1,837 matches
-
să recurgă și la studiile de Medievistică. I. Scriitori din Africa Așa cum am văzut mai sus, încă din 430 provincia Africa intrase sub stăpânirea nemiloasă a vandalilor arieni și totuși acest fapt nu sufocase orice vitalitate intelectuală; mai mult, unii literați mai cunoșteau încă destul de bine cultura clasică și cea mai mare parte a scriitorilor creștini se simțea îndemnată să combată cu armele gândirii erezia ariană adoptată de vandali, să opună argumentele folosirii tiranice a violenței. Stăpânirea vandală s-a sfârșit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Abecedarium Fulgentii Episcopi Ecclesiae Ruspensis, „Orpheus” n.s. 1 (1980), 166-178; Corona Patrum, SEI, Torino, 1983 (A. Isola). b) Opere contra (semi)pelagienilor Fulgențiu trebuie considerat unul din cei mai importanți continuatori ai lui Augustin în privința polemicii contra pelagienilor și a literaților din Galia care nu erau de acord în totalitate cu episcopul de Hippona, așa cum am văzut: din acest motiv, în Evul Mediu, a fost supranumit și „Augustinus breviatus”. La drept vorbind, episcopul de Ruspe nu dovedește că a aprofundat în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
retoric, sau din scrierile celor mai semnificative personaje din epocă. Aceste omilii mai pe înțelesul poporului se găsesc deja în ultimii ani ai secolului al patrulea în ciclurile de predici ale lui Maxim din Torino sau Augustin. Fulgențiu este un literat foarte important, în ciuda repetării, sub anumite aspecte obligatorie, a temelor antiariene și în ciuda faptului că respectă cu strictețe augustinismul. Biografia lui, scrisă de Pseudo-Ferrando din Cartagina pe care l-am amintit deja, ne prezintă un personaj mult diferit față de cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
rezultă din operele sale, adică un om foarte preocupat de probleme spirituale, uneori nesigur și înclinat spre crize cu caracter psihologic: e o descriere atrăgătoare din multe puncte de vedere chiar dacă nu știm cât e de credibilă. Există un alt literat african care se numește tot Fulgențiu, autor al unui Tratat de mitologie (Mitologiarum liber) și al unei Expuneri a structurii operelor lui Virgiliu (Expositio Vergilianae continentiae). Sunt două tratate ale unui scriitor creștin, însă problematica abordată de acest Fulgențiu pare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Auria, Napoli 1988; idem, Dio nel pensierro di Boezio, D’Auria, Napoli 1995 (informații mai amănunțite privitoare la alte repere bibliografice se găsesc în deja citata monografie a lui L. Obertello) 2. Ennodius Ennodius, maestru de retorică, poet și prozator, literat care a cultivat cu egală măiestrie genurile cele mai variate, constituie continuarea, în epoca lui Teodoric, a activității retorilor din Antichitatea târzie, pentru care grija superficială pentru cuvânt și expresie este mai importantă, în esență, decât conținuturile. El reprezintă, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Pavia, și s-a mutat întâi la Pavia, apoi, în 496, la Milano, la curtea episcopului Laurențiu. Când Symmachus a fost ales ca episcop al Romei, în urma unor certuri aprinse, Ennodius l-a sprijinit foarte mult, chiar dacă numai ca literat, și l-a însoțit cu acea ocazie la Roma pe Laurențiu. În 513, a fost numit episcop la Pavia și, datorită faimei pe care și-a câștigat-o, a fost trimis de două ori, în 515 și în 517, de către
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nici în vremea sa, ci de către primul editor al lui Ennodius, un iezuit din secolul al șaptesprezecelea, J. Sirmondi. Subiectele sunt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea târzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a polemizat Ambrozie (pp. 384 sq.), a fost considerat ulterior ca un model pentru acest gen din cauza multitudinii de subiecte și de tonuri, chiar dacă, în urma examen atent, se poate vedea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
această activitate, la început, a fost foarte prețuită de Cassiodor, însă așezământul de la Vivarium nu a constituit din acest punct de vedere o mare noutate, pentru că această practică era constantă în toate mănăstirile latine care au fost patronate de mari literați precum Ieronim, Rufinus sau Augustin. Deși era o fundație laică, Vivarium-ul nu punea în practică programul cultural enunțat în rescriptul lui Atalaric despre care am vorbit mai sus și pe care îl redactase după normele retoricii Cassiodor însuși, ci respecta
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai bine de Alcimus Ecdicius Avitus, care a știut să îmbine activitatea practică de episcop al importantului oraș Vienne cu grija pentru o poezie rafinată și de bun nivel artistic. Însă, din multe puncte de vedere, Avitus era încă un literat din secolul al cincilea și nu a apucat să vadă decăderea Galiei în secolul al șaselea. Originar dintr-o familie de senatori din Vienne, nu foarte departe de Lyon, născut în jurul anului 450, Avitus avusese în propria sa familie exemple
