4,609 matches
-
și turcii și te-au schimbat, că eu unul mă săturasem. — Am vrut să fiu luminat, se tângui cel cu căciula de jder, abia ținându-se pe cal. N-am vrut să tai capete, am vrut să le luminez. Capul luminat sabia îl taie - grăi spătarul Vulture cu ochii în depărtare. Dacă nu-l tai dumneata, îl taie alții. Capete să fie, că săbii sunt destule. — Vai, cum grăiești cu mine, spătare Vulture!... Nu mai departe decât alaltăieri, n-ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întrerupe! - tună Barzovie-Vodă. Unde sunt deci diminețile când mă sculam, mă pieptănam, mă firitiseam și lăsam gloata să vină la mine? Unde-s boierii care-mi îngenuncheau, unde curtenii care mă preamăreau, unde răzășii, câți mai erau? Unde-s mințile luminate, în care capete plecate, sub ce mâini împreunate? Unde-s fripturile, unde torturile, unde mi-s cărțile, slujnicele, pantofii de-atlaz, luleaua, rădvanul, cafeaua? Unde-mi sunt câinii, paharnicul, vornicii, zimbrii și urșii? Dar blănile lor? Unde-s albinele, sfecla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
are rost să mă înfierbânt! se domoli tătarul. Să mergem la masă, fraților! Episodul 15 îNAINTE DE MASĂ Să ne strecurăm și noi, Cetitoriule, la masa de care pomenea hanul tătărăsc în precedentul episod, o masă mare, întinsă, cu făclii prea luminate, cu jilțurile largi, tipizate, în care trupurile gazdelor și ale oaspeților cu bucurie se lăsau. Și nu credeam a greși dacă, dintru început, avem a pomeni o problemă: noi lângă cine să stăm? Care-i rangul nostru, Cetitoriule? Este vădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vrânceni șovăitori, moldoveni lăcrimând de atâtea povești, ba, într-un colț, mai la fereală, și doi turci, afumați bine, cercând a măsura și mereu căzând peste el, niște postav. Din când în când, peste toți și peste toate, dinspre încăperile luminate ale hanului, se rostogolea ca buzduganul din altă poveste vocea groasă, puternică a Stăniloaiei, hangița: Că parcă nu v-aș ști eu, ’r-ați ai dracu’ de mitocani! Episodul 24 îN LEGĂTURĂ CU UNELE PROBLEME îNTÂMPINATE DE POVESTITORII SECOLULUI AL XVII-LEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în capul oaselor - este acel lucru minunat lăsat de Domnul pe pământ pentru a scăpa raiul de-o pacoste, cum au zis proorocii, care nu erau chiar așa cum îi considerăm noi astăzi. Erau, dimpotrivă, oameni cu carte, poate cei mai luminați din vremea lor, cu o adâncă înțelegere a faptelor și lucrurilor lumii acesteia. Să-l luăm, de pildă, pe proorocul Iezechiel: în capitolul I, versetul... — Bună dimineața, dragii mei! - se auzi atunci glasul vesel al viziriului și-apoi se văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tronului său, și acesta o simplă verigă într-un lanț care, fie-mi iertată vorba proastă, mai zăngănește și astăzi. Nu mai departe, Măria-Sa Sima-Vodă l-a schimbat cu temei pe cel la care voiam să ajung, Barzovie-Vodă, om luminat... Ia mai dă-l dracului! - făcu Ximachi. Cu totul de acord - grăi Metodiu. Dar înainte de a-l ia mai da dracului, se cuvine să arătăm, ca să lămurim ce-am căutat noi la Râm, că printre multele păcate ce le avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Și crezi că te lasă să dormi acolo? - făcu Metodiu. Toate astea sunt făcute să te uiți, dar să te folosești de ele - ioc! Drept să-ți spui, eu n-aș da o pădurice de foioase pe toată balta asta luminată! în pădure e tihnă și răcoare, cântă păsările, foșnesc frunzele, mai faci un foculeț, mai frigi o ciozvârtă, pe când în palat numai vopsele, pâră și zavistie. Spune tu, fiule, unde cad mai multe capete, în pădure sau în palate? — Sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cardinalul - n-aș îndrăzni a tulbura binemeritata tihnă a sfințeniei voastre dacă părintele Pedro, de la poartă, n-ar fi venit în graba mare să mă înștiințeze că, spre adânca mea uimire, doi călugări pravoslavnici de la Danubiu vor a vedea fața luminată la care cu bucurie mă uit și eu acum. — Mărețul Danubiu! - exclamă papa meditativ. Pravoslavnici, zici? — Pravoslavnici, sanctissime, însă vlahi - spuse Damiani. — O anomalie - spuse papa. — Cu siguranță, răspunse cardinalul. De altfel, cu excepția unei porțiuni neînsemnate din aval, fluviul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să prindă din mers troleibuzul. Îl așteptau dosarele cu foi Îngălbenite, cu praful așternut peste decretele acelea care reprezentaseră, cu treizeci de ani În urmă, o autoritate căreia oamenii trebuiseră să i se supună. În depozitul lung cu rafturi metalice, luminat, din loc În loc, cu becuri slabe sub abajururi de tablă, Își scotea sacoul, Își trăgea pe brațe mînecuțele negre, Își freca mîinile, punea ibricul de cafea pe reșou. Se simțea stăpîn peste acest cimitir În care dormeau legile bune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să vă oțeliți repetînd, repetînd; // Voi cei mai fini la gust / Nimiciți de falsa cunoaștere, / Voi care-ați fi putut ști de la Început, / Urîți, izolați, bănuiți: Luați aminte: Am rezistat furtunii // Mi-am Înfrînt exilul...