1,017 matches
-
gândise pescarul. Cerul era Întunecat, ca și cum dintr-o clipă În alta ar fi Început ploaia, dar, totuși, ploaia nu Începea. Puținele bărci japoneze care ieșiseră la pescuit se Întorceau, În grabă, spre țărm. Apoi marea devenise cu desăvârșire pustie. O nemărginire de valuri alungându-se unele pe altele, biciuite de vânt. Abia spre seară se desluși țărmul chinez al strâmtorii Tsushima. Ajunseseră când Întunericul căzuse deja, iar pescarul se grăbi să plece. Ștefănel rămăsese pe țărm, cu senzația ciudată că revenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pe o platformă de ger, unde lacrimile dorurilor sunt spume de voci răgușite în IPOSTAZE DE VREMI. Dar totul mi se pare sincer și parcă aud glasul din tăcerea ce ne desparte, parcă aud freamătul dragostei din acele clipe, unde nemărginirile ce-mi respiră trupul acestor neînțelese tăceri îmi dictează calm fără orgolii o arhitectură a RAȚIUNII UNIVERSALE Dar în iubire, nu poate fi vorba decât de regula sufocantă a iubirii, care oricât de bine ar fi Ea concepută, suferințele par
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
rămas fericiți și poate lumile imposibile ne vor veghea ca și când, noi doi am fi o Albie de vremi, peste nopți de dragoste albă, peste nopți de himere și peste alintul din țipetele demonilor care mi-au furat, un CD al nemărginirilor terestre, cu toate că în El, eu am zidit vieți și lumi inventate pentru o nouă cunoaștere a CĂUTĂRILOR, când și ele rămân ființe vii în GLASUL nopților de GERURI. ZIDURI UMBROASE DE SORI (celei ce se vinde) Cine mi-a furat
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ZIDURI UMBROASE DE SORI, când ploaia-mi sărută timpul și mă lasă curată n fața prejudecăților milenare. Un AER DE DOR, împărțit în DISTANȚE STELARE, cu plete de nori, prin înserate chemări, unde se poate concepe o LUMINĂ DIVINĂ, pentru nemărginiri de visuri înghețate, ce zac în spărturi de univers și TRUPURI VEGETALE. Cine decât tu, CEA FĂRĂ NUME din lumea ta de nimic, ce vroiești să-mi furi toate iubirile vii, ale DRAGOSTEI MARMOROASE DE CHIPURI ETERNE. CEI CE AZI
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
i-a fost ecranată de o culoare spre violet, după care n-a mai văzut, nu a mai auzit și nici nu a mai simțit nimic de parcă ar fi ajuns în altă lume, pe un tărâm al libertății și al nemărginirii. Peste doar câteva minute medicul constata decesul... iar cei din completul de judecată îi priveau rictusul sub formă de zâmbet, atenționându-i parcă: Ați văzut că se poate? Măi hidoșilor! De-acum, poftiți voi la boxă! * * * Prin anii șaizeci-șaptezeci ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ascunde vreun mandarin verde ca inima smaraldului care vrăjește clipele schimbîndu-le în perle și le împrăștie apoi în vîltoatea nisipului, închise în sipete de sidef. Îl privesc din nou pe V. tînăr. Spaima de libertate duce la renunțare. Din înaltul nemărginirii, din locul Dumnezeului alungat, Robinson se întoarce în cușcă. Și iar visează să se elibereze. Căci, iată-l, suferă de propria lipsă de sens pînă se urîțește și seamănă a diavol. Ar vrea să reitereze Golgota, dar asta nu se
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Gîndește-te doar cît din spațiul pe care îl cunoști se supune legii astea ciudate a respirației, a înmulțirii și a morții față de Marele Haos, care acoperă tot. Dacă ai schimba întreaga lume vie pe un microb proporția s-ar păstra. Nemărginirea morții e atît de mare încît no poate egala decît trufia viului.” „-E o putere uriașă”-îi răspund. „-Mă gîndesc la forța de a ignora și bagateliza moartea. Așa ca stoicii ce pretindeau că ea nici nu există.” Doctorul rîde
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
insinuant din vîrsta mea tînără, acum acoperită de praf. Mă dor și mă întristează întocmai ca amintirea cutremurului. Dar nu mai declanșează nici o alarmă; nici nu mă mai împing spre disperare. Acum văd bine: spunem “eu” însă, de fapt, gîndim nemărginirea. Și “eul” ăsta apasă asupra noastră. Violent și senzual amant, el ne închide ochii să nu vedem sfîrșitul. Timpul trece cu o iuțeală incredibilă. Lumină și întunecare. Și rîd cînd văd că nici măcar umbră nu putem face singuri. Pentru că noi
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să caut, pierdută-ntr-un ungher, Firida unde arde cu foc nestins Divinul. Și flăcării voi spune: Fior al caldei firi, Joc viu ori șovăielnic de galbenă maramă, Vibrare necurmată, zigzag de pâlpâiri, Ușoară și fierbinte văpaie, te destramă; Redă nemărginirii fugarul tău mister... Mereu mai străvezie, mereu mai necuprinsă, Prin sure și înalte pustiuri de eter Desfășură pe hăuri o horbotă aprinsă. Deasupra ta, deasupra haoticului drum, Cupolele nocturne te-or strejui hieratic; Iar tu vei fi parfumul lunecător de-
