1,003 matches
-
vatra satului cu măsura ei, fânețele cu măsura lor date în folosință fiecăruia pe baza „cărții funduare” (1890), urmând ca teritoriul în afară de vatra satului și de fânețe să fie administrat de un consiliu până la împărțirea lui de către cei 100 de moșneni. În anul 1888, un gospodar din comuna Poiana Sărată cu numele de Gheorghe Negoescu zis Duțu s-a oferit sătenilor că el vrea să plătească cei 12000 de florini comunei Brețcu, dacă sătenii îi dau în schimb drepturile de crâșmărit
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
sătenii îi dau în schimb drepturile de crâșmărit ale întregului sat pe timp de 10 ani, lucru care s-a făcut, în urma cărui fapt s-a ridicat sarcina înscrisă la Cărțile Funduare a comunei Poiana Sărată. Așa că cei 100 de moșneni devin liberi proprietari de pământ și pe teritoriul din afară de vatra satului și de fânețe. Numărul celor 100 de moșneni se completase în interval de 9 ani, până în 1832 și erau toți români. Aceștia au luat inițiativa construirii unei Biserici
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
făcut, în urma cărui fapt s-a ridicat sarcina înscrisă la Cărțile Funduare a comunei Poiana Sărată. Așa că cei 100 de moșneni devin liberi proprietari de pământ și pe teritoriul din afară de vatra satului și de fânețe. Numărul celor 100 de moșneni se completase în interval de 9 ani, până în 1832 și erau toți români. Aceștia au luat inițiativa construirii unei Biserici (1834-1835); în tinda acesteia preotul învăța carte pe copiii sătenilor. S-a ridicat apoi și o școală de lemn (1834
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
de argint” iar George Pop dona aceleiași parohii cărțile: „Pedică” (Buda, 1810), „Cazanie” (București, 1776), 2 Ceasloave (Iaș, 1806 și Râmnic, 1784), Catavasier (Râmnic, 1784). În anul 1905, luna februarie, s-a procedat la împărțirea pământului, în afara celor 100 de moșneni, în proporție cu vatra de sat pe care o aveau în stăpânire. Până în 1905 se vindea pământul și simplu, și cu dreptul din terenul neîmpărțit încă și care lucrare s-a amânat până acum, pentru că Brețcu nu primise încă prețul
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
cunoscută apartenența confesională. Denumirea comunei are ca etimon cuvântul maghiar "köves", "kövesd", care se traduce prin "de piatră, pietros". Toponimii similare există în Transilvania (Coveș, Cuieșd), Moldova (Cuejdiu, Chiojdeni) și în Ungaria (pentru amănunte: Legenda istorisește despre o familie de moșneni care s-ar fi statornicit în localitatea Bătrâni (azi comună de sine stătătoare) care avea doi flăcăi și o fată. Când le-a venit sorocul, feciorul cel mare s-a așezat pe valea Chiojdului, întemeind o așezare nouă: Chiojdul Mare
Comuna Chiojdeanca, Prahova () [Corola-website/Science/300763_a_302092]
-
a județului Prahova, având aceeași componență ca și astăzi, cu o populație totală de 2222 locuitori. Comuna avea școală din 1883, în anul 1892 învățând acolo 70 de elevi (dintre care 11 fete); în comună existau trei biserici ortodoxe. Locuitorii moșneni se ocupau doar cu agricultura, având și trei mori pe râul Chiojdeanca. În 1924, comuna este atestată de Anuarul Socec din acel an cu aceeași componență, plus cătunul Puterău, o populație de 3072 de locuitori și aparținând aceleiași plăși. În
Comuna Chiojdeanca, Prahova () [Corola-website/Science/300763_a_302092]
-
își trage numele de la niște coloniști sași din Ungaria, reformați de confesiune calvină, refugiați din cauza persecuțiilor de acolo, care au fondat satul prin secolul al XVII-lea, după care în timp au fost asimilați cultural de localnici și au devenit moșneni, formând ceata moșnenilor săseni. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era arondată plaiului Buzău din județul Buzău, și era formată din satele Calvini, Bâscenii de Jos, Bâscenii de Sus, Frăsinet, Iorgulești, Olari, Slobozia, Valea Seacă și Zeletin, totalizând 2370
Comuna Calvini, Buzău () [Corola-website/Science/300802_a_302131]
-
de la niște coloniști sași din Ungaria, reformați de confesiune calvină, refugiați din cauza persecuțiilor de acolo, care au fondat satul prin secolul al XVII-lea, după care în timp au fost asimilați cultural de localnici și au devenit moșneni, formând ceata moșnenilor săseni. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era arondată plaiului Buzău din județul Buzău, și era formată din satele Calvini, Bâscenii de Jos, Bâscenii de Sus, Frăsinet, Iorgulești, Olari, Slobozia, Valea Seacă și Zeletin, totalizând 2370 de locuitori. În
Comuna Calvini, Buzău () [Corola-website/Science/300802_a_302131]
-
