1,485 matches
-
umane fundamentale (articolul cosmopolitan) și principiul interdependeței economice transnaționale (Doyle, 2005, p. 463). Înaintea primului război mondial - și mai ales în perioada interbelică - au existat numeroase scrieri subliniind natura pacifistă a democrațiilor în special în rândurile internaționaliștilor liberali din tradiția kantiană. Ipoteza pacifismului democratic avea însă să revină pe agenda științelor sociale odată cu răspândirea treptată a democrației liberale după al doilea război mondial, și mai ales odată cu încetarea „războiului rece”, când corelația dintre existența regimurilor democratice și formarea unei păci separate
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
separate a atras atenția teoreticienilor relațiilor internaționale. Teorii contemporane Doi dintre cei mai reprezentativi susținători contemporani ai păcii democratice vor face obiectul unei treceri în revistă mai detaliate, subliniind însă diversitatea discursurilor analitice având ca obiect elaborarea și sofisticarea argumentului kantian. Rudolf Rummel și Michael Doyle corespund în linii generale celor două variante majore ale pacifismului democratic: pe de o parte versiunea monadică sau generală, al cărei argument susține ideea unui pacifism general/absolut al democrațiilor, indiferent de natura internă a
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
practice ale pacifismului democratic și, mai ales, tentației de a aborda politica de promovare a democrației în întreaga lume ca principalul mijloc de evitare a războiului. O dificultate teoretică derivă din confruntarea curentului intervenționist al pacifismului democratic atât cu argumentarea kantiană potrivit căreia o astfel de intervenție, oricât de nobil ar fi scopul, ar ataca fundamentul egalității (necondiționate) între state, cât și cu tradiția liberală a secolului al XIX-lea, opus intervenționismului. Dincolo de aspectele teoretice legate de fidelitatea față de moștenirea kantiană
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
kantiană potrivit căreia o astfel de intervenție, oricât de nobil ar fi scopul, ar ataca fundamentul egalității (necondiționate) între state, cât și cu tradiția liberală a secolului al XIX-lea, opus intervenționismului. Dincolo de aspectele teoretice legate de fidelitatea față de moștenirea kantiană sau de aspectele practice atât de vizibile în recenta intervenție pentru extinderea democrației în Irak, o altă dificultate practică se referă la pericolul instabilității procesului de democratizare sau al riscurilor democrației imature. O evaluare a virtuților analitice și practice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
serie de cercetători să avanseze scenarii extrem de optimiste referitoare la viitorul aranjament în sistemul internațional. Probabil cel mai bine cunoscut din această serie este „sfârșitul istoriei” al lui Francis Fukuyama, care se inspiră din bogata tradiție filosofilor Iluminismului, resuscitând ideea kantiană a „păcii eterne”. În opinia lui, odată cu încheierea „războiului rece” asistăm la „sfârșitul istoriei” ca atare: acesta reprezintă punctul final în evoluția ideologică a lumii și presupune universalizarea democrației liberale de sorginte occidentală ca formă finală de guvernare umană (Fukuyama
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Press, Cambridge. Carlsnaes, Walter, Risse, Thomas și Simmons, Beth A. (eds.) (2002), Handbook of International Relations, Sage Publications, Londra. Carr, E.H. (1978), The Twenty Years’ Crisis: 1919-1939. An Introduction to the Study of International Relations, Macmillan, New York. Cavallar, Georg (2001), „Kantian perspectives on democratic peace: alternatives to Doyle”, Review of International Studies, 27. Cerny, Philip G. (1990), The Changing Architecture of Politics: Structure, Agency and Future of State, Sage Publications, Londra. Clark, Ian (1997), Globalization and Fragmentation: International Relations in the
