1,600 matches
-
Apleacă-ți auzul). O sensibilă elegie a Clujului înstrăinat în urma Dictatului de la Viena se alătură câtorva poeme ce reflectă experiența tragică a războiului. Volumul Nepieritoarele efemeride, scris patru decenii mai târziu, marchează o altă etapă în aspirația de a conjura neființa. Descoperirea perenității „efemeridelor” consolează întrucâtva, dar ca fundal rămâne o vagă melancolie. Semnele neantului irump din când în când (Norii, Ușile de taină), menținând tensiunea. Nici motivul creației nu este abandonat, cântul - din fluier sau orfic - fiind și el o
BORTOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285820_a_287149]
-
de incongruențele eu - lume se atenuează, înlocuite fiind cu o stare de halucinație lucidă. Dezlegat de obișnuințe, privitorul are revelația inconsistenței timpului și atotputerniciei morții, a haosului existențial și trăiește cu acuitate sentimentul desubstanțializării vieții, al excluderii, al goanei spre neființă, urmărind imaginile tulburătoare din filmul derulat pe ecranul interior. Întâmplările reale deconcertează prin caracterul lor ilogic, halucinant, făcând ca visele să apară mai firești, aproape raționale. În proza lui B., fluența narațiunii, plasticitatea descrierilor, lirismul profund se completează în a
BLECHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
toate acestea s-au petrecut Înainte să Împlinesc șaisprezece ani. Acum Însă, la patruzeci și unu, simt că se apropie o nouă naștere. După decenii de uitare, mă pomenesc gândindu-mă la unchi și mătuși din generații Îndepărtate, trecuți În neființă, la bunici de mult răposați, la verișori necunoscuți de gradul al cincilea, sau, cum se Întâmplă cu o familie consangvinizată ca a mea, la toate acestea În același timp. Prin urmare, Înainte de a fi prea târziu, vreau să pun totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acum nici nu vedeam chiar așa de bine cum crezusem. Am tot înaintat, temându-mă de monștrii care s-ar fi putut desprinde de pereții din jurul meu și care s-ar fi aruncat asupra mea ucigându-mă, trimițându-mă în neființă. Cu cât aceste gânduri îmi înfășurau mintea din ce în ce mai mult, și cum nici un Sfetnic nu era de prea mult ajutor, Eterna era singura care nu mă părăsi. Cu cât eram mai înfricoșat, cu atât ea devenea mai caldă în mâna mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
devenind din ce în ce mai mică, până când dispăru cu totul din ochii mei. Eram înconjurat numai de întuneric și nu era nimic care să-mi indice dacă eram țintuit locului de o voință mai mare ca a mea sau dacă mă prăbușeam spre neființă. Și atunci l-am auzit! Era susurul milioanelor de clipe care alcătuiesc râul Timpului care se scurge pe fundul fiecărui abis al conștiinței! Era atât de vag! Cu toate că abia îl auzeam, devenea din ce în ce mai puternic și mai tulburător cu fiecare secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Lipsit de gânduri, ținând cu dinții voinței de acel pliu al conștiinței, umplut de teama uitării și de o frică fără margini, mă apropiam de suprafața "apei". Eram cât pe ce s-o sparg și să-mi scufund existența la neființă, când fusesem prins ca într-o menghină. Reușise să mă prindă! Dar era prea strâns. Trebuia doar să mă frâneze, nu să fie capabil să mă aducă și înapoi. Nu reușea să mă țină. Era forțat la maxim. Îl simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
eu la origine. Nu un nume, nu o identitate, nu o conștiință, ci nimic. Eram mai mic decât un quark în fața sa și eram nesemnificativ. Eram o sclipire infimă de viață care se naște acum și acuși moare, trece în neființă, uitată de toți și toate până când începe o altă sclipire. Nu existam. Eram deja mort și eu abia acum începeam să realizez acest lucru. Eram resemnat. Sfetnicii începură să se dizolve în această nouă înțelegere a Timpului și începeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în vechime sprijinea cerul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, Pe când totul era lipsă de vieață și voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns... Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? N-a fost lume pricepută și nici
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
raze, Mii de fire viorie ce cu raza încetează, Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Căci e vis al neființii universul cel himeric... În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte; Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș Cum se-nchide ca o rană printre