înființat simultan cu satul Starchiojd, de către fiii unui tătar (după alte surse, român ardelean) așezat aici în vechime. În zona comunei s-au stabilit de-a lungul secolelor români ardeleni din Sita Buzăului, care s-au organizat în ceata de moșneni sitilești, denumiți ulterior "izbășoi" (după ce un reprezentant al lor a devenit izbașă al moșiei Roma Spătărească de la București a spătarului Cantacuzino). Comuna a făcut temporar pe la începutul secolului al XIX-lea parte din fostul județ Săcuieni. La sfârșitul secolului al
Comuna Chiojdu, Buzău () [Corola-website/Science/300807_a_302136]
-
malurile Bâscăi Roziliei, și ale afluenților ei, Bâsca Mare și Bâsca Mică. Atestate documentar începând cu secolul al XVI-lea, aceste așezări din zona de graniță între Moldova, Transilvania și Țara Românească au fost înființate pe de o parte de moșnenii din Sibiciu, care au deținut pământurile până când au ajuns să fie preluate de mari boieri și pe de altă parte de mocani transilvăneni stabiliți în Țara Românească. Localnicii au păstrat multă vreme portul tradițional muntenesc cu influențe transilvănene. Ei se
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
Buzăului), Brașov (prin pasul Buzău) și București (prin Cislău, Vălenii de Munte și Ploiești). Așezările din zona văii Bâscăi Roziliei au fost înființate începând cu secolul al XVI-lea, o parte din ele fiind la început târle pentru vite ale moșnenilor de pe valea Buzăului (în special din zona Sibiciu), devenite apoi așezări permanente; este cazul unor sate ca Păltiniș și Furtunești sau al unor sate astăzi dispărute (Lunca Pârciului, Roscoi, Argăsălești) devenite astăzi parte a altor sate. Alte așezări au fost
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
a altor sate. Alte așezări au fost întemeiate de oieri și țărani din sudul Ținutului Secuiesc (actualul județ Covasna), fie că au fost etnici români (ca în satul Vadu Oii) sau maghiari (ca în satul Nemertea). Proprietatea în devălmășie a moșnenilor a intrat în conflict cu cea a boierilor proprietari în zonă, din familiile Persescu, Borănescu și ulterior Maican, care au încercat în secolul al XIX-lea să dezvolte turismul. În perioada comunistă, turismul a intrat în declin, fiind supus toanelor
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
un document din 11 decembrie 1534, emis de cancelaria domnitorului Vlad al VII-lea Vintilă, alături de pârâul Tega. Se menționează în acel document un transport de mărfuri din satele văii Buzăului spre Brașov. Satele din zonă erau inițial sate de moșneni, care se ocupau cu vânatul și prelucrarea lemnului. Moșia a fost atribuită în 1672 de domnitorul Radu Leon moșnenilor sibiceni (din Sibiciu de Sus și Sibiciu de Jos) care au stăpânit-o în devălmășie, folosind-o pentru pășunat, întrucât zona
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
menționează în acel document un transport de mărfuri din satele văii Buzăului spre Brașov. Satele din zonă erau inițial sate de moșneni, care se ocupau cu vânatul și prelucrarea lemnului. Moșia a fost atribuită în 1672 de domnitorul Radu Leon moșnenilor sibiceni (din Sibiciu de Sus și Sibiciu de Jos) care au stăpânit-o în devălmășie, folosind-o pentru pășunat, întrucât zona Sibiciului nu avea terenuri suficiente. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu s-a stabilit dreptul de proprietate asupra munților Buzăului
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
nu avea terenuri suficiente. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu s-a stabilit dreptul de proprietate asupra munților Buzăului, acesta revenind unui număr de cinci persoane, proprietatea întinzându-se până la granița cu Imperiul Austriac, printre care un anume Costache Sibiceanu, fost moșnean devenit boier; un urmaș sau membru al familiei sale, Ioan Sibiceanu apare la 1829 ca fiind clucer domnesc și administrând cășeriile din Munții Buzăului. În perioada fanariotă, un grec pe nume Enache Persescu a achiziționat și el pământuri de la moșnenii
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
moșnean devenit boier; un urmaș sau membru al familiei sale, Ioan Sibiceanu apare la 1829 ca fiind clucer domnesc și administrând cășeriile din Munții Buzăului. În perioada fanariotă, un grec pe nume Enache Persescu a achiziționat și el pământuri de la moșnenii din zonă. În timp aceștia au devenit clăcași pe moșia Bâsca-Gura Teghii, din care motiv ei nu au mai putut crește vite și au început să practice dogăria, vânzând butoaie, putini și hârdaie de brad în târgurile de la Buzău și
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
târgurile de la Buzău și Mizil; meșteșugul s-a păstrat până în anii 1943, pierzându-se din cauza industrializării—mulți localnici s-au angajat la Societatea Forestieră „Göetz”, care se ocupa cu exploatarea lemnului la Nehoiu. Proprietățile au fost în litigiu permanent între moșnenii care nu puteau ușor dovedi cu acte moștenirea pământurilor lor pe de o parte, și boierii Persescu, apoi Borănescu și Maican până în 1946, pe baza diferitelor decrete domnești și a hotărniciilor lui Manolache Taud (1797), Mihai Greceanu-Constantin Predescu (1802) și
