1,985 matches
-
imediat căzu în genunchi. — îndurare! imploră el, părând că nu se adresa lui, ci mai degrabă romanului, în care nu se poate să nu fi recunoscut un ofițer de rang înalt. — îndurare la naiba! Ce voiai să faci, animalule? se năpusti Wolfhram asupra lui, repezindu-i în față un picior, parat doar în parte cu o mână. — Cine te-a trimis? Ești o iscoadă a lui Atila? Voiai să-l asasinezi pe trimis? O să mori în chinuri, știi asta? Omul căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
periculos pentru el să coboare pe terenul unei confruntări pur fizice și că, de aceea, ar fi trebuit să recurgă la întreaga sa experiență. Se mișcară o vreme cu precauție,ținându-se sub ochi unul pe celălalt, apoi burgundul se năpusti, cu o serie de lovituri, într-un atac de fond lung și teribil, având, totuși, grijă să nu îngăduie adversarului să-l prindă descoperit. Securea cu două tăișuri pe care o strângea în mână era, poate, o armă grea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bătaia arcurilor, arcașii intrară în acțiune, iar nori de săgeți se ridicară, brăzdând cerul, din ambele laturi; se încrucișară, apoi căzură cu un ropot ca de grindină, decimând rândurile dușmane. Imediat după aceea, cu strigăte sălbatice, cele două cavalerii se năpustiră una împotriva celeilalte în galop și, aproape imediat, se aruncară înainte și războinicii pedeștri ai celor două armate, stropind totul împrejur în timp ce alergau prin apa râului. într-un huruit ca de tunet, cele două armate porniseră de acum la luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vedea cerul luminat de o strălucire roșiatică. în aer simți mirosul acru al fumului. Sări în picioare, în vreme ce o mulțime de glasuri strigau toate deodată: „Foc! Foc!“ într-o clipă, toți se ridicară; izbindu-se și îngrămădindu-se spasmodic, se năpustiră spre ușă, cu o ploaie de lovituri. Sebastianus căuta în jur o altă cale de scăpare, însă, în confuzia aceea, deși incendiul mistuia cu zgomot mare, vedea foarte puțin și îi era imposibil să se orienteze —asta și fiindcă, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cer săgeți de foc străpungeau întunericul nopții. La lumina flăcărilor, într-un vacarm infernal, văzu bărbați înarmați luptând printre case și corturi. Instinctiv, izbindu-se de oameni care alergau încoace și încolo fără țintă, cuprinși de o groază nebună, se năpusti spre depozitul femeilor și curând întâlni câteva ce alergau prin fum. O apucă pe una de braț și reuși să o rețină pentru o clipă. — Ce se întâmplă? o întrebă precipitat. Cu chipul răvășit de o euforie nestăpânită, femeia, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte! înainte! strigă războinicul ce îi conducea pe atacatori iar glasul lui, abia auzit în vacarmul acelor clipe zbuciumate, îi păru lui Sebastianus a fi acela al unui băiat. Nu îi semăna, oricum, cu cea a lui Chilperic. Războinicul se năpusti înainte în direcția unui petec de iarbă îngrădit cu ziduri dezgolite, unde erau priponiți mai mulți cai. în apropiere, hunii ridicaseră două corturi mari, dintre care unul era deja în flăcări; în timp ce câțiva dintre ei se postau în formație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l, în confuzia care de acum nu mai era decât un masacru, numai și numai pe comandantul dușman. Când îl află prins în luptă, apărându-se cu vigoare de doi războinici hiung-nu, care îl prinseseră ca într-un clește, se năpusti, la rândul său, într-acolo. îi tăie drumul un bărbat blond și corpolent, ce avea ca unică armură o platoșă de fier. Balamber pară lovitura securii sale cu două tăișuri, care îi trecu șuierând pe deasupra capului, și își cabră calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
liniștească. — Războiul nu e o treabă pentru femei. Femeia-i făcută nu pentru ură, ci pentru dragoste. Fu ca și cum ar fi biciuit-o peste față. — Dragoste? spumegă ea. Am încercat-o deja, ți-aduci aminte? O clipă mai târziu, se năpustea din nou asupra lui. îl încolți cu lovituri și de data asta fu obligat să lupte, parându-i atacurile puternice venite de sus în jos, nu fără greutate, căci Frediana, deși nu avea forța unui bărbat, mânuia sabia cu reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a fi un incendiu! — Sus! strigă Hippolita. Pe terasă! Traversând din nou tricliniul, țâșni prin coridor și, de acolo, pe o scară largă de marmură, ajunse la loggia de la etajul de sus. O urmară cu toții și, ajunși pe terasă, se năpustiră spre balustradă. Acolo, cu groază, găsiră înaintea lor spectacolul satului cuprins de flăcări. A urmat o tăcere lungă, apăsătoare. Dinspre