KorAP: Find »[drukola/base=luneca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...63 >

1,553 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662

urmează rispirea În eter... Încheind acest ciclu, eul se Întoarce Îndărăt, purificat de tot ce Înseamnă orgoliu sau alt rău, parcurgând toate etapele În sens invers. Metoda nu e simplă”, adăugă Bikinski, „e suficientă o clipă de neatenție și ai lunecat În hău pentru totdeauna. Orice particulă materială sau imaterială Își Întinde tentaculele sale invizibile În spațiu, având tendința de a te Împiedica să ajungi la adevărul ultim sau să te Întorci Înapoi la propriul eu. Mai rău e Însă atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
mesei. Mai trebuiau câțiva centimetri și efortul său ar fi fost răsplătit din plin. Noimann tremura de nerăbdare. Masa părea că vine Înspre el și totuși distanța dintre ea și pat nu se micșora, ci, parcă, dimpotrivă, creștea mereu. Masa luneca spre pat, dar patul luneca și el, retrăgându-se din calea ei. Noimann Închise din nou ochii. Era Într-o situație fără ieșire. Masa și patul păreau legate Între ele cu fire nevăzute. Când se mișca unul, se mișca și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
și efortul său ar fi fost răsplătit din plin. Noimann tremura de nerăbdare. Masa părea că vine Înspre el și totuși distanța dintre ea și pat nu se micșora, ci, parcă, dimpotrivă, creștea mereu. Masa luneca spre pat, dar patul luneca și el, retrăgându-se din calea ei. Noimann Închise din nou ochii. Era Într-o situație fără ieșire. Masa și patul păreau legate Între ele cu fire nevăzute. Când se mișca unul, se mișca și celălalt. Păreau două animale ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
felul de hieroglife. „Foarte interesant”, conchise Noimann, care Încerca să-și mascheze tulburarea.... „Uitați-vă ce o să facem acum”, spuse interlocutorul. „Dumneavoastră o să vă opintiți, iar eu am să invoc descântecul faraonic...” Noimann se opinti, icnind. Ceva din lăuntrul lui luneca afară. „Așa”, spuse interlocutorul său, apoi citi cu o voce neașteptat de groasă câteva versete: „O, Stăpân al zeilor ce peste cele două orizonturi domnesc, O, ocean ceresc al lui Tot Și Apele Nilului ceresc Încerc acum În spațiile lichide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
văzut că vă simțiți mai ușurat după ce ați intonat ultima formulă?” Noimann nu-l contrazise. Se simțea un pic mai bine. Crampele se mai răriră. „M-am așteptat, de fapt, la asta”, surâse celălalt. „Dumneavoastră, domnule Paul, sunteți obișnuit să lunecați mereu prin spațiile lichide, care, trebuie s-o recunoașteți, la rândul lor alunecă fără efort prin dumneavoastră...” „Faceți cumva aluzie la dipsomania mea?” „Nicidecum”, surâse celălalt. „E doar o simplă incantație, a cărei menire este să elibereze răul din om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
credeți că e-aici?” mai adăugă el. „Un bolovan”, răspunse Noimann. „Nu sunteți departe de adevăr”, făcu celălalt. „Am aici ceva ce poate să vă aducă aminte și de bolovani...” Și, desfăcând cingătoarea care lega cruciș ambalajul, ciungul lăsă să lunece pe pieptul lui Noimann ceva ce semăna cu un picior... „Iată și piciorul dumneavoastră metric”, glumi el. „Acum, chiar dacă ați vrea, n-o să-i mai puteți cânta În strună lui Lilith... Ați fost eliberat... Acum nu vă mai aflați sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Odată și odată, avea să i se Înfunde. Un singur pas greșit și Întreaga făptură a lui Bikinski avea să se transforme În terci. Unele semne ale unui posibil accident pluteau În aer. Când Împărțea vatmanilor ziare vechi, Bikinski putea luneca sub roți... Nici icoanele pe care le ținea sub braț nu l-ar fi putut salva. În afară de aceasta, Satanovski, ca o piază rea, se ținea și el de capul pictorului, Încercând să-l determine să-i vândă o parte din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Noimann fila și ea. Hotărât lucru: ceva nu era În ordine cu senzorii săi. „PROTEFIX. Adeziv pentru proteze dentare. Siguranța primează”. Decât o proteză pentru dinți, mai bine o proteză pentru alte simțuri! Medicul Își aranjă șuvița grizonată care-i luneca pe tâmpla stângă. „Sunteți mulțumiți că trebuie să purtați proteză dentară? Alimentele preferate nu mai pot fi consumate? Vă izolați de teamă să nu observe prietenii și rudele?” Care prieteni, care rude? Noimann avea dantură sănătoasă. Nu asta era problema

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