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
pământurilor lor pe de o parte, și boierii Persescu, apoi Borănescu și Maican până în 1946, pe baza diferitelor decrete domnești și a hotărniciilor lui Manolache Taud (1797), Mihai Greceanu-Constantin Predescu (1802) și Carol Gold (1854), documente oficiale care atestă proprietatea moșnenilor. În secolul al XIX-lea, comuna era organizată ca punct de graniță, tineri din sate, împreună cu grăniceri recruți păzind granița cu Moldova (în 1855) la Furul Mare, Furul Mic, Mușa și Mușica, și cea cu Austro-Ungaria (în 1870) la Vadu
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
Pleașov apare în Hrisovul din 1512-1913 al lui Neagoe Basarab. Apare de asemenea în Hrisoavele din 1531 și 1533 care sunt de altfel o repetare a celui din 1512-1513. Pleșovul există din secolul al XV-lea și era locuit de moșneni. La 20 mai 1612, Radu Mihnea întărește lui Preda Postelnic și soției lui Florica, fiica lui Mihai Viteazul, satele Pleașovul de Sus și Pleașovul de Jos cu tot hotarul, cu toți vecinii și cu tot venitul. Deci, până la începutul veacului
Pleașov, Teleorman () [Corola-website/Science/301822_a_303151]
-
întărește lui Preda Postelnic și soției lui Florica, fiica lui Mihai Viteazul, satele Pleașovul de Sus și Pleașovul de Jos cu tot hotarul, cu toți vecinii și cu tot venitul. Deci, până la începutul veacului al XVII-lea o parte din moșneni își pierduseră proprietatea, fuseseră aserviți. Pleașovul de Jos fusese cumpărat de Mihai Viteazul înainte de a ajunge pe tron când era mare stolnic în vremea lui Mihnea Voievod 1577-1583. Două sate Pleașov se constată și în secolele al XVIII-lea și
Pleașov, Teleorman () [Corola-website/Science/301822_a_303151]
-
târziu și o referire la un eveniment petrecut la Bordești în 1620. Hrisoul menționat confirmă vânzarea de către Dumitru Gonțoiu din Bordești către Iane Dumbrăveanul a unei livezi pentru 300 de aspri. Este astfel prima atestare a transformării obștei libere de moșneni în obște de clăcași, fenomen comun în zona de “margine” și nu numai, în secolele XVII- XVIII, datorat sporirii obligațiilor și nesfârșitelor conflicte cu turcii, tătarii, moldovenii, polonezii sau cazacii. Din acest motiv, la sfârșitul secolului XVII, obștea liberă dispare
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
reforma lui Cuza din 1864 și este întărită de marile reforme de după războaie, dispare iarăși în epoca comunistă, revenind după revoluția din 1989. Forma obștească nu și-a mai regăsit originea la Bordești după nici una din aceste reforme. În 1646 moșnenii din Bordești vindeau o parte de moșie și dăruiau Domnului Matei Basarab "“un loc de pomet, cât se va alege, să-și facă Măria Sa metoh. Așijderea și Măria Sa, căt se va îndemna să ne facă bine”". Anii tulburi de la sfârșitul
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
de pe ușa din lemn sculptat a bisericii (azi dispărută), că în ianuarie 1699, construcția era gata, pictura finalizându-se în 1722. Biserica a primit hramul “Adormirea Maicii Domnului” și a devenit schit de călugări, fiind înzestrată cu fosta moșie a moșnenilor din Bordești: pădure, livadă, fâneață, loc de moară, vad de han și, mai ales, vie. Biserica are un plan clasic, trilobat, cu naosul și pronaosul lărgite. Intrarea se face prin latura de vest, printr-un privdor brâncovenesc susținut de șase
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
sistematice conduse de Aurel Nicodei de la Muzeul Vrancei. Astăzi lucrările de consolidare și reconstrucție sunt încheiate iar soarta ctitoriei brâncovenești de la Bordești depinde de Episcopia Buzăului și, mai ales, de voința politică locală. Ctitoria căpitanului Mănăilă a însemnat pentru foștii moșneni bordeșteni certitudinea aservirii lor precum și începutul unei continuuie conviețuiri cu țiganii, foști robi, azi dezrădăcinați, fără să-și mai (re)cunoască originile sau limba. Mănăstirea Bordești a adus școala pe aceste locuri cu mult înaintea laicilor Regulamente sau Reforme. Pictura
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
langă Nămoloasa-Sat, la Huroaia. Este atestat documentar în anul 1704, printr-un document care atestă vânzarea unui teren, mai precis zece familii din Nănești, ținutul Putnei, vând lui Radu Dudescu, marele căpitan de margine al Țării Românești, după cum urmează: „"Noi moșnenii din Nănești din Țară Moldovei vindem tot cotul cât este, de înconjura apă Șirețelului, care loc este din Țară Munteneasca, la Râmniceni".”("C. Constantinescu Mircești și Ion Dragomirescu, Contribuții cu privire la hotarul dintre Moldova și Țara Românească, de la întemeierea Principatelor și
Râmniceni, Vrancea () [Corola-website/Science/301895_a_303224]