casele burgului, aflat la circa jumătate de milă de sat, se ridicau flăcări înalte. Vacarmul locuitorilor pradă panicii ajungea, surd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte cu putere. O clipă mai târziu, trecură amândoi prin fața Hippolitei și, aplecându-se, trecură prin intrarea edificiului. Imediat, Cilonus o obligă pe domina să facă la fel și intră, la rândul său, chiar în clipa când câțiva barbari se năpusteau în curte. Cilonus împreună cu celălalt soldat se răsuciră și o luară înapoi, dar nu alergară prea mult. Milițianul, lovit de o săgeată în ceafă, se prăbuși la pământ. Pe Cilonus îl ajunse o javelină în spinare. Făcu câțiva pași împleticiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înapoi și, punând mâna pe secure, i-o repezi cu violență în cap. Cu un junghi în inimă, Hippolita îl văzu pe Emerentianus scurgându-se pe jos și dispărând în mijlocul mulțimii ce îl înconjura. O clipă mai târziu, războinicul se năpusti asupra celor două femei, iar Hippolita putu să le audă strigătele de groază. Apoi le pierdu din vedere. îndurerată și furioasă, își aținti din nou privirea asupra căpeteniei barbare, care continua să vorbească oamenilor săi de încredere cu privirea fixă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcu și Rutilius. Nu e alan! îi strigă lui Sebastianus, care venea din urmă. E un om al lui Eudoxiu. Apoi, îndreptând arătătorul către cei ce se luptau în apropiere, strigă: — El e cu siguranță acolo! Sebastianus și Vitalius se năpustiseră deja înainte. Prefectul își înfipse sabia, cu o mișcare rapidă, într-un fals alan care îi venea în întâmpinare, în timp ce ordonanța sa arunca prima javelină, doborând un alt adversar. Printre puținii romani ce încă rezistau, Sebastianus îl recunoscu pe Marcentius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi tăie gâtul. Dubritius, care respingea un adversar cu lovituri violente de sus, aplicate iar și iar cu furie, reuși să i-l arate lui Sebastianus. — Cel de colo! strigă. El e! Auzind acel strigăt, Eudoxiu se întoarse și se năpusti spre el cu sabia ridicată, însă nu făcu decât câțiva pași, fiindcă ultima javelină a lui Vitalius îi străpunse o coapsă. Cu un strigăt, bagaudul își aruncă arma și, strângând în mâini țepușa de frasin care-i sfâșia carnea, dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
totdeauna și strângeau rândurile, însă, cu toate acestea, pierdeau teren, astfel că, în mai multe puncte, lupta, ce trebuia să fi început mult dincolo de câmpie, se desfășura acum pe malul râului ori chiar în mijlocul vadului. în mulțimea dușmanilor ce se năpusteau cu un vuiet puternic asupra războinicilor lui Ardarich recunoscu rânduri compacte de franci, cavalerie grea, a cărei vitejie de nestăpânit era bine cunoscută, dar și valuri de cavaleri, probabil burgunzi ori vizigoți. Constatând cât de larg era frontul de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
practic, la cheremul romanilor. Sebastianus înțelese că acela era momentul. — Javelinele! strigă, iar salva ucigătoare abia fusese lansată, când, el trăgând sabia se avântă pe coastă în jos. — A Cincisprezecea înainte! Toți după mine! La sunetul trâmbițelor, cavalerii romani se năpustiră asupra hunilor, îi ajunseră din urmă în câteva secunde și îi spulberară, întâmpinând doar o rezistență slabă și fără convingere. în timp ce dușmanul fugea mâncând pământul, Sebastianus trebui să strige din răsputeri pentru a domoli avântul alor săi și a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
porni direct către Frediana. înainte de ciocnire, avu timp să-i vadă ochii plini de ură și de triumf, gura strânsă, sabia ridicată să lovească. Ea intui doar în ultimul moment manevra lui disperată, dar nu-l putu împiedica să se năpustească asupra ei cu calul în plin galop. O izbitură teribilă, după care, în nechezatul celor două animale ce se prăvăleau pe jos, amândoi se rostogoliră în iarbă. Balamber o apucase de un braț, trăgând-o după el, dar îi scăpase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în aceste adâncimi metalice, închise etanș. În peretele din dreapta lui se deschise o ușă; ieșiră pe acolo trei bărbați. Actul fizic al apariției lor nici nu contă. Chiar în momentul când s-a deschis ușa, gândurile lor, mințile lor, se năpustiră asupra lui. Era un adevărat potop de gânduri despre sine, trecutul lui, viața lui. Prin acest vârtej de impresii, Craig îl auzi pe unul din ei șoptindu-i femeii: - Vreun necaz? - Nimic. Toate precauțiunile noastre atât de minuțioase au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Îndrăgostitul nu suportă, la un moment dat, ideea dragostei împărțite cu alții. Într-un pasaj amintește de tortura geloziei, deși știe ca "nu urmăresc nimic, că nu trebuie să urmăresc. Că nu se poate..." (p. 102). Când, în final, se năpustește cu sărutări, când nu se mai comportă potrivit planului inițial al intelectualului lucid, autoimputările devin grave în impulsul de a se pedepsi. Autopersiflarea născută din amărăciune (nemulțumirea de sine) se citește clar acum: "Așadar, din motive de înalt ordin moral