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
diversitatea curentelor ce operează cu axiome derivând din corelarea păcii cu absența războiului - dincolo de dimensiunea empirică a acestei „teorii” (Bruce Russett) se află proiectele normative ale democrației cosmopolitane (David Held, Andrew Linklater, Daniele Archibugi) și ale cosmopolitismului moral (Rawls). Moștenirea kantiană este menționată în majoritatea, dacă nu în totalitatea eseurilor dedicate pacifismului democratic în relațiile internaționale. O dată în plus, spațiul limitat nu permite analiza acestei moșteniri. Totuși, câteva articole recente au ca obiect explorarea limitelor și a distorsiunilor acestei moșteniri - vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
morții, răpiri etc.) (Rummel, 1997). Este important de observat că „democid” nu include victime militare și civile direct legate de războaie intrastatale sau războaie civile. Vezi Lavik (2002). În fapt, primul articol este dedicat principiilor păcii democratice în interpretarea operei kantiene, în vreme ce a doua parte abordează problema imperialismului liberal și a riscului agresiunii din partea statelor liberale, îndreptate împotriva statelor nedemocrate. Într-un articol recent, Doyle accentuează faptul că pacea liberală funcționează în măsura conformării simultane cu acțiunile ce derivă din trei
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
nici confederație, nici stat federal, ea este o federație de state. De aici se naște ambivalența cetățeniei europene. Pe de o parte, ea evocă drepturile cetățeanului european în Uniune, în bună logică federală; pe de altă parte, în spiritul cosmopolitismului kantian, ea descrie relațiile orizontale pe care le întrețin popoarele statelor membre. Astfel, sensul cetățeniei europene se divizează. Cetățenia este, ca și în cadrul statelor membre, statutul cetățeanului. Dar în măsura în care ideea de "cetățenie europeană" presupune și principii comune care provin din comunicarea
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
spera, dimpotrivă, ca prin cooperare să se ajungă la pace, dîndu-se statelor o nouă rațiune de a fi. Istoria europeană, după ce pentru o lungă perioadă de timp a confirmat pesimismul hegelian, încercă de la jumătatea secolului XX să dea dreptate idealismului kantian. Dar nimic nu este sigur niciodată. Pentru moment este vorba de a menține echilibrul precar, de a evita ca prea multă centralizare să asfixieze cetățeniile naționale și ca prea multe tensiuni să facă din cetățenia europeană o simplă aspirație. CĂTRE
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
din 10 februarie 1994, JOCE, n°C 61, 28 februarie 1994, p. 156). 22 I. KANT, Vers la paix perpétuelle, trad. de J.-F. Poirier et F. Proust, Paris, Garnier-Flammarion, 1994, p. 106 (annexe 1, pt. 2). Despre actualitatea ideii kantiene asupra păcii veșnice, a se vedea N. BOBBIO, "I diritti dell'uomo oggi", in L'età dei diritti, Torino, Einaudi, 1990, pp. 253-270. (NT: în text "en effet, les lois, au fur et à mesure que le gouvernement prend de
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
-i drepturile și în același timp nevoile în starea naturală și elaborează conceptual instrumentul politic - Statul suveran și reprezentativ -, capabil să garanteze aceste drepturi și să favorizeze satisfacția acestor nevoi. S-a spus câteodată că Aron, în calitate de filozof, aparține școlii kantiene, luată în sens larg, și el însuși nu a descurajat această sugestie. Ce am putea să spunem mai mult în acest sens este că într-adevăr, atunci când acceptă, și anume foarte rar, să deseneze ceea ce va fi perspectiva sa sau
[Corola-publishinghouse/Science/84962_a_85747]
-
opera lui Cantemir: "Ca un melc ce-și poartă cochilia în spate, el înaintează prin labirintul scriiturii baroce împovărat de o bibliotecă universală" pe care o simte conferind propriului său scris legitimitate și autoritate". Capitolul "Mihai Eminescu și epoca post kantiană", cel mai solid al cărții și care poate exista ca o carte separată, vizează contextualizarea modului eminescian de sensibilitate artistică. În literatura și filosofia universală în general și, în special, în paradigma postromantică reprezentată de Swinburne, D. G. Rosetti, W
