1,217 matches
-
eșec. Unul în care el și românii, cu istoria, cu trecutul, cu ființa lor, sunt o singură entitate. Or, poate Ă cine știe? Ă furia se transformase pentru o vreme în indiferență. Doar că indiferența ascunde ea însăși, la Cioran, mâhnire. Iată: „Rare sunt reușitele tribului nostru: două sau trei și care, atunci când sunt etalate, stârnesc surâsul. Seminție fără rost. A trecut de mult vremea când o astfel de constatare mă făcea să sufăr. Nu știu ce s-a rupt în mine, însă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cuvântului” (24 mai 1969 Ă 118). Oricum, complexul compatrioților revine obsedant: „Sunt iarăși invadat de compatrioți. E un chin să vorbești de dimineață până seara în limba noastră” (12 septembrie 1970Ă 147). Pare la un moment dat singurul motiv de mâhnire: „Aici e vară de aproape o lună. Un singur nor: compatrioții” (11 mai 1971 Ă 163). Treptat, fuga de sine ia forma refuzului oricărei comunicări: „Am fost fericit la Dieppe: nu m-a deranjat nimeni. Aici, comedia se reia de la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de spațiul nostru, mioritic sau nu” (10 octombrie 1973 Ă 600). Cioran spunea într-un loc că adevărata identitate a românilor e numită de un cuvânt, dar nu cuvântul dor, ci nenoroc. Pe tema nenorocului neamului său glosează deseori cu mâhnire. Există și un revers revanșard, la care Cioran ține: „Norocul însoțește numai nulitățile și impostorii” (26 octombrie 1973 Ă 507). De reținut, fără îndoială. Despre un Paris iluzoriu, fascinant și atrocetc "Despre un Paris iluzoriu, fascinant [i atroce" Din ce
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu Dumnezeu, Cioran exclamă cu disperare: „De ce am părăsit Coasta Boacii?!” (6 februarie 1979 Ă 361). E strigătul originar al scrisului cioranian, din care se desprind, ca niște particule oarecare, cărțile târzii, aparținând istoriei. Strigătul acesta disperat dublat de umbra mâhnirii, a disprețului și a urii: „Am fugit din gura noastră de rai pentru că avea un efect dizolvant asupra mea. Ce-i drept, Occidentul nu mi-a prea reușit. Îl detest pentru ceea ce este și mai ales pentru ceea ce speră...” (2
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care îi aduce vestea morții mamei sale. „Am revenit fără să le spun nimic celorlalți. Cu toate astea, pe la ora 11, J.M. îmi spune că trebuie să plece, că probabil sunt obosit, că sunt palid. Eu totuși mi-am ascuns mâhnirea cât am putut mai bine, și cred că am fost vesel tot timpul. Se vede însă că ceva mă rodea în ascuns și străbătea pe chip” (II, 125). Acum mărturisește Cioran c-a moștenit de la mama sa totul Ă bolile
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
acolo mai de mult. În jurul ei, o armată de insecte negre. Aceleași instincte ți le imaginezi devorând ultimele rămășițe ale unui creier. Să te gândești la propriul cadavru, la metamorfozele oribile ce-l așteaptă, are ceva liniștitor: te apără de mâhniri și de spaime; o frică ce distruge alte mii de frici” (I, 20). Viziunile sumbre rămân, însă, ceea ce sunt: prilejuri de tortură. Macabru aproape, cinicul Cioran notează: „Nu izbutesc să am o greutate normală, slăbesc de ani de zile, și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că ceva continuă să-l tragă înapoi, spre sine însuși. Întâlnirea cu o femeie din țară îl face să spună: „Sunt apatrid în toate sensurile, și din proprie voință. Am consacrat neamului meu prea multe gânduri Ă și prea multe mâhniri! dacă se poate spune așa Ă ca să-i mai pot purta vreun interes. Stirpea asta nefericită m-a desființat. Iar descendenții ei sunt vampirii timpului meu. Mi-l consumă minut cu minut” (III, 208). Or, nu stirpea l-a desființat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Tinde să creadă că, în alte locuri, ar fi avut el însuși șansa acestei împliniri prin eșec. Căci eșecul lui, pe care-l consideră real, i se pare golit de reversul împlinirii. Oricum, iată ce crede despre succes: „Dintre toate mâhnirile, cea mai cumplită e cea a consacrării” (III, 117). Sau: „Orice triumf are ceva profund abject, dacă judecăm după mutra învingătorului. Din păcate, învinsul, dacă învingea el, ar fi avut aceeași expresie ca rivalul său mai norocos. Nu e nimic
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mare m-a înscris la admitere la liceul din Târgu Neamț. Mergând spre Tg. Neamț mi-am adus aminte de cuvintele: „Dragu- mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri!” Am ajuns să cunosc Ozana cea frumos curgătoare a lui Creangă cu lacrimi în ochi, într-un autobuz prăpădit ce hurducăia pe un drum neasfaltat, când mă duceam de la Piatra Neamț la Târgu Neamț să dau
