KorAP: Find »[drukola/base=monoparental & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...47 >

1,152 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303

să le favorizeze în asumarea ipostazei de „creatoare de cultură”); - lipsa de timp76: în condițiile de suprasolicitare (munca în spațiul public și cea în spațiul privat fiind nesfârșite), de inexistență a timpului liber, a timpului pentru sine, persoanele din familiile monoparentale își petrec cea mai mare parte a timpului rămas după orele dedicate muncii retribuite datoriilor casnice împreună cu copiii lor, cărora le acordă sprijin inclusiv în petrecerea timpului liber al acestora; - lipsa unui spațiu adecvat: multe femei nu au un loc

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
celorlalți (atitudini conforme cu sex-rolurile din familia patriarhală, în care mama este receptată ca fiind datoare să se dedice exclusiv îngrijirii copiilor ei), descurajarea deschiderilor către nou (din teama unor situații critice, după cele care au condus la apariția familiei monoparentale), lipsa de încredere în resursele personale (în multe cazuri, singurătatea părintelui, faptul că nu are pereche, este receptată ca o formă de vinovăție)78. • Informația și rezonabilitatea alegerii (alegerea în cunoștință de cauză) Pentru a alege în cunoștință de cauză

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
p. 143). Oprimările diferă în funcție de context, ca de altfel și dependențele, inferiorizările, chiar și patriarhatele. O astfel de observație este proprie feminismului valului III81. Maternitatea devine o categorie de analiză și un mod de construcție a identității. Pentru problematica familiei monoparentale, este semnificativ accentul pus pe ideea de putere 82 a femeilor, pe posibila lor capacitare 83. Această orientare se distanțează astfel de perspectiva conservatoare privind victimizarea femeilor. Un prim sens privește ieșirea de sub relațiile de autoritate interindividuale, astfel încât să se

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
politicilor publice, această direcție poate fi exprimată în micropolitici. Ele pot fi opuse macropoliticilor încă dominate de puterea de tip patriarhal. Rolul micropoliticilor ar fi să creeze oportunități de dezvoltare, contexte de împuternicire a celor vulnerabili. Pentru femeile din familiile monoparentale, procesul de capacitare presupune în primul rând o raportare pozitivă la situația de viață în care se află. De cele mai multe ori, starea de monoparentalitate este resimțită ca o pierdere. Una efectivă, prin dispariția reală a unor persoane (soț, persoane din

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
șanse de dezvoltare. „Ca peste tot, accentul trebuie pus pe asigurarea unui echilibru între autonomie și responsabilități, în care formele pozitive de încurajare să fie dublate de sancțiuni.” (A. Giddens, 2001, p. 105) 7. Feminismul radicaltc "7. Feminismul radical" Familia monoparentală poate fi tratată de către conservatori drept un model de viață aproape de o formă extremă, care, ca orice exagerare, este conotată negativ. Faptul de a fi părinte singur decurge dintr-o situație asumată sau întâmplătoare, dar una la limită. Reală, efectivă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
orice exagerare, este conotată negativ. Faptul de a fi părinte singur decurge dintr-o situație asumată sau întâmplătoare, dar una la limită. Reală, efectivă sau numai simbolică, separarea de opresor este un fapt real. Din această perspectivă, femeile din familiile monoparentale pot fi receptate ca aflându-se pe poziții radicale. Pot fi considerate chiar mai radicale decât cele radicale (în abordarea radicală, separarea teoretică și politică de bărbați apărea ca o posibilitate de emancipare). Schimbarea vieții lor s-a produs fără

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
lume copii, care dintr-un act de mare forță vitală este resemnificat cultural drept mijloc de inferiorizare, oprimare, de ținere în subordine a femeilor de către bărbați ca tați, frați, bunici 90. Acest fapt se petrece uneori și în cazul familiei monoparentale (cumva paradoxal, deoarece exponentul ordinii patriarhale nu este prezent direct, nemijlocit, dar poate fi prezent în mod simbolic). Absența propriu-zisă a tatălui din mediul familial nu este deplină, ca și cum nu ar exista efectiv; apare totuși o prezență de așteptare, se

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
publice ca fiind necuviincioase, rușinoase, tabuuri de neatins, trebuiau să fie făcute publice. Astfel, se presupunea că nimeni nu va mai fi lăsat să sufere în singurătate. Nimeni nu va mai fi umilit, înfricoșat sau marginalizat. Față de acest context, familia monoparentală se află într-o situație paralelă. Femeile părinți singuri sunt adesea hărțuite, agresate, marginalizate, tocmai pentru că în plan public s-a identificat o anume vulnerabilitate, care decurge din starea lor de singurătate. Femeile respective nu sunt supuse presiunilor de acest

