KorAP: Find »[drukola/base=murmura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...188 >

4,695 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

Cecco Începea să se destrame. Ochii Îi alergau de la el la femeie, ca și când n-ar fi știut ce atitudine să adopte. - Nimic... Căutam... bâigui el Încurcat. Își ținea ochii În pământ. Apoi Îi ridică spre mută. - Așadar, ai descoperit totul, murmură el, trăgându-și capul Îndărăt cu un aer sfidător. Pentru o clipă, o tăcere Înghețată se coborî Între ei. - Așadar? zise din nou Cecco. Doar nu vrei să faci cârdășie cu gloata din orașul ăsta infam ca să Îți capeți un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
lui Brandan oglinzile pentru iluzie? Și cine trage sforile, aici, la Florența? Cecco scutură din cap. Avea un aer sincer. - Nu știu asta. Am aflat de proiect la Toulouse, când m-am dus acolo să mai schimb aerul. - La Toulouse? murmură Dante căzut pe gânduri. Și pe urmă de ce aici, la Florența? Cecco izbucni În râs. - Poate că vor să aducă un omagiu măreției orașului tău! Sau, mai probabil, s-au gândit că pe aici există mai mulți preoți, mai mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dale de marmură, era presărată cu plăci funerare, iar sarcofage romane erau aliniate de-a lungul pereților. Cândva, acela trebuie să fi fost cimitirul micii comunități de monahi, Însă urmele vremii și ale părăsirii erau evidente. - Acesta e secretul magiei, murmură Cecco, arătând către un obiect Învelit cu o pânză roșie, greoaie. Dante se apropie, descoperindu-l cu un gest hotărât. Chipul Înfiorător și totodată fascinant al sculpturii se aprinse În lumina opaițului. Ochii de smalț parcă Îl fixau, Înzestrați cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Dante scoase din traistă colțul de oglindă pe care Îl găsise În magazie, Întinzându-i-l sticlarului. Omul atinse cu vârfurile degetelor marginea de sticlă pentru a-i determina grosimea. - Și zici că provine dintr-o placă de cinci picioare? murmură neîncrezător. Apoi Își apropie limba, ca și când ar fi vrut să vadă ce gust are. - Argint... zise aproape În sinea lui. Ciudat. - Ce e ciudat? - M-aș fi așteptat la ceva modern, pe bază de plumb. Când colo, nu-i decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
trimiși ai Împăratului. Era pe timpul conciliului de la Lyon, când Frederic a purtat ultima bătălie Împotriva... Omul părea să caute termenul exact. - Polemiștilor curiei? A papei? Îi sugeră Dante. - Da, poate că a papei. Sau a cuiva mai presus ca el, murmură Arnolfo pe un ton enigmatic. - Și cine erau trimișii? Și de ce noaptea? - Tinca lucra noaptea și dispărea ziua. Suferea de o boală de ochi care Îl făcea să nu poată suporta lumina soarelui. Vedea prea bine, și de aceea era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În triton. Frederic Își ținea În mâna dreaptă cupa de aur, iar În stânga strângea zăbala unui centaur călărit de un bărbat purtând o mască cu două fețe, care venea Înapoia carului, izbind cu copitele În dalele de piatră. - Un centaur? murmură Dante. Fără să ia În seamă Întreruperea, Marcello continuă: - Înaintea carului pășeau șapte fete purtând torțe mari, aprinse, urmate de șapte bătrâni Încununați, În veșminte grecești. Și apoi alți șapte bărbați, cu straie lungi, acoperite cu semne cerești, precum și doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
figurii magilor? - Cred că da. Cei trei maeștri ai cărții: Moise, Cristos și Mahomed. - Înconjurați de prostituate! Numiți cei Trei Impostori, În filosofia lui eretică. Frederic a intrat În Ierusalim cu perfidie, batjocorind cu simbolurile lui popoarele care locuiau acolo, murmură Marcello. Dar ai trecut peste omul cu două fețe. El scapă de ascuțimea minții dumitale? - Nu știu, poate... Începu să spună Dante. Apoi se opri, amintindu-și de strania statuetă de la prora galerei. - Dar domnia ta știi să Îi dai În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
față pe care ardeau doi ochi Înfrigurați. Omul ținea În mană o cană de vin, din care tocmai băuse. De fapt, câteva picături roșiatice Încă Îi mai scăldau colțul buzelor cărnoase. - Lasă-mă În pace, amice. Vreau să beau singur, murmură, ferindu-și privirea și aplecându-se peste cană. Încerca să mai prindă câte ceva din discuția celor patru, care continuau să sporovăiască. - Singur? Nu știi că În singurătate stă rădăcina viciului și a păcatului? stărui noul venit. Ea induce În suflet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care Îl ai În față. Și asta repede, Întrucât timpul pe care, probabil, Îl măsoară această mașinărie s-a pus deja În mișcare. Meșterul Îl fixă, surprins de tonul neliniștit. - Dar natura sa nu-mi mai e cu totul necunoscută... murmură el. Privirea lui Dante se aprinse de interes. - Și scopul? - Un lanț de rotații vijelioase. Tot mai accelerate prin reducerea diametrului roților. Cei doi bărbați se priviră țintă În ochi, siguri că aceeași idee le trecuse prin minte. Poetul fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
