9,132 matches
-
am lăsat să creadă ce vor, m-am însurat cu fata unuia dintre șefii lor și am petrecut câteva luni încercând să-mi refac forțele slăbite și obișnuindu-mă să mă mișc în afara spațiului îngust al unei pirogi. Nu pot nega că au fost vremuri frumoase, încheie. Foarte frumoase. Și-atunci de ce n-ai rămas? insistă bună femeie. Oare nu-ți iubeai soția? — Ba o iubeam, recunoscu el. Dar inima mea aparținea în continuare insulei Bora Bora. Rapa-Nui este o insulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lungă și mustrătoare: —Te-ai uitat bine la el? întreba. Celălalt se concentra și mai mult, mintea lui caută un amănunt cât de mic care să-l deosebească de orice alt nor din această lume, iar în cele din urmă nega convins: Nu observ nici o diferență. —N-o observi, pentru că nu te-ai uitat la el, răspunse. Dar dacă ai fi fost atent, ai fi băgat de seamă că, deși sufla o briză ușoară dinspre nord-est, norul acela este în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sigur? —Cel puțin pe insula nu sunt, insistă Roonuí-Roonuí. N-am văzut decât pirogi de pescuit. — Dar dacă am nimerit pe alta insula? întreba Navigatorul-Căpitan. Căci s-ar putea să existe mai multe insule cu oameni de aceeasi rasă. Roonuí-Roonuí nega cu un semn ferm din cap. Asta e insula! Cum poți fi sigur? O presimt, replică el cu naturalețe. Și, în plus, n-am zărit nici o singură navă de război într-o insula de războinici... Făcu o scurtă pauză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pătrundă și în ultimul său colțișor, ajunge să-i stăpânească sufletul. Făcu o foarte scurtă pauză. Unele femei își păstrează acolo sufletul. —Maiana nu. —Maiana nu, într-adevăr. Dar Anuanúa e diferită sau poate că diferit este Octar ăla... Nu, nega Vetéa Pitó convins. Nu este el diferit, căci dacă ar fi, i-ar fi dăruit și celelalte fete sufletele lor, iar ele tremura numai când îi aud numele... E ea! O cățea în călduri și fără inima... De ce n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai era ce fusese cu foarte puțin timp în urmă. Din toată gloata de comuniști, acum nici unul nu auzise, nu văzuse și habar n-avea. Decanul a fost destituit pentru că aderase la comunism. Profesorii "cutărică" și "cutărică" la fel. Toți negau, cu vehemență. Jurau, făcându-și cruce, uitând că se lepădaseră de Dumnezeu întru slava ceaușistă. Unii artiști ai erei proaspăt căzute în dizgrație sufereau de amnezie și nu-și mai aminteau odele frumos intonate, dedicate cu stimă și aleasă prețuire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
află că nu e ea de vină, Luana rămase interzisă. Concluzia era una singură, amară și dezastruoasă pentru căsnicia lor. Ștefan nu putea avea copii și el nu concepea așa ceva. Încrezător în forțele lui, în bărbăția și capacitatea sexuală, Escu nega pregătirea profesională a doctorului, a tuturor medicilor și se răzvrătea împotriva omenirii întregi. Luana nu-l crezuse capabil de atâta îndărătnicie și prostie. Ea voia un copil, mai mult decât toate bogățiile din lume și el, ca soț al ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
smulse lenjeria intimă și îl făcu să fie al ei. Îl duse apoi acasă și-l lăsă în fața locuinței. Aerul rece îl trezi. Își aminti scena din mașină și cerul întreg, cu toată greutatea, căzu asupra lui. Încercă, exasperat, să nege. Nu făcuse așa ceva. Fusese beat și visase. Nu era învățat cu alcoolul și avusese, cu siguranță, viziuni. Se clătină și se așeză pe bordura trotuarului. Văzu, atunci, urmele actului său. Confirmarea îi luă mințile. O luă la întâmplare pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
luă mințile. O luă la întâmplare pe străzi, în neștire, în căutarea unei izbăviri. Se rezemă, ca un osândit, de un copac, încercând să găsească o scăpare, o speranță, un loc în care să mai trăiască o stare de bine. Negă realitatea de o mie de ori, cu o inconștiență dementă. Nu era adevărat. Nu putea fi. Avea o familie, familia lui, era stăpânul a două suflete nevinovate, a două iubiri ce-i aparțineau în totalitate. Cum să le piardă? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
