2,147 matches
-
din alt secol, din alte pseudo-culturi. Acolo unde „naturalul” nu tinde spre „uman”, ci invers, instinctele și resentimentele cele mai afunde Înving tot ceea ce secolele păreau a fi câștigat; un personaj de roman din acele cărți În care apar figuri „monstruoase”, cum ar fi femeia Thénardier din Mizerabilii lui Victor Hugo care Îl ațîță pe soțul ei, mai degrabă placid și indiferent moral, spre crime dintre cele mai abjecte, cum ar fi aceea de a-l ucide pe un oaspete sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și colective care au dus la marea Unire! A doua oară, Însă, ne vine, nu-i așa, cam „peste mână” de a ne declina responsabilitatea față de catastrofa care ne-a cuprins și ne-a „Înecat” ca un val uriaș și monstruos, un tsunami cu ale cărei efecte dezastruoase luptăm și azi, În economie, politică, dar și În mentalități. Să fie oare o caracteristică „lașă” a firii sau a conștiinței umane aceea de a-și atribui, ca responsabile, doar victoriile, reușitele personale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de cercetător „nebun”, de ins care crede a simți „și altceva” decât ceea ce este. În sfârșit!... Dar... poate dintr-un reflex vitalist, ultra-vitalist, un reflex profund și inextinguibil, după atâtea decenii și prefaceri prin care am trecut, ridicând privirea spre monstruosul și „armonicul” firmament, spre Sublimul Însuși, care, cum o spuneam, ne turtește tocmai printr-o inexprimabilă, dar acut resimțită disproporție, după „un moment” de clătinare, de umană și, adeseori, repetată clătinare, prin acest reflex ciudat, poetic, cum l-am numit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
doar un gust amar, egal și o tristețe subțire, prelungă. Afară de mine, doi din cei cinci sînt profesori: Marin Neagu, consultant la Facultatea de Horticultură (creatorul soiului de struguri „Augusta” și al unei cale care mie mi s-a părut monstruoasă) și Păsărescu, de fizico chimice, probabil la vreun liceu. Acesta din urmă are toate datele unui „personaj”. Își amintește uneori, cu zîmbet, de luptele politice studențești de la sfîrșitul deceniului IV. A făcut apoi frontul și poartă încă în trup cîteva
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
veacul trecut. *Nu de puține ori, mă frapează amestecul inextricabil de uzat și de reșapat în limbajul activiștilor. Cei ce sînt astăzi de vîrstă mijlocie arată un progres față de cei de acum cincisprezece-douăzeci de ani. Nu mai fac dezacorduri gramaticale monstruoase, nu mai stîlcesc cu enormă inconștiență noțiuni consacrate și nume celebre, dar nici nu s-au eliberat de clișee, stau prost cu ortoepia (că de scris, scriu alții pentru ei), „comit” panseuri comice. Convocat la ședința FUS, vrînd-nevrînd, ieri l-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
etc. Nu fac „cancer la inimă”, nici cînd tac, nici cînd mistifică. *Una din izbînzile (mai curînd de ordin moral decît artistic) ale serialului Om bogat, om sărac e că determină o reacție puternică, masivă, împotriva răului, întrupat în forme monstruoase de Falconetti. Publicul vede în el un semănător de nenorociri și îl detestă mai mult - să zic - decît pe Richard al III-lea și Macbeth luați la un loc. În ciuda aspectului robust și arogant, tipul e un animal bolnav și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
luni, când în București de 20 de ani Micul Paris se îndepărtează tot mai mult de Marele Paris, apropiindu-se periculos de statutul de Micul Istanbul. Toate acestea realizate până în 1960, când la noi se înălțau cu mândrie proletară primele monstruoase "blocuri muncitorești"! Brasilia a devenit între timp și un oraș cultural, cu o Bibliotecă Națională, un Muzeu Național, nu mai puțin de 8 universități. Rămâne în continuare o metropolă unde 40% din locuitori sunt "funcționari", 91% din venituri provin din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
fragmente minunate, fără suită și fără ordine, un spectacol pe care parterul îl admiră, dar pe care lojile îl fluieră. Doamna ducesă d’Aiguillon ar putea fi comparată cu acele statui făcute pentru interiorul bisericilor și care, puse afară, par monstruoase. Nici înfățișarea, nici spi ritul ei nu trebuie văzute, nici examinate din apropiere; pentru a părea frumoasă, este nevoie s-o vezi de la o anu mită distanță: numai niște judecători ale căror minți nu sunt prea luminate și al căror
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
unei furii care mai durează încă, fără să fie în stare nici să plângă, nici să roșească pentru ea. O curiozitate fatală și nu știu bine ce atracție amestecată cu spaimă ne trezesc fără voia noastră interesul pentru asemenea produse monstruoase care apar în anumite epoci; am vrea să știm amănunte despre atare făpturi perverse care sunt, în lumea aceasta, scandalul providenței; așadar, n-aș fi deloc surprins dacă mi s-ar cere să fac portretul întreg al aceleia care a
