1,936 matches
-
Potrivit lui Janov (1970/1975), interpretarea rațională nu-l va vindeca pe pacient. „Boala înseamnă renegarea sentimentelor, iar remediul este trăirea lor.” Janov mai afirmă că „nu există apărare sănătoasă” și că apărările trebuie deci să fie demontate treptat. Cât despre nevroză, ea s-ar datora, în opinia sa, unui clivaj între individ și propriile sale sentimente. Acest punct de vedere este foarte discutabil și numeroase critici au fost formulate la adresa „noilor terapii”, la care s-au remarcat o serie de efecte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Refuzarea inconștientă de către subiect a propriei agresivități, pe care o deturnează dinspre celălalt pentru a o abate asupra propriei persoane. Acest mecanism de apărare se poate afla la originea unor sentimente de culpabilitate, a unei nevoi de pedepsire, a unei nevroze de eșec sau a unor tentative de autodistrugere. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Anumite persoane, neputând suporta prezența în interiorul lor a unor pulsiuni agresive, se debarasează de acestea, ca să spunem așa, tratându-se pe ele însele ca și cum ar fi propriul dușman
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Acestui inamic interior i se pot adresa reproșuri - de unde și apariția unui sentiment de înjosire și culpabilitate. Subiectul poate refuza orice satisfacție și orice drept la reușită - de unde și o serie de conduite de autopedepsire, care pot conduce la o nevroză de eșec. Persoana poate ajunge până la agresarea propriului eu corporal - de unde și false accidente, boli altfel inexplicabile și chiar acte sinucigașe. Toate aceste eventualități vin în sprijinul remarcei lui Freud (1924b/1974): „Masochistul trebuie să lucreze împotriva interesului propriu, să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că la unii dintre pacienți starea psihică se ameliorează sau chiar devine normală în cazul în care aceștia se confruntă cu probleme reale. Atunci nevoia de autopedepsire este suficient satisfăcută pentru ca pacientul să nu mai recurgă la pedeapsa suplimentară din cadrul nevrozei. În sfârșit, nevrozele de eșec țin de același mecanism. Freud (1919/1977) descrie situația nevrozaților care se autopedepsesc angajându-se în relații sau căsătorii nepotrivite. El pune chiar și scepticismul său în legătură cu posibilitatea de a admira Acropolele pe seama unui sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dintre pacienți starea psihică se ameliorează sau chiar devine normală în cazul în care aceștia se confruntă cu probleme reale. Atunci nevoia de autopedepsire este suficient satisfăcută pentru ca pacientul să nu mai recurgă la pedeapsa suplimentară din cadrul nevrozei. În sfârșit, nevrozele de eșec țin de același mecanism. Freud (1919/1977) descrie situația nevrozaților care se autopedepsesc angajându-se în relații sau căsătorii nepotrivite. El pune chiar și scepticismul său în legătură cu posibilitatea de a admira Acropolele pe seama unui sentiment de culpabilitate care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
iar scopul activ (a-l agresa pe celălalt) este înlocuit de un scop pasiv (a fi agresat de propria persoană). Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" După cum afirmă Freud (1923/1981), sentimentul de culpabilitate joacă un rol foarte important în nevroze. Hesnard (1949) merge și mai departe, susținând că orice maladie mentală este legată de culpabilitate. Este sigur - iar exemplele citate au demonstrat - că autoagresivitatea este o apărare periculoasă. Freud subliniază (1923/1981) că sentimentul de culpabilitate este cel mai acut
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1949) merge și mai departe, susținând că orice maladie mentală este legată de culpabilitate. Este sigur - iar exemplele citate au demonstrat - că autoagresivitatea este o apărare periculoasă. Freud subliniază (1923/1981) că sentimentul de culpabilitate este cel mai acut în nevroza obsesională sau cel puțin în unele dintre formele sale. În opinia sa, acest sentiment se impune cu violență conștientului și domină tabloul clinic, dar și viața bolnavului, înlăturând aproape totul din cale. În schimb, în majoritatea celorlalte forme de nevroză
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nevroza obsesională sau cel puțin în unele dintre formele sale. În opinia sa, acest sentiment se impune cu violență conștientului și domină tabloul clinic, dar și viața bolnavului, înlăturând aproape totul din cale. În schimb, în majoritatea celorlalte forme de nevroză, acesta rămâne cu totul inconștient, fără însă a-și pierde din nocivitate. Totuși, eul istericului reușește să mențină la distanță acest sentiment prin refulare. Cât despre melancolie, ea este, bineînțeles, terenul predilect pe care se instalează autoagresivitatea. În acest caz
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