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
romantismului european, unde a fost plasat de majoritatea cercetătorilor, spre a demonstra apartenența poeziei și a prozei eminesciene la o tendință formalizantă, estetizantă, decadentă. Explorând nuanțat lucrarea "Fragmentarium", dar și multe poeme postume eminesciene, Maria-Ana Tupan insistă asupra gândirii net kantiene a poetului, la polul opus gândirii absolutiste, învecinate narcisismului hegelian. Traducându-l și comentându-l pe Kant, poetul se va încrede doar în conștiința ce își este sieși propria lume, aptă să degaje visul poetic și estetica formei. Eul romantic
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
un hiatus copleșitor; simultaneitatea lor este pur hazard. Originală ni se pare corecția adusă confuziei bine întreținute conform căreia discursul revoluționarului din "Împărat și Proletar" ar fi chiar vocea, convingerea etică a poetului. Neliberal prin înrâurirea "Upanișadelor" și a eticii kantiene, ce legiferau suveranitatea ierarhiilor și a elitelor caracterelor apte să canalizeze patimile, instinctele, defulările iraționale ale mulțimii, Eminescu este prezent în cugetarea Cezarului, nerecunoscând decât legea morală lăuntrică ce exclude furia egalitaristă, pragmatismul și contingentul. Deturnarea retorică a planului semantic
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
a trecut în ochii junimiștilor drept o extravaganță, o "elucubrație filosofică" a poetului, Archaeus, scris în 1875, pare a fi fost doar introducerea la o nuvelă nicicând terminată, care reia în mare parte conceptele "magului călător printre stele". De la apriorismul kantian se ajunge la noțiunea de Archaeus, familiară, se pare, lui Paracelsus și misticismului său naturalist. Archaeus nu este altceva decât esența inalterabilă, natura vizionară călătorind prin spațiu și timp, luând forme după forme, fără finalitate; esența și prototipul ce se
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
scena goală. Fundalul este cel al criticii civilizației moderne, din moment ce formarea statului modern, evenimentul dominant al istoriei europene în secolele XVII XVIII, stîrnește adînci anxietăți. Paragraful final al cărții trimite la Kant și formulează, scurt, miezul întregii demonstrații: În analiza kantiană, puterea suveranului modern crește conform unei logici ascendente și implacabile, care duce la un deznodămînt devastator și cu semnificație universală. Acesta este momentul în care canibalul dispare ca subiect al științei despre ordinea morală, pentru că el a fost eclipsat de
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
de adevărul sub stele al Ființei este vorba, aici... Eu cred că exist, dar numai Tu (tu, Celălalt, tu Cealaltă) îmi poți confirma aceasta. Ca dovadă că sunt pe lume - de vreme ce simțurile individuale nu ne pot asigura de realitatea obiectivă, kantian vorbind - amintește-ți, rogu-te, de flanela aceea, îmbrăcată în cutare împrejurare... La poeții profund instruiți și cugetători precum Mihai Ursachi, se cuvine să luăm seama la ce spune fiecare cuvânt. Armura de smalț este învelișul exterior al făpturii sale
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
puțini. Potrivit savantului, istoria culturii arată ca un cîmp de relicve care te deprimă prin netemeinicia argumentelor. Și dacă așa arată spectacolul trecutului, ce-i mai rămîne omenirii drept reper sigur sub unghi metafizic? Răspunsul lui Sagan e în filiație kantiană, ceea ce arată că oricît ar vrea să fugă de afurisita de meditație conceptuală, pînă la urmă tot la ea se întoarce. Sagan spune: cînd privim într-o noapte senină cerul plin de stele nu se poate să nu simțim o