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
cineva care să-i semene lui Custine n-am văzut niciodată. Curiozitatea mea de nestăpânit m-a îndemnat în mod irezistibil să cunosc acest caracter unic. Ierbarul meu de criptogame, colecția mea de fenomene sociale, repertoriul meu de pato logie monstruoasă n-ar fi fost complete, dacă acest cato lic fervent, senzualul acesta mistic, omul acesta cu un talent subtil, poetic, elevat - pierdut într un viciu -, această conștiință austeră copleșită de povara rușinii sale, această boală și această mizerie de paria
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
nuanțe, în orice caz de un maxim discernământ. A fost Caragiale înzestrat cu toate aceste daruri ? Posibil. Personal nu știu. Însă nu încetează să mă tulbure un detaliu al acestei ipoteze. De ce tot acest capital de vizionarism este unul asociat monstruosului ? În cartea sa Hubris, Jean Clair atrage atenția asupra celor două sensuri pe care le relevă etimologia neașteptată a cuvântului monstru, monstrum în latină care vine de la monere. Monere înseamnă a avertiza, a preveni, a pune în gardă, dar în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
edificatoare. În opinia naratorului, monstrum vine din latinescul monstrare , „a arăta”, păstrat și în franceza veche cu același sens de verbul mostrer. „Monstrul este ceea ce se arată - cu degetul, la bâlciuri etc. Și, deci, cu cât o ființă este mai monstruoasă, cu atât trebuie mai mult expusă”, completează Michel Tournier. Prin urmare, de monstruos se leagă faptul de a expune, de a arăta cu asupra de măsură. Caragiale, în acest caz, ne arată din plin, ne deschide ochii până la refuz, ne
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a expune, de a arăta cu asupra de măsură. Caragiale, în acest caz, ne arată din plin, ne deschide ochii până la refuz, ne relevă ceea ce se află în noi. Principiul de exorbitare se află aici, în privire, iar privirea prinde monstruosul nu ca pe un fapt împlinit, ci ca pe o latență, o posibilitate, o devenire posibilă. Să fie acesta avertismentul pe care-l constituie opera lui Caragiale. Am încercat să urmăresc câteva dintre aceste latențe, aceste posibilități, câteva detalii, din
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe un fapt împlinit, ci ca pe o latență, o posibilitate, o devenire posibilă. Să fie acesta avertismentul pe care-l constituie opera lui Caragiale. Am încercat să urmăresc câteva dintre aceste latențe, aceste posibilități, câteva detalii, din perspectiva privirii „monstruoase” care nu este nimic altceva decât un dispozitiv hermeneutic. L-am lăsat să funcționeze con- știent de o manieră controlată, din aproape în aproape, conștient fiind că un exces de raționalizare poate la rândul lui să nască monștri, fie ei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se referă la acest principiu de exorbitare nu ca posibil generator al operei și prin- cipiu structurant al ei, ci ca un construct al exegezei în sensul cel mai larg, ca un principiu al organizării lecturii. „Simț enorm și văz monstruos” este analizat pornind de la ceea ce vede și asumă cititorul cel mai avizat : criticul literar, filozoful, istoricul ideilor etc. Viziunea monstruoasă nu-i mai aparține lui Caragiale, ci lectorului său care răspunde unui impuls secret, care folosește opera lui Caragiale ca
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ca un construct al exegezei în sensul cel mai larg, ca un principiu al organizării lecturii. „Simț enorm și văz monstruos” este analizat pornind de la ceea ce vede și asumă cititorul cel mai avizat : criticul literar, filozoful, istoricul ideilor etc. Viziunea monstruoasă nu-i mai aparține lui Caragiale, ci lectorului său care răspunde unui impuls secret, care folosește opera lui Caragiale ca interpretant al timpului său și al lumii în care trăiește. Opera lui Caragiale constituie doar turnesolul care scoate la iveală
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
devoalând un chip meduzant, terifiant, o urâțenie fascinantă care nu este a operei lui Caragiale, dar pe care oglinda operei o face vizi- bilă. Aceste reflexe pasagere poartă amprenta monstruo- zității, recuperabilă dintr-o zicere nimerită, „simț enorm și văz monstruos”, luată însă ulterior ca un concentrat al operei, așa cum craii mateini își întâlneau fatum-ul în imprecația cu iz de blestem al unei sibile de mahala. De remarcat, în cartea pe care dedică istoriei urâtului, o istorie tematică, Umberto Eco
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