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Oricâtă destinsă noapte, - De-ar veni aurora... * NIHIL NOVI II Și zilele de vară Și orizont senin... Peste încă zece ani, Câte, incă, se vor știe - Gând, mereu, nereușit, Stau speranțe, Și cu ele Nici o tresărire, Se avântă rândunelele În nemărginire. * VIZITĂ Veacul m-a făcut Atât de cult Încât mă uit Peste oameni. Am învățat atâtea În timpul din urmă, Că suntem la un punct neinsemnat. S-ar putea face Multe reforme. Mă gândeam singur. Eram fără nimeni. Și tocmai azi
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
zvâcnitură. Nu mai auzeam decât gâfâielile noastre dezordonate căzute peste amândoi... fremătam, ne volatilizasem! Bluzița ei galbenă, cu un desen de Picasso abstract, dispăruse! Sânii săi minunați mă mângâiau dansând în așteptare... se-nghesuiau între noi, mă fixau în afara granițelor nemărginirii! Mă-ncercuiseră în văzduh, clipoceau peste maluri, tremurau de nerăbdare! Becurile străluceau halucinant ca niște sori. Era deja unu sau două noaptea, simțeam cum timpul s-a blocat, pot spune către infinit. Deodată, i s-a făcut frică, vedea în
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
trimis să te aștepte. Drumul între două singurătăți era precum un lanț lung. Petru împletea zale. În zori, ca un șarpe, depărtarea se făcea ghem în jurul inimii, apoi, odată cu răsăritul soarelui, pustia își înghițea coada de reptilă flămândă. Singurătatea înghesuia nemărginirea într-o fotografie. Din Bistrița până pe valea Bârgăului, 60 de kilometri, a mers pe jos. Procurorul Ieremia i-a dat 50 de mii bani cât să-i ajungă de bilet -, un baton de parizer, o sticlă cu lapte și două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Mai rar așa fotosinteză. Lepezi boarfa, pe motiv că nu te mai încape, revii în fibrele ei și te minunezi de cât loc nelocuit te cuprinde. Te minunezi întru atâta, încât, la un moment dat, constați că stăpânești prea multă nemărginire pentru un om atât de îngust și iarăși îți vine de om sigur, și iarăși ți se face de semn în podul palmei. Ora 5, frig, întuneric, spaimă. La ușa dormitorului, 40 de papuci aliniați pe două rânduri, doi câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
spinii salcâmului, în puful păpădiei; Dumnezeul meu din plafar, nu ești bun nici măcar în siropul de tuse. În jurul unei tulpini, doi copii și-au împreunat mâinile mai mult decât o răstignire. Iubirea ispitirea adâncului; la început izvor, apoi fântână, apoi nemărginire: Coboară Petre, coboară până te vei găsi în propria sete! Primul pas în dragoste: setea ei, la o însetare de setea ta. Ce cauți?... Sunteți chemați de o singură apă. Coboară, Petre, coboară, viața este o trecere. Catedrala împunge zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
uscată), apoi se ascunde sub o frunză de brusture, ca într-o cabină de probă (umbra înfășoară golul). Nebunia există într-un destin de secunde, precum cioburile într-un întreg din oglindă; aceeași imensitate de cer în fiecare particulă, aceeași nemărginire într-un singur trup. Nebunia este precum un puzzle ce întregește inima: prima zvâcnire un timp prezent, următoarea același timp; mâine, posibil, prezentul își va lega ultima verigă de grindă (maximă generozitate divină). Nebunul cântărește cenușa, o împarte în cantități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
poftit viața din sfântul potir, am adulmecat viața sfâșiată în toaletele publice. Am gustat amarul din tot ceea ce sunt în tot ceea ce mă încape. Mi-e greață, nimic mai alterată decât așteptarea într-o conștiință de gară pustiită de foame. Nemărginirea în care te caut îmi este nesațul. Petre, ai un suflet cât un cuptor de pâine! Tristețea, deznădejdea, disperarea nu pot să aprindă focul. Transfigurări de duminică vreau pe chipul tău! Privește-te dimineața în oglindă și o să vezi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Carul Mare? Cu fața-s sus, spre Dumnezeu, lăsându-ți capul să se culce pe brațul meu, te legănam, povară dulce... Și nu mi-ai spus atunci nimic. Dar, când mi-am coborât privirea, un deget mic mi-a arătat nemărginirea. F1: Un strop de-argint a lunecat și, cu paloarea-i siderală, pe cerul negru a-nsemnat un fir subțire de beteală... B2: Sclipind departe, prin frunziș, o stea smerită și albastră sta singuratică, pieziș, deasupra noastră. Și ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Încoace, dacă o instanță morală supremă ar fi vegheat totul. Pămîntenii erau stăpînii unei grăunțe din univers, făceau și desfăceau după cum Îi tăia mintea pe bobul lor minuscul, Dumnezeu judeca la scară mare, poate erau alte ființe mai ticăloase În nemărginirea lumilor, pe acelea le ardea Domnul mai Întîi. Chiar și El, tocmai de acolo, de sus, cu greu ar fi distins Danemarca; un vîrf de ac pe bobiță, Copenhaga s-ar fi dovedit aproape invizibilă; Thomas, subatomic, ar fi fost
