977 matches
-
parter, printre vitrinele cu scarabei, din spatele sarcofagului lui Nana, Înaltul preot al lui Ptah. În Muzeul Rus al Împăratului Alexandru III, două săli (numerele 30 și 31, În colțul dinspre nord) care găzduiau tablourile respingător de academice ale lui Șișkin (Luminiș Într-o pădure de pini și ale lui Harlamov (Cap de tânără țigancă) ne-au oferit un pic de intimitate prin prezența unor șevalete cu desene - până când un veteran al campaniei turcești, cu gură spurcată, ne-a amenințat că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
trecem peste asta. În ziua aceea nu conta decât un singur lucru, fără nici o legătură cu soțul lui Nancy sau cu vremea. Singurul important era Rufus, care a apărut la douăzeci de minute după ce se strânsese restul lumii, pătrunzând în luminișul plin de musculițe chiar când ne pregăteam să începem ceremonia fără el. De-acum, părerea generală era că i se făcuse teamă, că prespectiva de a-l vedea pe Harry redus la o urnă cu cenușă fusese prea mult pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ca în fiecare seară. Ajunsesem la tufișul de lîngă gardul vecinului, acoperit cu o pelerină de volbură, care îl ascundea practic în întregime. Deodată, ceva a început să miște în tufiș și o arătare s-a strecurat pe sub volbură în luminișul din fața garajului. Am încremenit. — Gertrude, ce faci aici ? am strigat eu peste cîteva secunde bune de amuțeală. Din tufișul de volbură ieșise o rață. Iubesc rațele. Le ador ! Nu se compară cu gîștele, rudele lor vulgare și guralive ca niște
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Orizontul - această Fata Morgana a cunoașterii. Jucăm într-o dramă al cărei înțeles îl deslușim încet și nesigur. Cerul poate fi un imens curcubeu, ori un cenușiu capac de sicriu. Marile spirite au adăugat cunoașterii revelația. Poate și neantul are luminișuri primăvăratice. Nu vom putea recăpăta măreția doar dialogând cu stelele. Procesele de conștiință vin să umple golul creat de insomnii. Scepticismul temperat poate fi un semn al înțelepciunii. Și porcul se află într-o continuă căutare. Adevărul este unic. Dar
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
până ajungeau în albia unui râu pe care-l umflase mai dihai ca de obicei. În unele locuri stratul de zăpadă era atât de adânc încât, când puneau piciorul se afundau în el până dincolo de genunchi. Tabăra, așezată într-un luminiș, la marginea unei păduri de foioase, printre arborii căreia apăreau ici-colo pete verzi cu miros proaspăt de chihlimbar, din depărtare, părea o așezare de nomazi ceva mai modernă, deoarece corturile din doc impermeabil nu erau peticite, iar printre ele, nu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
azi în pădure, ha? ...le ațâța el mai tare curiozitatea. Ia ascultați, dragii tatii. Când m-am vârât adânc, adânc, în inima pădurii, pe unde n-o mai călcat picior de om...ci credeț‟ voi c‟am văzut într-un luminiș?! - Ci.. ci.. ce‟i văzut, tatai? se năpustiră ei cu întrebări, asupra lui, sorbindu-i din gură vorbele încă nerostite. - Am vă-zut... am vă-zut, trei zâne, neînchipuit de frumoase, care‟și pieptănau pletele cu piepteni de aur... de aur, înțelegeti
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
umăr, pleca în pădure, dar seara când se întorcea, copiii nu l-au mai întrebat ce-a văzut în pădure. Dar, iată că, odată, într-un început de noapte a pătruns adânc în inima codrului, deodată, rămase ca-împietrit... Într-un luminiș văzu trei zâne frumoase... frumoase, de-ți furau mințile, și, care-și pieptănau pletele verzi cu piepteni de aur... Vedea... și nu-i venea să creadă, ochilor, minunea. Le vedea cu adevărat. După o vreme, dădu cu mâna într-o
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
creadă, ochilor, minunea. Le vedea cu adevărat. După o vreme, dădu cu mâna într-o parte, cum ai da să alungi o vedenie. Și, înfricoșat porni mai departe. Merse el ce merse, stăpânit de ceea ce văzuse, când... într un alt luminiș, sub razele lunii, ce văzu!... Ce văzu cu adevărat?!... Era ceva, de-a dreptul, de necrezut. Un faun cânta din fluier... iar în jurul lui jucau un cerc de spiriduși. Închise ochii strâns, cât putu de strâns... și-i deschise de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dintr-un stejar, arătandu-și în soare penajul măsliniu punctat în alb și negru. Ea îl petrecu cu privirea, până nu se mai văzu. Sau, alegea câte o floare, și fugea cu ea pe cărare în pădure, însoțită de Pârvu... până în luminiș. Acolo, cu