951 matches
-
văzut chiloții. Unii negri, de sport. Tot cracul drept al pantalonilor era desfăcut, mult dincolo de genunchi. Am privit trist spre femeia care încă stătea țintuită locului, între masa de unde se ridicase și urna unde puștiul tocmai isprăvise votarea. Am ridicat nedumerit din umeri. Nu-mi aminteam, în acel moment, în nici un fel, cum de mi se descususe cracul pantalonilor. În vreo ciuleandră? În tramvai? Urmăream, de câțiva ani, aparițiile Berbantului la Bibliotecă. Nu-l înțeleg de ce face un spectacol din lecturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a pierderilor. Un fel de boală, care revenea periodic, târându-mă undeva în mlaștini extrem de ademenitoare. Nu pot spune ce-a fost. Poate doar, gândesc acum, treceam prin astfel de crize spre a-mi descoperi, mai apoi, bucuria revenirii. Stăteam nedumerit lângă fereastra odăiței în care era toboganul, privind acea poșetă, cufundat, iarăși, în toropeala coborârii. Vedeam parcă, cu un sentiment al realului materializat, cum se pogorau peste mine dimineața în care am cumpărat poșeta pentru Vichi (aprobarea mi-o dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trage spre ea, mă va sprijini, mă va ajuta să găsesc drumul cel bun, va chicoti strângându-mă pe după umeri, „Nu îmi închipuiam că ai atâta energie, după cum arăți“, nu-i voi întoarce complimentul, voi intra în baie, voi privi nedumerit în jur, oglinda spartă, flacoanele de pe policioară, lenjerie multă la înmuiat în cada ruginită, teancul de cărți și reviste și ziare de pe mașina de spălat, pentru o clipă mă voi întreba nedumerit cum de-am ajuns în depozitul Bibliotecii, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tată, nimic. Moșul băgă mâna sa în buzunar pentru a le demonstra și celor din jur că avea dreptate, că era mereu gol, dar rămase pentru o clipă nemișcat... Dădu de ceva în el. Scoase repede mâna înapoi și privi nedumerit la cei 100 lei, pe care numai ce îi descoperise în buzunarul său. Nu știa ce să creadă. De unde ajunseseră banii aceștia la el în buzunar? Cum să procedeze mai departe cu ei? Era foarte încurcat. Privi apoi întrebător la
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
bucuriile la lumina zilei. Abia când le camuflezi, când ți-e rușine de ele, devin vicii. Nu credeți? ― Presupun că aveți dreptate. ― Din punctul meu de vedere, vă asigur că da. De exemplu chiar afecțiunea mea inofensivă pentru Mirciulică îi nedumerește pe mulți și chiar îi irită. ― Așa cum vă cunosc, zâmbi Cristescu, am impresia că aspectul nu vă deranjează. ― Firește, mi-a trebuit însă foarte multă vreme ca să pot privi lucrurile în felul acesta. În tinerețe cea mai mică grimasă de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cu dispreț la sculptor, neras, jigărit, cu fața trasă și cu ochii ca două făclii. " Va ceda repede, ca și nenorocita astalaltă. Nu și bătrîna..." O privi pe furiș încercînd să descifreze ce se întîmplă dincolo de expresia senină. Femeia îl nedumerea, de fapt nu putea să-și ierte că se lăsase păcălit atâția ani. O ignorase totdeauna, o ființă fără importanță, nebună după dulciuri și curse. Nu scăpa un concurs, iar Matei îi șoptise că pariază până la ultimul leu. Când pierdea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Iancu, oltean vizionar de vocație. E o perlă de „glocalizare”, ademenind globalul în patul localului pentru a vorbi despre vecinul național. Dar vorba lungă, sărăcia omului ! Să trecem deci la subiect. Subiectul era în acest caz unul recurent, care mă nedumerește de fiecare dată cînd fac greșeala (din ce în ce mai inevitabilă) să intru pe vreun blog sau site de presă : de ce majoritatea comentariilor nu au nici o legătură cu subiectul, dar se reped în cel mai firesc mod cu putință la gîtul - și originile
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
dar nu știu cât te poate ajuta. Tocmai de potriveli e vorba. În Universul de sâmbătă trei lucruri mi-au atras atenția: tânărul împușcat, așa numitul Dan Crețu, și un portmoneu pierdut la care recompensa era cu totul neobișnuită. Ăsta m-a nedumerit cel mai mult. Ce-ar fi putut conține? S-a găsit portmoneul? Conu Costache nu știa. — Vezi, Costache, măcar două dintre cele trei cred că se leagă, iar al treilea lucru e cel care încurcă. Dar care sunt cele două
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
