bătrân ca mine, chiar dacă n-are decât vârsta nepoților pe care i-aș fi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ușor de străin pe ușa deschisă, în altă încăpere, mult mai mare, în care ar fi încăput lesne o sută de oameni alăturați, dar nu erau decât patru străini, fără cel care l-a adus. Cei patru ședeau în niște jilțuri albastre, înalte, n-aveau hainele argintii cu care umblaseră pe-afară, nici globurile sticloase cu săgeată în creștet, și fiecare se îndeletnicea cu câte ceva deosebit. Unul avea în față, pe un fel de masă, câteva sticle și țevi, pline cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înainte de moarte să fie lăsat să-și mai umple o dată pieptul cu mireasma aerului din lan; neavând însă cum să le spună, așteptă liniștit să vadă ce va fi. Străinul (sau străina) care-i luase din sânge îi arătă un jilț gol, tot albastru ca și celelalte, și Auta se așeză. Apoi cineva aduse un glob aproape la fel cu celelalte și i-l așeză peste cap, strîngîndu-l ușor de jos până i-l lipi bine de gât. Un maț ieșind

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
părea să aibă în mintea sa mai multă putere. Când i se înfipse în creștetul globului o săgeată, Auta începu să audă toate sunetele din marea încăpere a turnului, iar străinul care-l adusese de afară se așeză pe alt jilț albastru de lângă el (jilțurile se desfăceau din podea după apăsarea câte unui sâmbure ciudat din perete) și arătând spre unul dintre ceilalți zise zâmbind, în limba atlantă a cărei rostire părea totuși să-l obosească: - Om. După aceea, punând mâna

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mintea sa mai multă putere. Când i se înfipse în creștetul globului o săgeată, Auta începu să audă toate sunetele din marea încăpere a turnului, iar străinul care-l adusese de afară se așeză pe alt jilț albastru de lângă el (jilțurile se desfăceau din podea după apăsarea câte unui sâmbure ciudat din perete) și arătând spre unul dintre ceilalți zise zâmbind, în limba atlantă a cărei rostire părea totuși să-l obosească: - Om. După aceea, punând mâna pe rând pe toate

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
rămași în urmă, robi, slujitori și soldați, căzură în genunchi cu frunțile la pământ. Cei doi preoți îndurară cu teamă abia stăpânită ceremonialul îmbrăcării globurilor sticloase și înșurubarea săgeților în creștet, apoi intrară în încăperea cea mare a turnului. Trei jilțuri goale, albastre îi așteptau. Făcîndu-li-se semn, preoții se așezară, pipăindu-și întruna globurile de pe cap, iar Auta rămase în picioare. Unul dintre străini spuse ceva. Urmărindu-i înfățișarea, Marele Preot întrebă repede și puțin speriat: - Ce spune? Străinul se mira

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe urmă că adevărul era altul, fără să știe anume care. Și acum întîia oară de când îndura cu umilință robia, îi fu rușine că e rob. Bătrânul îi făcu semn să se așeze, și Auta se așeză. Apoi, văzîndu-l în jilț, lângă sine, îl măsură câteva clipe cu o privire ciudată care poate părea așa și din pricina culorii viorii a globului, și îi porunci cu glas uscat: - Dacă ai învățat să vorbești cu ei, tălmăcește întocmai ce vor spune. Unul dintre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
șezură o vreme tăcuți pe pieile de leopard. Auta era în fața lor, pe iarbă. Preotul Zeului Puterii se frământa pe vraful de piei. Deodată, Marele Preot începu să râdă și zise: - Spune, Tefnaht, dacă nu sunt mai plăcute pentru somn jilțurile lor albastre decât acești leoparzi? După aceea fața lui se înăspri puțin și, întorcîndu-și ochii spre sclav, grăi fără nici o urmă de blîndețe: - Auta, să nu uiți o clipă porunca pe care ți-o dau acum: nimeni, nici chiar dacă te-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
negre. - De ce își ascund ochii? întrebă Tefnaht. Ca să nu ghicim ce gândesc despre noi? - Nu, stăpâne, răspunse Auta. Soarele nostru e prea tare pentru ei. Acolo, în planeta lor, soarele acesta luminează mai slab. Ce doi preoți se așezară în jilțurile lor care fură ridicate de robi pe umeri. - Auta nu vine cu noi? întrebă Tefnaht. - Nu! zise bătrânul. Să mai stea, să mai afle. Auta se lăsă cu sfială în genunchi și-și lăsă capul în țărână. Cu coada ochiului

