1,513 matches
-
mă uitam așa la cer, mă bătu un gând: ce-ar fi să rămân în America?... Confortabil întins pe blana continentului generos și puternic, îmi pusesem întrebarea aceasta. Într-adevăr, ce-ar fi?... Un pitic, precis că european, din tagma kantiană a Imperativului categoric, apăru lângă mine țopăind și certându-mă foarte iritat. Glasul lui, pițigăiat, era insuportabil... Mă toca, mărunt și orgolios, cu argumentele cele mai năstrușnice și mai neașteptate și mai moraliste, în fond. Că, de ce așa și pe
Imperativul categoric by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15890_a_17215]
-
popular"! Sau și mai categoric: "Cel mai personal dintre creatorii români de azi face elogiul a tot ce e impersonal, anonim, anistoric în sufletul românesc". Evident, Blaga se situează într-un orizont filosofic european, apropiind, ca filosof al culturii, apriorismul kantian, pe care l-a înavuțit cu o sumă de categorii deduse dintr-o matcă a stilului, de filosofia culturii, ilustrată de un Frobenius, de un Riegl, de un Spengler. Dar "primul elan valabil" al său a fost "recunoașterea caldă a
Oscilațiile lui Constantin Noica (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15981_a_17306]
-
totdeauna, regimurile capitaliste sau burgheze incapabile, după gîndirea revoluționară, de a prinde procesul în acțiune al realității. O altfel de dialectică, nu materialistă, ci o dialectică transcendentală de sorginte husserliană, la urma urmei, deși cu rădăcini nu numai în filosofia kantiană, dar și în cea elenă... Intuițiile științei materialiste, grosiere, bazate pe evidența unei experiențe privilegiate ne împiedică să cunoaștem structura adevărată a lucrurilor. De unde, efortul salvator al fenomenologiei. A pleca, în știință, de la un anumit "comportament simplist". "La conduite du
Exerciții by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16826_a_18151]
-
ci farmecul propriu și dificultatea propriuzisă a sarcinii ar consta în descoperirea și evidențierea „formei vieții” care corespunde acestei forme a sistemului. În ceea ce privește forma sistemului ca atare, ea are propria sa istorie ce transcende toate limitele individuale. Fiindcă problemele filosofice kantiene, dacă dorim să le urmărim în originea și evoluția lor, nu se lasă incluse în sfera personalității filosofului. În ele se manifestă mai mult o logică autonomă a problemei; în ele trăiește un conținut ideal, care, detașat de toate barierele
Ernst Cassirer Kant – viața și opera by Adriana Cînța () [Corola-journal/Journalistic/3676_a_5001]
-
întrebării în acest context: ideal și real, imagine despre lume și configurare a vieții au devenit momente ale unuia și aceluiași proces evolutiv spiritual, indivizibil. Dacă încercăm să stabilim un punct similar de pornire în abordarea vieții și sistemului filosofic kantian, firește că ne vedem imediat situați în fața unei dificultăți ciudate, deoarece în sens exterior, se pare că materialul biografic pe care îl deținem este insuficient pentru obținerea unei perspective de acest fel. Ca niciun altul, secolul al XVIII-lea este
Ernst Cassirer Kant – viața și opera by Adriana Cînța () [Corola-journal/Journalistic/3676_a_5001]
-
acesteia, era la el corelatul paradoxal al acelei inteligențe de ordin superior care, aparținând reprezentantului unei familii în care tradiția studierii și venerării lui Kant data încă din secolul XVIII, părea genetic programată pentru a trage concluziile ultime din descoperirea kantiană a limitelor rațiunii și intelectului. Întreaga orientare a "Școlii de Înțelepciune" fondată în anii '20 la Darmstadt ca o ultimă încercare de reînviere în plin secol XX a tradiției practicării filosofiei în sensul grecesc de dragoste pentru înțelepciune, ca și
Carl J. Burckhardt: Contele Hermann Keyserling by Mihnea Moroianu () [Corola-journal/Journalistic/11615_a_12940]
-
acțiunii unor morfisme naturale. Aplicațiile, extrem de importante în Teoria relativității, mecanica cuantică, mecanica analitică, optica relativistă, control optimal, biologie, economie etc., se realizează prin intermediul modelelor geometrice. „Descoperirea epocală a geometriei neeuclidiene hiberbolice a impus regândirea în mod radical a concepției kantiene a naturii apriorice a spațiului euclidian ca formă de existență a lumii reale. S-a demonstrat că dintre toate geometriile posibile, geometria euclidiană oferă «în prima aproximație» cel mai bun model pentru «spațiul fizic». Fundamentarea noțiunii de spațiu fizic avea
Agenda2003-2-03-a () [Corola-journal/Journalistic/280575_a_281904]
-
poeziei românești a evului nostru”...”poezia lui Radu Gyr va exista veșnic și fără cronicile mele”. Mărturisim aceeași convingere, cu observația răspândirii orale și în prezent a poeziei poetului martir. În același penitenciar cu poetul Gyr a stat și filosoful kantian, Ion Petrovici, pe care îl evocă Ovidiu Papadima, fructificând mărturisirile altora despre fostul Ministru al educației în timpul războiului. Toată lumea deținuților politici știa de condamnarea la 10 ani muncă silnică a marelui filosof. Și-l imaginează în temnița de la Aiud, unde
