2,381 matches
-
de fervoarea afectiv-imaginativă; spațiu festiv și feeric („obrazul tău desface lungi cîmpuri de secară / În ora ce se-alungă cu haite de lumini”, „anotimpu-n sticlă și-a neclintit mînerul”, „cuvintele În aer se sparg precum oglinzi”, „cristalele de aer stau limpezi În ospățuri”, „prin carnea În descreșteri se deslușesc omături” etc.), În care formele devin unduitoare, iar prospețimea carnației se reliefează În suave geometrii: glasul precum o algă și ceasu-nchis În părul rotund În șerpuire pe braț ca rădăcini surîsul cercuiește
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
avînd ca efect sfărîmarea discursului Într-un mozaic de imagini derivînd unele dintr-altele, coagulate, relativ, la nivelul „temei”, sub semnul freneziei caracteristice provocate de eros. Iată una, la Întîmplare, din partea a 4-a a poemului: cristale de aer stau limpezi În ospățuri paharele-n dantelă cu chei de buruieni rupi sufletu-n privire și tîmplele ca hățuri cînd vorbele-n Întoarceri ca turmele le-ndemni cu pulpa În ferigă urci dură din visare și mă cuprinzi ca-n trestii te-
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
semnificație sau un efect clar. și 2. naratorul care îți împărtășește povestea pentru că forma, semnificația sau efectul ei îi sînt în parte neclare, ca narator, și narează ca și cum, împărtășind-o cu tine, ar spera că mesajul se va limpezi, ca un mesager ce nu își înțelege mesajul și nici nu și-l însușește în întregime. Evident, al doilea tip de narațiune este mai paradoxal și totodată mai stimulator. Dacă narația pozitivă implică următoarea atitudine: „Aceasta este istoria iar eu
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
trăit regenerator idealul „florii albastre”, ca sentiment al unui infinit mai luminos și roborific decât acela al meditației filosofice, „totuși este trist în lume”, iubirea însăși fiind muritoare.”2 1 op. cit., p. 179 2 op.cit., p. 181 35 Lucrurile fiind limpezite din unghiul înțelesurilor, Vladimir Streinu socotește că simbolica floare-albastră a romanticilor exprimă la Eminescu „cea dintâi tentație a vieții, pe care e adevărat că o reduce, cu versul ultim, la pesimismul poeziilor lui de debutant, dar nu fără o diferență
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
sunt homerismul viziunii, adică facultatea de a vedea și evoca în dimensiune uriașă, și structura rapsodică, adică epicism și oralitate, totul fiind menit să arate că opera conține elementele nepieritoare de portret ale autorului; iar portretul care ni s-a limpezit astfel 1 op. cit., p. 163164 2 op. cit., p. 167 3 op. cit., p. 187 4 op. cit., p. 198 5 op. cit., p. 206 40 este, cu oarecare adausuri de istoricitate și complexitate individuală, al omului arhaic, din ținuturile noastre, conformat genial.”1
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
D. R. Popescu: „Autor până acum, ca proză narativă, al unui roman (Vara olteniloră, al unui volum de nuvele (Doră, iar mai de curând al unei nuvele singuratice (Duios Anastasia treceaă, e posibil ca D. R. Popescu să-și fi limpezit de pe acum unele constante ale viitoarei lui cariere de prozator.” 3 Anticipare optimistă, confirmată strălucit de scriitorul de astăzi. 1 Pagini de critică literară, vol. I, p. 183 2 Pagini de critică literară, vol. IV, p. 156 3 Pagini de
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
său: Vladimir Streinu și actualitatea literarăă. N-am putea spune că malițiosul Regman nu are dreptate, rămânând ca viitoare reeditări ale ediției în discuție să-i dea satisfacție. Ar merita-o Vladimir Streinu însuși, a cărui imagine critică s-ar limpezi semnificativ. Lectura operei streiniene oferă de astă dată exigentului nostru critic prilejul emiterii unor binemeritate aprecieri. Reținem acest pasaj conclusiv: „...lectura paginilor resuscitate ale lui Vladimir Streinu e un prilej de satisfacție și de fertilă meditație. În ele, problemele de
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
pariul, Petros impune condițiile: nepotul se va lega în scris că n-o să se facă matematician. Zis și făcut. Iată-l pe tânărul narator student la una dintre cele mai bune universități din SUA (similitudinile cu biografia lui Doxiadis sunt limpezi). Deși inițial a optat pentru alte cursuri decât cele de matematică, își încalcă legământul în clipa în care colegul său de cameră, genialoidul Epstein, îi deschide mintea: Petros îl supusese unui tratament sadic și castrator. Climaxul acuzelor formulate de același
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
erotice de tiran feudal, găunos și desfrânat. Naratorii, marcați definitiv de atingerea letală a monstrului, își susțin fiecare depoziția, preluată și pusă-n pagină de autor, astfel încât diverse puncte de vedere, perioade de timp și fragmente de viață recompun și limpezesc o imagine dominantă (devenită obsesie, repulsie, spaimă), cea a domnului ministru. Personajele se eliberează autonarându-se în chip de inchizitori (anchetatori-judecători), exorciști ai diavolului, dar și ca exponenți ai sufletului și imaginarului colectiv, fascinat de Molohul istoriei. Inchizitori și martori deopotrivă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