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și ai soarelui scăpați; Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit, Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit; Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, Căci nimic nu se întîmplă în întinderea pustie, Și în noaptea neființii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace... ..................................... Începând la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pân-la frunțile crăiești, De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ulițele pline de cafenele, prăvălii și bisericuțe ale cartierului oriental, dezvăluindu-i acea dimensiune fascinantă a unui oraș irevocabil înțepenit și, parcă de groaza unei catastrofe indefinite, părăsit de locuitori, refugiați cu toții în spatele pleoapelor închise, într-un ținut vecin cu neființa. într-una din serile de decembrie, în preajma Crăciunului, după o zi de somn, Carol se sculă și începu să se îmbrace, pregătindu-se să iasă. Filip dormea încă, cu ochii deschiși. Carol îl privi cu atenție. Știa că se va
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
prenatală este identică cu cea postmortem. Un copil născut este o nouă ființă smulsă morții, și cu toate astea nu deplângem soarta milioanelor de copii neconcepuți și nenăscuți. în schimb bocim ca niște cretini fiecare ființă care se reîntoarce la neființă și asta din cauza inerției și a memoriei noastre împuțite, care ne fixează de starea trăită anterior... Mai bine ai nota asta în carnetul tău! Nu avea nici o grijă, am notat: Nu te-amăgi în van, Viața este doar un han
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fumul de pucioasă, sugeau sângele gros și leneș; acolo unde puzderie de limacși devorau materia vegetală pălită de arșiță și spălată de ploi; acolo unde valurile mării reduceau totul la mici grăunțe de nisip; acolo unde moartea ființei și a neființei nu venea din afară, din cine știe ce conjuncturi sociale sau stelare, ci din însăși substanța lor, acționând subteran și ocult, imperceptibil de lent, dar constant și definitiv cum numai Marea Insectă a Timpului știe să devore frunza fragilă a Lucrurilor... Liber
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de marcă a jidănimii trăitoare aici, aruncă lături cu toptanul în mioriticul nostru popor. Când toată această țară românească era îndurerată de pierderea unui mare patriot român, unul din cei mai mari poeți ai neamului, când toți deplângeau trecerea în neființă a lui Adrian Păunescu, cine credeți că s-a găsit chiar pe televiziunea națională să spurce amintirea poetului care nici măcar nu se răcise după moarte? Ați ghicit. Jidanul de serviciu pentru veșnica mânjire cu rahat a acestui popor, care și
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
fi cuvenit la mulți dintre detractorii acestui popor. Dumnezeu să-l ierte pe Cristian Pațurcă, însă eu nefiind Dumnezeu, nu-mi stă în putere să pot acorda vreodată iertarea la asemenea jigodii. Ploșnițe protejate prin lege Cu ocazia trecerii în neființă a unui boschetar devenit pentru un scurt timp celebru, ca până la urmă să moară ca un câine jigărit, uitat de toată lumea, într-o garsonieră mizerabilă de închiriat, am scris și eu vreo câteva rânduri, ce-i drept, cam aspre împotriva
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
știm, a meditat o viață întreagă asupra faptului că ființa însăși - sau tocmai ea înainte de orice - se spune în multe feluri. Cu fiecare dintre ele se arată și deopotrivă se ascunde. Însă același lucru va constata și cu privire la alți termeni, neființă, logos și limită, natură, pathos etc. (cf. Metafizica, V). Fiecare dintre ele se spune în mai multe sensuri. Lucrurile se complică mai ales atunci când ținem să vedem cu exactitate care sunt asemenea sensuri. Intrăm deodată într-un teritoriu vast și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
despre care vorbește filozoful grec nu privește doar actul de gândire. Privește deopotrivă vorbirea (se disting enunțurile cu sens de cele străine sensului), conduitele omenești (cele rezonabile diferă de cele nebunești) și, mai ales, existența ca atare (ființa diferă de neființă). Căci una înseamnă a spune despre un lucru că nu este într-un anume fel și cu totul altceva că nu este în nici un fel. Despre ceea ce spui că „este și nu este“ nu mai poți afirma absolut nimic. Nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
