1,904 matches
-
-i dea Olgăi o explicație, o invită într-o excursie la munte, pe același traseu pe care obișnuiau să-l străbată înainte de ruperea dramatică a relației lor. Obsedat de semnificații suprapersonale și de legi istorice generale, care strivesc inițiativele și năzuințele individului (de altminteri, I. a fost întreaga sa viață un adept al marxismului, la care nu a renunțat nici după anii de închisoare comunistă), Ilie Chindriș încearcă să-și justifice atitudinea printr-o înțelegere superioară a istoriei: „demascarea” prietenei sale
IVASIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
război mondial - trilogia autobiografica Petru Arbore (1924), românele Glasuri în surdina (1927) și Prieteniile lui Miron (1934) - R. și-a ilustrat mai accentuat concepția umanitarist-pacifistă, pe care o slujește toată viața. În Petru Arbore e urmărit, în trei etape (Întâile năzuinți, Izvoarele interioare și Prăbușiri creatoare), destinul unui personaj reflexiv, care împrumuta multe elemente din biografia romancierului. Absolvent al Facultății de Arhitectură, Petru Arbore e constrâns de împrejurări să construiască, împotriva voinței sale, o uzină de armament în preajma războiului din 1914-1918
RELGIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
preamărind Gloria// întotdeauna ploaia spală eșafodul”. Adept al unei lirici în care termenii programatici se referă la realități cotidiene și plate, S. folosește uneori antilirismul ca armă împotriva căderii în deznădejde. Spiritualizarea se împlinește prin înfruntarea dintre iminența dispariției și năzuințele trupului (Ars moriendi). De aici rezultă un acut simț al tragismului condiției umane, care s-ar afla mereu în preajma „intrării în apocalipsă”. Consolarea vine din partea transmutațiilor eterne ale ființei și nu dinspre divinitate, percepută ca o absență: „am viață spre
SPIRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
paragini/ Un chip de față cu surâs banal.// Dar contemplând profilu-i sculptural,/ Transfigurat prin filtru de imagini,/ Tu să citești pe locul gol din pagini/ Nepotolita-mi sete de ideal” (Epilog sentimental - cititorului). Goana după găteli fine duce la manierism. Năzuința spre desăvârșire, cu toate proiecțiile fantasmatice ale idealității râvnite, stimulează, însă, constiinta zădărniciei eforturilor: „Eternă căutare, cărbunele și-l scrie/ Pe lespedea stâncoasa, pe arbori și pe zări,/ Răspunsul singur naște iar mii de intrebari/ Că vântul se ridică nisipul
STATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289887_a_291216]
-
principii utilitariste, marginalizau valorile spiritului. Tinerii poeți, promovați de numeroasele cenacluri pariziene și de cele peste o sută de mici reviste efemere, opun poeticii parnasiene, al cărei principiu era eternizarea priveliștilor lumii date, o poetică a visului, a misterului, a năzuinței spre „altceva”, spre „dincolo” (au-delà), spre imaterialitate și inefabil sau care comunica sentimentul urâtului, al spleenului și nevrozei provocate de climatul în care trăiau. Deosebită, prin materialul de inspirație și prin modul sufletesc, de literatura consacrată, noua poezie o sfida
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
din Tucson (1995-1997), ulterior ca profesor asistent la University of New Mexico (Gallup), unde în 2003 devine conferențiar. Are contribuții în domeniul teoriei analitice a numerelor, câteva noțiuni purtându-i numele. Cu încercări literare debutează în 1970, la revista școlară „Năzuințe”. Ulterior va fi prezent cu poezii în „Luceafărul”, „Flacăra”, „Ramuri”, „Orizont” ș.a. În 1981 îi apare prima carte, Formule pentru spirit, semnată cu pseudonimul Ovidiu Florentin. Placheta, tradusă în franceză, o va publica în Maroc (Fès) și în Franța (Aix-en-Provence
SMARANDACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289731_a_291060]
-
