925 matches
-
Între timp, trenul a străpuns așa-zisa centură verde, unul din plămânii circulari prin care respiră dintotdeauna capitala și, intrând în câmpia Vlăsiei, s-a deschis o nouă perspectivă în fața călătorilor. Terasamentele plantate cu arbuști de protecție, gardurile vii și lizierele ce apărau drumul de fier de năvala zăpezilor iarna, acum, vara, impresionau prin coloritul lor viu și înviorător. În spatele acestora, cât cuprindea cu privirea, până la orizont, se întindeau ogoarele bine delimitate: unele cu porumb înalt, încă verde, prin care omul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
kilograme și o sută! Toți sunt sănătoși! Trenul, pe măsură ce înainta spre sud, se înfunda tot mai mult într-o umbră ce devenea din ce în ce mai densă și mai misterioasă. La apus, adunați ad-hoc, norii negri ce acopereau orizontul în întregime; la răsărit liziera, de-a lungul căreia întreaga garnitură se strecura cu viteză și încăpăținare, au învăluit în întuneric și pe neașteptate micul compartiment. Fețele călătorilor aproape că nu se distingeau. Geamurile erau deja ude pe dinafară și aburite prin interior. O pâclă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mai fost văzut de nimeni niciodată... Vânătorii bătrâni, iscusiți... povesteau demult, că doar l-au văzut... așa, în două salturi lungi... parcă plutea în aer o vreme, și ca o nălucă, dispărea. Se mai povestea că atunci când lopătarul apărea pe lizieră, purtându-și cu măreție coroana coarnelor de o frumusețe unică, uitai că ții în mână pușca... „Era fascinant să-l vezi!“ spuneau ei. În fața lui înțepeneai, ca vrăjit, așa cum te prindea vremea. Nici n-ai clipit a doua oară, și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Tudore, hai, odată, ieși din casă, striga el cu deznădejdea omului disperat, către locul pustiu și plin de bălării. Locul acela, din poiană, pe care a fost casa pădurarului, îl chema... îl atrăgea irezistibil ca un magnet. Acolo, la marginea lizierei de fagi și goruni, de peste deal de Șuletea, doar acolo era singurul loc unde-și limpezea, într-un fel, mintea și sufletul frământat de neliniști,... unde-i reveneau memoria și amintirile. „Gura satului“ îi zicea „boieru‟ nebun“, dar ce putea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
toată viața aceea proaspătă, care plutea în jur, o simțea pană în adâncul inimii, mângâindu-i parcă, toate fibrele trupului. Privea și plângea cu singurul său ochi, adânc și cenușiu, plângea și se bucura... Numai acolo, în poiană, în apropierea lizierei, putea visa și urmări cu ochii treji ai minții, magnifica natură în permanentă schimbare, -chiar dacă, în puținele clipe de luciditate-, când făcea reflecții surprinzătoare asupra vieții și morții. Într-una din zile, la lepădatul amiezii, amândoi erau în poiană
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cap mare de lup acoperea ochiul de geam. Nu-l luă în seamă, pentru că nu era prima oară când sălbăticiunile pădurii, pe geruri mari, îi călcau ceardacul. Dar, în acelaș timp, mai multe urlete se auziră la marginea pădurii pe lizieră. Lumina tulbure a zorilor începu să-și facă loc printre perdeluțele ferestrei... Ziua se pregătea să vină. Nu se stinse bine țipătul din pântecul mamei, că izbucni glasul moașei: - Brava, mamî, brava draga mamii!... nu mai prididea cu laudele bătrâna
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lumina de ziuă... Raze năuce de lumină străbat de afară, timid, prin ochiul de geam. Opaițul arde cu flacăra dreaptă și liniștită. Anton își netezea tânara nevastă, pe creștet, cu palmele lui mari, neînvățate cu dezmierdări, plângând încet. Afară, pe lizieră, urletele lupilor, învălmășite cu frământările văzduhului, nu mai conteneau. Când Anton se uită spre fereastră, capul lupului era tot acolo. Se ridică, și, în camașă și cu capul gol, se repezi cu pușca, afară, în ceardac. Lupul, mare aproape cât
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lupului era tot acolo. Se ridică, și, în camașă și cu capul gol, se repezi cu pușca, afară, în ceardac. Lupul, mare aproape cât un vițel, sări peste ceardac fără să-l atingă, și din câteva copci se îndreptă spre lizieră. În grabă, fără să ochească, trase în direcția lui. Lupul se rostogoli în fugă, de câteva ori și, șchiopătând, dispăru în inima pădurii cu ceilalți... „L-am nimerit!... ninsoarea o stat, o să-i iau urma!“, își zise el și intră
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