de panică pot apărea În orice moment” și alte aberații... În privința atacurilor de panică, Noimann nu avea dubii. Ele puteau apărea, o știa din propria experiență, oriunde și oricând. Nu trebuia să fii nici măcar mahmur sau amețit ca să simți că luneci Într-un abis dubitativ, din care greu puteai ieși. Acum În memorie Îi venea o altă scenă, petrecută tot la Corso, În aceeași companie... PAGINĂ NOUĂ VI. Aria lui Satanovski ... Se făcuse deja ora șase. Soarele se retrăsese undeva dincolo de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
dar medicul Îi privea absent. La ora șase și un sfert, Noimann făcu un semn chelnerului și mai comandă un rând de halbe Tuborg pentru ceilalți și un coniac dublu pentru propriile sale simțuri. La masă se discutau vrute și nevrute. Cuvintele lunecau pe lângă el fără să-l atingă. Privirile celorlalți se loveau de privirea sa ca de un zid. Mirosul de mici care venea dinspre grătar și pălăvrăgeala fără rost Îl scoteau totuși din pepeni. Noimann pică Într-o stare tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
agitat, ochii i se roteau În cap, iar degetele rășchirate deasupra mesei executau un dans ciudat. Lingurile și furculițele Începură să se miște de la locul lor, atrase de palmele inginerului ca de un magnet. Halbele și sticlele vibrau și ele, lunecând ușor-ușor de la locul lor. Stimulat de aceste zgomote, inginerul Își strânse falca cu un bețigaș de bambus. Mesenii aplaudară. În ritmul muzicii, el mai execută câteva scamatorii, lipindu-și de obraji un șir Întreg de linguri și de furculițe. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
era putredă din cap până-n picioare.” (Afară, Oliver cântă cocoșește de trei ori. Acesta era semnul că pentru o parte din omenire sosise ora deșteptării!) „Și asta doar din pricina plictiselii. Nu e de mirare, deci, că de-atunci omenirea tot lunecă la vale... De ce Dumnezeu n-a scos două coaste din pieptul lui Adam? De ce nu a făcut două Eve? De ce s-a făcut că nu aude și nu vede cele ce se Întâmplau În jur? Nu cumva Dumnezeu S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
modul său de viață putea să devină exemplar. După primul pahar băut, conceptele din care era alcătuită această morală Începeau să se dizolve. Încetul cu Încetul, universul lui interior, constituit pe baza unor precepte solide, devenea fluid... Odată cu el, totul luneca la vale. Tavanul, podeaua, patul, fereastra, ușa și treptele care coborau În stradă Începeau să-i curgă printre degete. Noimann Însuși devenea și el lichid. Trupul său, pe măsură ce se umplea de tot felul de licori, se transforma Într-un șuvoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
ce străluceau În soare, se Împarte În două. La câțiva pași de el se clătina acum vechea-i cunoștință: piciorul... Făcând un ultim efort, Noimann se sprijini de un zid, simțind cum pământul, Învârtindu-se ca un disc lichid, Îi lunecă pe sub picioare. Se trezi, mult mai târziu, când deja dădea să se-nsereze, umblând năuc prin gară... PAGINĂ NOUĂ X. Strada Nervi ... Un om alcătuit dintr-un picior aleargă pe o stradă fără sfârșit. În spatele lui, Îmbrăcat Într-un costum alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
de rouă... Pietrele Își Întind privirea, Își Încolăcesc palmele de picioarele lui Noimamn, dar pantalonii săi sunt lunecoși. Și pantofii pătați de praf, de asemenea! Nu, nu-l poți prinde ușor pe Noimann. Trupul lui ca un lichior arămiu Îți lunecă printre degete. Cine vrea să-l tragă sub asfalt!? Cine vrea să-l facă una cu pământul?! Piciorul aleargă, oprindu-se din când În când să-l ajungă Noimann din urmă. La ce bună această goană? Încotro au pornit? Piciorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
draga lui Mathilda, iubita lui Mathilda! Fața palidă, triunghiulară, străjuită de doi ochi imenși! Chipul ei e Înconjurat de mâini și de picioare lungi, ca de păianjen... În jurul brațelor se rotesc ca niște astre Îndepărtate cei doi sâni. Picioarele Înaintează, lunecând, prin aer. În urma lor se-nfoaie-n zare un evantai de sutiene și bikini... În costum alb și ochelarii fumurii, Noimann Înaintează pe stradă. Mișcând din gambe, picioarele Mathildei Îl ademenesc să meargă pe calea ce duce spre pierzanie. Umbra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
aer. În urma lor se-nfoaie-n zare un evantai de sutiene și bikini... În costum alb și ochelarii fumurii, Noimann Înaintează pe stradă. Mișcând din gambe, picioarele Mathildei Îl ademenesc să meargă pe calea ce duce spre pierzanie. Umbra sa lunecă pe lângă case clădite din cărămizi lichide. Pereți se odulează. Acoperișurile lunecă Într-o parte. Trotuarele pleoscăie ca apa. În universul lui interior nu există nimic solid. Masa, patul, scaunele se leagănă pe valuri. Costumele plutesc cu burta În sus. Rochiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
