956 matches
-
mâinilor. Bruno avea dreptate, dragostea paternă este o ficțiune, o minciună. O minciună este utilă dacă permite să schimbi realitatea, se gândi el; când Însă schimbarea eșuează, nu mai rămâne decât minciuna, amărăciunea și conștiința minciunii. Reveni În cameră. Bruno, lățit În fotoliu, nu mișca, părea mort. Între blocurile-turn se lăsa noaptea; după o zi sufocantă, temperatura devenea iar suportabilă. Michel observă deodată colivia goală În care canarul său trăise câțiva ani; ar trebui s-o arunce, nu avea de gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pe cerul de deasupra Genevei. Inițial, toată lumea a crezut că era un OZN și s-a repezit s-o fotografieze. Mica spărtură s-a fâțâit cam o oră pe firmament, parcă pozând pentru paparazzi, apoi a Început brusc să se lățească, Înghițind orașul, Întreaga Elveție, cu tot cu bănci, și, finalmente, toată planeta, pe care a ronțăit-o asemenea unui măr, scuipând cotorul sfrijit care Înainte constituia axa polilor. Cum acceleratorul de particule dispăruse odată cu omenirea, Încercările de găsire ale bosonului Higgs, strămoșul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
străpungători, frate-său privea ca un gînsac. În timp ce fata rămînea serioasă, Gheorghe arbora un zîmbet idiot perpetuu. Taică-său îl trimitea cu oile, de aceea adesea lipsea de la școală și, dacă venea, venea desculț și desmățat. Labele lui crăpate se lățeau pe podele, țîșnind printre degete o hoaspă întărită. În schimb Didina era cochetă și zglobie. Își întrebuința limba ca să strîmbe pe urîcioși, în timp ce Gheorghe nu folosea în acest scop decît pumnii lui de repetent. Dacă mintea băiatului se dovedea greoaie
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
labe, din cușca cîinelui. În vremea asta, cu coatele pe gard, toți vecinii se amuzau copios. Un țigan isteț, cu ochii bulbucați, umplea cu trupeșia sa un sacou în picățele. De culoarea cuibarelor de viespi, peste urechile sale cojite, se lățea, scămoasă, o șapcă model Șoptelea. Perorînd despre deviatoriștii care nu țin sama de viața politică care se întîmplă în jur, primarul atrăgea atenția asupra nivelului slab ce domnește în rîndul organizațiilor comunale, ceea ce va pricinui la recoltă. Trebuie să se
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
liber nu există. — Puteți să-l luați, e neatins, îl îndeamnă grăsanul. În definitiv, sunteți obișnuit cu maniere mult mai grosolane. Farmacistul flautist roșește, obligat să ia paharul. Gustă sfios câteva picături și îl depune pe masă. Zâmbetul tânărului se lățește, satisfăcut. Râtul gros și ochii mici, fruntea îngustă. Gulerul înalt al puloverului alb și mătăsos învelește, fără să ascundă, gușa stratificată. — După ce a terminat Belle Arte, a fost trimisă profesoară de desen într-un sat sau într-un târg. A
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dată și îi spusese fetiță, își amintea, ea adormise de spaimă... și se pierdea din nou, adormea, el o veghea, la pândă, ca un iepure mare și urât. Strânse pumnii, să nu cedeze. Lunecă, ușor, în moliciunea fotoliului. Trupul se lățea, curgea. N-ar trebui să renunțe, n-ar trebui, își încleșta picioarele. Nu-l mai auzea de mult, poate nici nu mai vorbea. Nu-l va mai asculta, își va astupa urechile. Fiind atât de întuneric, el nu va simți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Urare. Să-i spun ceva de bine. Ceva care să-i placă numai pentru că i-o zic. Ceva numai din vorbe. - Să nu te calce Gerul cel Greu, am zis. Oamenii lui prinseră să mormăie, În timp ce fața lui Gupal se lățea Într-un zâmbet. E ceva cu zâmbetul ăsta, mi-am spus. Zâmbetul ăsta e greșit, mi-am spus din nou, străduindu-mă să nu mă dau de gol În fața lui Gupal. Drept răspuns, m-am trezit că Îi zâmbesc În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zi cu România. Oh, cred că de abia atunci mi-aș mai răcori și eu sufletul, înjurând și blestemând în toate limbile cunoscute, fiindcă tare mă mai ia dorul de a pune mâna pe ciocan, ca să-i pocesc artistic, mutra lățită pe sticla televizorului. Nu sunt, decât vreo două zile de când marinarul de uscat a recidivat, ceea ce i se întâmplă cam des în ultima vreme rămânând nepedepsit, și mândru nevoie mare a spus în stilu-i caracteristic că „ieșim din recesiune, dar
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