acribie filologică pe care o folosesc în tălmăcirea textelor sacre și profane, eliberați în bună măsură (fie și sub forma unor îndoieli pronunțate în legătură cu unele „adevăruri” tradiționale) de presiunea unor autorități confesionale până atunci de necontestat, pentru acești cărturari se limpezesc în spirit modern și alte imagini și concepte însemnate. Spațiul etnic, de pildă, este descoperit ca loc al genezei (renascentiștii afirmaseră cu entuziasm romanitatea poporului și latinitatea limbii), al solidarității naționale, al organizărilor politice. „Moșie” întâi, hereditas, „moștenire” lăsată de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
dogmatice ale sinoadelor ecumenice. Este mult mai important să rămâi în bătaia întrebării de foc care face din teologia creștină o provocare publică, iar din Evanghelie un manifest peren: „Cine ziceți voi că sunt Eu?”. Numai permanența acestei întrebări poate limpezi sensul unor decizii conceptuale pe care Biserica creștină le-a luat în decursul veacurilor. Numai măsurându-ne gândurile cu răspunsurile oferite de tradiția Bisericii vom putea îndreptăți sau critica anumite oferte, propuneri teoretice contemporane. Doar proximitatea inconfortabilă a întrebării inaugurale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
generoase contribuții teologice ale Pr. Dumitru Stăniloae ni se par a fi reflecțiile sale din Dogmatica ortodoxă asupra relației dintre tradiție, corpul Scripturii și trupul viu al Bisericii. Stăniloae este unul dintre primii gânditori ortodocși din secolul XX care a limpezit raportul între aceste trei instanțe ale Revelației, recunoscându-le regimul cuantic de inseparabilitate. Acest model, care creditează paradoxul cercului hermeneutic, se opune rigidității mecanice conținute în interpretarea romano-catolică a Scripturii și a tradiției; în linia deciziilor luate la Conciliul tridentin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ADN-ul mandatului apostolic, cunoașterea tacită și nonpropozițională a unității și adevărului Scripturii este posibilă numai din interiorul tradiției 1. Tradiția apostolică a germinat ceea ce, mai târziu, Părinții latini au numit prin sensus ecclesiae. Premisele Crezuluitc "Premisele Crezului" După ce am limpezit în linii largi rolul hermeneutic al autorității tradiției în formarea canonului biblic și a unui cadru de recepție (sensus ecclesiae) al întregii Revelații dumnezeiești, putem discuta semnificația Scripturilor pentru constituția dogmatică a Crezului apostolic al Bisericii creștine. Când campionii tradiției
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
totuși un parcurs normativ. Setea de lumini duhovnicești este îmbogățită de o rafinată îndrăzneală apologetică, încununată de un frumos epilog. Volumul este, așadar, un diptic a cărui construcție tematică merită studiată cu atenție. Presupozițiile de lucru ale acestui „eseu” sunt limpezi: modernitatea a însemnat pentru teologie mai ales o îndelungată „captivitate babilonică”, exercitată asupra învățătorilor și cărturarilor creștini prin opera de seducție a metodei istorico-critice. Așezată sub imperativul „obiectivității”, teologia academică și-a pierdut subit contactul cu viziunea patristică despre cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ei aparent (fenomenul)? Cine permite această deturnare primordială? Răspunsul imediat este: structura de rezistență a conștiinței (intenționalitatea) aflată într-un raport de contiguitate cu lumea în care lucrurile apar. Pentru Wittgenstein, limitele lumii erau limitele limbajului, dar această afirmație nu limpezește cu ceva natura limitei înseși sau funcția de receptacol a conștiinței. Mai mult, nedefinită rămâne originea puterii de învăluire a lucrurilor de către conștiință în propriul orizont transcendental. Dar acest „orizont” (numele grecesc al determinării vizuale), despre care vorbesc filozofii atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sub numele de roșu, albastru, verde etc.), o culoare lasă o impresie fără adresă, ca un contur fără dimensiuni, o tramă invizibilă. Simțind, de fapt noi resimțim. Caracterul impresionabil al conștiinței, fondul primar de recepție, prealabil oricărei funcții noetice, este limpezit de Henry prin apel la noțiunea donației originare. Câtă vreme conștiința (deci voința) lasă inițiativa intenționalității, orice experiență e deja prefigurată și oarecum previzibilă. Impresionabilitatea conștiinței scapă acestei analize, deși poate fi ușor demonstrat faptul că percepția unui sunet e
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
