KorAP: Find »[drukola/base=navă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...4458 >

111,428 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

regreți că te-ai străduit atâta ca să te îmbarci. Miti Matái știa foarte bine ce spunea, căci două săptămâni mai tarziu alizeele începură să-și piardă din forța, în timp ce puternicul curent subecuatorial îi împingea cu violența dinspre tribord, făcând că nava să devieze atât de tare către vest, încât deseori nici nu era nevoie să vâslească pentru a observa că înaintau cu o viteză considerabilă. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de acest curent, punctă totuși Navigatorul-Căpitan. Este adevărat că acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
momentul când traversaseră strâmtoarea Teavanuí, astfel ca pe nimeni nu-l surprinse când Roonuí-Roonuí răspunse cu un calm absolut: — Ne-ai adus până aici și nici pentru o clipă nu ne-am îndoit de capacitatea ta de a conduce această navă. Zâmbi pentru prima oara în ultima vreme. Tot așa, nu punem la îndoială faptul că vei ști să iei deciziile cele mai potrivite în fiecare moment. Nu trebuie decât să ne spui ce să facem, iar noi ne vom supune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de stele și constelații, dar se părea că pasiunea lui nemăsurata pentru mâncare și băuturi fermentate sfârșise prin a-i afecta atât corpul, cât și mintea, iar răspunsurile lui, tot mai ezitante, începeau să-și piardă credibilitatea. Timpul petrecut pe navă, unde nu putea să-și facă plimbările zilnice, în care parcurgea cu pas nesigur întregul perimetru al insulei, părea să-i fi grăbit decăderea, transformându-l dintr-un ajutor de mare preț într-o adevărată povară. Faptul că în cursul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
jumătate de milă depărtare. Erau precum ochii unui monstru ieșit din adâncurile oceanului, insă încordându-și privirea, oamenii de pe Marara ajunseră la concluzia că nu era vorba despre un animal de mare, ci de cea mai mare și mai ciudată navă pe care o văzuseră până atunci, căci calculară că trebuia să aibă cel putin cincizeci de metri lungime pe șase lățime și era încununată de catarge extrem de înalte, de care atârnau uriașe vele albe, care semănau cu niste munți, capabili

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ocean. Ce ambarcațiune era aceea - dacă într-adevăr era vorba despre o ambarcațiune - și ce fel de uriași o cârmuiau? Desigur că nimeni de pe bordul catamaranului nu mai văzuse așa ceva, nici macar nu mai auziseră vorbindu-se de existența unei asemenea nave și, cu toate că unii dintre ei susținură că trebuie să fi fost vorba de o simplă halucinație sau de o iluzie optică, Miti Matái îi porunci Omului-Memorie să rețină faptul că un vas gigantic, de origine necunoscută, trecuse pe lângă ei la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
un tsunami 1. —Ciclonii, deși nu știu sigur dacă erau cicloni sau mai degrabă furtuni specifice acelor latitudini, au venit după aceea, recunoscu Miti Matái. La început a fost un tsunami. Însă lucrul cel mai grav era că pierduserăm controlul navei. Zile și nopți întregi, valurile acelea incredibile veneau unul după altul, precum tonii vară, împingându-ne mereu spre sud, fără să-nțelegem cum de nu ne scufundăm. Trebuie să fi fost o experienta teribilă, spuse Vahíne Tipanié cu voce tremurătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și cu privirea fixă, îndreptată spre orizont. Iar într-o dimineață, dispăruse cu totul. Încă o dată ramaseră cu toții pe gânduri, în tăcere, pana cand aceeași Vahíne Tiaré se hotărî să întrebe: —Ce-ai simțit când ai rămas singur pe o navă aflată în Al Cincilea Cerc? Nimic, murmura aproape printre dinți căpitanul Mararei. N-am simțit decât un gol uriaș și o dorință disperată de a muri. De-a lungul întregii zile m-am gândit să mă arunc în apă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și curenții mă purtau din nou către nord, si am hotărât să mă întorc, cu orice preț, în Bora Bora. Tapú Tetuanúi fu cel care întreba, arătând de jur împrejur: —Dar cum? Cum poate un om singur să manevreze o navă aproape la fel de mare ca asta? Nu era chiar așa mare, sublinie Navigatorul-Căpitan. Dar, cu toate acestea, am înțeles că nu voi reuși s-o stăpânesc și am dezmembrat-o. Am transformat-o într-o piroga cu o singură carena și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