Hora unirii se transformă treptat într-o horă a urii." Mă veți întreba, poate, cine a spus cele scrise mai sus. Păi cine putea să le spună? Cred că oricine gândește un pic mai mult la Schengen-ul european, care se lățește tot mai mult ca broasca-n tău și caută să acapareze totul. De data aceasta uite că mă autodenunț, eu am spus-o chiar din capul meu, într-un moment de revelație comunitaro-europeană. Niciodată nu mi-a mirosit mie bine
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
la sală doar pentru a vedea pe viu modificările masei musculare pe parcursul unui antrenament, în niciun caz din alte considerente. Antrenamentul era descris de Abis-Uican la modul oarecum liric, subiectiv: Intră în vestiar, izbește tenișii de perete. Înjură și se lățește pe banca de lemn cu urme de tălpi. Baang! un picior în ușa batantă care sare în zid. O bucată mare de tencuială se prăbușește. - Ce mă-ta faci, Inspectore? nu vezi că dai jos pereții? - Lasă, bă, că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
meu a devenit un lanț de amintiri. Mă încăpățânasem să rămân în seara zilei de 31 decembrie la fereastra hotelului unde era încartiruit departamentul de presă al candidatului. Luna îngălbenea troienele uriașe de zăpadă murdară. Umbra zimțată a hotelului se lățea peste piața plină de movile ca un câmp de cârtițe. În urechi îmi țiuia ceva ca un fluid gregorian: ordinarium missae. Apoi, un om gârbovit ieși tiptil în stradă. Era încotoșmănat într-o pufoaică zdrențuită și căra o sacoșă burduhănoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și al șmenarilor din Madrid și Ibiza, se lovise de toporul și de șișul ținute întâmplător în mână de doi veri de-ai lui. Convoiul se agita sălbatic - care dansa, care urla, care bea și mânca din mers. Ciorile se lățiseră în așa fel pe bulevard încât mașinile fură nevoite s-o ia pe șoseaua de centură. Înainte de a intra pe sub poarta monumentală de la Pielea și Osu’, unul din verii lui Soliman veni în mare viteză și înfipse marele Mercedes alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
gunoaie. Se va auzi tramvaiul. Se vor aprinde felinarele cu lumina lor verzuie. De jur împrejurul parcului, parcă l-ar împresura deodată un gând înspăimântător, se vor aprinde becurile cetățenilor întorși de la muncă în tihna domiciliului familial, pe șoseaua Colentina. Luminile se lățesc pe zidurile de zece, douăsprezece etaje, Iliuță nu le poate număra niciodată până la capăt, și fiara deschide ochii ei de peste tot. Iliuță nu știe că nu după el se uită dânsa, nici după moțatele maică-sii. Matahala privește în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
înțelept decât decimalul lui Dewey sau Biblioteca Congresului, în care vor fi numai două categorii, cărți bune la dreapta și cărți proaste, tot înainte pe stânga. Și Dicționarul aproape că i-a lunecat din mână, în timp ce pe chip i se lățește un surâs beatific. Orașul va fi împărțit în două de ape mari, învolburate, fără punți. Răsăritul să fie la apus, apusul la răsărit. Noaptea fără stele, din pricina prafului, iar după ani și ani când vor reapărea să fie alte stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o scobitoare între dinți. În Pajura, îi răspunde Iulia și glasul îi tremură puțin. Dar taximetristul pornește motorul fără să se uite la ea, slavă cerului. În mașină, aceeași poveste. Umbra îi cade pe scaunul de lângă șofer, de acolo se lățește la șofer, apoi urcă în întuneric, ca să se ivească din nou în colțul din dreapta, să urce, să crească, să dispară, să se ivească din nou. Pe parbriz șiroiește umezeala, îndepărtată ritmic de cele două ștergătoare. Fâș fâș. Roțile scârțâie. Fâș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
urmată de neplăcere. Ar fi cel mai la îndemână și mai „comod” principiu. Să văd mai departe dacă Profesorul își simplifică existența atât de ușor, deși se știe privit, studiat, cântărit, fie și numai de Teodora. 24 mai 2006 În Lățești, la stropit via nobilă, îmbătrânită și rărită de seceta din ultimii ani. Fac o pauză și reiau opusculul lui P.H.L. Nici nu a bănuit doamna Elise Bacinski ce delicii îmi oferă împrumutându-mi caietul lui P.H.L. Mi-a mărturisit foarte
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cu ora 4,30 dimineața, am fost angajat într-un adevărat „tur de forță”: luat trenul, mers la Liceul Economic, discuția cu „partenerii de afaceri” găsiți la „mica publicitate” (directorul și contabilul), plecarea cu un TIR de 4 t la Lățești (în sudul județului), încărcat 4200 kg de cereale (grâu și porumb), dar mai întâi pus totul în saci și transportat la mașină cu o căruță cu un cal; am „tratat” muncitorii cu întăritorul local (vin), o scurtă discuție cu bătrâna
