2,054 matches
-
se transforma în frică. ă Dar mă condamnați la moarte așa, spuse el ultragiat. Brusc, spre surpriza celor doi bărbați, ușa alăturată se deschise ușor și Vadim Vasilievici își făcu apariția. Fața acestui, mai palidă ca de obicei, aproape că lucea, iar în ochii fixați asupra lui Osip Maximovici i se putea citi o emoție ciudată. Buzele îi erau încordate strâns. Porfiri observă că ținea cutia de aur pe care o luase de la cămătarul Limașin. ă Ipocritule! spuse el în șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pe care o lăsa doar arar de pe el, își îndreptă cutele hainei, făcu lampa mai mare și se pieptănă cu luare aminte, privind în ciobul de oglindă prins direct în lutul peretelui. Dădu cu o cârpă unsuroasă peste cizmele care luceau și așa, apoi cu cea mai mare atenție trecu degetul mare peste rotițele pintenilor rotindu-i ușor. Așa umblase de când venise pe neașteptate din Rusia, în refacere, zicea el. Celor care-l întrebau de ce nu lasă uniforma, le răspundea plin
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
liniște copleșitoare care lăsa în urmă un fel de împăcare cu tot și toate, un sentiment nelămurit, dar tonic de bunătate, încât îi venea să plângă. Încercă, la luciul potolit al stelelor, să deslușească până departe liniile drepte, paralele, care luceau stins, tainic, nevinovat... Îl duru ochii de sforțare și renunță. Se întinse apoi în iarba înaltă de alături, pându-și mâinile sub cap. Un pinten zornăi scurt, prevenitor parcă, și-i aduse în amintire visul pe care-l avusese mai înainte
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
înalt de pământ dinspre deal ce i se păruse că înaintează implacabil, hotărât să măture totul în calea lui. Un râs gros fără nici o răutate se auzi și Simiuc de abia atunci observă omul gol până la brâu, cu pielea arămie lucind stins în ultimele zvâcniri ale zilei, cu mușchi noduroși, părul alb tuns scurt, care stătea sprijinit în coada unui hârleț și se uita la el zâmbind, făcând o mulțime de crețuri în jurul ochilor de un albastru spălăcit. Zise cu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
cu abajur generos, cum nu mai văzuse Simiuc decât la bunicii lui, lăsa colțurile odăii într-o semiobscuritate odihnitoare, descoperind parcă la întâmplare obiecte care cine știe la ce-or fi folosit sau numai puse așa de decor, obiecte care luceau stins, discret, complice. Trecuse pe lângă fată fără să o privească, simțind pentru o clipă mireasma părului ei ca o adiere a ierburilor de vară și undeva în ființa lui clipi ceva mărunțel ca o zbatere involuntară pe care șio înăbuși
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
i se păru că zărește imaginea parcului din orașul în care se născuse. În ceață, apoi din ce în ce mai clar, îl vedea de undeva de sus, din zborul unui fluture ori, cine știe, din ghearele unei păsări de pradă, cu băncile aliniate lucind în soare proaspăt vopsite, vedea copii alergând pe alei, lacul, cu sălciile aplecate în chip de rugăciune, imaginea îi tremură pe pleoape și văzu strada principală, magistrala, cum îi spuneau localnicii, îi apăru în fața ochilor ea, Luana Leon, trecând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de mari, două bețe veșnic julite, ce-i țineau loc de picioare, o săgeată gata să țâșnească în orice direcție i-ar fi comandat sufletul, când unchiul Vali și unchiul Dali au venit acasă cu două biciclete. Noi nouțe, frumusețile luceau în soare aruncând străluciri de globuri argintii. Bărbații au lăsat servietele lângă perete și emoționați la gândul surprizei pe care o făceau și-au strigat odraslele. Emanuela, fetița unchiului Dali, era un copil mai mult decât grăsuț. Înceată, greoaie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu călcâiele proptite în dușumea. Rămas fără vlagă, bărbatul se îndreptă de spate și se repezi spre ele. Plecați de aici, imediat! Ema începu să plângă și se ridică. Dacă nu te așezi te omor, șuieră Luana și ochii îi luciră atât de straniu, încât cealaltă trebui să asculte. Scos din sărite de curajul copilei, bărbatul își încleștă degetele pe brațele ei și-o ridică. În secunda următoare, fata mușcă mâna dușmănoasă cu putere, strânsoarea dispăru și ea căzu bufnind înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-l facă medic, să-l însoare cu o fată de familie bună și să-l vadă în fruntea clanului doctoricesc. Luana îl privi pe Renar cum stă țeapăn înfipt în scaun și ridică ceașca până sub nas, cu două degete lucind de curățenie. Sorbea fără zgomot, din vârful buzelor, înroșindu-se sub privirea ei critică. "E clar, gândi fata. E o boală de familie. Dacă voi continua să mi-l imaginez pe străbunicul, întors asudat și mort de foame de la câmp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