poate, a zis că cel mult dumneata, dar nu-mi place cuvântul ăsta, așa că a rămas ca mai înainte. Nu mi-o luați în nume de rău, a continuat el, dar tot ce-ați făcut în această dimineață m-a nedumerit. N-am înțeles de ce. Ezita să-mi spună, așa că a trebuit să insist și, până la urmă, cu greu, am scos de la el următoarele: l-am tutuit, deși practic nu ne cunoșteam și, cu toate că sunt mai în vârstă, așa ceva nu se
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fibre sintetice, răspunse conspirativ aceasta. Tocmai când Bidaru voia să bată în retragere, interveni soțul. Nu vă faceți griji, Săvineștiul nu e mare! O simplă colonie muncitorească. Spuneți-i numele lui de familie. Batin. Gheorghe Batin... repetă în timp ce se uita nedumerit la cei doi soți. Amândoi odată au devenit mai volubili, au început să zâmbească cu înțeles și, după un schimb scurt de replici ce a avut loc între ei, s-au întors cu fața spre interlocutor. Hotărâseră, probabil, ceva împreună
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și migală cuvintele. Până la urmă le nimerea perfect. Cu toate că eram profesoara lui, îl admiram și îl invidiam tocmai pentru felul lui de a fi. Dacă nu mă înșel, era un tip libertin, mai bine spus un nonconformist. O problemă îl nedumerea pe Bidaru. O singură oră de matematică a făcut cu ea în calitate de profesoară. Cu restul clasei, cel mult patru ore. Au trecut și zece ani de atunci. Deci, ea nu și-l putea aminti ca pe un fost elev al
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
îi puse pe cei doi, cu totul pe neașteptate, față în față. În acele clipe, tulburat, sufletul bărbatului începuse parcă a se înăbuși în veșnicie, vertiginos. Avea senzația scufundării, dar care nici nu-l înspăimânta, nici nu-l bucura sau nedumerea, ca și cum orice fel de simțire pământească i s-ar fi șters din fire, fără urme. Acela a fost momentul când și-a dat bine seama că acea gingașă arătare din fața sa nu poate fi decât o creație a cosmosului, iar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
că n-ai fost tu în locul ei și că, trăind, încă ești în puteri și poți munci! După aceste vorbe rostite pe un ton clar și categoric, urmă o scurtă tăcere generală. Adriana se uită cum nu se poate mai nedumerită la neînduplecata sa vecină, care părea că posedă câte un răspuns pregătit pentru orice întrebare, ce i s-ar fi adresat. Atunci, resemnată de tot și pierdută printre gânduri, Adriana spuse relaxată, în chip ușuratic, cuvintele pe care tindem să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
odisee de a coborî până la El-Akab și de a se întoarce cu viață. Lăudat fie Domnul! Gacel coborî ultimul, privi zidurile dărăpănate ale bazarului, ce amenințau să-i cadă în cap de cum s-ar fi întețit vântul, și se apropie nedumerit de șofer. — Asta-i capitala? vru să știe. — Oh, nu! veni răspunsul, amuzat. Până aici ajungem noi. Dacă am avea pretenția să intrăm cu hărăbaia asta pe șoseaua națională, ne-ar băga la balamuc. Și ce trebuie să fac ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a lucrat în mină și și-a uitat părul pe-acolo, cred că nea Toni știe... Ahaaaaa! jubilează directorul. Bănuiam eu că nu-i străină canalia de măgăria asta... Începe să fie aglomerație. Intră nea Toni. Are o figură de nedumerit de serviciu... Cum e, tovarășe Toni, cu javra Loly?... Bine, tovarășe director, își face veacul pe-aici. Numai moartea o s-o urnească din loc... Alt subtil. Numai eu sunt prostul lumii... Bine, zice directorul, hai să nu mai ocolim povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Xiropotamo sau cine mai știe la ce alt loc socotit sfânt? ― După părerea mea, aceste închinări depindeau de puterea de convingere a călugărilor din acele locuri sfinte. ― Pacă mai adineaori am vorbit de mărturii, părinte. Iată încă una, care mă nedumerește. ― Adică? ― Nu știu de ce era nevoie de mărturia mitropolitului și a câțiva mari boieri moldoveni privitoare la soarta unor veșminte și odoare bisericești dăruite de niște negustori din Șarhorod către biserica mare din Ierusalim. ― De unde până unde vorbim de o
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
cîteva ori să mă gonească sau să îmi spună dacă vrea să dispar din peisajul ei. Atunci cînd îmi refuză apropierea, e adeseori impasibilă și detașată, rezervată și absentă, iar eu îmi doresc mai mult, simt mai mult și mă nedumerește distanța din atitudinea ei. Adevărul e că eu am mai mult curaj ca ea, încît pot să simt și să mă manifest, să vreau și să doresc, să amețesc și să îndrăznesc, să mă întristez și să mă resemnez, să