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
sexelor și, implicit, destinul căutării jumătăților absente. De aici, ideea sufletului-pereche ar fi prioritatea afectivă a oamenilor, altfel incompleți. Platon, în Banchetul 96, folosește mitul androginului pentru a demonstra că, în fapt, iubirea este expresia dorinței de nemurire. Pentru familia monoparentală, modul de a da o educație copilului/copiilor este pentru părintele singur o problemă care comportă mai multe aspecte dilematice. Unul dintre acestea ar putea fi: ce tip de educație se va realiza în condițiile în care părintele singur transmite

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
mai cu seamă logic-raționale. Toate acestea sunt în concordanță, desigur, cu stereotipurile consacrate privind feminitatea și masculinitatea. În societatea contemporană, influențele educaționale sunt foarte diversificate, cele mai accesibile copiilor fiind cele oferite prin intermediul emisiunilor de televiziune. Pentru copilul din familia monoparentală, ideea care apare în prim-plan este acea de a evita izolarea și de a-i oferi ocazia de a relaționa. Din punctul de vedere al opțiunii pentru o educație care să combine atât trăsături specifice unui sex, cât și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
atât trăsături specifice unui sex, cât și celuilalt, cred că, în viața de fiecare zi, acest fapt are loc de la sine, receptat cel mult ca mod de a particulariza aspecte ale vieții cotidiene. Am abordat problema educației copiilor din familiile monoparentale din punctul de vedere al părintelui singur, implicat în creșterea lui. Din perspectiva învățământului formal, este posibilă o discuție diferită și complexă, care însă nu face obiectul lucrării de față.99 În tratarea educației de factură morală, Susan Moller Okin

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
copil, un atașament constant într-o relație continuă care să-i ofere siguranță, interacțiuni stimulative, toate realizate într-un mediu securizant, pe care îl cunoaște, îi este familiar și îl consideră propria casă105. În conformitate cu implicațiile deprivării materne, copiii din familiile monoparentale conduse de tați ar fi afectați de absența mamei, chiar dacă tații ar face eforturi consistente pentru îngrijirea lor. Se poate specula că, în mod analog, pentru copiii din familiile conduse de mame situația ar fi mult mai bună din punctul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
facă acest lucru (la limită, până la decăderea din drepturile părintești). Neimplicarea în creșterea copilului este, desigur, o opțiune personală. Numai că, față de aceasta, societatea trebuie să reacționeze amendând lipsa de responsabilitate, dezinteresul, reaua-voință. Astfel, nu ar mai exista atâtea familii monoparentale care să facă obiectul sprijinului de factură socială. Nu vizez aici ideea că ar fi de preferat susținerea familiei de către un bărbat decât de către stat, pentru că aceasta ar însemna pentru femeile în cauză schimbarea unei forme de dependență cu alta

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
ar însemna ca, în calitate de mame, să nu manifeste un tip de atașament sufocant pentru copii, să le permită într-o mai mare măsură să experimenteze, să poată avea o deschidere către nou. O educație androgină ar face ca numărul familiilor monoparentale în fapt să fie mai mic. Aceasta pentru că, odată ajunși părinți, oamenii nu și-ar mai întemeia parentitatea pe efortul celuilalt părinte, ci ar fi empatici și solidari cu el. Desigur, asta nu are de-a face cu numărul de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
proprii relațiilor de familie și organizațiilor sociale ale comunităților și care sunt utile pentru evoluția cognitivă ori socială a unui copil” (1990, p. 300). Problema pe care o pun se referă la disonanțele privind capitalul social pentru persoanele din familiile monoparentale. Într-o observație curentă, se poate remarca un decalaj între familiile complete și cele incomplete, sugestia fiind că diversitatea relațiilor crește odată cu numărul de persoane din familie. Ca atare, mărimea familiei și sex-rolurile asociate membrilor acesteia vor influența capitalul social

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
din modul cum ea răspunde condiționărilor exterioare. În teoriile comunitariene sunt favorizate anumite moduri de viață, în timp ce altele sunt dezaprobate. Acest fapt contravine libertății și toleranței promovate în societățile pluraliste (M. Minow, M.L. Shanley, 2001, p. 131). Copiii din familiile monoparentale pot fi marginalizați, având legături sporadice în comunitate sau pot fi, dimpotrivă, bine integrați în comunitate. În ultimul caz, deficitul relațional din familie este compensat prin relaționările exterioare acesteia. Comunitatea poate fi una incluzivă 111, receptivă la nevoile membrilor ei

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
geografic dat și stadiul general de civilizație al societății în ansamblu. De pildă, comunitatea tradițională romă are un specific, rezultat din caracteristicile străvechi de viață (o cultură orală, un stil de viață adaptat la frecvente migrații, ocupații tradiționale etc.). Familia monoparentală de etnie romă din grupurile tradiționale 112 are anumite atribute rezultate tocmai din apartenența la comunitate. De pildă, absența în numeroase cazuri a actelor de identitate (alături de alte tipuri de acte, cum ar fi cele de proprietate sau cele care