semnificație, când se încalcă regulile sintaxei („Cezar este și“) sau când se confundă unele categorii logice („Cezar este un număr prim“). Carnap oferă o listă de termeni pe care îi consideră fără semnificație: „principiu“, „Dumnezeu“, „idee“, „absolut“, „necondiționat“, „infinit“, „ființă“, „neființă“, „ființă în sine“, „lucru în sine“, „spirit obiectiv“, „esență“, „emanație“, „manifestare“, „eul“, „non-eul“ etc. A uza de acești termeni înseamnă a face loc, în neștire, nonsensului ca atare. Gravă e situația când o pro poziție aparentă e rostită cu pretenția
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
LUMEA CELOR ABSURDE citește: „există ceea ce nu există“). Rezultă astfel ceva absurd (widersinnig), opus sensului în genere. În consecință, limbajul filozofic poate merge cel mai departe în disoluția sensului. Poate atinge hăurile întunecate ale vorbirii, ca atunci când spune: „nimicul există“, „neființa are ființă“, „neantul este de față“. Pe de o parte, asemenea „propoziții“ ar cuprinde termeni fără semnificație, pe de altă parte, termenii se neagă reciproc și complet. Avem de-a face, în consecință, doar cu spuse absurde. Lipsa de sens
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
acum ca mo duri exclusive prin înțelesul lor. Iar libertatea ajunge văzută „în sensul indiferenței de alegere“. Consecințele acestei idei pot contraria pe oricine: „pe planul existenței umane se ajunge la absurditatea ca omul să fie neutru între ființă și neființă, adică între sine, între singurul său sine posibil, și altceva“. În același timp, există riscul de a rămâne fixat într-o anumită logică și a pierde sensul dialogic al filozofiei. E un mod de a gândi ce ar ține de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
știm, a meditat o viață întreagă asupra faptului că ființa însăși - sau tocmai ea înainte de orice - se spune în multe feluri. Cu fiecare dintre ele se arată și deopotrivă se ascunde. Însă același lucru va constata și cu privire la alți termeni, neființă, logos și limită, natură, pathos etc. (cf. Metafizica, V). Fiecare dintre ele se spune în mai multe sensuri. Lucrurile se complică mai ales atunci când ținem să vedem cu exactitate care sunt asemenea sensuri. Intrăm deodată într-un teritoriu vast și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vorbește filozo ful grec nu privește doar actul de gândire. Privește deopotrivă vorbirea (se disting enunțurile cu sens de cele străine sensului), con duitele omenești (cele rezonabile diferă de cele nebunești) și, mai ales, existența ca atare (ființa diferă de neființă). Căci una înseamnă a spune despre un lucru că nu este întrun anume fel și cu totul altceva că nu este în nici un fel. Despre ceea ce spui că „este și nu este“ nu mai poți afirma absolut nimic. Nu afli
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
semnificație, când se încalcă regulile sintaxei („Cezar este și“) sau când se confundă unele categorii logice („Cezar este un număr prim“). Carnap oferă o listă de termeni pe care îi consideră fără semnificație: „principiu“, „Dumnezeu“, „idee“, „absolut“, „necondiționat“, „infinit“, „ființă“, „neființă“, „ființă în sine“, „lucru în sine“, „spirit obiectiv“, „esență“, „emanație“, „manifestare“, „eul“, „noneul“ etc. A uza de acești termeni înseamnă a face loc, în neștire, nonsensului ca atare. Gravă e situația când o pro poziție aparentă e rostită cu pretenția
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
LUMEA CELOR ABSURDE citește: „există ceea ce nu există“). Rezultă astfel ceva absurd (widersinnig), opus sensului în genere. În consecință, limbajul filozofic poate merge cel mai departe în disoluția sensului. Poate atinge hăurile întunecate ale vorbirii, ca atunci când spune: „nimicul există“, „neființa are ființă“, „neantul este de față“. Pe de o parte, asemenea „propoziții“ ar cuprinde termeni fără semnificație, pe de altă parte, termenii se neagă reciproc și complet. Avem dea face, în consecință, doar cu spuse absurde. Lipsa de sens trece
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
acum ca mo duri exclusive prin înțelesul lor. Iar libertatea ajunge văzută „în sensul indiferenței de alegere“. Consecințele acestei idei pot contraria pe oricine: „pe planul existenței umane se ajunge la absurditatea ca omul să fie neutru între ființă și neființă, adică între sine, între singurul său sine posibil, și altceva“. În același timp, există riscul de a rămâne fixat întro anumită logică și a pierde sensul dialogic al filozofiei. E un mod de a gândi ce ar ține de o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]