1,384 matches
-
vase de ceramică aparținând culturilor Coțofeni și Wietenberg. Prima mențiune documentară a stațiunii Malnaș-Băi apare însă abia în 1759, în timpul unui recensământ. Faima băilor de la Malnaș a crescut în a doua jumătate a secolului XIX, odată cu investițiile mai multor familii nobiliare maghiare. În 1873, Malnaș-Băi a primit oficial statutul de stațiune balneară. La acea vreme, aici funcționau băile Venus, bogate în dioxid de carbon, baia feruginoasă Neptun, băile calde feroase și cele pe bază de nămol. Pe lângă băile terapeutice, medicii recomandau
Malnaș-Băi, Covasna () [Corola-website/Science/300379_a_301708]
-
respiratorii. În 1903 Ministerul de Interne al Regatului Ungariei a atestat prin decret proprietățile curative ale izvorului Maria, certificat ca sursă naturală de apă minerală cu efecte medicinale. Un an mai târziu societatea pe acțiuni Siculia, deținută de o familie nobiliară din Budapesta, a dezvoltat propria linie de îmbuteliere a apei minerale din izvorul Maria. Astfel, la începutul secolului XX, apa de la Malnaș era comercializată în 34 de orașe din 6 țări: România, Ungaria, Austria, Italia, Bulgaria și Turcia. Proprietățile curative
Malnaș-Băi, Covasna () [Corola-website/Science/300379_a_301708]
-
Balasanul. Ceea ce amintește cu claritate de pecenegul Beșimbac care se traduce prin "pârâul pecenegilor" (în germană "Bissen-bach"). Pecenegii par a fi conviețuit și în alte părți în simbioză pașnică cu românii autohtoni; mulți din ei erau liberi și posedau diplome nobiliare, ca în Țara Făgărașului, și, în timp, au adoptat limba românilor. Concomitent, românii au preluat denumirile de localități, râuri și forme de relief de origine cumano-pecenegă. Un model etnic asemanător de conviețuire și asimilare reciprocă a existat tot în Evul
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
a fost dat de către familia nemeșului Petki Janos care având conacul domnesc la Darju, lângă Petecu , stăpânea și domenile satului. Pentru munca pământului a adus în sat familii de iobagi secui și români. Petki Janos se trăgea dintr-o familie nobiliară și a ocupat mai multe funcții importante în administrația Ardealului. În anul 1604 se află în administrația de conducere la Odorheiul Secuiesc. La adunarea de la Cristurul Secuiesc din anul 1605 convinge pe secui să fie de partea viitorului principe al
Petecu, Harghita () [Corola-website/Science/300482_a_301811]
-
Ardud" (< magh. „erdöd”) + sat Prima atestare documentara datează din 1231, unde apare sub numele "Erdezad" și pe parcursul timpului a avut diferite denumiri: "Erdezat", "Erdew Cshada", "Erdewdzut", "Erdewzada", "Erdodszada". În acest sat a locuit, la începutul secolului al XIX-lea , familia nobiliara Karacsay de Valje - Szaka , după care s-a mutat definitiv în Aruncuta, jud.Cluj. Contele Sandor Karacsay de Valje - Szaka s-a născut în anul 1789 și a decedat în Aruncuta , jud.Cluj la data de 3 septembrie 1858. S-
Ardusat, Maramureș () [Corola-website/Science/298636_a_299965]
-
aspecte ale dominației sale politice rămân controversate, memoria lui Piłsudski este ținută la mare cinste în Polonia. Împreună cu adversarul său, , el este privit ca un părinte al națiunii poloneze moderne. Józef s-a născut la 5 decembrie 1867 în familia nobiliară medievală , la conacul numit "Zułów" de lângă satul Zułowo (astăzi, , , Lituania), în Imperiul Rus, căruia îi aparținea din 1795 respectivul teritoriu al fostei Uniuni Polono-Lituaniene. Moșia făcea parte din zestrea adusă de mama sa, Maria, care provenea din bogata familie Billewicz
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
de patru legislaturi (până în 1989) Secretar General al United Nations Internațional Maritime Organization, fiind obligat să locuiască împreună cu familia la Londra, unde își avea sediul acest organism al ONU. Regina Elisabeta a Angliei i-a acordat în iulie 1990 titlul nobiliar de Șir (fiind singurul indian după Independența care a avut această distincție) și celebrul Ordin Sf.Mihai și Sf.Gheorghe, cu rangul de cavaler comandor (Knight Commander). Guvernul indian l-a decorat în 1972 cu Ordinul Lotusului (Padmabushan), iar alte
Shri Mataji Nirmala Devi () [Corola-website/Science/298633_a_299962]