spre el, tulburat, Însă Dante Îl Întrerupse Înainte să apuce să spună ceva. - Încearcă să Îi pătrunzi taina, meștere Alberto. Nu știi cât e de important. - Mai dă-mi timp, priorule. - Timpul e materia de care dispunem cel mai puțin, murmură Dante. Mechanicus se aplecase din nou peste bancul de lucru, cu mâinile În mecanism. Dante se uită În jur. Într-un colț, tăcut, stătea Amid. Era adâncit În rugăciune, Închinat pe covoraș. Poetul se așeză pe un cufăr lângă bancul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
umbrele jinn-ilor, diavolii păgânilor, dând târcoale printre pietrele lor aprinse. Dar, cu siguranță, nici o bizarerie cum e asta. Doar mitica pasăre Phoenix, care renaște În chip de necrezut din propria-i cenușă, ar putea-o egala. - Dacă ar fi autentică, murmură Dante. - Dacă ar fi, ar merita să intre În camera tezaurului unui Împărat. - O comoară ca a lui Frederic? Monerre tresări. - De ce spui asta? - Fiindcă umblă vorba că tocmai la Toulouse ar fi ascunsă comoara Împăratului, dusă acolo de credincioșii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
prin iscusință și prin prestidigitații. Și totuși, lucrurile păreau să se fi petrecut Întocmai. Judecând chiar după starea cadavrului, era probabil că se Înecase cam la aceeași oră când fugise de la abație. Cu toate acestea, un glas interior continua să murmure, neliniștindu-l. Cele două răni adânci de pe o parte a corpului se puteau explica și așa cum o făcuse pe loc, Însă nu izbutea să Își alunge impresia că semănau foarte mult cu cele descoperite pe trupul lui Guido Bigarelli și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
M-am gândit că descifrarea Înțelesului lor m-ar fi putut ajuta să Îi stabilesc identitatea. Marcello Îl fixă, ca și când ar fi vrut să descopere un Înțeles ascuns În cuvintele lui. Continua să strângă tăblița. - Într-adevăr, niște semne neobișnuite, murmură. - Simboluri ale astrelor, mi se pare. Dar ce Înseamnă? - Așa cum, ai Înțeles, semnele din jurul octogonului reprezintă diferitele corpuri cerești. Iată Soarele, zise medicul, arătând un cerculeț. Iar acestea sunt planeta Venus și Întunecatul Saturn. - Dar ce Înseamnă octogonul? Am mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
izbind cu degetul arătător În foaia pe care maestrul continua să o ignore. Omul părea interzis. Se mărgini să Îi cheme pe ceilalți doi cu un semn, Înainte de a se apleca, În sfârșit, asupra desenului. - O construcție neobișnuită. Un turn? murmură el, arătându-i profilul zidului exterior celui care se apropiase mai Întâi. - Prea mare, replică celălalt, după un scurt calcul mintal. Mai curând... Poate o filatură. Știu că acum În nord se construiesc fileturi enorme. Sau un uscător pentru pânzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mai Întâi. - Prea mare, replică celălalt, după un scurt calcul mintal. Mai curând... Poate o filatură. Știu că acum În nord se construiesc fileturi enorme. Sau un uscător pentru pânzele vopsite. Sau pentru pieile argăsite. - Nu... știu eu ce este, murmură un glas tremurător. Cel de-al treilea maestru, cel mai vârstnic, se ținuse deoparte până În acel moment, după ce aruncase doar o scurtă privire peste foi. Dante se Întoarse către el. Pe chipul său, alb ca o pânză muiată În leșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
octogon perfect, Înconjurat de tot atâtea turnuri cu aceeași formă. Un triumf al geometriei, despre care se credea că repeta Întocmai schema străvechiului Templu al lui Solomon. Iar Guido Bigarelli fusese cel care Îl proiectase. - Eu... eu l-am văzut, murmură iar bătrânul. - L-ai văzut pe Bigarelli scriind pe aceste hârtii? Ești sigur? - Arhitectul a Întocmit proiectul. Însă ideea Îi venise de la un altul. Un călugăr. - Un călugăr? Cine? Întrebă Dante. În loc de răspuns, bătrânul se aplecă din nou peste foi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
