971 matches
-
un turn-clopotniță înalt, pe care s-a amplasat o pisanie. Împrejmuirea mănăstirii s-a făcut cu binecuvântarea mitropolitului Anastasie Crimca. De asemenea, a fost construită și trapeza. Contribuția domnitorului Miron Barnovschi-Movilă a fost menționată și de cronicarul Miron Costin în letopisețul său. Vorbind despre ctitoriile domnitorului sus-menționat, cronicarul scrie următoarele: După slujba ce au făcut Barnovschii-vodă împărăției la Dașău, domniia cu mare fericiie țărîi, stîndŭ tot după grijile țărîi și după lucruri dumnedzăierești. Și au fîrșitŭ mănăstirea mare în dricul orașului
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Albă (1476), întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă. a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, având codul de clasificare NT-II-a-A-10647 și fiind formată din 4 obiective: După cum relatează cronicarul Grigore Ureche în ""Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă"", sultanul Mahomed al II-lea ("Cuceritorul") a invadat Principatul Moldova în anul 1476, împreună cu o armată numeroasă
Mănăstirea Războieni () [Corola-website/Science/312511_a_313840]
-
perioadă de timp s-a crezut că această biserică a fost construită după Bătălia de la Podu Înalt din 10 ianuarie 1475, când oștile moldovenești ale lui Ștefan cel Mare le-au înfrânt pe cele turcești. Această confuzie a plecat de la letopisețul lui Grigore Ureche, în care cronicarul sus-menționat a scris următoarele: Și într-acéia laudă și bucurie au ziditu bisérica în târgu în Vasluiu, dându laudă lui Dumnezeu de biruință ce a făcut."" , iar Misail Călugărul a completat că ""Mărgândŭ Ștefan vodă
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Vaslui () [Corola-website/Science/311597_a_312926]
-
o dregătorie în Evul Mediu românesc. A apărut în secolul al XVI-lea și se ocupa de corturile armatei în timp de război; rolul său sporește în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când apare în sfat. În Letopisețul Țării Moldovei, Grigore Ureche scria: "Tocmit-au și boieri mari în svat, de chevernisala țării ș-a pământului Moldovii: ... "" mare pre corturile domnești și-n oști și-ntr-alte căli și purtătoriu de grijă tunurilor". În Țara Românească, șetrarul este amintit pentru
Șetrar () [Corola-website/Science/311697_a_313026]
-
veche a Putnei care acum ca parohialnică eclezerisească"" din 4 iulie 1853); sau 1346 (după cum este indicat de Dimitrie Dan în monografia Putnei din 1905). Primul cronicar care a menționat această tradiție a fost marele vornic Nicolae Costin (1660-1712) în ""Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 și de la 1709 la 1711"". Vechea biserică de lemn de la Putna s-a distins în istoria românilor prin aura acestei legende, care i-a însoțit și protejat existența de-a lungul veacurilor. După
Biserica de lemn din Putna () [Corola-website/Science/311970_a_313299]
-
acolo și banii să trimită la egumen, ca să aibă a trimite la sfânta marea biserică din Ierusalim". În prezent, manuscrisul original se află în inventarul Complexului Muzeal Bucovina din municipiul Suceava. Aceste danii sunt confirmate de cronicarul Miron Costin în letopisețul său: În iulie 1629, domnitorul Miron Barnovschi-Movilă a trebuit să plece din țară, fugind în Polonia, astfel că lucrările de construcție ale mănăstirii din Iași au fost încetinite sau chiar oprite. A fost chemat la Istanbul la 27 aprilie 1633
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
