1,766 matches
-
de primăvară, cădea o bură. Câinii scoteau urlete lungi și se avântau spre drumul Chitilei. Nunta se desfășura înverșunat. Se întorceau beliți, chiori, șchiopătând. Nu se mai arătau multă vreme. Trăgeau să moară. Nu le mai priau nici oasele, nici măruntaiele de la măcelării. În iunie, cățelele gâfâiau la umbră și așteptau să nască. Când fătau, muierile le înecau plozii în zoaie. Câte șase făceau, pestriți, orbi și grași. Dacă mai scăpa câte unu-ldoi, s-apucau să sugă țâțele roșii și 213
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vedem... Îi răsuciră mâinile la spate și-l legară cu frânghia. Cu mâna lui, șeful u așeză cărbunii la subsoară. Pielea i se topea, arsă, sub foc și țipetele pungașului se pierdură într-un horcăit. - Spui? Ucenicul gemea. Îl dureau măruntaiele. Inima sta să-i iasă afară. - Caii! Caii! strigau cei trei. Îl udară din nou cu apă și-i împinseră țurloaiele în ligheanul cu jar. Paraschiv, negru de durere, se scutură ca de un frig mare și căzu peste ei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răsturnate umplea mahalaua. Prin magazii, se aprindeau focurile. Copiii erau trimiși după țuică. Muierile răsturnau ceaunele pe mesele mici, cu trei picioare. Băutura era tulbure și ardea când o dădeau pe gât. Zidarii mâncau dumicând, osteniți. Ciorba acră luneca până în măruntaie. Era caldă și bună. Lângă neveste se gudurau dulăii, așteptând oasele. Era ceasul sfânt al cinei. Se auzeau cântecele leneșe de seară ale cocoșilor. Spiridon spărgea câte o ceapă cu pumnul lui mare și negru, răsufla adânc, își privea cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pot să-nțeleg ecoul lui vulgar și divin? Sau se vor fi aprins plînsurile? Ori vânturi ce-ntețesc incendiul lacrimal al lumii? Când zăresc cerul, îmi vine să mă dizolv în el, iar când privesc pământul, să mă îngrop în măruntaiele lui. Atunci să mă mai mir de ce unul și altul se descompun în minte și în inimă? Mi-am chinuit nădejdile între o geologie a cerului și o teologie a pământului. Cum mi-aș vrea lipiți obrajii de un albastru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de grandoare a cărnii, un patos imperialist al sângelui. Când o parte din trup se-mbolnăvește sau când te-mbolnăvești întreg, ai impresia c-a pornit natura să gândească. Un maximum de pozitivitate al negativului, o limită înspre spirit a măruntaielor, un efort dialectic al materiei, o străduință abstractă a imediatului. Fără boală - și acum am fi în rai. Patologia se ocupă de stările geniale ale naturii. Sănătatea este o absență de intensitate. Teama de boli nu consistă decât în tulburarea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lume de mărăcini, parcă sânt o salcie ce-și plânge crengile spre cer. Când mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima? Și verdele putred al ochilor spre ce se mai deschide când sângele a orbit? Ce negură spintecă măruntaiele și ce ziduri se dărâmă în țesuturi? Și oasele spre cine urlă în văzduh, și văzduhul de ce-mi apasă mâhnirea grăbită înspre nimic? Și ce chemare spre înec îmi împinge gândurile spre ape moarte? Dumnezeule! pe ce frânghie să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și iresponsabil. Pacifismul - care are de partea sa toate inimile și nici o realitate - și-a făcut un titlu de glorie din a stabili responsabilități pentru izbucnirea războaielor. Dar pacifismul uită că războiul nu este un fenomen de suprafață, ci angajează măruntaiele unei națiuni. Dacă stătea în posibilitatea oamenilor să-l împiedice și să-l curme, de mult ar fi fost lichidat. Dar viața umanității tinde, fără să aibă, o finalitate etică. Cine amestecă sentimente în considerațiile asupra războiului își complică existența
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
toate astea trebuie ca cineva să vegheze. Unii își legau ranele - cele mai multe ușoare - alții, cum erau, se întindeau la pământ. M-am propus eu să veghez și toți primiră cu bucurie. Bătrânul sta asemenea gânditor și se uita fix în măruntaiele cele roșii ale focului, ce plesneau în scântei. Feciorii se culca cu frica-n sân, bătrânul cioplea un lemn; eu singur mă sculai și, luând lancea, mă departai ca să mă primblu prin scheletele de piatră ale stîncelor. Noaptea era întunecoasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