reia drumul spre nord și, în mai puțin de douăzeci și patru de ore, zăriră o insulă adevărată, cu un munte adevărat și cu locuitori adevărați, dar care nu se arătară câtuși de puțin încântați să vadă apărând pe coastele lor o navă care părea a fi venită de foarte departe. Peștele Zburător trase la vreo douăzeci de metri de țărm, membrii echipajului coborâră pânzele și catargele, sunară din cochilie în semn de pace și, în cele din urmă, trimiseră doi soli care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
nu aveau vreo idee cine erau sau de unde veneau. —Probabil dinspre vest, fu singurul indiciu pe care putură să-l dea. Tot ce e rau vine dinspre vest. Adăugară, totuși, ca în ultima vreme pescarii lor zăriseră - întotdeauna în larg - nave enorme care veneau dinspre est, înalte că munții și cu pânze albe, care semănau cu niste aripi uriașe de pescăruș. —Și noi am văzut una, răspunse Miti Matái. Și, cu toate că era noapte și nu puteam desluși prea bine, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și de grele? Se pare că aceasta intrebare și-o puseseră de nenumărate ori și cei din Jailali, căci de îndată se iscă o discuție înfierbântata, de natură mai degrabă filozofica. Pentru pescarii care le văzuseră de aproape, erau simple nave conduse de oameni, în timp ce pentru Marele Preot și pentru cei mai sceptici navigatori trebuia să fie vorba despre Arca Zeului Tané, care, conform legendelor, avea să pornească într-o zi peste ocean pentru a le vești oamenilor venirea unui nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Miti Matái. Acel sistem flexibil, cu greutate redusă și ușor de manevrat le permitea să mărească destul de mult înălțimea catargelor și să prindă mai mult vânt decât ar fi putut visa vreodată orice Navigator-Căpitan din Bora Bora. Marara deveni atunci navă cea mai rapidă care traversase vreodată Micronezia și, după ce se asigurară că nu aveau la bord șobolani, păduchi, căpușe sau ploșnițe, fericiții polinezieni se despărțiră de urât mirositorii naufragiați spanioli, îndreptându-se, încă o dată, spre largul oceanului. În sfârșit, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
dea seama, din clipocitul unui val care îi ajunge la urechi, că se gaseste pământ la șaptezeci de mile depărtare. Dar, deși aceasta presupusa insula se găsea la mai puțin de șaptezeci de mile, căpitanul Mararei nu ordona să îndrepte navă într-acolo, ci preferă să continue în aceeași direcție, pana cand ajunseră pe punctul de a o depăși prin partea de nord. Abia atunci, când se apropia deja și ora inserării, vasul coti nouăzeci de grade, lăsând că vântul să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
prietenoase ale celor de pe vas, cât și sunatul din cochilie și chiar - în ultimă instanță - bătutul clopotului. Singurul efect al acestui ultim procedeu fu acela că, pentru câteva minute, agresivii băștinași ramaseră că trăsniți, însă imediat după aceea lansară asupra navei o adevarată ploaie de pietre, precum și câteva sulițe, care, din fericire, nu-și atinseră țintă. Ce facem acuma? întreba Vahíne Auté. Se pare că nu vor să știe nimic de noi. — Asta este clar, admise Miti Matái. Dar e la fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mereu pentru a aplana disputele care apăreau și nu trebuia să-l cunoști foarte bine ca să-ți dai seama că ar fi preferat să nu fie nevoit să călătorească cu această neplăcută povară. Cu toate ca exercita o putere indiscutabila la bordul navei, era împotriva principiilor lui să dispună de un bun care îi aparținea de drept lui Vetéa Pitó, care, din ziua când găsise Soarele care Cântă, se transformase, în ochii tuturor, în cel mai bogat om de pe planetă. Nimeni nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cu un tăciune aprins. Liniștește-te!... îi șopti prietenul lui. Totul o să fie bine. Nu ți-e frică? se miră. O s-avem timp destul să ne fie frică, răspunse el ironic. Deocamdată suntem în siguranță, la bordul celei mai rapide nave care există... Ai văzut cum zboară cu pânzele astea? Din ce-or fi făcute? Habar n-am, dar sunt de o mie de ori mai ușoare și mai flexibile decât ale noastre. — Le-am analizat îndeaproape și sunt făcute din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Le-am analizat îndeaproape și sunt făcute din mii de fibre subțiri împletite între ele. Scufundatorul dădu din cap pe când adaugă: Nu-nțeleg cum naiba or putea să le-mpletească atât de strâns, dar dacă am învăța și noi meșteșugul, navele noastre ar fi mereu cele mai rapide de pe fața oceanului. Tapú îi făcu semn să tacă puțin, căci i se păru că aude croncănitul fals al unui pescăruș. Miti Matái răspunse imediat la ceea ce părea să fie un semnal prestabilit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