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
să ofere o un sprijin pentru găsirea unei concepții universale despre frumos, valabil pentru orice ființă umană. Și despre urât, în același timp. Nu înseamnă că orice trăire estetică devine conștient o trăire mistică. Nici nu înseamnă că negăm concepția kantiană a plăcerii fără scop. Căutarea realului, a originii, a absolutului nu este un scop evident al ființei umane, cel puțin nu este un scop așa cum am putea înțelege toate celelalte scopuri care ar putea produce plăcere și pe care Kant
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
să meargă împreună. Prin urmare, nu aș împinge severitatea într-atât de departe cum o face Todorov. LP: La ce trimite expresia critică impură? Dumneavoastră o folosiți în cartea La raison poétique...4. MD: Este din cauza Criticii rațiunii pure. Titlul kantian alătură critica (pură) și rațiunea. Gestul meu are, desigur, conotația modestiei: este un fel de a spune că rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc "impură". Deplasare: o critică impură, așadar non-kantiană, o critică fără rigoarea
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
alătură critica (pură) și rațiunea. Gestul meu are, desigur, conotația modestiei: este un fel de a spune că rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc "impură". Deplasare: o critică impură, așadar non-kantiană, o critică fără rigoarea kantiană, fără arhitectonica acesteia. Dar o critică instituind însăși rațiunea poetică. O rațiune ardentă. LP: Ce părere aveți despre uzura, aș spune epuizarea direcțiilor critice? De unde vine, de pildă, această nevoie absolută, imperativă, a istoriei și a faptului istoric, deasupra (dacă
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
devine fereastra pe care gândirea noastră o deschide către tot ce este; în funcție de el urmează să vedem totul. Numai că deschiderea pe care ne-o dă această nouă perspectivă asupra lumii poate reprezenta în același timp o închidere. Devenim hegelieni, kantieni, heideggerieni, iliescieni (Nepotrivită alăturare, dar așa este neamul nostru românesc, plin de nepotriviri, discontinuu. Nu ne putem închega ca națiune în mod eficient deoarece suntem plini de discontinuități; nu ne legăm unii de alții, nu reușim să formăm un tot
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
căzut la îndemâna propunerilor comerciale făcând din a avea (noi sau copiii noștri) scopul vieții noastre; eventual, îl putem adăuga pe cel de a trăi. Ceea ce înseamnă că viața noastră a devenit un scop în sine (Oare nu așa sună imperativul kantian?). Elementul comun oamenilor în cea mai mare măsură este gândirea; posibilitatea de a gândi la fel (de a realiza comunitatea) este dată de respectarea acelorași reguli. Regulile care uniformizează gândirea și, în același timp, modelează raportarea la obiecte sunt legile
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
sat”, instanțele narative sunt plasate într-un vag existențial. I. Kant afirma că „spațiul, alături de timp, este o categorie apriorică, adică ceva ce nu poate fi cunoscut pe baza experienței, este situat în afara oricărei experiențe sau intuiții externe”. În accepțiune kantiană, spațiul este o realitate empirică având o identitate transcedentală: „el nu este nimic de îndată ce se elimină condiția posibilității oricărei experiențe” (I. Kant, 1787, citat J. Benedek, 2000, p. 6). Tot I. Kant precizează că „nimic din ceea ce este intuit în
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
cele patru idei mame, două de ordin ideal și două de real, idei care sunt, cele de ordin real: moartea și viața; iar cele de ordin ideal: dreptul și obligația, idei nu metafizice și abstracte, ca și categoriile aristotelice sau kantiene, ci pline de conținut potențial. Pornind de la ele, combinându-le în toate felurile posibile, în coordonări binare în primul rând, apoi ternare, cuaternare mai apoi și așa în mod succesiv, este ca și cum ai avea de descifrat misterul marei hieroglife a
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
sale politice. Poate că Herculano a înțeles că istoria Portugaliei, ca orișice istorie a unei națiuni vii și creatoare, este altceva decât conflictul între abstracții; că viața și măreția națiunilor își au rădăcinile altundeva decât în "Contractul Social" și morala kantiană. Este, în orice caz, un exemplu bogat în înțelesuri ascunse retragerea acestui mare istoric și om politic la o fermă unde își va petrece restul vieții îndeletnicindu-se cu lucruri vii și roditoare, silindu-se să regăsească și să se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a rezervat unor lucrări mărețe.