“ Oare un conducător, un despot luminat, repetînd noaptea În veghea dinaintea somnului aceste cuvinte, fi-va În stare să-și convoace a doua zi parlamentul pentru a-i numi pe poeți singurii consilieri demni de Încredere? Ce utopică lume, ciudatele obiceiuri ale cîinilor, ciudatele obiceiuri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
facă. Tanti Mae era încă sus, dormindu-și probabil în continuare somnul de după-amiază. Soarele apunea chiar în spatele furnalului Renning, care arăta ca un băț negru de chibrit în fața unui bec porocaliu. Apusul umplea camera de portocaliu, mai puțin partea luminată unde studiam eu. Îl auzeam pe tata venind de afară prin cenușa din curte, cu sunetul acela pe care-l scotea întotdeauna, ca un trosnet greu, iar în urma lui era un alt sunet, un trosnet ceva mai slab. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
toate terminate acum și găzduiau mulți oameni înăuntru. Noaptea, luminile lor erau aprinse. Asta le făcea și mai ușor de observat, așa că stăteam uneori noaptea pe pervaz și le priveam. Dar nu îmi plăcea să văd partea aceea a dealului luminată. Îmi plăcea să mi-o imaginez așa cum era atunci, cu toate casele goale și cu dealul pustiu, luminat doar de lună. M-am întrebat chiar și cine locuiește în casa pe scările căreia am stat noi. Apoi am încetat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ușor de observat, așa că stăteam uneori noaptea pe pervaz și le priveam. Dar nu îmi plăcea să văd partea aceea a dealului luminată. Îmi plăcea să mi-o imaginez așa cum era atunci, cu toate casele goale și cu dealul pustiu, luminat doar de lună. M-am întrebat chiar și cine locuiește în casa pe scările căreia am stat noi. Apoi am încetat să-mi mai fac griji din cauza lui tanti Mae. Într-o zi, când am venit acasă de la magazin, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
se părea că și așa, în ploaie, sunetul de plastic pe plastic era neobișnuit de tare în liniștea străzii. M-am uitat repede în jur, dar nu am putut să văd nimic suspect. Asta nu dovedea nimic. Strada era slab luminată și erau câteva umbre undeva pe un trotuar îndepărtat care ar fi putut să vină de la orice. Mâna mea dreaptă a alunecat în buzunarul de la blugi, unde a atins briceagul. Nu sunt vreun cercetaș, dar îmi place să fiu pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ceea ce se întâmplă în această încăpere. La biroul de lucru se află însuși Ionel Dumitrescu, acum în vârstă de 43 de ani, unul dintre cei mai importanți oameni din lume, președinte al Statelor Unite ale Americii, împărat al binecuvântatului Ionescu Land, insula celor luminați, ce plutește deasupra Californiei, și întâiul președinte al planetei Pământ. Ne vine să credem sau nu, dar, da, iată, bănuielile noastre se adeveresc, este vorba despre același băiat răsfățat toată copilăria cu prăjiturele. Destinul său s-a împlinit însă aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
faptul că nenumita bunătate ce sălășluia în acest pământ sfânt fusese în sfîrșit versificată. În plus, însuși Ionescu își declarase fățiș apartenența la neamul românilor, gest de un nemaipomenit curaj de altfel, pentru că în pământul românesc trăiau numai oameni sfinți, luminați și plăcuți la înfățișare, care dețineau puterea dreptei judecăți, grații și virtuți care îi făceau încă oarecum bizari, greu de acceptat și neplăcuți de niște ultime și răsfirate elemente antisociale pământene. Cât despre români, ei trăiau după singurele două legi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