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
rezultate tocmai din apartenența la comunitate. De pildă, absența în numeroase cazuri a actelor de identitate (alături de alte tipuri de acte, cum ar fi cele de proprietate sau cele care să ateste pregătirea profesională) lasă impresia existenței mai multor familii monoparentale decât sunt în mod real. În grupurile rome tradiționale se manifestă un tip de susținere comunitară care poate fi observată începând de la creșterea copiilor în cadrul familiei lărgite. Deficitul de integrare socială 113 a copiilor romi nu se manifestă în cadrul comunității

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
de origine, ci față de comunitatea majoritară. Acest fapt este cauzat, de exemplu, de retragerea copiilor de la școală, de relațiile de vecinătate defectuoase sau conflictuale (date fiind o anume instabilitate a domiciliului și o așezare marginală, la periferia localităților). În legătură cu familia monoparentală din comunitatea romă tradițională, remarc posibilitatea ca mama singură să se afle în situația respectivă pentru că tatăl este dispărut, plecat de lângă familie, aflat în detenție sau decedat. Divorțul este o modalitate improprie de destrămare a cuplului. Lipsa actelor de căsătorie

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
Lipsa actelor de căsătorie (a actelor în general), apelul cu dificultate la autorități, reținerile privind reglementarea conflictelor în afara etniei sunt argumente împotriva recurgerii la divorț. În cazul unor conflicte în cuplu, forma cea mai probabilă este separarea membrilor acestuia. Familiile monoparentale în comunitățile rome tradiționale se compun, în cele mai frecvente cazuri, din mama singură și mai mulți copii. Aceștia sunt crescuți cu sprijinul familiei lărgite. Din cauza absenței actelor, se fac simțite mai multe forme de excluziune socială. De pildă, dacă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
multe forme de excluziune socială. De pildă, dacă familia nu-și poate dovedi statutul de monoparentalitate, nu poate solicita alocația lunară de sprijin, nici alte forme de suport. Comunitatea de origine poate avea însă un rol important în susținerea familiei monoparentale. În foarte puține cazuri, mama singură și copiii acesteia trăiesc izolați de comunitatea căreia îi aparțin. Problemele familiei monoparentale rome sunt cauzate, în primul rând, de sărăcie, de lipsa unor surse sigure de venit, la care se adaugă recurgerea la

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
alocația lunară de sprijin, nici alte forme de suport. Comunitatea de origine poate avea însă un rol important în susținerea familiei monoparentale. În foarte puține cazuri, mama singură și copiii acesteia trăiesc izolați de comunitatea căreia îi aparțin. Problemele familiei monoparentale rome sunt cauzate, în primul rând, de sărăcie, de lipsa unor surse sigure de venit, la care se adaugă recurgerea la strategii de supraviețuire care intră frecvent în conflict cu morala și chiar cu prevederile legale. Analiza interacțiunilor familiei monoparentale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
monoparentale rome sunt cauzate, în primul rând, de sărăcie, de lipsa unor surse sigure de venit, la care se adaugă recurgerea la strategii de supraviețuire care intră frecvent în conflict cu morala și chiar cu prevederile legale. Analiza interacțiunilor familiei monoparentale în comunitatea romă tradițională conduce la evidențierea altei probleme importante din agenda feminismului comunitarian, și anume plasarea îngrijirii în sfera publică. Dacă tradițional problemele de conservare a existenței, de îngrijire personală erau asociate sferei private, iar sferei publice îi erau

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
într-un mod pozitiv. Pentru cel în cauză, acest nucleu comunitar reprezintă punctul de sprijin în diversele probleme pe care le întâmpină. Prezența unor persoane semnificative, a unui punct tare, de sprijin își dovedește o dată în plus relevanța pentru familia monoparentală, pentru care reprezintă un adevărat capital social. În cadrul abordărilor contractualiste, oamenii erau tratați ca indivizi raționali, capabili de a-și urmări interesele și chiar dispuși să facă anumite compromisuri pentru atingerea scopurilor lor. În abordarea comunitară, accentul se pune pe

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
dragoste și așa mai departe (am amintit de problematica drepturilor părinților naturali, de obligațiile și limitele unui sarcini contractuale, includerea prin adopție a copiilor în familie, drepturile de moștenire etc.). Ce tip de raporturi contractuale se regăsesc în cazul familiei monoparentale? În cazul familiei monoparentale rezultate în urma divorțului părinților, părintele-tutore dispune de majoritatea atribuțiunilor legate de creșterea copilului, în timp ce părintele-netutore are doar anumite drepturi (de vizită, de petrecere a timpului liber etc.) care, mai ales în cazurile conflictuale, sunt reglementate prin

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]