voluptate își îngropa năsucul în floarea îmbătătoare, o săruta, îi vorbea ca unei ființe, așa cum o învațase bunicul. O întreba, și tot ea îi răspundea... dar taina sufletului plantei rămânea ascunsă, ca și a ei. Apoi, o ascundea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bătrânul pădurar cât și Anton l-au făcut, doar, de atâtea ori prin întuneric. În stânga sus, spre creastă, se ivi Schitul... în dreapta susură pârâul sub pădurea seculară... izvorăște sus, străbate poieni, se scufundă în pădure... ajunge în vale într-un luminiș de-alungul râului Elan. Au pornit în susul lui, ca lupul să nu-i poată simți. - Apa ne duce mirosul la vale și ne pierde urma! șopti bătrănul; A ieșit luna. Au pătruns în inima pădurii, ca la o zi de mers
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de veghe, cu miros și auz ascuțit. Adulmecând mirosul pământului, trunchiuri de copaci doborâți, acoperiți de ciuperci, privind cu ochii mari tot ce mișcă, și asculta cu urechile ciulite zgomotele din jur, ca o sălbăticiune. Prin viroagele pădurii ori prin luminișuri unde creșteau smeurișuri și rugi de mure, ascultând șoaptele înăbușite și somnoroase ale codrului, citind și tâlcuind semnele și zgomotele așa cum ai citi și tâlcui o carte, tot timpul în căutarea acelei misterioase chemări... care, și pe dânsul îl ademenea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dumirește. Freamătul de noapte al pădurii nu începuse încă, în afară de chemarea unei bufnițe din vârful unui fag. Anton îi aruncă o privire și îi zâmbi sprâncenatei cu ochi roșietici. Râsul alunecă ușor pe marginea povârnișului adulmecând vânat; ajunge într-un luminiș printre resturi de copaci doborâți de furtuni, ocolește niște vreji de muri și zmeuriș... deodată se ghemuiește, se prelinge ca o umbră peste frunzișul căzut, mai aproape de unde se auzea un fâșâit; trece pe lângă un copac doborât, intră în tufișuri
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai veselă. Și îndrăgostit lulea de doamna contesă de Bethlen. - adăugase el entuziast. Da, știu - încuviințase ea, imitându-i vocea, ca și cum ar fi vrut să-l provoace pe Gerard la joc. Cu fața senină, ochii ei deveneau ape limpezi. Adevărate luminișuri de pădure, cu amestecuri de culori ne mai crezute. E ca și cum eu, Mihai de Giulești (că eu joc în rolul lui) aș fi îndrăgostit de dumneata, adică de contesa de Bethlen - precizase Gerard. Vedeți, domnule Gerard, că scriu prostii... Nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și porni pe drumul de întoarcere. Când intră în colibă, găsi atârnând de o grindă o maimuță mică, jupuită de piele și vânată de curând. Cineva îi întorcea darul. După-amiaza se scurgea încet, foarte încet. Așezat pe o creangă, cerceta luminișul. Cunoștea pe dinafară fiecare floare, fiecare frunză, fiecare tulpină, chiar și trunchiurile copacilor învecinați; coroanele lor, lianele lor, umbra pe care o dădeau în fiecare moment al zilei, mirosul lor, până și glasul lor când îi clătina vântul. Cunoștea acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Cunoștea pe dinafară fiecare floare, fiecare frunză, fiecare tulpină, chiar și trunchiurile copacilor învecinați; coroanele lor, lianele lor, umbra pe care o dădeau în fiecare moment al zilei, mirosul lor, până și glasul lor când îi clătina vântul. Cunoștea acel luminiș ca pe trăsăturile unei ființe iubite: ochii mamei, gura Lolei, botul lui Tom-Tom. Încet, foarte încet se scurgeau după-amiezele. De atâtea și atâtea ori le lăsase să treacă, așezat pe creangă, cu plasa în mână, așteptând ivirea fluturilor. Descoperise acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ca pe trăsăturile unei ființe iubite: ochii mamei, gura Lolei, botul lui Tom-Tom. Încet, foarte încet se scurgeau după-amiezele. De atâtea și atâtea ori le lăsase să treacă, așezat pe creangă, cu plasa în mână, așteptând ivirea fluturilor. Descoperise acel luminiș la o lună după ce sosise, și din ziua aceea, cu rare excepții, i s-a oferit mereu ocazia unei noi capturi. Câteodată credea că toți fluturii din Amazonia își dădeau, mai curând sau mai târziu, întâlnire în acel colț liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