elegiac a acestui poem al laudei cvasiliturgice a lucrurilor: CEAI arșiță cu buruieni și coacăze răcoare În căldură binecuvîntare de rubin voia și Împărăția ta facă-se culoarea ta e a cărnii trecute În spin ................................................. CEAI care desfeți limba și măruntaiele CEAI care micșorezi bolnavilor suferința ierburi sălbatice din noi răutatea oamenilor taie-le adu În ficatul și În rărunchii mei liniștea umilința ceai dăruit refugiaților ruși ceai În grădini publice pe scaune de lemn ceai celor supuși și celor nesupuși
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
atleți negri serpentine afișe”, „lăcustele fac reverențe” (Ulise); „ca serpentine privirile”, „Visul [...] Împletește o beteală din vînturile bolnave”, „Marea Își pune o rochie de gală”, „Ca la o horă chiuie joagărele”, „Munții stau neclintiți /.../ Și eșarfele vietăților se desfășoară În măruntaie / Lampioanele păsărilor Îi Împodobesc ca sălile de bal”, „Și furtunile: ce pene strălucitoare În pletele munților”, „Plecarea aprinde focuri de artificii sub țeastă”, „Spaimele te Întîmpină precum În carnaval măștile” (Brățara nopților). Două versuri din Plante și animale rostesc cuvîntul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Înfloresc pe sînii de golfuri Și un glas farmecă valurile ca șerpii Cheamă de la miază-noapte pădurile de viscol [...] Cheamă furtunile cascadele animalele pitice și uriașe, Plantele, oceanele, Cheamă văzutul și nevăzutul Și Întreabă-te: unde e spada care să răscolească măruntaiele Înțelesului Care e rostul tău În temnița infinitului cetitorule, [...] Unde sunt clapele din care pipăitul să deștepte răspunsul RĂSPUNSUL ca o melodie Încuiată În lemnul de abanos al flautului. Aceleiași scheme dinamice i se subordonează nenumărate alte secvențe ale operei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vinde carnea. S-a reclamat faptul ăsta poterei militare? Ăia nu văd și nu aud, dacă li se dă partea lor. Giandomenico îi mărturisi totul lui don Terentio. Știam totul, fiul meu drag, totul. Dumnezeu însă iartă când foamea roade măruntaiele. De la amvon, don Terentio, într-o dumunică dimineața, în timpul predicii, cu bunul simț și ironia dintotdeauna recomandă: Să li să scoată viperelor dinții veninoși, înainte de a le frige, și să se bage de seamă să nu se confunde animalele cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
o stăvilească; corupției îi revenea restul. Iar când Viceregele afla de la un trimis al lui Filip, cum se jeluia călugărul sau cum erau în general tratați deținuții și nebunii, se înfuria amenințând că-l scufundă pe acel "berbec funest" în măruntaiele pământului. "Rege generos și luminat, îi scria Tommaso lui Filip, sunt ținut într-un soi de ghețărie, bântuită de o necontenită duhoare și beznă, nu văd niciodată soarele și nu sunt scos la aer, nici la slujbă sau să mă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să plătesc încă mult timp greșelile părinților mei, păcatele întregii Calabrii. Avea dreptate Ponzio, o zicea mai mereu, Calabria nu e o regiune, ci o bolgie a iadului ce s-a desprins și a căzut jos sau a urcat din măruntaiele pământului. Cu siguranță nu este un ținut al paradisului, dacă se trăiește cum se trăiește și dacă oamenii fără suflet vin să dicteze legi și să sporească mizeria". Începu să scrie și poezii de dragoste. Lua drept pretext privirea micuței
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
menționate, dar atunci când au pretins că va trebui să semneze o invectivă împotriva lui Galilei și împotriva cărții acestuia Dialogo sopro i due massini sistemi, răbdarea și toleranța lui cedară și tună cu un glas care părea a ieși din măruntaiele pământului și care părea să fărâme lucrurile de jur împrejur: Galileo a fost prietenul meu și nu înțeleg să-mi repudiez prietenii. Și despre Galilei am scris o Apologie în 1616. Doar viperele mușcă dacă sunt salvate, doar viermii rod
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fel de trepte - sau poate că asta și fuseseră pe vremuri, când păzitorii trebuiau să vegheze câmpia. Mângâie lemnul porții mari. Era cald și neted, precum carnea scoasă de la afumat. Își lipi obrazul de el și închise ochii, ascultând. Din măruntaiele lemnului veni răspunsul, nu cu lărgimea tăcută pe care o auzi când pui ghiocul la ureche, ci ca o liniște ferecată. Atunci Petrache se hotărî să deschidă lacătul greu care atârna de poartă. Atriul era cufundat în întuneric. În mijloc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tot orașul, până la castel. E odaia mea secretă, acolo, sus. Hai, să-ți arăt... — Mi-e frică, șopti Aurica, privind spre păianjenul negru al cabinei, înălțat la câteva zeci de metri. O spuse însă atât de aproape de urechea lui, încât măruntaiele lui Petrache se strânseră ghem. — Nu