transfigurării naturii căzute a omului. „Faptul-de-a-fi-în-lume” se transformă dintr-un neajuns ontologic într-o binecuvântare tonică. Această transformare existențială cu valoare euharistică nu poate surveni decât prin revitalizarea practicii liturgice. Teodrama liturgică găzduită de Biserică nu concurează, ci desfășoară și limpezește aspectul teoretic sau narativ al teologiei. Liturghia devine, din acest punct de vedere, sponsorul principal al cunoașterii teologice. Milbank critică obediența cu care numeroși gânditori ai modernității acceptă autonomia „socialului” ca pe un fapt „natural”, de la sine înțeles, având același
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
alte cuvinte, contrastul maniheic între frumusețea lumii și frumusețea divină reprezintă o deformare a Ortodoxiei, al cărei etos promovează „în tot locul și tot ceasul” bucuria revederii 3. Revelația dumnezeiească nu strivește cantitativ printr-o greutate amorfă, ci structurează, educă, limpezește mereu un nou câmp de vizibilitate. Din punct de vedere lingvistic, nu registrul apofatic („necuprinsul”), ci hiperbola („Cel mai presus de toate”) are ultimul cuvânt în manifestul doxologic al Bisericii. Crucea negației pusă pe conceptele filozofiei este luminată pascal printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
taie în jumătate, spălându-se apoi bine, se scruge de apă, se presară apoi cu o lingurință cu vârf de bicarbonat cu care se freacă bine și se lasă până a doua zi la rece. A doua zi se va limpezi din nou în două-trei ape reci, rămânând alb și fără miros. Stomacul astfel curățat se pune la fiert în trei litri de apă rece, împreună cu oasele de vițel și o linguriță rasă cu sare. Trebuie să fiarbă trei- patru ore
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
la orizont, ne înghite. Îmbrățișarea de noapte bună îmi liniștește sufletul răvășit de tristețea despărțirii. Mă abandonez, apoi, nopții și somnului odihnitor... Până mâine în zori. Plimbare în eter După ce mi-am oglindit chipul în lacrimile nopții și mi-am limpezit ochii în primele raze ale astrului zilei, am încălecat pe un nor călător, i-am pus căpăstru cu zăbală și am pornit, fericit, într-o plimbare prin văzduh. Sprinten și zburdalnic ca un mânz, ducipalul meu s-a avântat îndată
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
cu putere urmând calea stepelor nord pontice. Torente helenice și traco ilire s-au dirijat spre regiunea balcanică (Hg R1b și R1a). În paralel, apele ginților italo celtice și central europene (Hg R1b) s-au decantat în arcul carpatic, de unde, limpezindu-se, au curs mai departe spre apus. Zona caucaziano iraniană a continuat să reprezinte, atât în Antichitate, cât și în Evul Mediu, o sursă generatoare de râuri de populații care au inundat, mai mult sau mai puțin, plaiurile mioritice. Așa
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
numai atâta că e șașiu, și când se uită în ochii tânărului, îi face așa ca o amețeală, cu un fel de durere la apropietura sprâncenelor’’. Și de această dată elementul fantastic este mai atenuat, deși suficient sugerat ca să ne limpezească simbolul. Tânărul personaj răspunde în chip ideal unei asemenea cerințe. Trimis întâia oară la drum, singur și angajat într-o acțiune de mare răspundere (duce o mare sumă de bani la moșierul al cărui arendaș este tatăl său), eroul are
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
apare în tot timpul jocului, este ochiul dracului care îl obsedase anihilându-i voința. Momentul sfârșitului, cu restituirea banilor de către unchiul său, pe care întâmplarea i l-a scos printre jucătorii de la conac după ce a scăpat din vraja ispitei, îi limpezește mintea și explică simbolul povestirii; mustrându-l, unchiul său îl întreabă: ,,- Cine te-a pus să joci dacă nu știi jocul?’’ Flăcăul răspunde: ,,- Dracul m-a pus !’’. Apare în final un element, și anume, conform eticii mitului popular, victoria satanei
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
un plod”; „Pescari de larg cu bărci smolite și sitelci/ Se rânduiesc arar și greu la vâslă,/ Aduc nisetri grași în suc de melci/ În seara asta sub viorile de pâslă”. Borhotul acesta modernist, neocolit de diverse influențe, se va limpezi nefericit în poeme în care versul este acordat la nevoile circumstanțiale ale cetății: „Ogorul e unul, imens, bărăgan.../ Pulberi se-ncing din gorgan în gorgan;/ Ca tatăl cel bun îl păzim de jivine/ Baltagele noastre au buze depline.” Mai individualizat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342]
-
Fata morgana regăsim aceeași viziune asupra lumii acvatice. Se realizează aici o incursiune în sine în căutarea necunoscutei, erotismul amestecându-se cu dorul de moarte: "Ești pretutindeni necunoscută;/ ți-aud pașii prin bătaia inimii mele/ trecând prin veghere oriunde./ Ochi limpezi ascultă chipuri nechemate/ de care al tău se ascunde./ Fiecare frunte-i o colivie încuiată". Se produce, de asemenea, o medievalizare a lumii tocmai pentru a-i asigura o încărcătură mitică, sentimentul morții e cel care navighează pe această mare
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]