2,625 matches
-
condiții sau de cauze care pot să aibă sau nu relație directă cu cele care l-au produs. Problema distincției între condiții și cauze și a determinării în fiecare situație a factorilor generatori ai schimbării lingvistice a stat în atenția lingviștilor de mai bine de un secol și, dacă încă pînă acum ea nu este pe deplin rezolvată, este un aspect ce ține de teoria lingvistică și de filozofia limbii. Elementul principal care poate aduce progres în acest caz este admiterea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
regulat ale unor sunete sau ale unor grupuri de sunete, vizînd corespondențele între fazele din istoria unei limbi sau între mai multe limbi din aceeași familie. Era vorba, așadar, de legi fonetice, care reflectau regularitatea schimbării sunete-lor, și pe care lingviștii neogramatici le considerau ca fiind fără excepții și fără finalitate; acestea demonstrau, în concepția lor, originea comunitară, iar nu individuală, a modificărilor fonetice. Constatarea regularității schimbărilor fonetice este însă rezultatul firesc al metodei comparativ-istorice, ele caracterizează aspectele de tranziție fonetică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al metodei comparativ-istorice, ele caracterizează aspectele de tranziție fonetică din istoria unei limbi sau a unui grup de limbi și se instituie într-un îndreptar pentru stabilirea etimologiilor. De fapt, caracterul regulat al acestor schimbări a fost observat încă de lingviștii de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și de la începutul secolului următor, însă ei nu au folosit termenul lege pentru a denumi acest fenomen. În sensul acestei constatări, se realizau atunci adaptările analogice ale neologismelor, cărora li se aplicau modificări similare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al ei, adică dacă "ea nu se impune și se extinde la toate cazurile, bineînțeles între anumite limite de timp și de loc"210. Din perspectiva celor două aspecte sub care se poate cerceta limba, legile pot fi, după acest lingvist, sincronice și diacronice. Legea sincronică este expresia unei ordini existente și rezultă din constatarea unei stări de lucruri, dar ea nu este imperativă -deși este generală la un moment dat−, fiindcă este precedată și succedată de alte stări de lucruri
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
transformări (lat. ct corespunde rom. pt). Această concepție după care legea fonetică este în ultimă instanță un raport de corespondență a fost susținută argumentat de Antoine M e i l l e t și a fost acceptată în general de lingviștii care i-au urmat 214. În acest sens, legea fonetică este mai degrabă un produs al condiționalității, decît al cauzalității propriu-zise, limba fiind prin ea însăși o realitate procesuală, în continuă transformare, dar orientarea transformării se face potrivit condițiilor concrete
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
treia singular). În această situație, pronumele personal, a cărui exprimare devine obligatorie, preia sarcina marcării persoanei într-o formă analitică. Meillet vede în aceasta, performanța englezei de a fi atins un stadiu de superioritate înaintea altor limbi europene 216. Acest lingvist observă, pe de altă parte, că perfectul simplu a dispărut sau este pe cale de dispariție într-un mare număr de limbi (franceza, germa-na, româna, sîrba, slovena etc.), această tendință fiind în concordanță cu predispoziția minții moderne de a elimina categoriile
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în linii mari și un caracter obiectiv. Situația nu este neobișnuită căci orice artefact este și un produs obiectiv și chiar produsele fanteziei nu pot fi acceptabile dacă nu au și o susținere în lumea obiectivă. De altfel, crede acest lingvist, voința este și ea o parte a naturii și nu poate avea în principiu altă tendință decît natura însăși, adică realizarea binelui și a frumosului 223. Binele și frumosul sînt însă elemente ale socialului, iar nu ale naturii, încît concepția
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se scrie întotdeauna după o normă precisă sau unică. De altfel, Philippide însuși nu respecta, nici în ortografie și nici în ortoepie, normele pseudoetimologice păstrate în vremea sa în scrierea limbii române. Privitor la baza de plecare în normare, acest lingvist crede că maniera cea mai nimerită este să se fixeze scrierea prin stabilirea bazei fiziologice a articulațiilor, iar nu numai după sunetele tip, chiar dacă și printr-o asemenea procedare se păstrează un anumit grad de relativitate. (Titu M a i
