KorAP: Find »[drukola/base=lance & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...87 >

2,167 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

castel, dar adevăratele probleme au început după aceea. Forțele clanului Araki erau postate la palisadele de lemn, ici și colo, așa că ne-au înconjurat de mai multe ori și, câteodată, am fost despărțiți unii de alții, în mijlocul săbiilor și al lăncilor inamice. Într-un târziu, am reușit să ne croim drum, dar, în timpul uneia dintre încăierări, Seniorul Kanbei a fost rănit de sabie la genunchiul stâng, iar aceasta ne-a împiedicat să ajungem prea departe. Până la urmă, am fost nevoiți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
asemenea curaj. Atâta vreme cât Seniorul Hanbei încă mai respiră, tatăl meu va dori să fie cu el. N-o spune, dar sunt sigur că și Seniorul Hanbei vrea să-l vadă pe tatăl meu, spuse cu eleganță Shojumaru și, luând o lance care părea mult prea mare pentru el, se repezi spre poalele colinelor. Hideyoshi porni în direcția opusă, mărind, treptat, pasul. Dintr-o colibă, se revărsa lumina unei lămpi. Era cea în care locuia Takenaka Hanbei și, chiar în acel moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Kanbei auzi acest strigăt sever, poarta palisadei se deschise în fața lui. I se păru că vedea, în întuneric, cel puțin o sută se soldați îmbulzindu-se laolaltă. De fiecare dată când valul de oameni se înălța și se rostogolea, lucirile lăncilor îi străpungeau ochii. — Îmi pare rău că te deranjez, îi spuse Kanbei omului care strigase. Sunt invalid, așa că am venit cu lectica. Te rog, scuză-mi lipsa de politețe. Cu această scuză, se întoarse și-i vorbi fiului său, Shojumaru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cu lectica. Te rog, scuză-mi lipsa de politețe. Cu această scuză, se întoarse și-i vorbi fiului său, Shojumaru, singurul aghiotant care-l însoțise, ordonându-i: — Pornește în fața mea. — Am înțeles. Ocolind lectica tatălui său, Shojumaru intră drept printre lăncile inamicilor. Cei patru soldați care duceau lectica pe umeri îl urmară pe Shojumaru prin poarta palisadei. Când văzură cât de calmi arătau băiatul de treisprezece ani și războinicul infirm în timp ce intrau în tabăra lor, sângeroșii și flămânzii soldați nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cu asta. Ați putea-o face și în toiul unei lupte? — Cred că pe câmpul de luptă e mai bine cu lectica. Chiar și în ciocnirile corp la corp, sunt liber să țin sabia cu ambele mâini sau să înhaț lancea dușmanului și chiar s-o arunc înapoi spre el. Singurul lucru pe care nu-l pot face e să alerg înainte și-napoi. Când stau cocoțat pe lectică și văd trupele inamice năvălind, mă umple un sentiment irezistibil. Am senzația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
fi fost cel mai bun lucru, ezita. În cele din urmă, Goto spuse, cu un surâs: — Senior Kanbei, mâine, când ne vom întâlni pe câmpul de luptă, dacă vom fi amândoi reținuți de sentimentele personale și nu se vor toci lăncile, ne vom face de rușine până la sfârșitul veacurilor. Dacă se va ajunge la tot ce poate fi mai rău, sunt pregătit să-ți iau capul. Nici dumneata să nu-ți faci scrupule! Aruncă aceste cuvinte ca pe o formulă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și vasalii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau înscrise pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
la cincizeci de metri de șanț, trupele atacante umplură șanțul cu pietre, tufișuri, copaci și pământ. Apoi, îl traversară foarte repede, până la baza zidurilor de piatră. — Haideți! strigau oamenii de pe meterezele de lut și zidurile de pământ podite, în timp ce aruncau lănci, lemne și pietre și turnau ulei încins peste cei de jos. Soldați atacatori care se cățăraseră pe zidul de piatră se rostogoleau sub bolovani, bârne și ulei. Dar, oricât de departe cădeau, erau cu atât mai curajoși. Fie și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