acelaș timp, când își dădu sufletul, copilul scoase un țipăt care îi înfricoșă pe toți din casă, iar de afară, de la marginea pădurii, izbucniră niște urlete tânguitoare... niște urlete de jale... cum nu s-au mai auzit. Lupii reveniră pe lizieră. La Schitul din inima pădurii clopotele băteau rar, cu sunet adânc, la sfârșitul slujbei Sf. Liturghii a Bobotezei. Schimnicii se închinau și se împărtășeau cu Sf. Cuminecătură. Bătrâna moașă, ca o umbră se strecură, cu o lumânare aprinsă, și i-
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de sine. Un val de revoltă se prăbuși peste el. Pereții odăiței s-au strâns în jurul lui, grinda i-a atins creștetul și, deodată, a început să se învârtească, cu tot ce era împrejur... Simți că-i plesnesc tâmplele. Pe lizieră lupii ăuiau... ăuiau întruna. Anton, cu pușca în mână, se repezi afară. Bătrâna moașă i-a spus ceva, în câteva rânduri, dar el n-a auzit-o. La marginea pădurii, lupii, mari și suri ca argintul, stăteau pe coadă, asemeni
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
puf alb. Anuca stătea culcată în iarbă; îi plăcea să privească cerul, nourii și se lăsa să plutească, și ea pe întinsul tăcerii odată cu nourașii pufoși și albi ca laptele. Visa și ea...visa în felul ei... Doar aici, pe lizieră, la marginea pădurii, se simțea în largul ei. Și la mătușa Domnica, mamă cu inimă bună, care a crescut-o până aproape de cinci ani, laolaltă, fără deosebire, cu verii ei, s-a simțit în largul ei, dar sufletul... îi era
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să răsune pădurea... „Ce îmbrăcăminte frumoasă are!“, se minuna ea, când îl zărea, sus pe o cracă, cu penajul colorat de o rară frumusețe. Visa și ea în felul ei și singurătatea îi era străină. Își petrecea ziua scotocind prin liziera de la marginea pădurii, curioasă și surâzătoare... ciugulind mure ori smeură în smeuriș... sau, cățărându-se cu o sprinteneală și îndemanare de maimuțică, după fructe de pădure... Un sturz își luă zborul dintr-un stejar, arătandu-și în soare penajul măsliniu punctat
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
A să moară, ghiata fată... a să moară de foami șî di săti... șî di inimă ră!... * ...La câteva zile, după ce Suru a fost lăsat în inima codrului în miez de noapte, un urlet jalnic, neînchipuit de jalnic, din marginea lizierei, din apropierea casei pădurarului, îi făcu pe toți să sară din pat. Era urletul lui Suru... l-au recunoscut. Din casă, Anuca i-a răspuns cu aceeași jale. Lupul s-a luat, mirosindu-le urma, cu toate ocolișurile folosite de Anton
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și pe Anton, peste măsură. - Ioti, măi, că fiara e mai credincioasă ca omul! gândi cu voce tare bătrânul Toma. Cu nervii întinși sa plesnească, cu arma în mână, Anton îeși în ceardac și slobozi câteva focuri în văzduh, spre lizieră. Bubuiturile înmmlțite de ecoul codrilor, în tăcerea nopții înfiorară depărtările. Dar Suru, sub clar de lună, nici nu se clinti... rămase încremenit ca o stană, de piatră. - Du-te Surule... du-te departe... cât mai departe, Surule... du-te!.. Se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Dumnezeu. ...Și, deodată, Suru își aduse aminte de Anuca și de Toma, dar și de Pârvu, prietenii lui, dar mai ales de Anuca... și, cu toată chemarea ancestrală pe care o simțea, porni agale spre casă... Când ajunse în marginea lizierei se opri. Se așeză pe labele dinapoi, ridică botul spre cer și începu să urle. Era un urlet de jale, tânguitor, de dor. Fumul de pe hogeag se înălța drept în sus. De ore întregi stătea la marginea lizierei nemișcat, și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în marginea lizierei se opri. Se așeză pe labele dinapoi, ridică botul spre cer și începu să urle. Era un urlet de jale, tânguitor, de dor. Fumul de pe hogeag se înălța drept în sus. De ore întregi stătea la marginea lizierei nemișcat, și aștepta s-o vadă în ceardac pe Anuca. Anton era în pădure... l-a văzut în câteva rânduri de departe. Dar chemarea din pădure, începu să sune mai poruncitoare ca oricând, înlăuntrul lui. Neliniștea îl cuprinse din nou
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
enise iarna... O neliniște împiedeca jderul să aștepte până ce noaptea avea să năvălească asupra codrului... Simțea un fel de primejdie. Jderul se ridică, ascultă nemulțumit o vreme, își scutură ciotul de coadă și, la ieșirea din pădure, se uită spre lizieră. Începu să ningă. Simți apăsarea geroasă a aerului iernii. Jderul nu-și pierdu timpul cu ocolișuri, cum îi era obiceiul, știa ca ninsoarea îi va acoperi urma. Din câteva salturi ajunse la liziera pădurii și se afundă în întunericul dintre