individuale sau colective, normale sau patologice. Istorictc "Istoric" Vocabularul psihanalizei (Laplanche și Pontalis, 1967) prezintă toate orientările freudiene, semnalate între 1894 și 1927, în raport cu acest concept de proiecție văzut sub aspectul său defensiv. Freud (1894/1974) introduce termenul „proiecție” în legătură cu nevroza de angoasă. Această stare morbidă, în care rolul factorilor actuali ar trebui să fie dominant, este însoțită de manifestări somatice multiple ce s-ar datora faptului că „psihismul se comportă ca și cum ar fi proiectat excitația în exterior. Se înregistrează astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care se succedă: acesta încearcă să găsească între ele o legătură logică, adesea împotriva oricărei logici, și le raționalizează. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Utilizarea raționalizării acoperă un câmp foarte vast, de la absența formelor patologice până la delir, trecând prin nevroza obsesională. Gândirea normală caută coerența și logica, iar descoperirea unei explicații raționale pentru fenomenele observate este unul dintre scopurile inteligenței. Prin urmare, nu orice raționament explicativ trebuie pus pe seama raționalizării-apărare. În studiul său consacrat nevrozei obsesionale, Freud (1909b/1979) citează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
patologice până la delir, trecând prin nevroza obsesională. Gândirea normală caută coerența și logica, iar descoperirea unei explicații raționale pentru fenomenele observate este unul dintre scopurile inteligenței. Prin urmare, nu orice raționament explicativ trebuie pus pe seama raționalizării-apărare. În studiul său consacrat nevrozei obsesionale, Freud (1909b/1979) citează în mai multe rânduri mecanismul raționalizării în legătură cu cazul „omului cu șobolani”. El semnalează, pe de altă parte, că specialiștii au încercat să explice dezvoltarea megalomaniei prin acest mecanism, pornind de la delirul de persecuție. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanismelor de apărare, Freud se interesează adesea de refugiul în reverie, mai cu seamă în articolele sale „Romanul familial al nevrozaților” (1909/1974), „Creatorul literar și fantezia” (1908c/1985), „Formularea celor două principii din cursul evenimentelor psihice” (1911/1984) și „Nevroză și psihoză” (1924a/1974). A. Freud (1936/1993) nu include refugiul în reverie în prima sa listă a mecanismelor de apărare, dar o cuprinde în a doua, sub numele de „fantasme grație cărora situația reală este transformată în contrariu”. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
preferându-i pe prietenii săi imaginari, acest lucru trebuie să constituie o sursă de îngrijorare pentru anturajul său. Aceleași remarce sunt valabile și pentru adult. Excesul de reverie, scrie Freud, faptul că ele devin preponderente creează condițiile unei căderi în nevroză și în psihoză. „Aici începe larga cale laterală ce duce spre patologie” (1908c/1985). Dar, spre deosebire de psihoză, nevroza nu neagă realitatea, ea vrea doar să o ignore. Comportamentul normal ar fi ca, fără a nega realitatea, subiectul să se străduiască
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Aceleași remarce sunt valabile și pentru adult. Excesul de reverie, scrie Freud, faptul că ele devin preponderente creează condițiile unei căderi în nevroză și în psihoză. „Aici începe larga cale laterală ce duce spre patologie” (1908c/1985). Dar, spre deosebire de psihoză, nevroza nu neagă realitatea, ea vrea doar să o ignore. Comportamentul normal ar fi ca, fără a nega realitatea, subiectul să se străduiască să o modifice (1924c/1974). Din păcate, nu întotdeauna este posibil să modifici condițiile generatoare de stres; ele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și pe regula fundamentală de a nu-i ascunde nimic psihanalistului. „Analistul, scrie Freud (1940/1967), este persoana în măsură să intuiască inconștientul pacientului și care, comunicându-l acestuia, permite eului său să-și cunoască mai bine inconștientul.” În cazul nevrozelor traumatice s-a utilizat o altă tehnică, destinată să producă abreacția (rememorarea eficientă a unui eveniment traumatizant refulat): narco-analiza pe bază de amfetamine, însoțită de obicei de psihoterapie (Crocq et al., 1983). Janet a manifestat un interes deosebit pentru această
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ca refuz al experiențelor depresive și disprețul față de obiect ca refuz al valorii acelui obiect. Pe fundamentul refuzului Lacan (1957/1966) va construi modelul forcluderii, definită ca „lipsa care-i conferă psihozei condiția esențială, cu structura ce o separă de nevroză”. Exemple tc "Exemple " Vom prelua de la Fenichel (1945/1953) următoarea ilustrare clinică ținând de psihologia infantilă cotidiană și care confirmă cum nu se poate mai bine aserțiunile freudiene pe tema refuzului. Unul dintre pacienții supuși curei psihanalitice rememorează o amintire
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