Editura Teologie și Viaţă naturală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5300_a_6625]
-
de Man), "critici psihanalitice" (freudiene și lacaniene)...". Un prim nivel la care apare analizat modernismul e cel filosofic, întrucît teoria literară modernă e înclinată a aprecia rolul criticii ca un examen eminamente rațional, așadar ca o formă specializată a criticismului kantian. Sub cupola acestuia, consideră autoarea, se situează întreaga istorie a modernismului și postmodernismului. Kant a efectuat o "revoluție copernicană", dislocînd Intelectul Divin, caracterizat de Aristotel ca noesis noeseos, intelect ce se autocontemplă, și așezînd în centru rațiunea, cercetată în privința propriilor
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
materialului procurat pe calea simțurilor (Maurice Merleau-Ponty, Martin Buber, Lakoff, Școala lingvistică cognitivă). Ori așa cum scrie Merleau-Ponty: "mă împrumut pe mine din ceilalți, îi creez pe ceilalți din propria substanță". Progresiva deconstrucție a valorilor înseamnă o îndepărtare de "imperativul categoric" kantian. Astfel Școala de la Frankfurt și Jürgen Habermas utilizează conceptul de rațiune instrumentală, avînd drept criteriu eficiența, conform căreia știința n-ar fi decît un ghid al succesului în actualitate. Adorno susține că "modele culturale" se ivesc în procesul socializării, impuse
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
muzicii noi. Două tabere, dacă nu adverse, cel puțin antrenate într-un proces de conservare și de izolare. Două grupuri contrastante care se deosebesc prin mentalitate sau interese, dar și prin unele teze logic argumentate ori antiteze din stirpea antinomiilor kantiene. Dacă în muzicile clasice, bunăoară, corijarea imperfecțiunilor de construcție ale instrumentelor (cu precădere a celor de suflat) devine un scop major, în muzica nouă, dimpotrivă, explorarea acestor precarități conferă sens și perspectivă; mai mult, utilizând organizările netemperate ori abordările microintervalice
O samă de contraste by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10080_a_11405]
-
pentru aici și, în bună măsură, pentru dincolo, este dincoace, ca o răsucire către registrul transcendental (trimiterile la Kant, făcute cu toate precauțiile, sunt pur explicative, fără a reduce în vreun fel viziunea lui Culianu la o viziune de sorginte kantiană). „Studiul meu pune în joc două teme: o ipoteză de teoria culturii (teoria ultimului) și o expunere textuală a gândirii ultimului Culianu." (Cuvânt înainte, p. 7) Prin urmare, cartea radiografiază demersul lui Ioan Petru Culianu, propunându-și explicit să acorde
Ultimul Culianu by Man () [Corola-journal/Journalistic/6121_a_7446]
-
mărturia omului în ceea ce privește existența lui Dumnezeu și nu doar a lumii". Această tendință către nelimitarea divină, către o libertate ce-și află sorgintea în ecuația subiectivă, intimă, a fiecărui artist cu opera sa poate fi coroborată și cu celebra definiție kantiană a frumosului drept "ceea ce place în mod universal fără concept". Dimensiune capitală a vieții religioase, sacrul se manifestă în cîmpul estetic prin înzestrarea obiectelor cu sensuri pe care nu le posedă lumea profană, cu o aură ocultă. Se instituie astfel
între pămînt și cer by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10597_a_11922]
-
se sustrag oricărei înțelegeri. Aceasta este miza lucrării lui John Dewey Filozofia germană și politica sau a studiului Egoismul în filozofia germană, al lui George Santayana, care au fost publciate în 1915, respectiv în 1916. Dewey a insistat asupra doctrinei kantiene a celor două realități - "una exterioară, materială și necesară, cealaltă interioară, ideală și gratuită (...), prioritate avînd întotdeauna cea interioară", într-o viziune specific germană; la fel a procedat și George Santayana (...) Pentru el perversitatea gîndirii germane ar fi constat tocmai
Wolf Lepenies - Europa și paradoxurile culturii germane by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15482_a_16807]