și bikini... În costum alb și ochelarii fumurii, Noimann Înaintează pe stradă. Mișcând din gambe, picioarele Mathildei Îl ademenesc să meargă pe calea ce duce spre pierzanie. Umbra sa lunecă pe lângă case clădite din cărămizi lichide. Pereți se odulează. Acoperișurile lunecă Într-o parte. Trotuarele pleoscăie ca apa. În universul lui interior nu există nimic solid. Masa, patul, scaunele se leagănă pe valuri. Costumele plutesc cu burta În sus. Rochiile Mathildei, cu poalele desfăcute, așijderea. Cravatele și pantofii. Umbrele și pălăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Un singur chip, mai mulți sâni, mai multe brațe... Păianjenul, păianjenul autodevorator... Noimann pășește pe trotuar cu grijă, ca și cum ar avea un trup de sticlă ce s-ar putea sparge În bucăți la prima atingere... Pășește cu grijă ca să nu lunece peste băltoacele pe care le-a lăsat În urma sa un Noimann lichid ce s-a scurs din el... Sticla a fost golită. Conținutul vărsat. A rămas doar forma. O formă Îmbrăcată Într-un costum alb, care ocolește cu grijă bălțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
inimii i s-au evaporat din palmă. Atârnă acum, ca niște cabluri, deasupra copacilor stufoși. Șiruri de păsări s-au așezat pe ele, ciripind de zor. Palmele plutesc lungindu-se pe trotuar. Degetele se-agață de burlane. „Lilith! Lilith!” Noimann-cel-de-sticlă lunecă peste un Noimann-care-curge. Mâinile sale mici se oglindesc În băltoacele altor mâini. Chipul său plutește deasupra altui chip, legânându-se deasupra și dedesubtul lui. Păianjenii, păianjenii... Noimann lunecă pe stradă. Costumul său are și el rigiditatea sticlei. Tot ce-a mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
plutesc lungindu-se pe trotuar. Degetele se-agață de burlane. „Lilith! Lilith!” Noimann-cel-de-sticlă lunecă peste un Noimann-care-curge. Mâinile sale mici se oglindesc În băltoacele altor mâini. Chipul său plutește deasupra altui chip, legânându-se deasupra și dedesubtul lui. Păianjenii, păianjenii... Noimann lunecă pe stradă. Costumul său are și el rigiditatea sticlei. Tot ce-a mai rămas e eticheta. Coniac Alexandrion. Bergenbeer. Tuborg. Dopul a sărit, spuma s-a revărstat În stradă... „Lilith, Lilith!” Ochelarii fumurii maschează cearcănele. Și ochii aflați Încă În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
plin de mucuri de țigară. Bucăți de ziare putrezesc În coșurile de gunoi. Rigolele sunt căscate ca niște guri, dedesubtul lor sunt canale. Labirinturi ce străbat În cercuri mari și mici orașul. Înăuntrul lor sunt fetuși morți.... Trupul de sticlă lunecă peste lichidul ce s-a vărsat din el. Piciorul aflat mereu la câțiva pași În fața sa ridică mereu cracul. Jetul gălbui țâșnește peste burlane. Am mai trecut de un gard. Am mai lăsat o stradă În urmă. „Mathilda, Mathilda! Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
apoi noapte. Apoi din nou zi și din nou noapte. Și iarăși zi. „Mathilda, Mathilda!” De pe acoperiș, luna trimite un jet de sânge În ochii unui copil care doarme În leagăn, Înconjurat de păpușile lui... Noimann pășește pe stradă.Verigheta lunecă de pe degetul lui inelar și se rostogolește În canal. Omulțime de oameni-degete hohotesc la fereastră, strigă, aruncă petarde. Bat din mâini. Din picioare. Urlă de bucurie. Arată cu degetul verigheta ce se Învârte ca un bănuț pe marginea rigolei. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
de bere sau de vin. Contemplarea acestui cer frânt de cele două aripi Îi creează, pe moment, impresia că a nimerit Într-un loc unde, printr-un accident de ordin divin, o parte din eternitate s-a frânt În două, lunecând pe pământ, peste traversele murdare și liniile de cale ferată ruginite, amestecându-și norii printre roți și mucuri de țigară pe jumătate stinse, iar acum această eternitate, potopită de țipete nostalgice, Încearcă zadarnic, luptând cu inerția, să se ridice Înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
obosit de arșița zilei. În mână ținea o cupă aurită, plină cu o licoare rubinie. Nu era Însă vin, ci coniac Alexandrion. Lilith nu era Însă prea Încântată nici de coronița Împletită din flori proaspete a lui Noimann, ce-i luneca mereu Într-o parte, nici de cupa aurită de razele lunii, În care se clătina greu o licoare arămie, cu reflexe Întunecate, nici de ochii albaștri ai doctorului, ce aveau o strălucire umedă, ușor ironică, dementă. În depărtare se auzeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]