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
câtva timp, slujitorul îl chemă înăuntru. Sala cu cărți era goală. - Unde-i stăpânul nostru slăvit? întrebă sclavul Marelui Preot, dar slujitorul ieși tiptil strecurîndu-se pe lângă el, fără să-i fi răspuns. În o anumită parte a sălii erau câteva jilțuri de abanos acoperite cu piei de leopard. Auta îi pofti pe cei trei să se așeze, iar el rămase în picioare. După puține clipe intră un preot tânăr sau mai degrabă un învățăcel (Auta nu-l cunoștea) și-i spuse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu-l cunoștea) și-i spuse sclavului, nedîndu-i timp să i se închine, că numaidecât va veni strălucitorul Tefnaht. Când să-l întrebe de Marele Preot, Auta văzu că nici tânărul nu mai era: se strecurase nezărit. Străinii ședeau în jilțuri și priveau odaia în tăcere. Când intră Tefnaht, Auta tresări și vru să cadă în genunchi, dar fiul Zeului Puterii îl opri cu un gest aspru și-i porunci în șoaptă să se așeze și el într-un jilț. Mirat

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în jilțuri și priveau odaia în tăcere. Când intră Tefnaht, Auta tresări și vru să cadă în genunchi, dar fiul Zeului Puterii îl opri cu un gest aspru și-i porunci în șoaptă să se așeze și el într-un jilț. Mirat, Auta se așeză între Tefnaht și străini. Preotul îi ceru sclavului să-i întrebe cum se simțeau pe pământ, dacă s-au obișnuit cu văzduhul "nostru pămîntean" și ce ar dori să mai vadă și să mai afle. Străinii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
voi n-aș mai putea fi nici măcar ce am fost înainte... Hor se uită în ochii lui umezi, apoi zâmbi și spuse moale: - Bine, șase. Închiseră luntrea mică în firida anume făcută a celei mari, și intrară toți șase, desfăcîndu-și jilțurile și, după cum se cerea, culcîndu-se pe ele, întinse de tot, cu picioarele în sus. Jilțurile îi cuprindeau strâns, desfăcute cu totul ca niște paturi, și fiecare își strânse trupul în curele puternice. Apoi luntrea începu să se ridice pe cele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ochii lui umezi, apoi zâmbi și spuse moale: - Bine, șase. Închiseră luntrea mică în firida anume făcută a celei mari, și intrară toți șase, desfăcîndu-și jilțurile și, după cum se cerea, culcîndu-se pe ele, întinse de tot, cu picioarele în sus. Jilțurile îi cuprindeau strâns, desfăcute cu totul ca niște paturi, și fiecare își strânse trupul în curele puternice. Apoi luntrea începu să se ridice pe cele două picioare ale ei care se lungiră până o așezară drept, cum stătuse în lanul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îi fu rușine să spună. De altfel, nimeni n-avea timp de el. Fiecare avea în grijă câte o anume unealtă de măsurat... Toți aveau capetele băgate în altfel de globuri, mai lunguiețe, și fiecăruia, înainte de a se culca pe jilțul desfăcut, femeia îi dăduse să înghită anumiți sîmburași și, cum spunea ea, îi întărise bătaia inimii. Deodată, Auta simți că totul din jur începe să tremure mărunt și repede, împreună cu trupul lui. De undeva de departe, ca dintr-altă lume

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
i-a trecut, auzi înăuntrul globului care-i învelea capul vocea liniștită a cîrmaciului: - Coborâm. După un oarecare răstimp, Auta simți o ușoară smucitură de la cap spre picioare, și peste câteva clipe auzi un foșnet slab și câteva ușoare țăcănituri: jilțurile se strângeau, îndemnînd și trupurile de pe ele să se îndoaie. Acum șederea era plăcută. Dar iată că Hor cel dintâi începu să-și desfacă curelele. Auta se uită la el mirat. Hor îi spuse rîzînd: - Am ajuns. Auta își desfăcu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]