Luminișuri”, „Scânteieri” sau „Cuvântul Galaților”, în această perioadă numele ei începând să circule în gazete cu orientări diverse, din toată țara: „Luceafărul”, „Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Neamul românesc literar”, „Însemnări literare”, „Viața românească”, „Sburătorul”, „Adevărul literar și artistic”, „Flacăra”, „Cronica ilustrată”, „Năzuința” (Craiova), „Viața literară”, „Rampa”, „Renașterea neamului” (Arad), „Universul”, „Universul literar”, „Familia”, „Gazeta cărților”, „Universul copiilor”, „Libertatea românească”, „Cele trei Crișuri”, „Orizonturi” (Bolgrad), „Țara lui Mircea” (Silistra) ș.a., la care dă de regulă versuri, mai târziu proză pentru copii și traduceri
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
Arghezi, Adrian Maniu sau pictura unor Nicolae Dărăscu și Jean Steriadi. Poeta se detașează cu autoironie, adesea sarcastică, dar și cu regret, de „romantismul demodat din mine” - un „vals fosil” ce „supără urechea mea modernă”. Idealurile „antediluviene” sunt cenzurate de „năzuința de-a nu mai năzui”, fără măști calofile, sufletul se livrează contemplării propriei drame: „Mormântu-ți îmi astupă toată zarea”, dar contemplația revelă și bogăția lumii, în care „șchiopătând va reîncepe viața”. Cu ochi de plastician, S. compune scene de gen
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
Braniște [Tudor Teodorescu-Braniște], „Ferestre luminate”, RP, 1921, 1 101; G. Topîrceanu, Scrieri alese, II, îngr. și pref. Al. Săndulescu, București, 1971, 375-380; Al. Bogdan, Poezia feminină, LUT, 1922, 114; Teodor Râșcanu, Feminism, „Hiena”, 1922, 9; Craioveanul [F. Aderca], „Ferestre luminate”, „Năzuința”, 1922, 2; Ion Sân-Giorgiu, Nedreptățiții, NRL, 1926, 21; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 195-196; Iorga, Ist. lit. cont. (1934), II, 198, 258, 294; Lucia Popescu, Siluetă: Alice Soare, „Știrea”, 1935, 253; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 135; G. Dumitrescu
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
domine viața politică, își marca prezența prin cruzime (și-a omorât dușmanii, după ce s-a întors în Macedonia, și a fost amestecată, se pare, în uneltirea care a dus la uciderea propriului soț50). Era sălbatică precum Epirul natal și nutrea năzuințe dincolo de condiția în care erau acceptate, pe vremea aceea, femeile 51. Când a murit Alexandru Macedon (323 î.Hr.), Roxana, soția sa, fiica lui Oxyart din Bacteriana (cel care se răsculase, dar fusese prins), era însărcinată (mai născuse un fiu, mort
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Exemplară pentru ilustrarea meandrelor „sorții nestatornice” este - în Letopisețul lui Miron Costin - remarcabila nuvelă care istorisește „mărirea și decăderea lui Vasile Lupu”, Voievodul cu fire mai mult împărătească decât domnească. Destule dintre acțiunile și intențiile ambițiosului domn stârnesc nemulțumirea cronicarului. Năzuința de a-și întinde stăpânirea asupra țării Românești (unde voia să-l înscăuneze pe fiu-său, Ion, „om slab și deznodat și de mâni și de picioare”) și a Transilvaniei sau încuscrirea cu hatmanul căzăcen Bohdan Hmelnițki (alianță preparată prin
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
înecată. Au urmat luptele dintre frați - în care se amestecau muntenii, turcii, polonezii -, războaie dinastice (care nu erau nicidecum o descoperire a spațiului moldav - Constantin Rezachevici), aspre, apoi răgazul, de coabitare a celor doi pe scaunul Moldovei și, în fine, năzuința lui Ștefan de a rămâne singur pe tronul ocupat cândva de părintele său. Scrie, deci, Ureche: „Domnindu țara Iliiașu vodă împreună cu frati-său, Ștefan vodă, apoi cându au fostu în anii 6952 [1444], mai, înaintea Rusaliilor, află vréme Ștefan vodă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și spre nemoarta pomenire a sa și a tot bun și prea bl(a)gorodnicŭ neamului său; săvârșindu-să la alŭ optulea anŭ a domniei sale...” 53. Când ambițiile erau mari - și mă întorc la Neagoe Basarab (hrănitor - s-a spus- de năzuințe „imperiale”) și gândul mai înalt, elementele (ctitorii, danii, ajutoare) ce putem asigura dăinuirea „numelui bun” și „pomeana” erau semănate pe un spațiu mai întins, echivalent cu zonele esențiale ale Ortodoxiei. Este lung șirul domnilor români dăruitori la Locurile Sfinte. Donațiile