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dacă o succesiune de sunete articulate este sau nu integrabilă limbii sale. Dar, dacă orice vorbitor are posibilitatea de a emite judecăți în legătură cu faptele de limbă, cu modul în care este folosită limba în vorbire, numai specialistul în știința limbii, lingvistul, obiectivează în mod programatic aceste fapte, le observă metodic, le analizează, le clasifică și, în cazul limbii literare, le orientează și le modifică în perspec-tiva unor scopuri determinate. În calitatea sa de cercetător al limbii, atunci cînd este vorbitor al
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în mod programatic aceste fapte, le observă metodic, le analizează, le clasifică și, în cazul limbii literare, le orientează și le modifică în perspec-tiva unor scopuri determinate. În calitatea sa de cercetător al limbii, atunci cînd este vorbitor al ei, lingvistul se folosește desigur de propria cunoaștere a limbii, dar aceasta nu este suficientă, investigația sprijinindu-se pe extrase din opere scrise sau pe înregistrări ale folosirii limbii în diferite regiuni sau în diferite medii sociale 235. Problema vorbitorului, avută în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
spre deosebire de substantive, pronumele eu orientează identificarea denotatului său numai prin raportare la activitatea de vorbire, la realizarea actelor vorbirii. Contextul de comunicare în func-ție de care se realizează indicarea denotatului (= realității la care se referă) pronumelui eu este numit de lingvistul francez instanță de discurs. De aceea, pronumele de persoana întîi nu are un conținut la nivelul limbii, acesta fiind atribuit numai de instanța de discurs în vorbire. Așa-dar, la fel ca variabilele individuale din logică, pronumele ia valori din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de a se institui în subiect vorbitor, obligîndu-l să folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vorbește. Desigur, o asemenea funcție nu este limitată la aspectele prezentate de Zgusta, actele de vorbire (mai ales în perspectiva în care le prezintă John Searle) avînd multiple implicații de acest tip. În sfîrșit, dintre speciile de cuvinte prezentate de lingvistul ceh, interesează cuvintele deictice (ca acesta, acela) folosite pentru indicarea obiectelor, dar nu prin trăsăturile lor, ci printr-o apreciere a poziției lor (în spațiu) de către vorbitor, care realizează în același timp o orientare a interlocutorului prin poziția obiectelor respective
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbă" din lingvistica structurală. Noam C h o m s k y a lansat în 1965 (în lucrarea Aspects of the Theory of Syntax) conceptul de "competență" vizînd în special domeniul gramatical și, în parte, compatibilitățile combinatorii ale cuvintelor. Acest lingvist a ajuns astfel la conceperea gramaticii ca un dispozitiv capabil de a produce și de a interpreta orice enunț corect format într-o limbă dată256. Cu timpul, termenul competență și-a extins întrebuințarea vizînd principalele compartimente ale limbii, încît în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
organizarea și interpretarea de cunoașteri, în vreme ce competen-ța este manifestarea conform unor reguli și cunoașteri. Intenția sa este de a înlătura deficiențele ce decurg din identificarea competenței cu limba de către transformaționa-liști și de a îmbunătăți explicația în legătură cu funcționarea limbii, dată de lingviști precum Ferdinand de Saussure și Alan Gardiner 262. Prima constatare este aceea că limbajul se prezintă, înainte de orice, ca o activitate, iar acestă activitate se realizează după anumite reguli. Dacă limbajul este activitate, atunci limba este o proprietate a acestei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a preluat din greacă nu numai elemente lexicale, ci și tipuri morfologice, în primul rînd clase sub-stantivale, iar engleza și germana păstrează încă desinențe divergente sistemului lor tradițional, preluate din latină. Studiind elementele vocabularului din perspectiva ansamblului lexical al limbii, lingvistul francez Georges M a t o r é279 constată că fiecare etapă culturală și socială se caracterizează prin cuvinte-cheie sau cuvinte-martor, esențiale în distingerea particularităților epocii respective. În mod independent, gînditorul Raymond W i l l i a m s280
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
îmbogățire cu numeroase cuvinte a limbilor comunităților care au cunoscut asemenea fenomene. Prin urmare, avînd un nume și deosebindu-le prin denumirile lor, omul are conștiința cunoașterii obiectelor, pe care astfel nu le poate confunda și, din constatarea acestei situații, lingvistul austriac Hugo S c h u c h a r t a propus, la începutul secolului al XX-lea, metoda de cercetare "cuvinte și lucruri" (Wörter und Sachen), destinată aflării modului în care limbile detaliază, prin denumirile lor, componentele realității