t.). Trăgea jucătorul ciung. Omul se concentră, aruncă bila și trimise „purcelușul” de lemn pe peluză. — Îi invidiez, murmură el, fără să vrea. — De ce? I se părea Întinerită, cu jocul petelor de umbră și lumină de pe fața netedă. Ochii Îi luceau. Maigret se simțea iar În vacanță. — Nu le-ai observat atitudinea, aerul important, expresia de satisfacție intensă cînd reușesc o lovitură? Noi, cînd punem punct unei anchete... Nu-și sfîrși fraza, dar strîmbătura lui era elocventă. Ei trimiteau un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
se simțea bătrân. Era nerăbdător să se Întoarcă la soția lui, la zarva molcomă a plimbărilor lor zilnice prin Vichy și la micile scaune galbene din parc. Coborâră Împreună. — Vă duc cu mașina, șefule? — Prefer să merg pe jos. Pavajul lucea. Mașina neagră se depărtă, ducându-i la Clermont-Ferrand pe Lecoeur și Pélardeau. Maigret Își aprinse pipa și Își băgă mâinile În buzunare. Nu era frig, dar, din cauza furtunii, termometrul coborâse cu câteva grade. Apa picura din cei doi arbuști care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
adesea putrefacția le descompunea. E-adevărat, prezența nesuferită a lui Teja nu prea se potrivea cu aurul, argintul și mătăsurile cu care reginele Teodolinda și Gundeperga împodobiseră templul antic. Când și când însă, o fărâmă din acele odoare părea să lucească în el, ca și cum ar fi ascuns o piatră prețioasă sub stratul de murdărie. Desigur, era vorba despre o iluzie optică, despre o răsfrângere a luminilor pe aurul icoanelor. Totuși, mie îmi plăcea să cred că fulgerarea aceea era simbolica strălucire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
bucată de blană ce căptușea un coif lamelar. Celălalt lustruia plăcile unei platoșe dispuse peste piele ca solzii de pește. Am privit porțiunile de zale cu care erau dotate atât coiful, cât și platoșa, menite să protejeze ceafa și șalele; luceau ca și cum ar fi fost noi. - Frumoasă armură, am zis. Mi-au surâs, și fierarul, mulțumit de cât de tari se dovediră legăturile ce țineau laolaltă nenumăratele plăci de fier, mi-a răspuns: - Vechi, vechi, dar din cel mai bun metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-mi îndeplinească porunca. Unul dintre longobarzi și-a strecurat pumnalul în crăpătura dintre ușă și zid, după care a spus: - E-adevărat, de partea cealaltă e-nchisă. Dacă mă lași să încerc, cred că până la urmă o s-o deschid. Îi luceau ochii, era convins că n-avea cum să-i scape o asemenea comoară. Descoperind partea cu balamalele, a lărgit cu vârful spadei crăpătura din partea opusă, ca să-și strecoare mai bine pumnalul. Nu s-a dat bătut cu una, cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
imediat. Încerci să-l convingi că ți s-a făcut o nedreptate acum zece ani? Încerci să-l recâștigi? — Nu vorbi prostii, zise Darcey privindu-l îngrijorată pe Aidan. Vorbeam despre... —O, știu eu despre ce vorbeați! Ochii lui Nieve luceau de mânie. Îi spuneai ce om îngrozitor sunt și cum am reușit să-l păcălesc și să-l fac să creadă că mă iubește, și cum i-ar fi mult, mult mai bine alături de tine și nu alături de mine - chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
dacă mă lași să schimb canalul câteva minute. Barmanul o privi surprins, dar îndreptă telecomanda spre televizor. Încă era știrea principală, însă de data asta exista și un reporter la fața locului. Nieve se înfioră văzând imaginile. Arătau clădirea Ennco lucind în bătaia soarelui - o structură solidă care o făcea să simtă că și compania era solidă - însă cameramanul focaliză imaginea pe ușa imobilului, unde Mike Horgan era scos cu forța în jos pe scările de granit și prin piațetă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Adevărul e că, oricât de mult se distra, tot Europa îi plăcea mai mult. O plantație de măslini în Toscana, își spuse stând pe marginea patului. Poate că până la urmă ăsta e visul meu. Capitolul 34tc Capitolul 34" S oarele lucea pe cer în Palo Alto când Nieve și Aidan sosiră acasă. Nieve stătea pe trotuar cu mâinile vârâte adânc în pantalonii ei albi și largi, așteptând ca Aidan să-l plătească pe șoferul de taxi. Când mașina se îndepărtă, Sienna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