facă dar mai mult de-atât, așteptând-o de o vreme prea îndelungată simțea că într-o zi o va strânge de gât dacă persista în a-și bate joc de el. Luana îi iubea pe amândoi. Încetase să mai nege o stare de lucruri pe care o întâlnea doar în romanele siropoase. Era un fapt căruia nu i se putea împotrivi. Numai că, atunci când își imagina clipa în care trebuia să hotărască și să întindă degetul doar spre unul, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pomenit l-a înzestrat cu mici note orientative. Despre unul au zis că trăiește doar în prezent, ce-a făcut în trecut îi repugnă, parcă n-ar fi fost tot el acela, poate crede că va fi iertat dacă-și neagă singur faptele. Dar memoria tiparului e a dracului, mă, asta nu iartă și dacă mulți sunt dispuși să uite, noi nu acceptăm să facem compromisuri de dragul nimănui. Despre altul Alexe spusese că îl văzuse într-o biserică. Intrasem acolo, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din drum, ființă sau lucru. Scormonea, dacă era nevoie tot orașul, întreba, cerceta, se preumbla de la o familie la alta, asculta toate zvonurile, circula neobosită, mirosea containerele, dedesubturile, plasa acolo o vorbă, dincolo o exclamație, o întrebare, făcea afirmații, le nega, așa cum apărea ea fragilă, cu masca de bonomei întipărită pe chip, acționa neobosită, era mai mult un joc al imaginației până când găsea persoana căutată ce întrunea calitățile trasate de ea de la bun început. Atunci începea cu o adevărată măiestrie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
certă, așa cum o rostiseră ei. Și totuși, dincolo de tot ce părea a fi logic, dincolo de toate judecățile ei, cu cât răsucea mai mult pe toate fețele vorba aruncată în vânt de profesorul Alexe despre licheaua sictirită, cu câtă înverșunare o nega, undeva, mic de tot, nesigur, în interior, un fel de instinct surd o avertiza că profesorul Alexe are dreptate, că mai devreme sau mai târziu Ovidiu își va arăta fețele, fețele rămase multă vreme ascunse și ea își va aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
unul de altul în hol. Știam că vii, știam că vii, exclamă ea. Sărut mâna, Carmina, rostește el protocolar și-i sărută de câteva ori degetele reci, subțirele. Ți-i frig? Întreabă și-i ia mâinile între palmele sale. Ea neagă scuturând veselă capul, ce știe el, ce știe el! Ești mereu rece, îl aude, ai mâinile înghețate vreau să spun. Să fii singură aici și să nu aibă nimeni grijă de tine. Clătină din cap îngrijorat. Sunt obosit, Carmina, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mult ca să-și permită să rateze din pricina unei legături sentimentale, își sacrificase cei mai frumoși ani din viață. Larisa îi spusese într-o seară, la munte, pe terasa unei vile: Știu totul despre voi, Ovidiu, absolut totul. E inutil să negi. Știu unde-ți parchezi mașina când te duci la ea, știu unde ții cheia de la apartamentul ei, tot, tot, tot. Fii atent numai, să nu întinzi prea mult coarda. Habar nu am cât timp sunt dispusă să închid ochii. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
margini față de natură, văzând sfârșitul ca pe o nuntă de proporții cosmice la care participă elemente cosmice (soarele, luna, stelele) și pământești (brazii, munții, păsăreleleă. Aflând care-i este destinul, mândrul ciobănel nu plânge dar nu este nici dezamăgit, nu neagă sensul omorului, ci transformă neșansa care-l sortește morții, într-o taină prin care devine triumfător asupra propriului destin. Prin această alegorie fără concurență în literatura noastră, ciobanul mioritic îmbracă moartea, dușmana omului, în haină de mireasă înfloritoare (Mihail Sadoveanu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ștrengărește cu degetul. Vă referiți la..., murmură Petru aiurit. Noi, adică eu... N-am zis nimic, domnule profesor, n-am zis nimic. În viața dumneavoastră intimă și personală noi nu ne amestecăm. Avem și noi un punct de vedere, nu neg, dar dumneavoastră veți hotărî. Singur. Și nu ne Îndoim că veți proceda cum se cuvine. Se despărțiră strângându-și mâinile. Mai protocolar, de această dată. Și pentru că nedumerirea lui Petru creștea pe măsură ce aerul proaspăt al nopții pătrundea pe ușa Întredeschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ascuns cum era În fumul său de pipă, ca Într-un sac pentru morții săraci. 