înaltă decât un om obișnuit. Strigătele petrecăreților tocmai atingeau un punct culminant, probabil, în așa hal se urla, vreme în care eu tocmai mă holbam la candelabrul imens ce părea să atârne de niciunde, atât de sus și de puțin luminat era tavanul. Undeva în mijloc, podeaua prezenta o gaură în formă de cerc prin care se putea vedea parterul, lucru nemaivăzut de mine în nici una din casele în care intrasem vreodată. Această așa-zisă gaură, pentru că nu știu cum altfel s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să citesc! miorlăi ea ascuțit, cu o voce cum nu mai auzisem. - Asta face parte din text? întrebă Maro impertinent. - Nu, nu, guiță ea. Voiam să zic că de-abia acum urmează să citesc. Adică acum încep. - Aha, rosti el, luminat, făcându-mă din nou să mă înverzesc de râs. - Vă rog, domnilor, se încruntă John Epidermic. Aurora își mai roti de câteva ori bietele priviri, după care dădu drumul lecturii. - Ăăăă... Chiuveta de oțel, spuse ea școlărește, fără nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
avut curajul să afirme cu tărie că voi fi cel care sunt astăzi. Mi s-a întâmplat într-una din zile să mă pomenesc în fața Uniunii Scriitorilor din Jackson City. Astăzi mă gândesc la cât de mult le datorez figurilor luminate ce mi-au oferit toată dragostea pe care și-o poate dori un om. Mă gândesc la dragostea pe care le-am oferit-o și eu lor, atât cât am putut. Fără voi aș fi nimic, dragii mei părinți, frați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
doar ei sunt perfect sănătoși și, din câte știu, nici un om sănătos atât la trup, cât și la minte din lumea aceasta n-ar vrea să se infecteze intrând în contact cu celulele bolnave ale nimănui, oricât de deștept sau luminat. Și cine e demonul ăsta care îmi propune să mă spânzur pentru că, vezi Doamne, așa mi-ar fi mai bine? Pentru că așa aș scăpa mai repede de dorința asta aprigă de a nu vrea să trăiesc și de a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și, apoi, lumea, sunt ele însele cauza și efectul neputinței și bolii de care suferă acest secol XX: vulgaritatea. Semnificativ, vânzarea de Suflet a lui Vadim Maslennikov pe cincizeci de copeici de argint se răscumpără în finalul romanului prin moarte, luminată nu numai de prezența Jurnalului, dar și de păstrarea alături de acest jurnal a argintului cu care adolescentul a atentat la Sufletul propriu și la Sufletul altui om. Pe acest jurnal găsit asupra sinucigașului se structurează Romanul cocainei în întregul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cântă dorul plin de pasiune. Ce zici, nu-i așa? - Da, desigur. Sigur că așa este, Ă Sonia, spusei eu, mângâind dulce numele ei atât de gingaș. Am trecut colțul. Aici domnea întunericul. Doar o fereastră de la parter era puternic luminată. Sub ea se detașa un pătrat luminos în care pietrele rotunde și umede păreau niște piersici așezate pe o tavă neagră. Sonia scoase un „ah!“ și-și scăpă geanta. Mă aplecai rapid, ridicai geanta și începui s-o șterg cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
m-aș fi crezut capabil. Dar, dintre toate duplicitățile, cel mai bine conturată și mai intens resimțită era pentru mine dualitatea suflet - trup. 6 Odată, noaptea târziu, după ce am condus-o pe Sonia, mă întorceam acasă și, traversând o piață luminată care părea și mai pustie din cauza luminii, am ajuns în dreptul unor prostituate care stăteau pe o bancă, într-o stație de tramvai. Ca întotdeauna, la propunerile și la provocările lor, mi-am simțit rănit orgoliul de mascul, căruia, prin chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pășesc disperat; nici nu apuc să ajung la capătul străduței unde începe piața, când simt că am înghețat bocnă. În piață arde un foc. Flacăra lui își flutură în vânt pletele roșcate de un argintiu-roz. Casa din fața mea e toată luminată, iar umbra pe care o lasă stâlpul jos al felinarului zboară spre acoperișul înalt. Lângă foc, bate pasul pe loc un om în zăbun care își tot strânge mâinile în jurul corpului și și le desface. Merg repede, cu pași tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe cerul senin, spuzit de stele. Începuse să adie o boare de vânt, care o făcu pe Ileana să se zgribulească ușor. Mi se pare mie sau suntem pe malul unui lac? întrebă Cristi, privind în întunericul de dincolo de zona luminată. În stânga lor, se afla un parapet pitic din piatră deasupra căruia se ridica un gărduleț din fier forjat. Apoi, la vreun metru și jumătate mai jos, la poalele unui pereu din bolovani de râu, se întindea apa. Chiar suntem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]