de mare prestigiu, membru al Academiei Române, considera - într-una din lucrările sale - că eparhia ortodoxă cu centrul la Roman fusese constituită "... cu mult înainte de Alexandru cel Bun". Pe de altă parte nu putem ignora precizarea făcută de Grigore Ureche în Letopisețul țări Moldovei până la Aron Vodă, care precizează că Alexandru cel Bun ... mai făcut-a și al doilea episcop, după mitropolit, la sfânta mănăstire din oraș, în Roman, căruia ... i-au dat eparhie o parte din ținuturi pe sub munte în geos
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului () [Corola-website/Science/311359_a_312688]
-
Socilor, Radu cel Frumos a ridicat , cucerită în 1482 de Ștefan cel Mare. Târgul nu a supraviețuit luptelor și obișnuitelor distrugeri ce le însoțeau, la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului următor, decăzând la nivelul unui sat. În "Letopisețul de la Putna nr. I" stă scris că "În anul 6990 [1482], martie 10, a luat Ștefan voievod cetatea Crăciuna. Până la 1482 Țara Vrancei a fost teritoriu al Munteniei. După ce Ștefan cel Mare îl învinge pe Basarab al IV-lea cel
Cetatea Crăciuna () [Corola-website/Science/312390_a_313719]
-
cel Mare descoperită de Oligierd Gorka,’’cetatea de scaun Dâmbovița’’. După un asediu care a durat câteva zile, cetatea este cucerită, după ce Radu cel Frumos părăsește fortificația în toiul nopții. În 24 noiembrie 1473, moldovenii pătrund în cetate, iar conform letopisețului lui Grigore Ureche, Ștefan a dobândit Cetatea Dâmboviței punând mâna pe toate avuțiile lui Radu cel Frumos chiar și pe fiica acestuia Voichița. Ștefan îl urcă pe scaunul domnesc pe Basarab Laiotă, dar după o scurtă perioadă acesta se închină
Curtea Veche () [Corola-website/Science/309619_a_310948]
-
până unde s-au stăpânit din vechiu"”. Reiese destul de clar din acest document că satul este mult mai vechi decât anul 1602, când este pomenit pentru prima dată într-un document. O altă mențiune referitoare la satul Albești apare în Letopisețul lui Ion Neculce. Acesta amintește despre trupele poloneze conduse de Jan Sobieski care, în retragere, ard unele sate și curți boierești(în 1686). Domnul Țării Moldovei era în acel moment Constantin Cantemir. Cele două recensăminte efectuate la un interval de
Comuna Albești, Botoșani () [Corola-website/Science/310245_a_311574]
-
Deși supușii voievodatelor se desemnau ca „ardeleni” (sau „ungureni”), „moldoveni” sau „munteni”, numele de „rumână” sau „rumâniască” pentru limbă este atestat în secolul secolului XVI la mai mulți călători străini precum și în documente românești vechi, ca Palia de la Orăștie și Letopisețul Țării Moldovei. În perioada postromană, au trecut peste teritoriul dacic (al viitoarei Românii) mai multe valuri de invazii ale populațiilor migratoare: hunii în secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii și bulgarii în secolul VII, ungurii
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
a creat-o, în cinstea memoriei acestuia. Printre primele țări care au produs vin spumant au fost, în afară de Franța, Rusia și Germania, în secolul 19. Se pare că prima șampanie consumată în România a fost introdusă pe filiera rusă. Din letopisețul lui Ion Neculce aflam că prin anul 1710, când Rusia "a pornit război împotriva împărăției otomane". Cronicarul relatează: "Atunci, marele Petru Alexievici, impăratul Moscului, trecănd Prutul, au venit drept la tărgul Iașilor, impreună cu impărăteasa lui, anume Ecaterina. Dumitrașcu-Vodă, domnitorul
Vin spumant () [Corola-website/Science/309160_a_310489]
-
și s-a format cultura specifică. Izvoarele asire și urarte de la începutul mileniului I î.e.n. amintesc despre o mulțime de așezări, orașe, „orașe regești”, capitale cu fortărețe puternice, ziduri de apărare, citadele, palate, etc. Societățile Zamua, Allabri, Ghilzana, judecând după letopisețele împăraților asiri si după materialele arheologice, cunoșteau deja în sec. IX î.e.n. împărțirea pe clase. Acestea erau conduse de împărați și aveau capitale proprii. Despre împărțirea pe clase si inegalitatea materială din acea perioadă vorbesc mormintele marlite, hasanlușe, kalurașe și
