1,621 matches
-
Loftis. Combinația dintre pozele de la numărul 2307, trupul lui Augie Duarte și frumoasa față a lui Reynolds Loftis înflorind de grozăvia omorurilor îl făcură să se joace cu schimbătorul de viteze și când nu era nevoie, doar ca să nu fie năpădit de acele imagini. Când parcă mașina, casa era puternic luminată și veselă, ca și cum cei dinăuntru n-aveau nimic de ascuns. Nimic. Ajuns în fața ușii, găsi un bilet în dreptul clanței: „Ted, mă întorc în câteva minute. Simte-te ca acasă. C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
multă grijă de ea. Când o alinta și o proteja, reușea să uite de puști. Dar cele patru nopți la rând petrecute în apartamentul lui Howard erau și ele riscante și de fiecare dată când se despărțea de ea, îl năpădea frica, știind că trebuie să facă ceva. Una din soluții era să nu-i dezvăluie lui Mal adevărul despre Danny. Mal nu putea să creadă că puștiul îl omorâse pe Niles și era suficient de isteț ca să considere că oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
drum, puteam să mă uit după trecători și trăsuri, puteam să merg împreună cu băieții de la alte licee, dar care aveau același drum cu mine, și să vorbesc în toată libertatea cu ei. Dar tata parcă-mi ghicise gândurile ce mă năpădiseră înveselitor, unul după altul, că-mi spuse cu severitate: ― Să nu cumva să caști gura la fleacuri pe stradă sau să te-nhăitezi cu cine știe cine, că-ntîrzii, și dacă te prind cu vreo absență, îți rup urechile! Bucuria întrezărită o clipă
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
face drumul la cetate... - Acum, vornice! Vornicul păru puțin stânjenit, dar deloc speriat. - Acum e cam greu, căpitane, fiindcă, după cum vezi, am oaspeți... Pe zidurile de apărare ale conacului apărură peste o sută de arcași. În aceeași clipă, curtea fu năpădită de ieniceri. În crângurile din jurul casei se auziră tropote, iar În câteva secunde un mare număr de spahii Înconjurară Brăneștii. Apărătorii scoaseră săbiile, așteptând poruncile căpitanului. Dar porunca Întârzia. Dintr-o privire, Oană Își dădu seama că În jurul lor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
asupra celor de afară, care se opriră, privind spre ferestrele Sălii sfatului. - Măria ta!!!! Era un strigăt de neputință. Dacă cineva putea face ceva, orice, acela era numai voievodul. Și Dumnezeu. Erina căzu În genunchi și abia atunci lacrimile Îi năpădiră ochii, coborându-i, În valuri, pe obraji. - Măria ta... nu se poate... fă ceva... tu, care poți opri puterile lumii și poți salva mii de vieți, și poți aduce bucuria și lumina În sufletele oamenilor... fă ceva pentru el... adu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
războiului până la sfârșitul lunii iulie, În prima noapte cu lună plină. Atunci, dacă Domnul nostru Dumnezeu mă va lăsa În viață, Îi voi aștepta În locul numit Bradu Strâmb, nu departe de ținuturile Sucevii. Iar dacă acel loc va fi fiind năpădit de dușmani, voi da Înștiințare pentru un altul. Ștefan, domnul Țării Moldovei. Căpitanul rămase Încremenit. Reluă primul mesaj, care se termina cu un cuvânt greu: Supune-te. Deci Pietro știa. Poate știuse și spătarul Mihail. Hotărârea voievodului era dincolo de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
După cum te cunosc, vei Încerca să ajungi acolo. Nu te sfătuiesc. Întâi, fiindcă am nevoie de toți Apărătorii aici, Între Valea Siretului și Valea Bistriței. Și apoi, fiindcă flancul drept al urdiei a ajuns deja pe valea Bârladului și a năpădit și locurile Murgenilor. Zeci de mii de ieniceri se Întreaptă spre cetățile noastre dinspre Răsărit. Vor fi sub asediu, În următoarele zile, Cetatea Albă, Tighina, Orheiul. Nu avem cu ce să le apărăm. Se vor apăra cu propriile lor garnizoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În tristețea de la Murgeni. Pentru ea, realitatea aproape că nu exista. Se lăsa purtată, fără nici o reacție, printr-o Moldovă din care nu recunoștea nimic. Moldova otomană. 26 iulie 1476, ora 20.00, marginea târgului Roman Vestea victoriei lui Mahomed năpădise pe toate drumurile Moldovei. Cei doi prizonieri o primiseră cu un amestec de furie și de resemnare. Nu fuseseră acolo, nu putuseră face nimic. Toți cei din jurul lor fuseseră prea ocupați ca să le dea atenție, dar Îi păziseră cu strășnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