O temniță? Nu, e prea multă risipă de marmură și de mozaic pentru o Închisoare. Și apoi, Frederic mai dispunea de așa ceva, În toate orașele sale. - E prea mare, o singură celulă circulară, adăugă maestrul Matteo. Nu pentru asta era, murmură el. O boltă Întunecată, o potecă infinită... - Dar dacă trebuia să rețină ceva nemăsurat? stărui Dante, urmându-și firul ipotezelor. Un cerc continuu, văgăuna secretă nu a Minotaurului, ci a unui Uroboros, marele șarpe al timpului care Își mușcă propria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de satisfacție. Luă regina neagră și o așeză lângă statueta regelui, apoi rândui lângă ei caii și turnurile. Pe urmă, cu degetele, schiță iute un cerc În jurul micului grup de piese, ca pentru a le cuprinde laolaltă. - Curtea lui Frederic? murmură poetul. Din nou ea Încuviință. Se părea că mica reprezentație se Încheiase. Dante Își plimbă de mai multe ori privirea de pe chipul ei spre piesele de pe tabla de șah, căutând o posibilă semnificație a acelei reprezentații. Dar Amara continua să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
tablei, așezând-o alături de rege, cu numai un pas Înapoi. Era regina albă. - O altă femeie? Încă un semn de Încuviințare și, dintr-o dată, Amara mai apucă o piesă, așezând un pion alb lângă regina de aceeași culoare. - Un fiu, murmură Dante. De la o altă femeie. Din nou muta se opri, recăpătându-și imobilitatea absentă. Și totuși, exista o semnificație În clipele acelea de suspensie. Probabil că prin fixitatea ei voia să reprezinte trecerea timpului. În clipa aceea, Amara se dezmetici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
iar privirea Îi era goală, ca și cum mintea i-ar fi fost Încă absorbită În gânduri. Fu cuprins de un atac de tuse care Îi răpi ultimele puteri. Își dădu drumul greoi și căzu la loc În pat. - Dă-mi apă, murmură, arătând către o ulcică de pe masă. Era ud de sudoare, iar pomeții Îi ardeau de febră. Dar, Înainte ca Dante să Îi poată umple paharul de cositor, omul i-l smulse din mână, bând cu nesaț. Îl puse jos abia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
alamă, la ale cărei extremități se găseau fixate două semicercuri contrapuse, mari de o palmă. - Nu se explică, rosti din nou Alberto. Tânărul Amid se apropiase și el și privea În tăcere. - Învăluită În nori e și voința lui Alah, murmură el. Dante ridică din umeri. - Ai zis că funcționează. Arată-mi cum. Celălalt Încuviință, iar mâna sa se deplasă Îndărătul mecanismului. Undeva mai jos, Într-un punct pe care poetul nu-l putea zări, din mașinărie ieșea o tijă cotită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să ajungă de unul singur? Amid Îi aruncă o privire cercetătoare. - Singur v-ați arde aripile, replică el apoi, scuturând din cap. Numai un spirit ceresc poate urca dinaintea Maiestății Cumplite. - Atunci, poate că un spirit ceresc mă va ajuta, murmură Dante, ridicându-se brusc și pornind-o din nou la drum. Când ajunseră În apropiere de vechiul For, cam la o sută de pași de destinație, priorul se opri, oferindu-i lui Amid o monedă și trimițându-l Înapoi. Tânărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cum Îți spuneam. - Și ce i-a spus Arrigo vameșului? - Nimic. Că era un simplu instrument pentru studiile lui. Dante se adâncise În gânduri, continuând să fixeze desenul. - Sigur că e ciudat, Îl auzi dintr-o dată pe Duccio spunând. - Ce? murmură, dezmeticindu-se. - Că Arrigo e găzduit la dominicani. - Și ce e așa ciudat? - Destule, după cum vorbesc călugării. În tinerețe, Arrigo a fost novice la franciscani, pe vremea fratelui Elia, urmașul lui Francisc. Și, după cât de mult se iubesc cele două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
artă ar fi nevoie, așadar? Sau de care știință? - De o artă care să Își construiască formele cu Învățătura, În loc de pietre. - Alchimia? La ea te gândești? Aceasta e comoara lui Frederic? Cea pe care o caută toată lumea? - Comoara lui Frederic... murmură filosoful. Da, există o comoară a Împăratului. Însă numai trecând de poarta Împărăției se va putea ajunge la ea. Gândește-te, messer Alighieri. Găsește răspunsul la Întrebarea mea. Cât despre fratele Elia... - A fost cu adevărat acel mare spirit despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
simte-te liber să te folosești de ea ca de o fântână publică. Dante Își plecă fruntea În semn de mulțumire, Întorcându-se la explorarea acelei mări de Înțelepciune. - Unii ar fi În stare să ucidă, ca să aibă toate astea, murmură el ridicând de pe jos un codice ilustrat cu miniaturi. - Oamenii ucid Întotdeauna ca să poată trăi. Iar pentru Înțelept, cuvântul este Însăși esența vieții. - Se pare că acorzi un amplu spațiu pasiunilor În argumentele dumitale, messer Arrigo. - Dacă cineva ar ucide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]