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Anastasius. Modelul pe care Avitus și l-a ales pentru scrierile sale literare a fost Sydonius Apolinaire care se bucura de mare faimă în Galia și era considerat, în dubla sa calitate de scriitor și episcop, întruchiparea tipului ideal de literat creștin. Astfel, Avitus putea să combine în epistolele sale conținutul dogmatic și intențiile didactice. Astfel e construită, de exemplu, Epistola 1, unde este înglobat Dialogul cu regele Gundobald (Dialogus cum Gundobaldo rege), compus anterior, în care scriitorul apăra ortodoxia contra
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
intențiile didactice. Astfel e construită, de exemplu, Epistola 1, unde este înglobat Dialogul cu regele Gundobald (Dialogus cum Gundobaldo rege), compus anterior, în care scriitorul apăra ortodoxia contra arianismului. Această operă ne este cunoscută și grație fragmentelor păstrate în scrierile literaților carolingieni Florus și Agobard din Lyon, originari din aceeași regiune (și, ca atare, mai bine informați decât alții). Alte epistole cu conținut dogmatic, specie cu lungă tradiție în creștinismul antic, sunt cele Contra arienilor (Epistulae contra Arrianos), numite și cărți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
noi (numerele 2 și 3), intitulate Contra ereziei lui Eutihie, în două cărți (Contra Eutychianam haeresim libri duo), scrise în jurul anului 512: adică niște tratate sub formă de epistole care, dacă sunt o dovadă a relativei atenții cu care acest literat din Galia (și cititorii săi) urmăreau controversele cristologice din Orient, se bazează totuși pe o informație destul de confuză și insistă asupra unor motive previzibile, ceea ce demonstrează tocmai rolul marginal pe care l-au avut în cadrul acestor controverse cei mai mulți scriitori occidentali
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu pasiunile etc.); așa cum era obiceiul, poetul recurge la exemple ce trebuie imitate. Cu toate acestea, poemul s-a bucurat de prețuirea lui Isidor de Sevilia, însă nu pentru calitățile literare ci în virtutea conținutului său. Așadar, Avitus a fost un literat asemănător cu cei ce activau frecvent în Galia în secolul al cincilea; a fost comparat cu Sydonius Apolinarie și lectura epistolarului său întărește această impresie. Însă el e mânat de ambiții mult mai mari în raport cu Sydonius Apolinarie, chiar dacă orizontul său
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în cadrul sinodului din Orange). Oricum, n-au lipsit momentele de tensiune atât în raporturile cu regele francilor cât și în raporturile cu papii. A murit la Arles în mănăstirea fondată de el însuși în 542 sau 543. a) Opere dogmatice Literații din Galia nu manifestau un interes prea mare pentru problemele dogmatice. Cezar nu pare să reprezinte o excepție și puținele tratate consacrate de el acestui domeniu nu au merite particulare. Pentru a combate arianismul, a scris o operă Despre misterul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o mănăstire. Venantius Fortunatus a fost învățăcelul ei și, la rândul său, i-a adus laude în poemele sale. Totuși, poetul n-a rămas la curtea regelui francilor, ci s-a stabilit la Poitiers; a devenit prietenul celor mai importanți literați din epocă, precum Grigorie din Tours, și a dat din nou forță idealului ascetic; a devenit apoi preot și, în 597, episcop de Poitiers; a murit câțiva ani mai târziu. a) Poezia lui Venantius Fortunatus Venantius a fost un poet
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
începe mai târziu, după cea din regatul franc, însă va continua cu energie și vivacitate pe toată durata secolului al șaptelea, în timp ce în Galia și Italia se va lăsa tăcerea, și va constitui unul din elementele fundamentale ale culturii medievale. Literații din regatul romano-vizigot sunt preocupați în secolul al șaselea mai ales de religie și morală spre deosebire de ceea ce s-a putut constata în Africa sau Italia. În cercurile hispano-creștine era resimțită ca o urgență de prim ordin convertirea la catolicism atât
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adversar, adăugând apoi un florilegiu propriu pentru a demonstra că Părinții Bisericii nu au admis niciodată că există două naturi distincte în Cristos după uniunea ipostatică. În perioada 515-520 se desfășoară schimbul de scrisori dintre Sever și gramaticul Sergius, un literat care trăia probabil în dioceza Halebi, în patriarhatul Antiohiei. Acesta îi scrisese episcopului de Halebi, Antoninus, pentru că judeca drept insuficientă formula „Nu spunem că proprietățile sunt separate” inclusă în mărturisirea de credință impusă celor care se converteau de la difizism la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