scumpe și mărgăritare. Dar sufletul ți-e așa curat și pur, Ca să-l ascund în perle nu mă-ndur... Din ochii tăi aș înfrunzi copaci, Uscați de timp ca tineri iar să-i faci Din crudul lor pe crengi să năpădească Desiș de verde pui să cuibărească ... Pe buzele-ți angelic arcuite, Aș înălța oceane de ispite; Dar gura ta și vorbele-ți curate Le-aș pângări și le-aș ucide toate ... Din trupul tău mi-aș încropi altar, Iar sufletul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în sat, mai toată ulița-i pustie Și nici copii la joacă nu mai sânt. Căsuțele prin vremi s-au coșcovit Stând să alunece spre mal de apă Căci timpu-n trup și-n maluri sapă Și buruienile-n ferești, au năpădit... în curtea casei mele părintești, Doar nucul pus de tata mai rodește. Cireșul s-a uscat și creanga-i mărginește, Grădina din vecini, cu meri domnești. Prin geamul colbuit de anotimpuri, Zăresc năframa mamei și-un ștergar Și-n cui
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
-mi sângerând. M-am afundat în mlaștina tristeții, Noian de pătimiri m-a-ngenuncheat, Târându-mă prin negurile vieții... Nu Te-am zărit că pururi m-ai vegheat. Când m-am trezit din adâncimi de noapte, Simțindu-Te întreg, strălucitor, M-au năpădit ale iubirii-Ți șoapte Pe mine: orb, surd fiu rătăcitor! Trec azi pășind pe drumul spre Lumină Cu Tine-alături Viața descifrând, îți sunt vlăstar din vajnică tulpină, Iubirea-Ți sorb, cu trupul tremurând. Am căutat mult prea departe Calea; Desăvârșirea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
laturi ale potecii, este sumbră. Apa din canal e puțin adâncă și e maronie de la mâl. Dincolo de el sunt dealuri golașe, care se întind milă după milă. Nu există decât foarte puține hanuri. Cele pe care le-am întâlnit erau năpădite de păduchi. — Ar fi bine să ne plătiți, sau va trebui să cărați sicriul chiar dumneavoastră, doamnă, îi zice cărăușul-șef mamei când o aude plângându-se că portofelul ei e aproape gol. Mama începe din nou să suspine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
miezul nopții trebuie să fiu trimisă înapoi în palatul meu. Eunucii vor veni în curând să mă ia. Voi mai fi chemată din nou? E foarte probabil ca împăratul Hsien Feng să uite de mine când se va trezi. Mă năpădește un sentiment de melancolie. Norocul nu a dus la intimitate. Încerc să nu mă gândesc la ruyi-ul meu și la acul de păr pierdut, nici la energia și speranța cu care m-am pregătit. Nu mi s-a acordat șansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cinci sute de sate vor putea să supraviețuiască până la sfârșitul anului. Și atunci s-a auzit dintr-odată sunetul roiurilor de lăcuste. S-au lăsat asupra culturilor tocmai când acestea începeau să se coacă. Peste noapte, întreaga regiune a fost năpădită. A fost ca și cum veniseră din nori sau din adâncurile pământului. Aceste rude cafenii ale greierilor aveau lângă aripi două tobe micuțe în formă de scoică: când fâlfâiau din aripi și loveau tobele, produceau un sunet asemănător cu cel făcut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
un fel vag, dar foarte real, nemulțumită. Teama mă însoțește permanent și mă gândesc în mod constant la rivalele mele. Mă întreb cât timp va mai dura până ce o alta îmi va lua locul. Chipurile lor schimonosite de gelozie îmi năpădesc gândurile, precum cețurile iernii. Sunt sigură că rivalele mele au trimis spioni să mă supravegheze: „ochiul“ ar putea fi chiar unul dintre slujitorii împăratului. Dacă este așa, el va raporta cu siguranță activitățile noastre din palanchin. Un cât de mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
la anu... Sânt revoltat, domnule... Sânt gonit din propria mea țară... Sânt un om fără țară, n-am unde să mă mai duc..." Și poetul spaniol se opri din vorbit și expresia chipului său deveni tragică. O simpatie adâncă mă năpădi pentru el, cu toate că-mi dădeam seama că în starea sa de spirit era și ceva din exagerarea donchișotească a vestitului hidalgo. Încercai deci să-l aduc pe terenul realităților. "Domnule, îi spusei, înțeleg că o mare rușine s-a abătut
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