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un glonț în cap. Totuși, câțiva membri apropiați din familia mea extinsă, care, de obicei, îmi purecă textele publicate în căutarea greșelilor tehnice, mi-au atras atenția cu amabilitate (cu mult prea multă afurisită de amabilitate când, de obicei, se năpustesc asupra mea în calitate de gramaticieni) că tânărul „Seymour“, acela care mergea și vorbea în prima povestire, ca să nu mai menționăm sinuciderea, nu era deloc Seymour, ci, în chip ciudat, cineva care semăna frapant - hop-țop - cu mine însumi. Ceea ce e adevărat, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
aceea, În cele din urmă, s’a văzut nevoit să facă cinste...! Aproape de Închiderea localului, oarecum turmentat, În loc să se Îndrepte către hotelul de alături, care-l găzduia și, unde avea Închiriat un elegant apartament la etajul 12 al clădirii - se năpusti asupra unui taximetru - cerând șoferului să-l debarce la locuința actualei lui prietene. Dela o vreme, acest fenomen ciudat se repetase În mai multe rânduri; ori de câte ori se Întâmpla să consume un pahar de băutură În plus, alerga la locuința fetei
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
În așa fel să nu aibă pe nimeni În spatele său. Doctorul era prvăzător și, niciodată nu avea Încredere În cuvântul borfașilor! Observă chiar, o mișcare subtilă a celor doi amici ai gazdei cu intenția de-al ocoli, gata să se năpustească asupra lui. Întradevăr, Doctorul era norocos!! Apariția miraculoasă a Girondei, Îl salvă dela mare Încurcătură. Prevăzătoare femeia, ascultase din camera de alături tragicul deznodământ, presupunând ce avea să urmeze. Marele ghinionist, Împreună cu cei doi amici, schimbară unele priviri cu subânțeles
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mică Îi fu groaza când obsevă reptila privind la el cu ohii dilatați, În timp ce el Îngrozit, nu facea nimic În apărarea sa. În secunda următoare monstrul din ochii căreia țâșneau flăcări și Îl priveau dușmănos, făcu un spectaculos salt, se năpustindu-se cu toate tenctaculele Îndreptate asupra lui, hotărât să-l lichideze...!! Scoțând un strigăt Înăbușit, se răsuci speriat acoperindu-și capul cu plapuma - În așteptarea deznodământului...!! A așteptat o veșnicie, poate mai mult ori mai puțin - cine oare putea să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ultimă instanță cu un adversar Îndoctrinat de ideile bolșevismului, cu spaima de moarte În caz de nesupunere. Înainte de orice atac, trupele rusești erau Îmbătate cu votcă ce se oferea fiecărui soldat să bea, după care erau aruncate În luptă...!! Se năpusteau asupra noastră În valuri atât de numeroase Încât omoram la ei pînă ce terminam muniția, În timp ce alte divizii cu sticla de votcă atârnată În jurul gâtului navăleau urlând Înfricoșetor...!! Poate Hitler, a apreciat greșit situația strategică acceptând bătălia dela Stalingrad și
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Demonstrația de virtuozitate a balaurului nu mai avea nici un fel de importanță din moment ce nefericitul era la dispoziția bunului plac al acestui fioros animal, care la un moment dat cu gura lui deshisă și amplificată la scară fantomatică, scoase un răgnet năpustindu-se asupra lui! De teamă să nu asiste la propia sa moarte, sfârtecat În bucățele, Tony Pavone Închise ochii. Îi ținuse așa, strânși, cine poate ști? Sute, mii, milenii de ani dar ce mai conta? Oare vreo dată va putea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mai este În viață având eternele halucinații ori este mort, visânduse În viață...!! Vederea Încă Îi era extrem de tulbure, iar locul unde se afla evident părea ostil. Concentrându-și memoria, revăzu imaginea uriașului carnivor preistoric cu enorma lui gură deschisă năpustindu-se asupra lui, Încercând să recapituleze situația. Se cutremură de groză la gândul incontestabil, acum se află În burta hidosului Înfometat care desigur, Îl Înghițise fără al mai trece prin măsele!! De regulă niciodată nu purta un cuțit ori altă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]