semn să tacă puțin, căci i se păru că aude croncănitul fals al unui pescăruș. Miti Matái răspunse imediat la ceea ce părea să fie un semnal prestabilit și, câteva clipe mai tarziu, piroga apăru din întuneric și se opri în dreptul navei. Uriașul din Farepíti și ceilalți patru vâslași săriră sprinteni pe punte, exclamând: —Gata! Putem pleca! Următoarele două zile le petrecură ancorați la oarecare depărtare de insula, făcând tot felul de supoziții despre ceea ce-i aștepta sau ascultând pasionantele povestiri ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
pe arme altfel decât în joacă, și erau conștienți cu toții că experiența nu s-ar fi putut dovedi mai nefericită. În afară de bestia pe care o rânise Tapú Tetuanúi, aproape dintr-un accident, toți ceilalți agresori reușiseră să se întoarcă la navele lor, fără să fi suferit nici cea mai mica zgârietura. Iar ei, acum, isi propuseseră să-i doboare pe propriul domeniu și în ciuda faptului că erau mult mai puțini ca număr. Întins pe punte, cu fața în sus, Tapú Tetuanúi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
putea să existe mai multe insule cu oameni de aceeasi rasă. Roonuí-Roonuí nega cu un semn ferm din cap. Asta e insula! Cum poți fi sigur? O presimt, replică el cu naturalețe. Și, în plus, n-am zărit nici o singură navă de război într-o insula de războinici... Făcu o scurtă pauză și apoi adaugă, ca și cum prin asta ar fi înlăturat orice dubiu: Și pentru că nici războinici n-am văzut. — Cum adică n-ați văzut războinici? întreba Omul-Memorie, atât de bucuros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să fie, dacă ținem cont de marimea insulei, răspunse. Iar cei pe care i-am văzut sunt ori prea tineri, ori prea bătrâni. Majoritatea bărbaților care ar putea lupta sunt plecați. Făcu o pauză semnificativă și încheie, apăsând cuvintele: Cu navele... — În cazul ăsta, câți războinici au mai rămas? —Vreo cincizeci. —Cincizeci! nu se putu abține să nu exclame Vetéa Pitó. Asta înseamnă că sunt aproape de două ori mai mulți că noi... Suspina. Asta fără să mai punem la socoteală aportul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Zece războinici săriră în apă, cu armele pregătite, se răspândiră rapid pe plajă, gata să respingă orice eventual atac venit din întuneric și, câteva minute mai tarziu, restul echipajului începu să descarce, cu ajutorul bărcii auxiliare, tot ce se află pe navă: cele câteva animale domestice care le mai rămăseseră, catargele, velele, alimentele și obiectele de uz personal. De fiecare dată, barca se întorcea cu pietroaie grele, care erau așezate pe fundul vasului. Din când în când, vântul se întețea, iar primele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
semeț catamaran care parcă picase din cer, fără să bănuiască măcar că, de fapt, acesta se ridicase de pe fundul oceanului. Acum înțelegeau cum ajunseseră pe insula brutalii lor agresori, insă nu-și dădeau încă seama unde putuse să stea ascunsă enormă navă pe timpul furtunii. Roonuí-Roonuí și majoritatea oamenilor lui tăiară vegetația pe o rază destul de mare în jurul clădirii Marae și strânseră lemne cu care să aprindă focuri de jur împrejur, astfel că, de cum se lasă întunericul, femeile și echipajul urcară pe vas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
insă Miti Matái îl împiedică: Ești prea important ca să riști să fii omorât, spuse. Acum, ca Omul-Memorie nu mai e, tatuajele lui Vetéa Pitó, priceperea cârmaciului și cunoștințele tale rudimentare despre stele ar trebui să fie de ajuns ca să conduceți navă înapoi, în Bora Bora, dacăeu am să pățesc ceva. Zâmbi cu subînțeles. Nu vreau să spun că te consider un adevărat navigator, dar începi să fii un marinar acceptabil. Pe Tapú Tetuanúi îl umplu de mândrie faptul că Navigatorul-Căpitan îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
putu să nu se întrebe dacă se simțea în stare să găsească drumul de întoarcere prin acel ocean infinit și se ruga, în mintea lui, zeului Taaroa să nu i se întâmple nimic aceluia care într-adevăr știa să ducă navă la liman. Tapú Tetuanúi reușise să-și facă o idee destul de clară despre stelele care traversau cerul de deasupra insulei Bora Bora în fiecare perioadă a anului, insă avea reale îndoieli cu privire la capacitatea lui de a face ca provele gemene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]