le-am dat pruncilor o dictare. O clipă gălăgia încetă. Auzeam doar foșnet de caiete. Urmă apoi ceva uluitor, o foșgăială de gîndaci care invadau sala. Striviți în băncile neîncăpătoare, copiii se împrăștiau pretutindeni, părînd să aibă în privința asta exercițiu. Năpădiră la catedră, astupînd catalogul cu caietele lor, se urcară pe pervazul ferestrelor, în picioare pe bănci, iar cei mai mulți se trîntiră cu burta pe podea. Fiecare își dobîndea locul cu bușaie și amenințări feroce. Într-un cotlon de lîngă sobă, altul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Costică cel real nu întîlneai decît un viguros oportunism. Cînd era contrariat, el producea un singur argument: „Tovarăși, să nu ne abatem de la linia partidului”. Argumentul îl rostea cu niște priviri atît de îngustate încît deveneai sfios. Din ce în ce mai tare mă năpădea sentimentul singurătății. Cînd mă întorceam acasă, nimic nu mi se părea familiar. Bunăvoința Tomuleștilor era obositoare. Nici dînșii nu mă acceptaseră ca pe unul dintr-ai lor și, față de mine, își supravegheau cuvintele. N-aveam nici un chef să le ascult
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu gazeta de perete pentru care nutrește o adevărată pasiune. Toamna, la fiecare început de an școlar, face curte profesoarelor nou repartizate în Dobrina. E țeapăn de principii. Combate obiceiul fumatului și nu admite replică la părerile sale. Cărțile îi năpădesc camera în care locuiește. În bucătărie au ajuns chiar și pe masă, căci are obiceiul să citească în vreme ce mănîncă. De la un timp ține două pisici. Se uită cu înduioșare și la cele de pe stradă. Cam de două ori pe an
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
nimeni, căci se spunea că e blestemată și aducătoare de moarte. Străinul o fi râs În sinea lui și s-o fi bucurat de prețul mic. Casa, În loc să fie așezată, ca și celelalte, la drum, se afla tocmai În fundul curții năpădite de nuci bătrâni și abia se zărea printre rugii de zmeură crescuți anapoda. Dacă te uitai cu băgare de seamă, căsoiul părea că rânjește, așa cum i se strâmbase streașina acoperișului Înverzit și Înnegrit de mușchi. Orășeanul nu știa ori nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de lemn din care, ca niște frunze, ieșeau pene. Cei care nu știau despre ce era vorba nu pricepură nimic. Dar aproape nimeni nu Înțelese povestea de pe un Plocon de câțiva ani mai târziu. Curtea Tușii se Învecina cu cea năpădită de bălării a unui Învățător leneș, vorbăreț, iscoditor ca o babă și care făcea stihuri pe care le recita seara la divane. Nu Înțelegea nimeni mare lucru din poeziile lui, dar Îi arătau respect pentru că erau Încredințați că știa multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
satului de la Răsărit e Într-un colț ferit din calea oamenilor. Părinților le fuseseră rușine s-o pună lângă morții familiei. Pe furiș, totuși, venea câte cineva și pe la ea, că erau mereu mucuri de lumânări printre boziile grase ce năpădeau locu’ ăla ferit din calea oamenilor. Atunci când tac-tu, Comane, Îmi șoptea la ureche „tată-socrule”, eu n-aveam cum să-l dau Înapoi și l-am lăsat În boii lui, cu nădejdea că Îmi va plăti onorariul chiar În ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
țiglele de pe casă scoteau zgomote de scândurici uscate lovite Între ele. Și, dintr-odată, Valea sparse creasta dinspre Dunăre și se deschise larg, către Baltă. Ieșiră alergând din văgăuna Întunericului și a spurcăciunilor și mai goniră o vreme pe dealul năpădit de buruieni mărunte, cu vârfurile păscute de turmele de oi și capre. Pe fața spână a coastei era un singur pom, un cireș amar cu frunzele prăfuite și chircite de căldură. Se Îndreptară către el și căzură, gâfâind, la umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
păstrau câteva vițe nobile, din cele plantate pe coasta Însorită dinspre Dunăre. Malurile Eleșteului se roseseră Încet, se rotunjiseră, Își prăvăliseră pământul În adânc. Apa măsura numai câteva palme, după care te afundai În nămol până la gât. Buruienile și trestia năpădiseră malurile. Un izvoraș izbucnit din coastă arunca Întruna apă curată În cea mâloasă a Eleșteului. Pe malul cel dinspre deal, așezat cu fața către Baltă și către Dunărea care, departe, sclipea aproape cu voioșie, se afla croitorul despre care unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pleoapele și au pus pe ele doi mărunței de metal. Nopți Întregi m-au chinuit ochii aceia. Mă trezeam și intram iară și iară În același vis negru care mă Înspăimânta. Îl vedeam pe Lică În sicriul lui din groapă, năpădit de tot felul de coropișnițe și de viermi, cu fioroase rădăcini Înfipte În coaste, dar, mai ales, În țeastă. Rădăcini vânoase de salcâm Îi intrau pe nări, pe urechi și pe gură, strâmbând hârca Într-un rânjet de chin. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]