asfințitul, cu cerul colorat într-un roșu intens, papagalii luându-și rămas-bun de la lumina zilei și stârcii trecând spre apus, căutându-și somnul. Clipi din ochi uimit: Kano, cel cu picioarele diforme, cel cu o sarbacană nemaipomenită, se ivise în mijlocul luminișului și îl privea drept în ochi. Sări de pe creangă și merse în întâmpinarea lui. Se opri dinaintea lui și yubani își întinse brațul, desfăcând palma, în care apăru un fluture galben, strivit și cu aripile frânte. — Îți place? Cu cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de tavanul colibei, i se păreau de-a dreptul ispititoare. Înaintă încet, luându-le urma după miros, cu urechea atentă, până când auzi - clare - grohăiturile răgușite ale turmei de porci. Se cățără într-un copac jos și își încordă privirea spre luminișul care mai mult se ghicea decât se vedea câțiva metri mai în față. Erau acolo: cenușii și negri, murdari și zgrunțuroși, purtându-și înfricoșătorii colți gălbui. Pășteau lângă râu, dezgropând rădăcini sau căutând fructe în malul noroios, iar când unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu care el însuși vorbise cu câteva zile înainte despre moartea unui partizan surprins în ambuscadă. Până la urmă, obosiți să-l mai caute, s-au așezat să mănânce la nu mai mult de douăzeci de metri de groapă, în singurul luminiș al pădurii. Apoi s-au trântit pe jos să doarmă, iar el le putea auzi sforăitul ritmic și pașii mari ai santinelei. A adormit la rândul său și, mai târziu, s-a întrebat de multe ori de ce a făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Nu, sparanghelul. Toate astea... Mâncarea, cafeaua, băuturile? O țigară bună? — Câteodată. Dar pot trăi și fără ele. Singurul lucru de care am chef, din când în când, e o havană bună. Încerc să cultiv tutun, acolo, în selvă, într-un luminiș. Văd că ești hotărât să rămâi. — Bineînțeles! Cât timp îmi permit yubani-i, nu mă gândesc să mă mișc de aici. Și nu ți-e dor? — Dor? râse el, amuzat. De ce? Sau de cine? Dumneavoastră nu cunoașteți Chicago, părinte. Nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dorința să-l insulte, să-i reamintească ceea ce tocmai îi spusese, dar zâmbetul lui poznaș îl dezarmă. Se mărgini să dea deoparte farfuria: — Bine. Dacă ne otrăvim, măcar o să fim împreună. Își făcură siesta. Apoi se plimbară încet, ajungând până la luminișul fluturilor, unde se așezară pe o creangă să privească florile: — Asta este viața mea, zise el, și n-aș vrea s-o schimb pentru nici o alta. Nu-am nevoie nici măcar de mai mulți fluturi, mai mulți pești, mai multe maimuțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe cap de locuitor din toată lumea. Doi locuitori, două feluri de nebuni. — Oare om fi într-adevăr? Sau ei sunt cei nebuni, cei care sunt de cealaltă parte? Întârzie cu răspunsul. Privi copacii înalți care își aplecau ramurile apărând parcă luminișul și oferindu-le florilor și fluturilor umbra lor; urmări cu privirea zborul liniștit al unui stârc; simți pe obraz adierea, prea caldă; auzi strigătul curcilor în călduri; aspiră parfumul greu și istovitor al selvei; observă cerul ce începea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și în urzici. O mlaștină rău-mirositoare cu palmieri nipa. Apoi alta. Și o a treia, și nici un râu în care să te răcorești și să te despoi de cruste. O oră. Și încă una. Și o a treia, și nici un luminiș în care să te poți odihni fără primejdie. — Țară de căcat! — Liniște! Se auziră primele împușcături, clare și îndepărtate. După aceea, nimic. Apoi, răpăitul mitralierelor. Consultară busola și harta. Veneau dinspre Nord-Vest. — Sergent, cine e pe-acolo? — Compania „Charlie“, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
partea dinapoi în apă și capul scos la suprafață, dădură drumul primelor râgâituri, în vreme ce o îndepărtată „pasăre-bombardier“ se trezea fluierând în căutarea perechii cu care să-și petreacă noaptea. Un „trompetist“ în călduri înaintă pe malul stâng, ajunse la un luminiș lângă apă, se opri, își îndoi gâtul căutând în pământ un vierme, își înălță cât putu de mult extremitatea opusă a corpului și lăsă să-i scape o lungă și armonioasă bășină presărată cu tonalități romantice, căreia îi răspunse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apăru mânerul harponului și apoi capul caimanului mort pentru totdeauna. Prinse foarte scurt la pupă capătul frânghiei și vâsli încet spre mal, care mai mult se ghicea decât se vedea la distanță. Trase caiacul pe uscat între doi arbuști din luminiș, își apucă prada și, cu o ultimă sforțare, reuși să o târască câțiva metri pe uscat. Apoi, gâfâind, se prăvăli alături ca să-și recapete răsuflarea. Lăsă să treacă o jumătate de oră și se întoarse la mlaștină. Cu prima rază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]