e greu, zise. Eu am făcut asta de zeci de ori. Te uiți în sus, orice-ar fi. Eu urc după tine, la o treaptă distanță. Dacă ți-e frică, vorbește, spune orice, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lărgi cu disperare, încurcându-i veșmintele, care în sus, care în jos, dar reușind, în sfârșit, s-o prindă cu amândouă palmele. Nu mai simțea moliciunea dinainte, parcă un pumn țâșnea dinăuntru, trăgând, după el, de-a valma, simțuri și măruntaie. Fără a-și domoli strigătul mut printre buzele ei, prinse femeia de umeri și o apăsă, înfigând-o în zvâcnetul lui bărbătesc. Ea icni, încremenind o clipă. Dar el începuse să se miște și atunci femeia se potrivi după bărbat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și nici nu era nevoie. Erau nemărginiți, pluteau deasupra lumii, rostogolindu-se printre ceruri, o apă despicată ca o carne crudă. Când luminile se apropiară din toate părțile, de parcă veneau spre ei în același timp din adâncurile cerului și din măruntaiele pământului, Aurica scoase un țipăt scurt. Apoi tremurul ei dădu în plânset, ca și cum ar fi vrut să tragă înapoi tot aerul pe care gâfâielile îl risipiseră... Plânsul i se înmuie într-un tors de pisică. Mai târziu, când și acesta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se cască, precum branhiile unei viețuitoare de apă. Apoi, brusc, respirația se întețește, ca și cum trupul ar fi început să alerge, aerul dă năvală printre buzele întredeschise, băr batul respiră, icnind, de parcă fiecare respirație e un pumn care-l izbește în măruntaie. Globii oculari i se mișcă cu iuțeală sub pleoape, văd ceva care nu e de pe lumea asta, căci, în ciuda neliniștii pe care o trădează pleoapele ce stau gata să plesnească, trupul rămâne nemișcat și absent. Apoi, exact așa cum începuse, respirația
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Trupul ei se închise zadarnic, căci bărbatul se înverșună, opintindu-se, până când, cu un răcnet, se slobozi din toți rărunchii. Rămaseră câteva clipe nemișcați, el savurându-și plăcerea care, ca pentru toți biruitorii de acest fel, fu scurtă, ea, cu măruntaiele arzând, dar neputând să-și înfrâneze o stranie voluptate. Iacob se desprinse, fără să încerce, măcar, să-i tragă fusta peste coapse. Se încheie la pantaloni și îi privi, de astă dată, cu o curiozitate placidă, șoldurile care se reliefau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se lățea spre poale, limbile excavatoarelor îl împingeau și muntele se sumețea, vârful fiind de fiecare dată altul, dar mereu mai sus, spărgând altfel lumina, cu aceeași cruzime, de parcă cineva ar fi dănțuit în vârf pe sticlă pisată. Acolo unde măruntaiele se descompuneau, pântecele se umfla și duhorile, neavând cum să se răspândească altminteri, se aprindeau, arzând ascuțit, ca niște șișuri, ori fumegând lăptos. În jur, câmpul răscolit purta urma roților grele ori a șenilelor care împinseseră, ca o rindea, pământul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cel puțin așa credea el. Calu îi făcu semn, plictisit, să se potolească și Mierlă încetă să-și mai agite aripile, strângându-și brațele pe lângă trup și înghițindu-și piuitul. Calu fornăi, sumețindu-se ; în liniștea care se lăsă, se auzeau măruntaiele muntelui de gunoi, bolborosind. — Bă, care ești acolo ? necheză Calu și ceilalți i se alăturară. Umbrele lor, alungite de asfințit, cădeau spre interiorul cercului, până la câlcâiele lipite unele de altele ale celor trei, încât părea că soarele apune de peste tot
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e să nu plouă și să nu fie prea frig. Isaia trase o dușcă și oftă. — În fiecare zi de duminică Iisus moare pentru noi pe altar. Se făcu tăcere și toți îl priviră nedumeriți. Atâta tăcere, încât se auzeau măruntaiele gunoaielor, desfăcându-se, și buzele celor doi puști sugând din punga de aurolac. Ceea ce îi aminti lui Calu că el e șeful. — Puțică ! strigă. Ia fă-te-ncoa’ ! Cei doi flăcăi se înfățișară, ținând, fiecare, de câte un colț al
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
monind prin gunoaie, nu se mai știu deosebi unii de alții și de rămășițele prin care caută. Apoi se opriră la porțile cele mari dinspre apus, acolo unde, sub arcadele catedralei celei mari, puteai vedea cum lumea se mistuie, cum măruntaiele ei dau viață și moarte în același timp. Aici se rugară pentru toți cei ce aduc daruri, adăugând prinosul lor muntelui acestuia și neștiind că îi leagă nu atât cele ce rămân, cât mai ales cele de care trebuie să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]