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
i-au cerut lui Tomșa să plece de pe tron. Domnitorul i-a cumpărat cu bani pe slujitorii boierilor, iar în lupta de la intrarea în Iași, ""deasupra Fântânii lui Păcurarii"", oastea boierilor a fost înfrântă. După cum spune cronicarul Miron Costin în letopisețul său, slujitorii domnitorului ""în loc au prinsŭ pre Bărboi vornicul și apoi și pre feciorŭ-său. Deci pre Bărboiŭ cel bătrân îndată l-au înțepatŭ de laturea târgului, iară pre feciorul lui au trimis de l-au spândzuratŭ în poarta casei tătâne
Biserica Bărboi () [Corola-website/Science/310582_a_311911]
-
sunt cu totul deșarte"". Conform tradiției locale, Biserica "Sf. Gheorghe" - Albă din Baia a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) după lupta de la Baia (1467). Anul construcției bisericii nu este cunoscut în lipsa pisaniei și a altor referiri în letopisețele medievale. Legendele leagă Biserica Albă din Baia de Bătălia de la Baia din 14-15 decembrie 1467. Conform letopisețului lui Grigore Ureche, regele Matia Corvin a intrat în Moldova cu oastea sa ungurească ca să supună Moldova. A trecut Carpații Orientali pe Valea
Biserica Albă din Baia () [Corola-website/Science/308813_a_310142]
-
domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) după lupta de la Baia (1467). Anul construcției bisericii nu este cunoscut în lipsa pisaniei și a altor referiri în letopisețele medievale. Legendele leagă Biserica Albă din Baia de Bătălia de la Baia din 14-15 decembrie 1467. Conform letopisețului lui Grigore Ureche, regele Matia Corvin a intrat în Moldova cu oastea sa ungurească ca să supună Moldova. A trecut Carpații Orientali pe Valea Trotușului, a trecut prin orașul Roman pe care l-a jefuit și incendiat și apoi a luat
Biserica Albă din Baia () [Corola-website/Science/308813_a_310142]
-
am isprăvit-o și am miluit-o cu sate și cu metoace"". Din acest document rezultă că domnitorul dăruise un sat chiar în ziua sfințirii bisericii, presupusă de Nicolae Stoicescu a fi chiar data documentului. Cronicarul Grigore Ureche menționează în Letopisețul său că Petru Rareș a început construirea Mănăstirii Probota în anul 1528, ridicând-o până la jumătate în prima sa domnie și săvârșind-o în a doua sa domnie (""Pre acéle vremi Pătru vodă au urzit mănăstirea Pobrata și o au
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
din Dondușeni și un patriot înflăcărat al neamului românesc, care își pierde viața în vara anului 1940 ca rezultat al cumplitelor represiuni staliniste. După 106 ani de subjugare mosculească, poporul revine la propria (sa) vatră. De la Marea Unire își deapănă letopisețul său de mai departe și gara Dondușeni. În primii ani ai Unirii, locuitorii gării se foloseau fără plată de moșiile și pădurile din preajmă, nu plăteau impozitele funciare, iar roada și alte bunuri materiale le vindeau după legile libere ale
Dondușeni () [Corola-website/Science/305089_a_306418]
-
divină a gării Dondușeni, e scrisă în anul 1938. la 19 decembrie biserica creștină cu hramul Sfântului Nicolae a fost sfințită. Pentru a completa impresiile istoriografice despre gara Dondușeni de pînă la război, să revenim și la alte pagini din letopisețul localității. La 1 septembrie 1940, pe un teren de pe actuala stradă Independenței, își deschide ușile o școală primară de 4 clase. Către anii 40 în Dondușeni locuiau circa 1.300 persoane. Nori grei apar la orizontul Basarabiei la mijlocul anului 1940