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
și o sută de pagini, despre sirenă zece pagini plus încă una și despre elektra o singură pagină... relativ la importanța, iubirea și acceptarea pe care miau dăruit-o ele... am spus însă destul de mult despre elektra - tocmai pentru că m-a nedumerit adeseori și m-a lipsit de un răspuns, de o împlinire - am scris destul și atît cît era necesar despre sirena care mia oferit o noapte fierbinte, ireală, nebună, de neuitat și de nesperat, și am spus doar foarte puțin
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
pahar din whisky-ul doctorului, am luat cușca lui Ian din mijlocul camerei și am rămas în picioare, cântărind-o în mână. — Pis pis pis pis. Rătăceam pe coridor, cu cușca în mână. Pereții de cărți erau nesfârșiți. Eu eram nedumerit, nehotărât, năpădit de sentimente. — Pis pis pis pis. Cabinetele lui Fidorous treceau pe lângă mine. Nu m-am sinchisit să mă opresc și să cercetez vreunul dintre ele. Nu se zărea nici urmă de Ian. Am ajuns la o ramificație a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
luminii verzi, mașinile vâjâiau deja pe banda din stânga, prin intersecția care se dezmorțise brusc. Am sărit din mașină, ignorând claxoanele și Înjurăturile celor care mă depășeau, și am ajuns În dreptul geamului din față al Volkswagenului. Ea stătea acolo, uitându-se nedumerită În jur, cu câteva monede În palmă. — Ai văzut? am strigat. A ridicat din umeri, privindu-mă cu ochi mari prin parbrizul strălucitor. Am sărit În fața mașinii, bătând cu palmele În capotă. — Deschide! Deschide repede! S-a executat, mai mult
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
până nu demult, ciobănești germani scăpați de orbii pe care-i aveau În grijă, terrieri jucăuși, obișnuiți să țopăie pe lângă șoldul stăpânilor, sau dobermani cândva agresivi, târându-și acum lesele În urmă ca pe niște existențe ratate. Ieșeau toți, privind nedumeriți spre trotuarele fără de oameni, pentru ca, adulmecând urmele Încă vii ale acestora, fiecare s-o apuce pe drumul lui, după câteva scurte urinări care aveau ca scop noua Împărțire a sferelor de putere În cartier. Ferestrele s-au deschis și În
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
miezul nopții cînd toată lumea picotea, unii suflînd greu cu capul între umeri, alții, ținîndu-și ochii strînși, scăpînd și cîte un sforăit, primarul îl înscria din oficiu pe moș Chifor. 141 Cu încetineală de pensionar, acesta se scula în picioare, privea nedumerit în spate la scaunul cu arc care pocnea de spătar și își așeza umerii în palton. Deputat de circumscripție, moș Chifor fusese ilegalist. Mititel, cu ochi limpezi de găină, fostul fochist se împrietenea mai ales cu necunoscuții. Se mirau și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ascundeau în zăvoaiele de pe malul Siretului, dar, chiar în lipsa lor, cererea putea fi iscălită de nevastă. La o casă echipa găsi poarta legată. Tăind sfoara cu cuțitul, tînărul în scurtă de piele ordonă celorlalți să intre. În vreme ce toți ne uitam nedumeriți la lacătul de pe ușă, șeful ne ceru să-l urmăm. Am dat colțul casei și, încălecînd o ușă scoasă din țîțîni pusă de a curmezișul, am pătruns într-o șandrama. Lumina cădea cu zgîrcenie pe patru oi care călcau niște
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu aia mică la catolici, pe bulevard. Cătălina-mi șoptește: Vreau să văd oasele. Primul meu gând: o fi familiarizată cu moaștele, o fi văzut undeva, eu nu-mi aduceam aminte. Dar nu: Care oase, Cătălina? - De dinozaur! Eu sunt nedumerit, de ce dinozauri? - Se credea la muzeu. Asta le e deci educația religioasă. Nu-s prea duse fetele mele pe la biserică, după cum vezi. Mă grăbesc, pervers, să analizez: În avantajul cui o fi Întâmplarea asta? Cristina are pur și simplu umor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
puțin și nu-și scoase ochelarii de soare, deși din cele șase neoane de pe tavanul salonului doar două mai luminau. Vizibil emoționat, acel Arthur îi spusese să-l caute pe Leonard - de la el ar putea afla tot ce îl va nedumeri în următorii ani. „Nedumerire” e puțin spus: să nu știi de unde vii, să nu ai familie, să nu ai trecut. Centrul de gravitație al universului său era doctorul Iolescu, poreclit de bolnavi Ștefan cel Mare, datorită pletelor și a mustății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]