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
la ieșirea din pădure, se uită spre lizieră. Începu să ningă. Simți apăsarea geroasă a aerului iernii. Jderul nu-și pierdu timpul cu ocolișuri, cum îi era obiceiul, știa ca ninsoarea îi va acoperi urma. Din câteva salturi ajunse la liziera pădurii și se afundă în întunericul dintre trunchiuri. Începu colindul după pradă. Noaptea asta va trebui să-și astâmpere foamea pe mai multe zile; știa că urma vremea grea a foametei, în care prădătorii stateau ascunși prin prăpăstii. Cu șuier
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și botul lui Parvu fu sfâșiat de la ochi până la falca de jos. Pârvu rămase prăbușit, sfâșiat în bucăți pe zăpada bătătorită și însângerată. Când Anuca se dezmetici, cei doi lupi, mari cât niște viței, cu Pârvu în colți fugeau spre lizieră. Sultan necheza disperat și lovea cu copitele în podele. Anuca alergă la grajd... ușa era deschisă... Din întuneric apăru un cap enorm, și, două puncte arzând gălbui o străpunse. În ușa grajdului, tot mai limpede se deslușea a fi silueta
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Încep din nou să trăiesc, nu ura, ci dragostea vreau să-mi fie călăuză În viață. Ca și Johns, sînt un om obișnuit, lipsit de vreo ideologie, Însă legat de peisajul de cîmpie din Cambridgeshire: o carieră de calcar, o lizieră de sălcii, un orășel de provincie... (amintirile se Închegau cu greu, stîngace)... un orășel unde În fiecare sîmbătă avea loc o serată dansantă...“ GÎndurile acestea Îi dădură lui Digby un fel de certitudine odihnitoare. „O, dacă Tolstoi ar fi trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
doar pentru a-ți deruta adversarul, făcându-l să-și pună diverse Întrebări. Rămase, așadar, cu ochii ațintiți asupra crestei punk a lui Alfred Adler, care, sub forța privirii imperiale, Începu să se Înmoaie ca o lumânare, pipăindu-și nesigur liziera verde-gălbuie. Se părea că omul care introdusese complexul de inferioritate În psihanaliză tocmai era pe cale să dobândească unul, căci o fi timpul o noțiune relativă, mai ales În Purgatoriu, dar trebuie să precizăm că trecuseră vreo două minute bune de când
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
tot unde ea s-ar fi putut trata, dar nimeni nu i-a spus nimic. Când auzeau despre cine era vorba, presele Își Încleștau fălcile puternice, iar compresoarele Începeau să fluiere absente. A așteptat la răscruci, a pândit din spatele fântânilor, lizierelor și zidurilor, s-a pitulat pe sub poduri. Degeaba era el peste tot, Alfina nu era nicăieri. De atâta dor, Fauvé ajunsese ca un Opel second-hand, cu kilometrajul dat mult În spate, dus apoi În târg să-i fie vândut unui
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
nou la drum. Trecem granița și pe parcursul dimineții admirăm frumusețea și transformările din natura Ungariei. Bravo lor! Dintr-o pustă întinsă până la granița cu Austria, așa cum o știam până în 1991, acum se desfășoară în fața ochilor noștri sute de hectare de liziere care înconjoară terenuri frumos cultivate și așezări cochete. Pe suprafețe întinse se lăfăie la înălțimi amețitoare centrale eoliene. Frumos, foarte frumos! Exemplu de ce poate face mâna omului: nu numai să distrugă ca la noi, ci să și creeze. De fapt
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
de la urmă, refuzată de cei dinaintea sa, își spunea în gând cu obstinație, - Ar trebui să mă mai duc la ședințele de partid! Cetăți pereche Când satul se termina șoseaua despărțea distinct vegetația în două; în partea dinspre fluviu o lizieră de sălcii, scorburoase, începea pădurea stejarilor de luncă, plopilor și frasinilor care aruncau arome sălbatice de ghindă, verdeață și fluviu domolit; iarba înaltă, grasă și moale urca înspre cetate iar dincolo în zare, Dunărea, scăzută mult, lăsase o insuliță. din
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
definit: simplu sau complicat, de utilitate strict personală sau de interes mai larg, măreț sau chiar purtând pecetea eroicului.” P.H.L. își contemplă personajul care își duce fetița de mână și meditează la toate acestea, pe cărarea dintre șoseaua națională și liziera pădurii. Profesorul îi simte degețelele în podul palmei, calde și fremătând, ca niște muguri gata să străpungă scoarța inertă și scorojită a pământului. Da, cam acesta-i adevărul: el însuși ca un pământ vechi, spălat de ploi, macerat de înghețuri
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]