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
din perspectiva mișcărilor naturii într-un joc de linii și de culori care trădează impetuozitatea sentimentului. Peisajul este tandru, întunecat și dramatic. Picturalul îl surprindem încă și în acest volum, lumina favorizând atât expresia cât și sentimentul comunicat: "Și-o mâhnire dulce peste pacea serii, cu vedenii amețite în frunzare" sau "o ciudată primăvară s-a lăsat, ceața trece galbenă pe fața lunii/ dincolo de sat/ și-n fiecare sat/ în frunziș de lună îmbrăcând salcâmii". Iubita aduce "gânguritul spicelor, cântarea norocoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
expresia directă cu orice risc, schematismul unei poezii de notație prost înțeleasă. Parodiază pe marii poeți și satirizează și desființează ceea ce se situează în afara talentului. Iată-l identificându-se cu Arghezi: "Pândind păcatele femeii,/ O a văzut prin borta cheii" ("Mâhniri"). Același procedeu îl vom descoperi și in parodierea cântecelor de inimă albastră ale lui M. R. Paraschivescu. Poetul îi stăpânește limbajul: "Boarfo! Nu ți-a fost șucar/ Să bagi mâna-n buzunar?". Întoarcerea poeziei la istorie, la tradiție o sesizează
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
moarte. 9 Geo Dumitrescu, '"Libertatea de-a trage cu pușca", "Nevoia de cercuri", E.P.L., 1966. 10 Mircea Tomuș, "Carnet critic", pag. 75. 11 "Și-ți strig în fiecare noapte, răutăcios,/ deschizând fereastra spre luna ce scapătă, îți strig mereu cu mâhnire adâncă și teamă: / ai sa te faci urâtă, ai să te faci puțină,/ fată tristă, fată de gheață./ Ai sa te faci urâtă... fată amară!" 12 Carlos Bousono, "Teoria expresiei poetice", Editura Univers, 1975, pag. 115. 1 Marin Mincu, "Poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de stil (Va urma Medicina, asemeni mamei ei.). Comparațiile pot fi: - simple: Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic (M. Eminescu); Lucian Blaga e mut ca o lebădă. (L. Blaga); Sfârșinduși povestirea, ciobanul [...] stătu iarăși închis în mâhnire ca mai înainte, fără bucurie și fără lumină, can negurile muntelui. (M. Sadoveanu) - dezvoltate propozițional: Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr / Așa el sprijină lumea și vecia întrun număr. (M. Eminescu); Ca și când sar fi întors acasă, câte un
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
aflat în coaja unui editor, într-o a doua coajă, a sa, ne dă nuci verzi și ne povestește cât de dulce este sâmburul". Despre "ediția Eminescu a Muzeului Literaturii Române" (coordonată de Dan Condeescu), un citat este revelator asupra mâhnirii autorizate a lui N. Georgescu: Este mai întâi vorba de o arhitectură de adevărat labrirint; sub instanța cronologiei lineare se ascund antume, postume, versiuni, variante, replici de teatru, poeme ample, simple catrene, unele după Perpessicius, altele după Murărașu, unele cu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
copilăriei, dar și un peisagist blagian și senzor al lumii concrete, calde, tandre, sevoase, dezmințind imaginea aparent aseptică și monocordă a istoricului literar abstras din contingent, devreme ce stilul său capătă valențe policrome, forfotitoare, luxuriante, chiar dacă marcat de acea neasfințită mâhnire a finitudinii: "Nicăieri nu e zădărnicie, numai în mine se risipesc spicele-zilele. Un rost suprem întoarce țărânii datoria. Lăstunii țâșnesc în aerul ud, păstrăvii își urmează călătoria odată cu valul în spume, șarpele se retrage înțelept în ferigi, moara de apă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
maturizare. De acest păcat originar se teme cel mai mult diagnosticianul, istoric literar și psihosociolog, Gelu Ionescu. Eclipsând premeditat biografismul de dragul unui spectaculos scenariu de idei, impecabil împănat epic, Gelu Ionescu oferă prin Copacul din câmpie un inedit symposion de mâhnire analitică, intransigentă luciditate și informație la zi. Bujor Nedelcovici Amputarea melcului de cochilie Cochilia și melcul sau Fericirea interzisă (Editura ALLFA, 2002, 298 pagini) de Bujor Nedelcovici (n. 1936, Bârlad) absolvent al Facultății de Drept din București, este în parte
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
exemplu, ce gravă apare aici moartea marelui Amza Pellea. A lui Mircea Eliade. A îndrăgitului actor Emanuel Petruț. A lui Cotescu. A lui Virgil Mazilescu și a lui Nichita Stănescu. Sau a multor colegi de la Teatrul de Comedie... Cu cîtă mîhnire participă martorul la o întîlnire cu foști colegi de facultate, dintre care unii se schimbaseră la modul dezamăgitor! O înmormîntare a unei colege la care, fiul actriței (azi, cunoscut regizor) află că unul dintre cei care plîngeau era... primul ei