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
morală. Aceasta Îmi arată că Binele se Întemeiază pe datorie, situație În care, așa cum afirmă I. Kant, orice morală este o „morală a datoriei”. Întrucât Însă persoana are datoria de a face binele, rezultă că și datoria se Întemeiază pe năzuința de a realiza Binele și de aici faptul că orice morală este o „morală a binelui”. Aspectele sunt complementare. În plan ideal, orice atitudine sau acțiune morală cuprinde În centrul său ideea de bine, acel bine suprem către care tinde
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
transcendenței, al deschiderii de dincolo de moartea ființei. Dar această moarte va reprezenta nu Închiderea pe care o presupune perisabilitatea, ci deschiderea, ca formă de trecere dincolo, În registrul eternității, care anulează destinul, ca Închidere. Această speranță escatologică se transformă În năzuința spirituală a persoanei. Ea confirmă afirmația lui B. Spinoza: sentimus, experimurque nos aeternos esse - simțim și Înțelegem că suntem eterni (Eticaă. Împăcarea cu soarta este rezultatul acceptării și Înțelegerii continuității, și nu al unei atitudini prin care omul se declară
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și stilistică saturată de convenții literare, derivând, stângaci și crispat, din romanul interbelic: cartea începe brusc, în cursul unui dialog, alternează studiat secvențele temporale - prezentul războiului sau al detenției și, în amintire, anii recenți de licean, mustind de idealism și năzuințe -, portretizează livresc, proiectează în simbol peisaje, gesturi și destine, dezvoltă reflecții de eseu politic. Numele și evenimentele sunt însă riguros exacte. Cu reușite inegale, această literaturizare „barocă” a notației relevă însă o tensiune a elevației și un reflex al discreției
STATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289885_a_291214]
-
bune (1/1903), mărturisește o mai decisă îndrumare a revistei spre sursele de inspirație istorică: „Studiul istoriei este cărarea cea mai sigură pe care putem să ieșim la luminiș. Pe urma lui e natural să apară o literatură de nobile năzuinți, căci ne vom ordona astfel sentimentele, ne vom disciplina gândurile, vom relua raporturile cu scriitorii vechi, cu limba și poezia veche, cu credințele poporului, ne vom regăsi pe noi înșine”. Pentru o bună perioadă, continuă tipărirea masivă a ineditelor eminesciene
SAMANATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
la Dresda. Din 1901 se stabilește la Galați, unde va fi o vreme profesoară de desen la Liceul de Fete „M. Kogălniceanu”. Începând din 1916 îi apar versuri în „Capitala”, „Literatorul”, „Însemnări literare”, „Sburătorul”, „Lectura pentru toți”, „Cuvântul Galaților”, „Săgetătorul”, „Năzuința”, „Rampa”, „Ramuri” ș.a. Împreună cu Alice Soare, înființează un salon literar și patronează revista „Dunărea” (25 mai-16 noiembrie 1919), în care publică poezie și proză (sub pseudonimul Daia), iar în primii ani ai „Sburătorului” face parte din nucleul cenaclului condus de
SCURTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289587_a_290916]
-
Lăzăreanu], „Sonete”, „Viața socialistă”, 1920, 2; I. Peltz, „Sonete”, CLI, 1921, 47; George Baiculescu, „Sonete”, „Îndrumarea” (Râmnicu Sărat), 1921, 2; Scarlat Struțeanu, „Sonete”, „Viitorul”, 1921, 4 077; Emilian Constantinescu, [„Sonete”], „Buletinul Institutului de Literatură”, 1921-1922, buletin 1-9; Eugen Constant, „Sonete”, „Năzuința (românească)”, 1924, 6; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 194-195; E. Lovinescu, Memorii, II, Craiova, 1932, 207-208; Miller-Săndulescu, Evoluția, 378-384; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 134; Ecaterina Șoitu, Sonetista Alexandrina Scurtu, „Lucrări științifice” (Galați), 1967, 212-225; Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni
SCURTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289587_a_290916]
-
dintre frații vitregi, planul de a fugi la București al lui Paraschiv, Achim și Nilă, bigotismul mamei, primejdia „foncierii” și a datoriei la bancă, dorința băiatului cel mic, Niculae, de a merge la școală și ostilitatea celorlalți copii față de această năzuință etc. P. se folosește de aceste scene expozitive pentru a studia în liniște râurile ce se vor desface apoi în numeroase ramificații. Moromeții are trei părți și toate încep cu o prezentare de ansamblu: aici masa, în partea a doua
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
ori din Tudor Arghezi: tejgheaua cuvintelor (1958). Primul text oferă o neiertătoare schimbare de optică. Dacă la începuturile publicisticii sale Ș. afirma despre Mihail Sadoveanu că „admirabil reprezintă spiritul, sensibilitatea epocei de la «Sămănătorul»”, iar scrierile „au perspective sufletești evocatoare, gândurile, năzuințele ce străbat povestirile lui Sadoveanu introduc în sufletul cititorului spiritul unei întregi societăți”, acum i se adresează cu formula „tovarășe”, îl denunță pentru complicitatea cu comuniștii, îl prezintă ca pe o „parodie ofensatoare” a celuilalt Sadoveanu, a operelor sale neperisabile
SEICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289605_a_290934]
-
1965 (în colaborare cu Ana Gherasim); Mulud Feraun, Fecior de om sărac, București, 1966; Vincent Van Gogh, Scrisori, I-II, București, 1970; Étienne de Sénancour, Oberman, pref. Al. Dumitriu-Păușești, București, 1971; Louis Aragon, Aurélien, București, 1973. Repere bibliografice: M., „Poeme”, „Năzuința”, 1923, 3; gr. v. [Gr. Vêja], „Poeme”, „Licăriri”, 1923, 10-11; Sandu Teleajen, „Poeme”, „Gândul nostru”, 1924, 1; Ion Diaconescu, „ Poeme”, „Foaia tinerimii”, 1924, 10; Al. O. Teodoreanu, Emil Serghie, „Opinia”, 1931, 7343; Emil Samoilă, Ziaristica, București, f.a., 319; Alexandru Pogonat
SERGHIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289643_a_290972]
-
Puet, poemul inedit al lui Benjamin Fondane L’Exode, a tradus în franceză din Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Eusebiu Cămilar, Zaharia Stancu, Alexandru Vona ș.a. Mai colaborează, între 1921 și 1923, la ,,Adevărul literar și artistic”, ,,Flacăra”, ,,Gândul nostru” (Iași), ,,Năzuința” (Craiova), iar mai târziu și la ,,Clopotul”, ,,Punct” (cu pamflete), ,,Contimporanul”, ,,unu”, ,,Interval”, ,,Journal des poètes”, „Phare de Neuilly”, „L’Éternelle revue”, ,,Nouvelles littéraires” și la ,,Cahiers jaunes” (cu cronică de film). A mai semnat Ernest Spirt, Ernest Cosma și
SERNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289644_a_290973]
-
cultură, literatură și artă”. Colectivul de redacție: Ioan Moldovan (redactor-șef, martie - iunie 1990), Valentin Dărăban (redactor-șef, iulie 1990 - iulie 1991), Gheorghe Șișeștean (redactor-șef adjunct), Florin Horvath, Eugen Crihan (secretari generali de redacție). Fost supliment literar-artistic al gazetei „Năzuința” sau încorporată trimestrial în revista clujeană „Tribuna”, S. se înscrie între publicațiile literare postdecembriste ce urmăresc să încurajeze schimbul de opinii și promovarea valorii. Rubrici: „Mozaic”, „Carnet”, „Interviul nostru”, „Serialul nostru”. În fiecare număr sunt incluse versuri de Vasile Alecsandri
SILVANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289669_a_290998]
-
sale fiind delicate, el a fost silit să accepte unele condiții care aveau ca scop calvinizarea românilor. Una dintre acestea se referea la obligația de a folosi limba română în biserică. Dând curs unei inițiative oficiale, care corespundea întru totul năzuințelor mai vechi ale oamenilor de cultură, manifestate încă din secolul anterior, el a mobilizat mai mulți cărturari, împreună cu care a terminat și perfecționat traducerea tipărită în 1648 cu titlul Noul Testament sau Împăcarea cu leagea noao a lui Is. Hs. Domnului
SIMION-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289683_a_291012]