băieții sunt tare gălăgioși, parcă mă priveau pe mine, ridic din umeri, încep să mă dezbrac, îmi dau jos pantalonii și mi-i pun cu grijă pe speteaza scaunului, sunt pantalonii mei cei buni de școală, chiar dacă au început să lucească deja de atâta șezut în bancă mă vor ține și anul acesta, rămân în pantalonii de pijama, îi lăsasem de dimineață pe mine fiindu-mi prea frig, afară iarnă, zăpadă și, pentru o clipă, îmi trece prin minte că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mi se par atât de naive! Ceea ce a pictat Theo aici, el spunea, citise el undeva că sufletul ne este nouă înșine transcendent, pictura lui mă apropie și mă îndepărtează de Dumnezeu și mi-e frică, Mai ales te îndepărtează! Lucește o lumină jucăușă în ochii rotunzi ai părintelui Varava, Nu! și nu-ul meu vine din toate simțurile mele trezite cu mânie, e strigătul sângelui ce-mi urcă aprins în obraji, E o rugăciune, părinte, relația cu Dumnezeu, dacă mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
hol se auzea deja târâitul roților de bagaje și chicotitul lui Billy. Am sărit din așternut și m- am Îndreptat spre chiuvetă, dar un sunet metalic m-a oprit după un pas. Un obiect argintiu și lunguieț legat cu sfoară lucea pe podea. l-am cules de pe jos și l-am examinat cu inima bătând să-mi spargă pieptul : era USB drive-ul Înmânat de Teo Haiduc. Am deschis cu Înfrigurare laptopul și am introdus USB drive-ul În port. Nu conținea decât
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
trupe păreau să facă parte din armata care se retrăsese din Mikawa și era clar că bătălia se dusese cu Înverșunare. Atât caii, cât și oamenii erau epuizați. Răniții mânjiți de sânge se rezemau greoi de umerii camarazilor. Sângele uscat lucea, negru ca lacul, pe armuri și pe cozile lăncilor. Fețele lor transpirate erau atât de pline de praf, Încât numai ochii li se mai vedeau, licărind. — Dați apă cailor, ordonă un ofițer. Samuraii călări transmiseră ordinul cu voce ridicată. Urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
repeziră destul de aproape cât să vadă fețele inamicilor. Armata clanului Tokugawa se Învârti ca o roată uriașă, menținându-și formația aripă-de-barză, și se dispuse În fața inamicului ca un stăvilar omenesc. Praful sârnit de cele două armate Întuneca văzduhul. Numai lăncile lucind În soarele la asfințit sclipeau În tenebre. Corpul de lăncieri din Kai și cel din Mikawa avansaseră În primele linii, stând acum față În față. Când fiecare tabără scotea câte un strigăt de război, cealaltă răspundea - aproape ca un ecou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
rând din Azuchi au trecut pe lângă sala de banchet goală și au strigat insulte: „ăsta-i conacul gol al Seniorului Mitsuhide? Nu-i de mirare că pute a pește stricat. Cu un ghinion și-o dizgrație ca astea, lumina care lucește pe capul ăla de kumquat o să pălească imediat.“ — Nimeni n-a criticat faptele Seniorului Nobunaga ca fiind nechibzuite sau nedrepte? — Trebuie să existe unii vasali care au Înțeles. Ei ce spun? — În zilele de după plecarea Domniei Sale, s-a ținut banchetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, În odaia lor Îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre baia de lângă bucătărie. Pe drum, auziră un zgomot din direcția coridorului de miazănoapte. Părea al unui oblon de fereastră care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
limba să Să sîsîie cuvinte începu și în curînd, crescînd în bărbăteasca vlaga, 120 Nalta un chip de aur și pe scăpărătoarea stîncă el statu, Întunecos chip omenesc cu áripi și în adîncurile sale Orbitoarele lumini că de nestemate limpede luciră; fermecător în furie, Fălindu-se cu ochii săi, de Bucurie Tresăltînd în groaznică Trufie, [Căutînd slavă, dorind să fi avut ochi cerurile ca să vadă, 125 Și căutînd lingușitor că Glia să-și deschidă Pleoapele și să privească Așa splendoare minunată
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]