scăpa cu viață, creșteți-vă copiii și aveți grijă să țină slujbe de comemorare pentru jalnicul clan al fostului nostru stăpân. Astfel, admonestându-le pe mamele care plângeau atât de tare împreună cu copii lor, Sozo lovi fără milă, cu coada lăncii, cei trei cai pe care le urcase. Caii porniră la galop, în timp ce mamele și copiii plângeau și se tânguiau. Apoi, Sozo se întoarse spre frații săi mai tineri: — Ei bine, să mergem așadar. Între timp, începuseră să vadă chipurile soldaților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Toți cei din jur păreau dușmani. — Stăpâne! Încă mai sunt aici! Sozo e lângă dumneavoastră! — Sozo, repede... voi comite seppuku. Rezemându-se de umărul valetului, Katsuyori se retrase ca la o sută de pași. Îngenunche, dar, având atâtea răni de lănci și săgeți, nu-și mai putea folosi deloc mâinile. Cu cât se grăbea mai tare, cu atât mâinile îi deveneau mai neputincioase. — Iertați-mă! Neputând să mai privească, Sozo acționă, în calitatea sa de secund, și-i tăie stăpânului său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
declară că avea să moară cu fratele său, orice-ar fi fost. — Prostule! Pleacă imediat! Sozo îi dădu un brânci, dar era prea târziu. Soldații inamici îi înconjuraseră ca un cerc de fier. Acoperiți cu răni de la nenumăratele săbii și lănci, frații Tsuchiya muriră, încununați de glorie. Fratele cel mijlociu stătuse cu fiul lui Katsuyori de la început până la sfârșit. Tânărul senior și vasalul său fură loviți și uciși în același timp. Taro era considerat un tânăr frumos și până și autorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
dinspre miazănoapte, dar soarele, care apunea încet, continuă să usuce munții și văile râurilor din Tamba, până în asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș într-o coloană prelungă, cu capetele încinse în căștile de fier. Orășenii se îmbulzeau pe marginile drumurilor pentru a privi plecarea armatei. Căutându-i din ochi pe binefăcătorii care le vizitaseră prăvăliile în trecut, le urau noroc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe poartă. Iar când cei doi negustori se asigurară că ajunsese înăuntru, își îndreptară pașii în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față erau deosebit de severi. Oamenii care intrau și ieșeau nu erau obișnuiți să vadă luciul războinic al lăncilor, al halebardelor și chiar din ochii ostașilor care făceau de gardă. Toți străjerii purtau armuri și, dacă cineva părea suspect, opreau persoana cu somații și răcnete. — Stați o clipă! Unde mergeți? îi întrebă gardianul pe cei doi negustori. Sunt Soshitsu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
comandanților - încă nu știau nimic. Șoaptele și râsetele care nu ajungeau tocmai până la urechile comandanților exprimau supoziția că până pe câmpul de luptă mai era cale lungă. Coloana se puse în mișcare. Din acel moment, comandanții începură să țină în mâini lănci și să meargă pe lângă trupe, cu pași mai grăbiți și ochi atenți. La stânga. La stânga. Oamenii începură să coboare prin despărțitura din Oinosuka, spre răsărit. Nici un soldat nu coti pe drumul către apus. Îndoiala se reflecta în toți ochii. Însă chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în oraș. Ceața era încă deasă, dar o auroră roșie ca focul începuse să infiltreze cerul de peste munți și, ca de obicei, porțile de răchită erau deschise pentru ca trecătorii să circule încoace și-ncolo. Oamenii se înghesuiau prin porți, iar lăncile și puștile roiau într-o învălmășeală nemaipomenită. Numai drapelele erau ținute în jos, pe când soldații se buluceau să treacă. Nu vă împingeți! Nu vă pierdeți firea! Ariergarda să aștepte un moment în fața porții. Văzând toată confuzia, unul dintre comandanți încercă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Aburakoji, cele patru laturi ale Templului Honno erau învăluite în armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor, dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască înainte și-napoi. Unii dintre oameni săriră în pripă la baza zidului cu acoperiș; alții nu putură ajunge atât de departe. Mulți dintre cei care încercaseră căzură pe fundul șanțului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ai clipi, o porțiune a șanțului se umplu cu luptători plini de noroi. Un războinic tânăr călcă peste masa de ființe omenești și sări spre baza zidului cu acoperiș. Altul îi urmă exemplul. — Trecem peste ei! Urlând și împungând cu lăncile, oamenii traversară și, în curând, ajunseră să se agațe de acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți în fundul șanțului se zbăteau și se îmbrânceau ca peștii încercând să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