7. Dacă l-aș fi iubit cândva cu adevărat, ar fi fost mai ușor să-i spun „acum nu te mai iubesc”. Așa Însă... Să negi un lucru care nu există, iată ceva ce mă depășește. Citind Caietul de vise, Însă, Înțeleg că dincolo de gânduri sau sentimente, descrise cu stângăcie sau doar surprinse fugar În cele câteva pagini Într-un colaj naiv reflexiv, lucrul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bucur că îți menține moralul ridicat, de oriunde ar fi venit. Cum îl cheamă? — Ian. — O, făcu ea. — Mda, știu. Decisesem să nu aduc scrisoarea primită de la Primul Eric Sanderson la a doua întâlnire cu doctorița Randle. Mințisem la început, negând că găsisem ceva pe măsuța din antreu, în prima zi a vieții mele și - pe de-o parte - era mai ușor să continui pe panta asta decât să revin la adevăr. Pe de altă parte? Ați putea-o numi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a uneia. Un concept înfășurat în piele și substanțe chimice. Rechinul tău probabil că l-a văzut ca pe-un potențial rival. M-am gândit la ciudata voce a lui Nimeni spunându-mi că eram una și aceeași persoană, apoi negând-o. — Un concept înfășurat în piele și substanțe chimice, am repetat. Mie asta-mi sună ca o ființă umană. Scout clătină din cap. — Nu. Asta nu e tot. N-am contrazis-o. Ce știam eu despre ființele umane, ce erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
merite sau măcar de speranță de confirmare a unei vocații pentru profesiunea de diplomat, nu aveau altă alternativă decât pe aceea ca, în mod gălăgios și indecent, să se ridice pe ei în slăvi, dar să desconsidere, stigmatizeze și să nege ceea ce alții realizaseră înaintea lor. Cu aceeași seriozitate, răspundere și demnitate, înțelegem să abordăm subiectul și în această ediție, sperând ca informațiile pe care le punem la dispoziția cititorilor să fie utile pentru cunoaștere, inclusiv pentru o evaluare critică atunci când
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
că ei au efectuat operațiunile tehnice politico-juridice necesare și au elaborat documentele politico-diplomatice, au negociat înțelegeri internaționale ori au susținut pozițiile României în forurile internaționale toate acestea reprezintă activitatea diplomatică pe care ei au prestat-o și nu poate fi negată. România de astăzi nu vine din neant și nici nu au inventat-o actualii guvernanți; ea are istorie și continuitate, cu sacrificiile și împlinirile, dar și minusurile ei, iar acest lucru se datorează unui număr de factori, dintre care diplomații
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
român, care călătorea frecvent la București; ambasadorul sovietic a făcut o referire la o discuție cu Z. A. Bhutto, în ziua dineului, în care acesta din urmă s-ar fi referit la o colaborare secretă cu România. Ambasadorul român a negat și a făcut referire la domeniul petrochimiei (rafinăria din Karachi, blocul de ulei etc.). Cu prilejul dineului oferit de Z. A. Bhutto în aceeași zi, ambasadorul român a abordat pe premierul pakistanez, reamintindu-i de înțelegerea cu partea pakistaneză ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
financiare sunt de încredere. Unii profesioniști consideră că în Cadrul COSO doar se documentează modul în care firmele bine guvernate își organizează sistemul de control intern și nu conțin o gândire inovativă. În timp ce acest lucru ar putea fi adevărat, nimeni nu neagă valoarea COSO în documentarea formală a unui cadru de control util tuturor organizațiilor pentru implementarea controlului intern și care a trecut testul timpului. Astfel, COSO 1992 a fost adoptat de toate companiile americane ca fiind singurul model recunoscut în SUA
Guvernanţa corporativă by Marcel GHIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Administrative/229_a_296]
-
-i demonstrez lui Șichy (sper să pot) că opera e mai puternică decît legea care a interzis-o; că focul e mai puțin puternic decît cartea arsă, prefăcută-n scrum. Miss Deemple mi-a spus: "Vă iese mai bine să negați decît să lăudați". Tu n-ai trăit comunismul, Șichy, ar fi trebuit să-i răspund. Eram cu ochii pe modele. Tocmai de-asta mă indispune așa-zisul "elitism", făcut fără ținută. Bine-l mai înțeleg pe nenea lancu: după ce ascultase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
populație: "Speci'icul națio'al se pie'de zil'ic. Ce să mai vor' ești de el?"). Și cîți analiști de ocazie nu-i teoretizează neputința. Mie, recunosc, tradiția îmi e indispensabilă, n-o duc ca pe-o cocoașă. Dacă negi tradiția, îți pierzi nordul". Am învățat asta de la tatăl meu, pe vremea cînd identitatea spirituală trebuia apărată în primul rînd. "România a ajuns într-un scaun cu rotile. Nu numai fizic. Mai rău, spiritual". Victor Marievici a afirmat-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]