proastă prindea esențialul într-o apoftegmă memorabilă : „Domnilor, în România socialismul va însemna I.V. Stalin plus I.L. Caragiale”. În opera lui Caragiale se află posibi- litatea de a polariza prin mecanismul optic deja sugerat al lui „simt enorm și văz monstruos”, făcând viabilă o altă apoftegmă a lui Eugen Ionescu, „Il y a peu de chose qui sépare l’horrible du comique” „Puține lucruri despart ori- bilul de comic” (trad. mea, A.M.) Comicul lui Caragiale nu este „oribil”, dar în anumite
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și Efimița, cum zgomotul unui chef se transformă în tumultul unei zavere. Și călătorului întors de la Paris și găzduit într- un hotel de provincie zgomotul nocturn al străzii îi amplifică starea de excitație nervoasă până la deformarea percepției spre „enorm” și „monstruos”. O parte dintre personajele lui Caragiale, precum Dandanache sunt sensibile la zgomot ca și cum deodată epoca ar fi ridicat nivelul decibelilor pentru gradul de suportabilitate al acestor onorabili contemporani cu auzul fin și sensibilitatea contrariată. Aici este însă vorba de un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ridicat nivelul decibelilor pentru gradul de suportabilitate al acestor onorabili contemporani cu auzul fin și sensibilitatea contrariată. Aici este însă vorba de un fapt care depășește sfera anecdoticului, rămânând totuși cantonat în spațiul fluctuant al lui „simț enorm și văz monstruos” întrucât ceea ce definește epoca pentru autor este circumscris unei dimensiuni perceptive : auzul. La finele articolului, semnatarul lui propune niște urechi de cauciuc capabile să reziste acestui zgomot insuportabil. Zgomotul a făcut mereu parte din partitura stradală a cotidianului. Caragiale pare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu invalidează aserțiunea de reflex distopic și pune și mai bine în valoare natura acestor deformări care acțio- nează în cadrul unuia și aceluiași organism social. Al doilea fragment este la rândul său relevant pentru că ne introduce într-o dimensiune a monstruosului, cate- goria cea mai expresivă și accesibilă a deformării. Imaginea unei umanități caricaturale constituie totodată și reflexul teratologiilor degeneraționismului lombrosian, a defilării de figuri relevante pentru ceea ce savantul definea ca un cumul al atavismelor prin matoid, potențialul om criminal, așa cum
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Caragiale însuși părăsind ziarul Epoca. Imaginea domnișoarei cu capul mare ne trimite la un joc al contrastelor care creează efectul de abnorm. Capul este imens nu doar în raport cu corpul, ci și cu mâinile, astfel încât gesticulația pudorii relevă dis- proporția monstruoasă. Scriitorul insistă până la tautologie pe cele două diminutive alăturate : „mânușițe mititeluțe”. Deformarea are un model artistic, cel al caricaturii, la care vom mai reveni, spunând doar că reflexul este și unul al comediei clasice, comediatul își marchează aici teritoriul. Cel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
distopiile de uz științific, medicale, sociologizante ale epocii începând cu Malthus și terminând cu Haeckel. Oamenii de știință se transformă în heralzi ai apocalipsei vizând deformările succesive la care corpul social este supus, devenind în urma unor mutații degenerative un corp monstruos. „Simț enorm și văz monstruos” se înscrie perspectival în parcursul epocii, din care autorul scoate doar un reflex. Revenirea la judecata sociologică înscrie „democrația” ca pe un agent dizolvant al modernității în tabloul mendelevian al noxelor ei, o modalitate de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sociologizante ale epocii începând cu Malthus și terminând cu Haeckel. Oamenii de știință se transformă în heralzi ai apocalipsei vizând deformările succesive la care corpul social este supus, devenind în urma unor mutații degenerative un corp monstruos. „Simț enorm și văz monstruos” se înscrie perspectival în parcursul epocii, din care autorul scoate doar un reflex. Revenirea la judecata sociologică înscrie „democrația” ca pe un agent dizolvant al modernității în tabloul mendelevian al noxelor ei, o modalitate de defor- mare plebiscitară. În viziunea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în epocă, de Gustave le Bon în Psihologia mulțimilor ă1896Ă. Egalitarismul democratic a dobândit astfel profilul unui exces paradoxal, excesul îl constituie mecanismul procustian al unei normări a existenței : tot mai puțin pentru tot mai mulți. Simț enorm și văz monstruos : lupa și luneta Discuțiile asupra caracterului excesiv al literaturii lui Caragiale și al autorului marchează posteritatea critică a operei. Excesul ca manifestare a unui hybris profund, litigios și insidios totodată prezidează practica lecturii. În prefața la excelenta sa antologie, I.L.
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]