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
veneticului. Farfurii de porțelan vechi, tacâmuri de argint, grele, pahare de cristal subțire. Decorul sfârșitului. Să-și aducă aminte mereu, cu toții, și nemțoaica proaspăt căsătorită cu fiul jidovului rătăcitor și aventurierul Matus, gata să-și poarte fantasmele și iubita în nemărginirea hipnotică a Orientului. „Posesia orgolioasă a clipei, atât putem râvni“, astea erau cuvintele bietului Marcu Vancea. , dar sigiliul înfrângerii îl purtau deja cu toții, poate, nu doar fantoma celui abia plecat dintre ei... Văduva mamă soacră nu izbutea să-i regăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sive Natura"), experiența poetică ne poartă în inima esențialității noastre ca ființare ideală: eul, purificat de orice "servitudine", trăiește beatitudinea nezăgăzuitei potențialități de ființare și intră astfel în posesia propriei sale dumnezeiri. Karl Jaspers recunoaște dificultatea minții de a cuprinde nemărginirea într-o sinteză totalizatoare. Iluminarea poetică este capabilă să ne introducă fulgurant în "momente trăite ca totalitate", cum le numește gânditorul german, în acel "tot complet cuprins în opere momentane" de care vorbește M. Brisson. Transa poetică ne îngăduie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
totalizatoare. Iluminarea poetică este capabilă să ne introducă fulgurant în "momente trăite ca totalitate", cum le numește gânditorul german, în acel "tot complet cuprins în opere momentane" de care vorbește M. Brisson. Transa poetică ne îngăduie să atingem "unitatea infinită", nemărginirea făcută prezentă, momentul divin auto creator, conform viziunii lui Hölderlin; ea este "experiența unificatoare a veșniciei", scrie Paul Richard, comentând lirica lui Rimbaud. Experiența poetică este călătoria la capătul posibilului pentru om, suprema sa aventură existențială. Cea mai înaltă evaziune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
il di natale"nefericit e cel ce se naște în ziua sa de naștere. Refugiat în natură, așezat la marginea unui lac și cufundat în binefăcătoarea pace, poetul uită nu numai lumea, dar și pe sine însuși. Devenit una cu nemărginirea mobilă a firii, el își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: Mi-e drag de mult acest colnic pustiu Și-acest frunziș ce din atâtea părți Ascunde ochiului adânca zare. M-așez aici și cu privirea țintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ochi transcendental. Poezie și filozofie Poezia este demnitatea filozofiei. Dante, Infernul, IV,102 Când a apărut în univers conștiința de sine a omului, acesta a avut două reacții: pe de o parte, uimirea de a exista și fiorul cosmic în fața nemărginirii și a misterului; pe de altă parte, conștiința că este un străin, o singurătate exilată într-o lume pe care nu o cunoaște, iar destinul său este finitudinea, ignoranța și moartea. Pentru a depăși această realitate dramatică, pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a stelei, iar terminarea pe silabă accentuată fixează astrul pe boltă ("La steaua care-a răsărit"), pentru ca vocalele stinse din finalul celui de-al doilea vers ("E-o cale-atât de lungă"), precum și rima vibrantă, cu silabă neaccentuată, să sugereze nemărginirea spațiilor parcurse de lumina astrului. În strofa următoare, alternarea silabei finale accentuate cu una neaccentuată, ca un ecou pierdut în spații, evocă alternanța dintre elan și fuga infinită a luminii prin "depărtările albastre". Aceeași cadență antinomică în strofa a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de altă arte, acel poem sublim, Declarația de inocență, din "Cartea Morților, Ieșirea la lumină" unic în literatura lumii prin modul original de a cultiva și celebra marile valori adevărul, binele, frumosul, dreptatea, măiestria concepute și viețuite ca expresii ale nemărginirii. b. Desfășurări infinite ale sensurilor valorice, ale vectorilor ideatici ai intelectului "entuziast", "eroic" din viziunea lui Giordano Bruno, au loc: în muzica lui Bach, Mozart, Beethoven, Schubert; în căutarea nemuririi de către Ghilgameș; în tragismul iubirii din Tristan și Isolda; conflictul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]