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
multe alte comentarii pe cele mai diverse subiecte devin „capital” comun, depozitat și „reactualizat” în memoria fiecăruia în momentele de singurătate, pentru ca, astfel, să continue „viața în doi”. Este o soluție ce dă rezultate, cel puțin deocamdată. 4 februarie 2007 Lățești. Singur. Reiau, după o lungă pauză (impusă de împrejurări), lectura paginilor „bătrânului” scriitor basarabean. Omul este, demult, oale și ulcele, dar „problemele” trăite de el, ori inventate și puse pe seama eroilor săi, au rămas scrise. Prin urmare, mă pot raporta
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Încă șorțul În mâini, iar Enrique trăgea de scaun, În timp ce cuțitul se răsuci de două ori În el, În el, În Paco. Acum cuțitul fusese scos și el zăcea pe podea Într-o băltoacă fierbinte de sânge care se tot lățea. — Pune-ți șervetul peste rană și ține-l strâns. Eu mă duc după doctor. Trebuie să-ți oprești hemoragia. Ne-ar trebui o ventuză de cauciuc. Văzuse că asta foloseau În arenă. — Te-am atacat direct, spuse Enrique plângând. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lua același taxi de două ori. Asta era ce-l speria În legătură cu Parisul. Frontul n-apărea niciodată. Acum nu mai visa deloc despre front, dar ce-l speria cu adevărat era casa aia lungă și galbenă și râul care se lățea și se-ngusta. Acum se-ntorsese aici, la râu, trecuse prin același oraș și nu era nici o casă. Și nici râul nu era cum i-era lui frică. Și atunci, unde se ducea În fiecare noapte și care era primejdia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fix spre cei doi gladiatori. „Se teme“, își spuse Valerius. Se opri la vreo trei pași de Skorpius și îi întâlni privirea. În sfârșit! rânji rețiarul. Inspiră adânc, fără să-și ia privirea de la Valerius. În sfârșit! - gura i se lăți într-un zâmbet plin de cruzime. Tu mă pui în umbră. Tu l-ai ucis pe Salix. Continuau să se uite unul la altul cu ură. Mulțimea își ținea suflarea. Deodată, Skorpius ridică mâna și-i arătă lui Valerius brățările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
complet Înnebunit că nu poate scrie, Turturro o cheamă-n ajutor pe secretara celebrului scriitor etilic, ea vine, noaptea trece, și, dimineața, Fink se trezește tocmai la timp ca să vadă cum de sub trupul femeii ce părea adormită Începe să se lățească o baltă de sînge. Panicat, o Întoarce cu fața-n sus și descoperă că secretara nu era atît adormită cît mai ales măcelărită cu metodă. Urlă. Tace. Se ascunde. În cele din urmă Își cheamă-n ajutor vecinul. Agentul vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
oameni prin excelență deschiși informației medicale, adepți ai noului, și care-și mută bufnițele de pe un umăr pe altul pe Întuneric, fremătînd prin procesul de aspirație subcuantică de-o bucurie cel puțin similară cu a Curierului Național. Pe care se lățește umbra unui alt uriaș scriitor conspectat la bibliotecă de Kevin Spacey supravegheat de Ion Cristoiu; În paginile roase de timp ale ziarului, domnul Paul Everac scrie cu o păsărică. În editorialul „O pasăre la Dumnezeu” apare Dumnezeu, care intră-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
inimă...Hai să mergem acasă, că babele noastre fac zâmbri. Dacă n-o făcut ele în tinerețe...acu’ degeaba mai fac... Odată cu ultimul cuvânt, a urcat fiecare în carul lui și au plecat spre casele lor... Când lumina dimineții se lățea deasupra întinderilor, convoiul ieșea din strânsoarea pădurii...In cursul nopții, au trecut peste hârtoape la lumina felinarelor, acum îi aștepta o vale lungă...lungă. Si aici trebuia mare băgare de seamă...Au oprit carele pentru a se pregăti de coborâre
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
cu o nouă coordonată himerică a psihicului acestuia. Secvențele narative sunt invadate de un comic dezlănțuit în călătoria lui Harap-Alb către Împăratul Roș. Un alt personaj adjuvant memorabil, PăsăriLăți-Lungilă domină dimensiunile terestre și comice ale spațiului: ”când voia, așa se lățea de tare, de cuprindea pământul în brațe”, iar în altă împrejurare, “așa se deșira și se lungea de grozav, de ajungea cu mâna la lună, la stele, la soare și cât voia de sus.” El este încrezător în propriile-i
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]