deja de la corpul de gardă de lângă poartă apucau toate armele pe care le găseau, încercând să stăvilească potopul acelui râu năvalnic. Însă era totuna cu a încerca să sprijine un baraj spart cu mâinile goale. Neluând în seamă săbiile și lăncile apărătorilor, avangarda clanului Akechi se repezi cu iuțeală printre ei, călcând peste cadavrele oamenilor care se angajaseră în luptă și care erau scăldați în sângele abundent al inamicilor. Parcă pentru a spune că nu voiau decât să viziteze reședința Seniorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
că Nobunaga era încă nevătămat, strigară cu entuziasm: — Acum e momentul! Acum! Retragerea, cât se poate de repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un luptător al clanului Akechi își încordă micul arc în umbra unui brad negru chinezesc. Săgeata îl lovi pe Nobunaga în cot. Clătinându-se înapoi, Nobunaga se rezemă greu de oblonul din spatele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Clanul Akechi? Uluirea lui Nagato nu dură decât un moment. — Fir-ar să fie! Sări afară din conac, aproape fără altceva decât hainele de pe el. De cum văzu mulțimile compacte de oameni în armuri, călări, înarmați până-n dinți cu săbii și lănci, în ceața întunecoasă dinaintea zorilor, revenise grăbit în casă, îmbrăcase armura și pusese mâna pe sabie. Cu o trupă de numai treizeci-patruzeci de oameni, se grăbi să lupte alături de Nobunaga. Diversele unități ale clanului Akechi blocaseră toate străzile care duceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se treziseră devreme - deși nici unul dintre ei nu se vedea pe nicăieri - fiindcă fusese aprins focul de lemne sub uriașele cazane. Pajul stătea în ușa bucătăriei și înjunghiase cel puțin doi oameni ai clanului Akechi care intraseră. În sfârșit, cu lancea smulsă din mâini și având în față prea mulți dușmani, sări sus pe podeaua de lemn și începu să țină inamicii la distanță aruncând în ei instrumentele de bucătărie și tot ce-i cădea în mână. Un maestru al ceaiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe loc, pentru a lupta până la moarte. Acei oameni erau complet anonimi, dar, în acea zi, au demonstrat tacit, cu jertfa propriei lor vieți, că nu le erau cu nimic inferiori celor care aveau solde mari sau ranguri înalte. Cu lancea însângerată în mână, un luptător al clanului Akechi, care alerga dintr-o cameră în alta, se opri când își văzu un tovarăș prin fum. — Minoura? — Ei? — Încă n-ai rezolvat nimic? — Nu, nu încă. Începură să-l caute împreună pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cămăruțe și alcovuri era întuneric, iar formele rămâneau nedeslușite. Pline de fum, coridoarele nici măcar nu se puteau distinge. Ranmaru, care stătea rezemat greoi de ușa din lemn de cedru a camerei pe care o păzea, se îndreptă încet. Cu o lance plină de sânge în mână, privi la stânga, apoi la dreapta. Auzind pași, își pregăti lancea. Concentrându-se cu toată ființa asupra zgomotului, ascultă vreun semn din cameră. Silueta albă care năvălise adineaori înăuntru era aceea a Generalului de Drept, Oda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se puteau distinge. Ranmaru, care stătea rezemat greoi de ușa din lemn de cedru a camerei pe care o păzea, se îndreptă încet. Cu o lance plină de sânge în mână, privi la stânga, apoi la dreapta. Auzind pași, își pregăti lancea. Concentrându-se cu toată ființa asupra zgomotului, ascultă vreun semn din cameră. Silueta albă care năvălise adineaori înăuntru era aceea a Generalului de Drept, Oda Nobunaga. Luptase până la sfârșit, când văzuse că flăcările devorau templul și toți oamenii din jurul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]