KorAP: Find »[drukola/base=nalt & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...59 >

1,457 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

de soare ce ascundea inimi libere, cioarecii cei strâmți și albi, opincele cu vârful îndoit și legate de picior cu sfoară de lângă neagră, brâul cel verde și chinga cea roșie cu cuțit, amnar și cremene, în fine, căciula de oaie naltă {EminescuOpVII 212} și lasată asupra ochilor pătrunzători, iată tipul ce-l vedeai repetîndu-se, în feliurite variante, în toți acești copii ai munților. Întrebai pe unul din ei de Ioan, el îmi arătă cu mâna un foc mare, dar cam departat

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
o ușă ce da în balcon, ușă cu sticle, prin [ale]căreia geamuri pătrundea acuma lumina albă a lunei ce ieșise din nori. Luna lumina un părete plin de armărie. Deodată-n [în]tuneric luciră doi ochi înfricoșați... un om nalt părea că se repede dintr-un colț spre noi. Cu mîna-ntinsă, slobozii pistolul și la lumina lui zării o față vânătă, ci cunoscută. - E el! țipai turbat. Era amantul [lui] Poesis. În momentul acela Ioan i se repezise în piept

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
bătrân, n-am ce-i face. Și mă măsura cu privirea lui fericită din creștet pîn-în tălpi, parcă nu s-ar fi putut încrede de-s eu, or de nu-s eu. Veni și Finița. Era logodită c-un fecior nalt și frumos. Ii pomenii de nuntă și se roși până după urechi. Dar... știam eu că-i place. Pacea era deplină în țară. Finița se mărită și eu îi fusei nun mare - în fine, am stat ce-am stat acasă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
nu al inimei. O iubeam cum sufletul iubește icoana unei sânte, statua de marmură a unei martire, crucea de fier de-asupra apei sânte - nu altfel. Amorul meu era asemenea ființei sale - sunt. Deodată notele se schimbară și deveniră serioase, nalte. Astfel se roagă o stea universului, un împărat lui Dumnezeu, o-mprăteasă Madonei. Acele note nu erau mărgăritare pe gâtul unei dorminde, ci erau înfocate stele de aur cari electrizau aerul, stele de aur ce s-amestecau și roiau strălucite în

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
întuneric candela de la icoana îmbrăcată cu argint a mamei Domnului. Dar, cu viclenie, ea luase albumul în care scrisesem și se uita la palida și subțirea lumină a candelei, ea-și plecă pleoapele asupra șirelor albumului deschis. Astfel cum stătea, naltă, suspendată în aer, părea umbra arhangelului de pază ce lumina visurile unui copil inocent. Era icoana distingibilă, dulce, albă dintr-un vis noptos, era speranța-ntr-o viață neagră și sfarmată... nu era femeie. Și acea speranță eu o ucideam

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
trăiește din pomana și ajutorul concetățenilor săi români. {EminescuOpVII 235} ["BASMUL CEL MAI FANTASTIC"] ([ Toma Nour în ghețurile siberiene ]) Basmul cel mai fantastic, istoria cea mai crudă n-a putut să-și imagineze vodată răceala cea putredă ai acestor muri nalți, a [a]cestor bolte negre și teribile ca înnoratul cer de noapte, a acestor zăbrele groase ca brațul de bărbat și încolăcite ca șerpii. Prin acești șerpi de bronz pătrunde din când în când lumina galbenă a lunei, ce face

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna-nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp, se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați * și fixi - ea-și frângea mînile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pân la șolduri în vițe și-ncovoituri cumplite. La picioarele ei era

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
coroană, mama ta e sclavă. Copil de sclavă - copil de rege să te-ncoron. Ea-și desprinse de la gât un cerc de aur și-l apăsă pe fruntea copilului. - Unde este acum tatăl tău, acel om palid, frumos, o, prea frumos, nalt, în haina lui neagră, cu coroana scumpă pe frunte, să te vadă pe tine în leagăn - Împărat al lumei întregi. Surâzi, surâzi cu gura ta cea mică... îngerii vorbesc cu tine? îngerii îți arată mantia, tronul, sceptrul tău... Visezi! visezi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
îi sta strâmb pe cap, părul lui lung și sur flutura în vânt. Când evreica-l văzu începu să râdă cu chicot de bucurie. - Ai sfârșit palatul tău cel nou? întrebă ea. Cu odăi frumoase îmbracate-n mătase roșie, cu oglinzi nalte de șapte coți în care să mă văd goală din creștet pîn-în călcâie... Da, goală, albă ca omătul în acele sale îmbrăcate în purpură domnească. Nu-s eu floarea ta de zăpadă, Ștefane? Ea-i întinse mâna slabă, mică, fină