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
preț pe care le putea achiziționa, [prințul Maxențiu] era singurul pe care-l putea transporta cu ea pretutindeni (sic)." Tratarea personajului în registrul metaforic obiectual nu este o noutate în limbajul romanului. Sia pare condamnată la ilustrarea procedeului, devenit manieră: "Mîhnirea și necazul cotrobăiau prin sufletul ei opac. O mare iluzie se sfărîma în blocul acela." Metafora solidificării, ca expresie a spiritului / și trupului implacabil creează o rețea repetitivă în portretul (itinerant) al Siei: "Sta acum ca o stîncă, care se
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
pogoanele Înjugînd cucoanele. ” Auzită și culeasă de la İ . Bălă, din RÎpa de Zegujani. Pe cît se poate observa, nu toate sunt cîntece care să se cînte. Unele dintre ele fac referiri asupra unor stări sufletești de bucurie, ironie sau adîncă mîhnire. Prin folclor se oglindea viața țăranului. Un alt capitol de folclor Îl formează cîntecele de stea cu ocazia Crăciunului, dar și alte cîntece religioase. CÎntarea stelelor de către copii, se face cu ajutorul unei stele ce Închipuie steaua călăuzitoare a magilor
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
se află în postura Efimiței, e un învățăcel al ipistatului Ipingescu. Dar, ca și Leonida, și-a concentrat toată viața spirituală în această interpretare de texte gazetărești, după cum și-a concentrat disponibilitățile de gingășie asupra Vetei. Chiar în momentele de mâhnire, în izbucnirile de gelozie, se ferește să spună lucrurilor pe nume, își menajează soția sensibilă. În afară de venerația față de Veta, venerație de care beneficiază și Zița, în afară de lectura, cu glas tare, a ziarului, scara de valori a proaspătului proprietar este destul de
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
zapcii la boierii judecători, de la logofeți la ispravnici, toți ar trebui, cel puțin teoretic, să se poarte „cu dulceață, fără dă nici un fel dă pizmuire și cu dăsăvârșită nepărtinire la nici o parte, să asculte cu bună luare aminte făr dă mâhnire toate cuvintele celor ce să judecă și să nu cuteze a înjura pă cinevași sau să-l oprească de a-ș arăta curgerea pricinii lui orice fel ar fi“. Sau „judecătorii să aibă mâinile sale spălate întru Dumnezeu și întru
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
opereze asemenea arestări ilegale și cum de nu intervine măcar acum pentru a restabili ordinea legală? Justitia fundamentum regnorum nu e o vorbă în vânt, ci norma unanim admisă încă din antichitate. Să ne fie permis a o reaminti cu mâhnire oamenilor legii. Dacă legalitatea a fost încălcată de cineva, cum se pretinde în cazul de față, nu bâta și toporișca minerilor trebuie să o reașeze. "Există judecători la Berlin" i-a spus odată un simplu artizan regelui Prusiei, când acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
creștinismul. Moartea unei religii survine atunci când ea este prea bine asimilată, când nu mai are mistere, când nu mai poate reprezenta o provocare vie. Dumnezeu, spune Cioran, nu este interlocutorul omului, ci al singurătății acestuia, confident al celor mai profunde "mâhniri" ale creației sale. Nu crede nimeni în Dumnezeu decât pentru a evita monologul singurătății. Decretează: "Singurătatea fără Dumnezeu este nebunie curată"54. Rugăciunea este un monolog, fără îndoială, dar ea se adresează totuși unui ascultător divin, oamenii se roaga lui
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
înspre îndepărtatul Iași: „Ursul nu joacă de bună voie". Naratorul se folosește de această ocazie pentru a descrie lucrurile cele mai dragi lui în Humulești: peisajul ă„Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri!”), familia și tovarășii, și obiceiurile locale legate de petreceri și dans. Planurile sale de a rămâne acasă sau de a se călugări sunt zădărnicite de mama sa Smaranda, care invocă reputația strămoșilor pentru a-l
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
mare și vesel-, cu oameni gospodari, ―flăcăi și fete mândre)., dar și istoric ă―sat vechi răzășesccu oameni ce descindeau ―din plăieșii care s-au luptat cu Sobieski, craiul polonilor-. Mărturie stă Cetatea Neamțului, al cărei chip se oglindește cu mâhnire de atâtea veacuri în ―Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca și cristalul-.Imaginea este croită și din perspectivele vieții de familie. Familia devine nucleul, celula de bază a satului și într-un sat ca Humulești, familia nu putea decât
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]