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se poate face distincție între semnificația și valoarea cuvîntului, aceasta din urmă, valoarea, fiind dată de ambianța lingvistică ce determină o anumită poziție a semnificației cuvîntului în limbă și în vorbire (sinonime, antonime, paronime, contex-te). De aceea, la acest lingvist, valorile sînt diferențieri pure, definibile negativ, prin raporturile cu alte elemente ale sistemului, iar nu pozitiv, prin conținutul propriu. În același mod, valorile gramaticale sînt variantele pe care le pot concretiza, în diferite limbi, categoriile gramaticale, în ulti-mă instanță, deci
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
imanente limbii au fost susținute insistent de un curent manifestat în lingvistica americană din prima jumătate a secolului al XX-lea, ai cărui corifei au fost Edward S a p i r și Benjamin Lee W h o r f, lingviști potrivit cărora limba este un sistem închis de simboluri, care, în virtutea structurii ei, determină modul de gîndire și de comportare a oamenilor. În ultimă instanță, se poate constata că filozofarea poate avea două dependențe: una care privește individul cugetător creator
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
alcătuiește texte cu ajutorul cuvintelor. De altfel, arată Coșeriu, cei care caută filozofia într-o limbă își aleg cuvintele care le convin potrivit ideilor lor și nu interpretează orice cuvînt, deși, pentru vorbitor, toate cuvintele au același statut. Totuși, concede acest lingvist, "există într-o limbă anumite cuvinte care pot fi dezvoltate și interpretate în sens filozofic" și de la care se poate pleca în abordarea filozofică, dar aceasta nu înseamnă că ele însele sînt filozofice și nici că dacă se pornește de la
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
referință, iar nu într-o manieră sistematică. Aparenta afinitate ideologică cu Eugen C o ș er i u, ce se poate detecta uneori, este explicabilă printr-o aderență comună la filozofia hegeliană și prin prevalarea factorului individual, dar, la marele lingvist, spre deosebire de Noica, se poate constata o accentuată rezonare cu atitudinea obiectivă față de limbă. În aceeași sferă a stilului individual se poate înscrie și încercarea lui Noica de a revoluționa terminologia filozofică românească prin îndepărtarea ei de vocabularul internaționalizat, deși limba
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cuvintelor întemeietoare ale limbii române, precum și a altor elemente definitorii ale limbii, pe baza cărora să se delimiteze ontologia, maniera de ființare, și gnoseologia, maniera de a vedea lumea, specifice poporului român. Noica pornește în investigația sa și de la lucrările lingviștilor, în primul rînd de la dicționare, dar se delimitează mereu de ei, arătînd că felul în care pun problemele lingviștii și semioticienii, precum și natura întrebărilor pe care le pun, nu sînt decît eforturi sterile de a priva omul de rațiune 406
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
maniera de ființare, și gnoseologia, maniera de a vedea lumea, specifice poporului român. Noica pornește în investigația sa și de la lucrările lingviștilor, în primul rînd de la dicționare, dar se delimitează mereu de ei, arătînd că felul în care pun problemele lingviștii și semioticienii, precum și natura întrebărilor pe care le pun, nu sînt decît eforturi sterile de a priva omul de rațiune 406. Din punct de vedere filozofic, se poate constata că Noica se folosește de "cotitura lingvistică" din gîndirea secolului al
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în spații în care nu mai este posibilă distincția dintre adevăr și falsitate. Un alt aspect al manifestării înțelepciunii în raport cu limbajul și limba ține de modul cum este folosită limba. Avînd limba ca obiect de studiu, atît filozofii, cît și lingviștii o folosesc în virtutea unor opțiuni conștiente, iar nu în mod indiferent prin simpla antrenare în procesul de comunicare curentă. O formă obișnuită a acestui aspect decurge din latura teoretică de cercetare a limbii și de observare a faptului că este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Textlinguistik, p. 37. 71 Ibidem, p. 10. 72 Asupra fenomenului actualizării, vezi Charles Bally, Linguistique générale et linguistique française, Quatrième édition revue et corrigée, Edition Francke, Berne, 1965, p. 77-100. Coșeriu comentează și critică aspru, în repetate rînduri, opiniile acestui lingvist. 73 Dacă se are în vedere semnul lingvistic MINGE, de exemplu, din punctul de vedere al limbii, semnificația (și noțiunea) este "obiect de obicei sferic, adesea elastic, folosit la diferite jocuri (sportive)", unde, prin indicarea semelor (notelor) de bază se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]