laică sau bisericească. Prin urmare, Socrate face o distincție între împărații buni și împărații răi pentru că de comportamentul lor depinde viața Statului roman și a Bisericii. Această convingere era răspândită și în cultura păgână, de exemplu la retorul Temistios, un literat foarte influent la curtea din Constantinopol. Poate istoricul intenționa să propună din nou, prin analogie cu concepțiile păgâne referitoare la idealul perfectului „suveran”, o concepție referitoare la „bunul împărat” creștin. În orice caz, atenția sa e îndreptată mai cu seamă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cincilea și al șaselea. Funcționau aici școli de mare valoare și din acestea au provenit mulți scriitori păgâni cu un nivel ridicat de cultură retorică și filosofică: Coricius din Gaza, Enea din Gaza și Zaharia Scolasticul sunt câțiva din acești literați; primii doi vor fi doar amintiți aici pentru nu s-au ocupat de teme creștine, chiar dacă erau probabil creștini. În acest grup trebuie inclus și Procopios din Gaza care a trăit între 465/475 și 528/538 și s-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se manifestă însă și gustul pentru narațiune și pentru prezentarea unor lucruri minunate din lumea înconjurătoare și mai ales din ținuturi îndepărtate cum sunt India și Orientul. În concordanță cu această preocupare pentru narațiune, Cosma se prezintă pe sine ca literat și nu ca exeget în sens restrâns, deși stilul său, în ciuda ambițiilor literare declarate, nu e foarte expresiv și are multe valențe populare, lucru pentru care, așa cum am spus, a fost deja criticat de Fotie; totodată, patriarhul bizantin consideră că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1674 la Basel, într-un volum omagial, Vota solennia, dedicat lui Francisc Páriz Pápai. Lăudându-și prietenul, H. afirmă și latinitatea neamului său, conștiința originii nobile, romane. Pentru semnificația ei documentar-lingvistică, oda a fost reprodusă de numeroși istorici, filologi și literați, de la Aron Pumnul la G. Călinescu. Lui H. pare să-i aparțină o primă lucrare lexicografică, de pe la 1700, care alătură limbile română și latină într-un Dictionarium valachico-latinum, descoperit de B.P. Hasdeu la Budapesta, în 1871. Lucrarea se asemăna cu
HALICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
materia a trei povestiri - Dabija și Hâncul, tipărite de Boleslav Hâjdeu („Sân otecestva”, 1838), și Duca, publicată anterior de H. -, își are sursa în fondul de tradiții istorice și populare ale familiei, tezaurizat și folosit în deplină libertate de toți literații ei, începând cu Tadeu Hâjdeu, fără ca ideea paternității exclusive să-i fi preocupat vreodată. Un destin ingrat a avut segmentul literar care aparține cert lui H., și anume versurile lui, editate doar postum, după mai bine de un secol. Mai
HAJDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287398_a_288727]
-
instauratorul „științei de a critica”, C. Dobrogeanu-Gherea, șeful unei „noi școli”, „magistrul” N. Iorga, a cărui epocă „de directivă” a dat „întreaga pleiadă” a vremilor lui Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu ș.a., „cu acea literatură țărănistă care îi mirosea a opincă literatului diplomat Duiliu Zamfirescu”, Ilarie Chendi, „analistul fin și desăvârșit”, G. Ibrăileanu, „o autoritate determinând un curent nou” potrivit principiilor de luptă socială ale lui C. Stere. În schimb, îi persiflează pe Mihail Dragomirescu și pe „secondantul” său E. Lovinescu, „veșnicul
LECTURA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287768_a_289097]
-
de D. Burileanu, despre Ape adânci de Hortensia Papadat-Bengescu, spectacolele cu Jocul apelor de Alfred Moșoiu, Dezertorul de Mihail Sorbul, Bujoreștii de Caton Theodorian ș.a.). În aceeași rubrică apar cu titlu excepțional și note sau replici polemice, fie imprecându-i pe literații filogermani, fie demontând șicanele publicațiilor care, așa cum proceda revista „Însemnări ieșene”, „puneau în contradicție” exigența lovinesciană de „intelectualizare” a literaturii și estetismul antitezist, cu militantismul programatic al L. pentru t., care însă „nu e o revistă, ci un «magazin» literar
LECTURA PENTRU TOŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287767_a_289096]
-
și la Roma, L. vine în Craiova ca profesor de desen și caligrafie la Școala Centrală (aici îl are elev pe Theodor Aman, viitorul pictor). Realizează portrete ale boierilor localnici și decorația bisericii Madona Dudu. Face parte din cercul de literați din jurul lui Ioan Maiorescu, preocupați de ridicarea culturală a orașului. În 1837, sprijinit de Petrache Poenaru, cu care se înrudea prin soția sa, Victoria Otetelișanu, înființează, „pentru cultura limbii române”, o tipografie, prima în Craiova, iar în 1838 și 1839
LECCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287766_a_289095]