Dondușeni () [Corola-website/Science/305089_a_306418]
-
este un oraș din raionul Căușeni, Republica Moldova, nod feroviar ai Căilor Ferate din Moldova. În perioadă sovietică, avea statutul de centru raional. Prima filă, pusă la baza letopisețului orașului Căinari, a fost scrisă în 1525; de aici începe, propriu-zis, numărătoarea anilor pentru localitate. La recensământul din 1817 în Căinari au fost înregistrați 291 capi de familie, 11 văduve și 16 burlaci, clerul, care avea la dispoziție o bisericuță
Căinari () [Corola-website/Science/305102_a_306431]
-
turistice din Republică Moldova. Cricova este supranumita și "orașul stropilor de soare". Cricova se poate numi oraș din mai multe considerente. Pe parcusul istoriei sale, Cricova a dovedit să fie un oraș perspectiv. Pentru prima dată a fost pomenit în letopisețele regale din 1692, reprezentând un sătuc cu 200 de familii. Printre primii gospodari ai acestor locuri au fost Vasile Vornic, Grigoaș Duga, Carpu Covrig, Petra și Toader, Lupul și Petru, aceștia având loturi mari de teren, chiaburi și membri executivi
Cricova () [Corola-website/Science/305088_a_306417]
-
a 35 de localnici sunt înscrise pe placa comemorativă de la monumentul din centrul satului. Răsculăcirea, deportarea celor mai buni gospodari și-au lăsat și ele amprentele dureroase în inimile locuitorilor din sat. Colectivizarea a fost încă o pagină neagră din letopisețul satului. În prezent principala noastră bogăție - pământul este proprietatea sătenilor, care îl lucrează în mod individual. În sat lipsește un cămin cultural, iar gazificarea caselor de locuit și obiectelor de menire social culturală e abia în stadiu de început. Nu
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
de la numele proprietarilor de altădată ai moșiilor respective. Boierul Jora deținea pămînturi pe malul Nistrului. Există o legendă despre proveniența satului Jora. Apariția istorică a localității sub denumirea "Vadul Jorei" datează din 1475 pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare în "Letopisețul Țării Moldovei" de Grigore Ureche. Baza documentară a cercetărilor o constituie hărțile. Astfel,Vadul Jorei, apare pe harta Basarabiei la începutul secolului XVI-lea, sub numirea de Jora în anul 1601 și 1812. Satul Jora ortografiat Zura (figurează în "Descrierea
Jora de Sus, Orhei () [Corola-website/Science/305236_a_306565]
-
si Moldova s-au situat pe două căi comerciale importante traversate adesea de polonezi, de sași, de greci, de armeni, de genovezi și de negustorii venețieni, conectând cele două principate la evoluția culturii medievale din Europa. Cronica lui Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, care acoperă perioada 1359 - 1594, este o foarte importantă sursă de informații despre viața, evenimentele și personalitațile din Moldova. Este printre primele texte laice, literare, în românește. Datorită dimensiunii ei, precum și informațiilor pe care le conține, este, probabil
Cultura României () [Corola-website/Science/304747_a_306076]
-
un sat aglomerat, care a fost pângărit și ars în timpul invaziei hunilor din a. 376 d. Hr. Tot de pe atunci, pe moșia satului au rămas și trei movile funerare - cimitire ale cotropitorilor hordelor barbare, năvălite de peste Nistru din stepele asiatice. Letopisețul scris al acestei localități începe încă din timpurile lui Ștefan cel Mare. Lalova a crescut absorbind în sine 3 siliști nistrene străvechi - Ețcani, Stodolna și Cobâleanca. Ocina trecu de la bătrânul Copcici, la nepoata Tatiana. Aflăm despre aceasta din cărțile domnești
Lalova, Rezina () [Corola-website/Science/305759_a_307088]