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cea grea de fier, o întoarse cu putere, aripele ușii săriră în amândouă părțile și [se] arătă o sală mare și largă în a cărei adâncime era un sicriu înălțat pe un catafalc și de jur împrejur ardeau în sfeșnice nalte făclii de ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în șiruri lungi, statui urieșești de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în mâni. Când cavalerul înaintă, toți ridicară sabiile și-și puseră un picior înainte. Flacăra

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
el observă că era acoperit bine, că-i era cald și bine; își deschise [ochii], se uită *: în casă [era] o lumină mai clară. Bătrânul îmbla prin casă. El era îmbrăcat în negru, avea o față mare și o frunte, naltă și barbă pîn-în brâu. El îmbla prin casă, dar nu i se auzeau pașii și ochii-i păreau închiși. El voi să vorbească, dar își simți gura astupată. Atunci simți abia că este cineva lângă el. Tăcu, își întinse numai

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
morminte de regi -, crânguri de palmieri și numai pasări călătoare străbat cu aripele-ntinse, într-un lung triunghi, adâncimile fără de margine... unde merg? unde? În luntrea neagră e culcat, și capul lui mare în perini de matasă, bolnavul rege Tla; în jurul naltei sale frunți - o cunună de flori de mac... de flori a uitărei și a somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte și dintr-alta a Nilului se ridică grădinele pendente... Două pe maluri, deasupra lor, ca

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în infinitul Nilului... Grădinele pendente întoarse străluceau adânc - adânc în râu și pintre ele părea că trece luna ca o comoară în fundul apelor. Luntrea se opri la mal... Regele se dete jos palid și adâncit și se pierdu în umbra naltelor bolți de frunze a grădinelor, trecu în lumina lunei și umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca [un] chip scris cu cărbune pe un lințoliu alb. În fruntea grădinei cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și adâncit și se pierdu în umbra naltelor bolți de frunze a grădinelor, trecu în lumina lunei și umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca [un] chip scris cu cărbune pe un lințoliu alb. În fruntea grădinei cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu șiruri de coloane sure, cu bolți urieșești... Erau atât de mari acele zidiri încît regele păru un gândac negru, ieșit în lumina nopții, care suia scările și trecea pin bolțile palatului. El intră

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
el, căruia un pământ cu imperii i-e un grăunte - și că visul său măreț e pentru asta moment Memfis... Bolțile ferestrelor i se arcau înalt deasupra frunței... Bolta salei era scrisă de jur împrejur cu zodiile cerului... pe murii nalți erau chipurile zugrăvite a regilor Egipetului. El gândea... Ce umbre urieșești treceau în închipuirea sărmanului muritor care-ntr-o lume atât de măreață se simțea atât de mic, ca o furnică ce plutește pe o frunză tremurătoare pe suprafața Nilului

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cu o ușă masivă și veche de stejar, ferecată c-o cruce de spijă lucrată în mii de podoabe și flori... El deschise c-o cheie mare și ruginită poarta, sui scările înguste în sus și intră într-o cămară nalt boltită în mijlocul căreia se afla o masă de piatră sură și un scaun vechi, a cărui îmbrăcăminte de piele era toată ferfenițită... Numai luna se uita sperioasă pin fereasta veche, năruită* și fără obloane, care sămăna mai mult [cu] o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
floare, înconjurată de un grilagiu de fier cu vârfuri aurite... în bolta porții sună un clopot... I se deschise, portarul se plecă până la pământ înaintea lui... El trecu pe o cărare lungă în urma unei alei de castani, ajunse la scările nalte acoperite de un baldachin suspendat pe columne în forma lujerilor de crin, intră înăuntru... Sui repede scările acoperite c-un covor moale... intră într-o sală splendidă... a cărei tablouri pe pereți se zugrăveau șters și neclar în semiîntunericul luminei