accident de circulație, pericolele ce ne amenință zi de zi sunt nenumărate (...). În practică, cei mai mulți oameni trăiesc ca și cum n-ar trebui să moară niciodată”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" În „Pierderea realității în nevroză și psihoză” (Freud, 1924c/1974), autorul reia un caz expus anterior (Breuer și Freud, 1895/1974), care-i permite să compare refuzul psihotic cu refularea nevrotică. Elisabeth V.R., îndrăgostită în secret de cumnatul ei, este zguduită de dorința care i-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se opune, în opinia lui Freud, forței ce caracterizează contra-dorința (S. Freud, 1927b/1985), altfel spus, contrainvestirea. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Mecanismul refuzului poate face parte din patologia nevrotică: el se află în legătură mai cu seamă cu nevroza obsesională. În „Omul cu șobolani”, Freud (1909b/1979) descrie comportamentul straniu al pacientului său, care își știa tatăl decedat, dar care, în pofida acestui lucru, se purta ca și cum el ar fi fost încă viu. În momentul în care pacientul își pregătea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
interesant este că intervenția terapeutică punctuală permite anularea fixației, precum și o redemarare a evoluției libidinale a subiectului. Putem presupune că, în absența unei cure adecvate, evoluția acestui caz ar fi degenerat în constituirea unui caracter anal, poate chiar a unei nevroze obsesionale, cu întregul său cortegiu de mecanisme de apărare mai rigide, între care formațiunea reacțională. În articolul său „Caracter și erotism anal” (1908a/1974), Freud menționează o trilogie observată regulat la aceste persoane, care sunt ordonate, econome și încăpățânate: „Ele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
parte dintre operațiile psihice care protejează eul fără a-i dăuna. A. Freud (1936/1993) adoptă o poziție apropiată, citând sublimarea imediat după lista celor nouă apărări clasice și semnalând că aceasta aparține mai degrabă domeniului normalității decât aceluia al nevrozei. Ea concluzionează totuși, câțiva ani mai târziu (în Sandler, 1985/1989), că sublimarea este într-adevăr un mecanism de apărare, deoarece se constată o scădere a plăcerii în raport cu aceea pe care ar fi provocat-o satisfacerea instinctelor. Pe scurt, sublimarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aceste întrebări, ne arată limpede cât de vag este conceptul de sublimare și concluzionează că există nu una, ci mai multe sublimări. Mai rămâne să analizăm cazul valorilor religioase. Ne-am putea mira văzând că, după ce a calificat religia drept nevroza obsesională a omenirii, Freud admite, în corespondența sa cu pastorul Pfister, posibilitățile de sublimare oferite de religie, desemnând sublimarea religioasă ca fiind forma cea mai adecvată și acceptând faptul că pietatea religioasă sufocă nevrozele! (Jones, 1955/1979). Câțiva ani mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că, după ce a calificat religia drept nevroza obsesională a omenirii, Freud admite, în corespondența sa cu pastorul Pfister, posibilitățile de sublimare oferite de religie, desemnând sublimarea religioasă ca fiind forma cea mai adecvată și acceptând faptul că pietatea religioasă sufocă nevrozele! (Jones, 1955/1979). Câțiva ani mai târziu, această aparentă contradicție își află explicația. Religia, în general, este pentru Freud (1930/1995) un „delir colectiv, bazat pe o deformare himerică a realității”, dar, în plan personal, ea ferește multe ființe umane
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1979). Câțiva ani mai târziu, această aparentă contradicție își află explicația. Religia, în general, este pentru Freud (1930/1995) un „delir colectiv, bazat pe o deformare himerică a realității”, dar, în plan personal, ea ferește multe ființe umane de o nevroză individuală. Freud admite că pastorul Pfister poate să practice cura psihanalitică menținând totodată la pacienții săi o religiozitate sublimată (1925/1984). În ciuda tuturor acestor disensiuni, putem încheia discuția cu un punct în privința căruia există o cvasiunanimitate: fericirea pe care ți-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pulsiunii se schimbă, întrucât el trece, în mintea paranoicului, de la persoana iubită, apoi detestată, la subiectul însuși. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" După cum am putut vedea mai sus, spre deosebire de formațiunea reacțională care, în forma ei patologică, este legată de nevroza obsesională, transformarea în contrariu se poate asocia, în anumite cazuri, cu isteria. Freud face doar o scurtă aluzie la acest fapt, în Inhibiție, simptom și angoasă. Știm că în cadrul refugiului în reverie se utilizează în mare măsură această transformare. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1905), Ca fulgu la vânt... (1906), Farmec (1913), Spre zări albastre (1915), Dorina (1916), subintitulată „Însemnările unei fete sincere”, „poemul fantastic” Traista lui Adonis (1916), Patimi (1918), romanul Finci (1920), Ce-a zis Saàdi (1922), romanul Într-un mirador (1922), Nevroză (1924) și „stihurile vesele” din Ca să-ți treacă de urât (1912, tipărite sub semnătura Jorj de Riac). Autor de versuri pe drept uitate, C. e, în schimb, menționabil pentru o parte din proza lui. Schițele satirice, multe apărute mai întâi
CAÏR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286010_a_287339]