“ Text prețios pe care trebuie să știm a-l interpreta. Pentru că aici se spune că Germania i-a rezervat Providenței un mare rol, dat fiind că Providența s-a pus, pare-se, pe învățat filozofia kantiană, și, pe de altă parte, faptul că victoria germană e o necesitate metafizică nu vrea să spună decât că victoria metafizică e o necesitate germană. Și victoria metafizică constă în a crede că ai fost învins. — Și nu-i oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unui purtător de doliu. Metafizica e vie, doar atît că este discretă, și în nici un caz nu mai îmbracă formele de expresie pe care le întîlneam la scolasticii latini sau la dialecticienii germani. Ideea principală a autorului este de sorginte kantiană. Toți oamenii au o predispoziție naturală pentru chestiunile considerate îndeobște a fi metafizice. E vorba de o sensibilitate firească în virtutea căreia suntem înclinați să ne punem uneori întrebările mari, dureroase - De unde? Încotro? De ce? -, ale vieții noastre. Aceste probleme reprezintă cadrul
Metaphysica naturalis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7515_a_8840]
-
dar Își comenta mereu propriile acțiuni pe baza unui criteriu etic transcendent, poetizat uneori prin diferite proverbe dakota sau cree, alteori mai discret, printr-o referire la „legea preriei”. Peste ani, Michel continua să-l considere tipul ideal al eroului kantian, acționând totdeauna „ca și cum ar fi fost, prin maximele sale, un membru legiuitor În regatul universal al scopurilor”. Unele episoade, ca Brățara de piele, cu personajul tulburător al bătrânei căpetenii cheyenne care cerceta stelele, depășeau astfel cadrul cam strâmt al povestirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Nietzsche, Eminescu. Și tot Democrit este cel dintâi care afirmă că educația, poetică în primul rând, creează omului o a doua natură, idee reluată după două milenii de Schiller. Das Ding an sich "lucrul în sine" din Critica rațiunii pure kantiene își are originea în ideea lui Democrit: "În realitate noi nu știm nimic, pentru că adevărul se află în adâncul abisului"... "Căci naturii îi place să se ferească de ochii noștri", afirmase mai înainte Heraclit. Or, toate aceste adevăruri prime, originare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
asociațiilor erudite sonore, faptul că s-a căutat peste hotare originea viziunii spațiale infinite eminesciene, viziunea cosmică a autorului Luceafărului. În realitate, această origine nu se află nici în Estetica transcendentală din Critica rațiunii pure nici în Vedele sacre. Filozofia kantiană a spațiului și timpului precum și gândirea veche indiană, impregnată de spiritul incomensurabilului, au venit în consonanță cu viziunea cosmică a poetului. La Eminescu perspectiva spațio-temporală nu reprezintă un fundal inert, un decor neparticipant, ci orizontul necesar, activ, singurul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
intelectuale spre a gândi anume, cu prilejul unei reprezentări mai mult decât se poate cuprinde și concepe în ea în mod lămurit." Geniul, scrie Kant, este cel care poate îndeplini dezideratul unor asemenea creații.. Hölderlin va duce mai departe viziunea kantiană: "Voll verdienst doch dichterisch wohnet der Mensch auf diese Erde". Plin de merite, poetic trăiește omul pe acest pământ idee capitală, preluată de Heidegger, pentru a afirma că Poezia (concept însumând toate artele), este cea care "salvează Dasein" ființa umană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sens ultim trebuie privit. Și este în joc cuvântul „datorie“, sensul major pe care acest cuvânt îl conține, puterea de a întrupa o idee. Kant a dat acestui cuvânt sensul său maxim, el reprezentând coloana de bază a edificiului practic kantian, căruia filozoful îi înalță un imn. Simțul datoriei acordă vieții omului maxima sa importanță, idealul cel mai înalt. Mai toți urmașii lui Kant au criticat autoritatea acestui termen ridicat de filozof la valoare de principiu, începând cu Schiller, care era
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Știți imaginile lui Escher în care scările nu duc nicăieri. "Dar, priviți-le, sânt scări, nu?" - spun logicienii. Însă o scară care nu duce nicăieri nu este scară. Îmi place să înțeleg istoria lumii nu hegelian, ci prin tabloul categoriilor kantiene: necesar, real, posibil. Până la greci a domnit necesarul: lumea prehelenă a stat sub natură, sub zei și, cu tiranul, sub oameni chiar. Grecii au intrat în real, într-un real istoric pe care-l înțeleg ca intrare în adecvație: a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
concentrează, dar răspunsul e peste puterile ei. Cere "ajutorul computerului": două variante greșite sânt eliminate pe loc. Rămân ca răspunsuri posibile: 1) trupele germane; 2) trupele rusești. Fata oftează ușurată și spune fără ezitare: "trupele germane". Îmbătrânirea, exprimată în termeni kantieni, presupune o schimbare a domeniului de experiență. Fiecare generație reprezintă aproape o altă specie de umanitate, pentru că fiecare generație se raportează, biografic, la alt domeniu de experiență. Prin experiența ei directă ea nu mai are acces la evenimentele la care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]