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de crin, intră înăuntru... Sui repede scările acoperite c-un covor moale... intră într-o sală splendidă... a cărei tablouri pe pereți se zugrăveau șters și neclar în semiîntunericul luminei de lună. Pe-un jeț lângă fereastă ședea o fata naltă și palidă, care la intrarea lui își întoarse uimită* capul... El s-apropie de ea... - Voi sînteți, Signor? zise ea încet... ședeți în fața mea... am să vă istorisesc multe... Ochii ei mari și întunecați purtau în ei o durere fără de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
c-o lumânare de ceară într-un sfeșnic de argint, prin toate odăile largi și deșerte, și [ca] vise din bătrâni îl încunjurau acele portrete care, serioase în cadrele lor, se uitau parecă la el... El ajunse într-o cămară naltă și fără ferești... Afară de ușa pe care intrase nu mai era o alta... El închise acea ușă după sine, trase, pe dinăuntru, un drug de fier peste ea... s-apropie de un părete de piatră pătrată si împinse într-un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
îi {EminescuOpVII 258} învălește simțirea și cugetarea, că lumea încetează împrejurul lui... și în somnul lui mortuar * parcă mai * ***, încet, ca un sunet de vioară subțire și dulce, vorba: amor... apoi nu simți nimic... nimic... In mijlocul paraclisului negru și nalt era zidit catafalcul îngreuiet de un sicriu și asupra întregului era aruncat un lințoliu de catifea neagră cusut cu stele de aur... în noaptea solitară arde o singură făclie... nici un preot nu murmură cu glasul măsurat * rugăciunile morților, numai cîte-o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
într-o căciulă de jder, și Angelo, a cărui blană se ținea abia de umeri, încît pieptul era neacoperit de ea, așa cât asupra-i flutura o mare legătoare de gât ce flutura triumfătoare-n vânt... Pe cap o pălărie naltă de castor, și fața palida lasată-n voia răcelei și a fulgurărei fulgilor de ninsoare, care-i păreau o binefacere în amețeala sufletului său. Ochii erau legați c-o batistă de mătasă neagră. Unde se ducea sania el n-o știa

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
îmbrăcat în pădure de mesteacăn, un râu curgea alene pin salcii plângătoare și în vârful dealului se-nalța un castel vechi acoperit cu *** fier a cărui muri colțuroși erau înseninați de lună... Pe scena ce reprezenta grădina acelui castel, cu straturi nalte de flori, cu boschete tainice și cu șiruri de trandafiri, ieși Cezara într-un domino negru a cărui glugă era lasată pe spate... Era frumoasă astfel... fața ei de marmură contrasta cu dominoul de mătase neagră și părul ei propriu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
umbrele lor lungi se ridicau ca și când ar fi vrut s-o fixeză pe Cezara în locul în care sta, încît să încremenească, un sublim demon de marmură... Poza lui proprie părea tăiată în fier... Nici o mișcare în acele membre zvelte și nalte... numai fața lui roșită de nebunesc * entuziasm, numai buzele lui subțiri se mișcau în declamațiune... Cortina căzu... De Lys prinse pe Cezara-n brațe, care era aproape să leșine. - Ce frumos e! murmură ea zâmbind... atât de trist, atât de resignat

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
își luă legătura de la ochi... Se afla într-un cabinet mic, tapisat cu negru... Un cămin de marmură roșie, cu foc, o oglindă-n părete... covoare moi pe jos, o masă c-un sfeșnic de argint, două jilțuri cu sprijoane nalte... Cezara intră... - De Lys m-a mințit, îi zise el cu imputare, iartă-mă... dar n-am vrut să te mai văd... Ea era foarte tristă... - Bine, bine, înțeleg simțirea ta... vrei o fericire calmă, pe care eu nu sânt

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pe un chip de om ca acuma-n fața ei... Era îngerul milei ș-a îndurărei.., {EminescuOpVII 269} El se uita mult în fața ei, apoi se-ntoarse și se uită în jăratic... astfel încît nu-l puteai vedea de spata naltă a jilțului... Ușa se deschise și el auzi un glas dulce și molcom, auzi foșnind lin o haină de gaz, auzi atingând picioare mici și ușoare covorul moale... - Bună sară, Cezara, zise ea c-o copilărească veselie... El se uită

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]