-
s-a achitat taxa de expediție. Genealogia se ocupă de originea și evoluția familiilor și a neamurilor înrudite, de ascendentă, descendentă și structura acestora, de rolul înrudirilor. Genealogia nu se ocupă de stabilirea apartenenței a unor indivizi la o familie nobiliara sau de stabilirea vechimii a unei familii, ci se ocupă și de grupuri sociale pentru a reconstitui evoluția acestora sau locul și rolul lor în structura statală. Muzeologia este știința muzeului ce se diferențiază de muzeografie, reprezentând aplicarea principilor de
Științe auxiliare ale istoriei () [Corola-website/Science/298675_a_300004]
-
și oastea spulberată. Mormântul lui , alături de cel al cumnatului său, se află la Mănăstirea Bistrița, ctitorie a Craioveștilor. Domnia lui Moise poate fi luată drept o domnie model a timpului său: scurtă, oscilantă, măcinată de lupte interne între diversele fracțiuni nobiliare și piperată cu execuții și lupte sângeroase. Neputința de a impune o viziune politică clară și stabilă este indeobște dictată de situația marilor puterilor învecinate: Imperiul Otoman, care, ajuns la apogeu, încerca disperat să amâne decăderea firească și monarhia Habsburgilor
Moise Vodă () [Corola-website/Science/298696_a_300025]
-
lui Visa). Alte denumiri de-a lungul timpului:Vizateluke (1332), Wysa, villa Vysa ( 1348), Visa (1587), Vissa (1652), Visa (1733), Vischa (1750), Viza (1760), Vissa (1835), Jisa ( 1850), Iisa (1854) . În evul mediu, sat preponderent maghiar, a aparținut domeniului familiei nobiliare Suky. Alți latifundiari mai importanți ai localității au fost membri ai familiilor "Erdélyi de Somkerék", "Bánffy de Losoncz", "Bakó de Hete" și "Teleki", contele de "Szék". Satul este locuit din neolitic, iar în epoca romană (107 - 275 d.Hr.) aparținea
Vișea, Cluj () [Corola-website/Science/299560_a_300889]
-
martori ai lui Iehova (3,11%). Pentru 3,23% din populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. Populația comunei a evoluat de-a lungul timpului astfel: Din punct de vedere confesional evoluția demografică a fost următoarea: Domeniul Juc a aparținut familiei nobiliare Suki, odinioară una din cele mai bogate și mai influente familii din Transilvania. Primele atestări documentare datează din secolul al XIV-lea. "Jucu de Jos" apare menționat în documente scrise din anul 1314, iar Jucu de Sus din 1325. În
Comuna Jucu, Cluj () [Corola-website/Science/299559_a_300888]
-
Suky. Aici a fost atestata în 1332 cea mai veche școală săteasca din Transilvania. De cealaltă parte a râului (Jucu de Jos și Jucu de Sus, unificate în 1966 în Jucu de Sus) se întindea în continuare domeniul Suky. Familia nobiliara Suky, de origine germană, a venit în Transilvania în perioada secolului XIII, iar ultimii urmași ai familiei au murit în secolul al XVIII-lea. În orașul Cluj familia a deținut o reședința, pe locul căreia s-a construit în secolul
Comuna Jucu, Cluj () [Corola-website/Science/299559_a_300888]
-
Jucu de Sus (în ) este satul de reședință al comunei Jucu din județul Cluj, Transilvania, România. Domeniul Juc a aparținut familiei nobiliare Suki, de la care a rămas denumirea. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei familii a fost László Suki (1741-1791), binefăcător al Bisericii Unitariene. Este atestat documentar începând cu anul 1325. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Secțio 084), localitatea apare
Jucu de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/299561_a_300890]
-
se află „Jucu Nobil”, reședință familiei Suky, unde a fost atestata, în 1332, cea mai veche școală săteasca din Transilvania. Dincolo de rău se aflau „Jucu de Jos” și „Jucu de Sus”, părți ale vastului domeniu Suky. De origine germană, familia nobiliara Suky s-a așezat în Transilvania în secolul XIII. Un potir făcut la comanda acesteia, păstrat în tezaurul catedralei din Esztergom (Ungaria) este considerat de istoricii de artă drept cel mai bogat și mai luxos din Transilvania. Ultimii descendenți ai
Jucu de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/299561_a_300890]
-
timpului populația comunei a evoluat astfel: Prima menționare documentara a satului Borșa este din 1216 sub denumirea de "Bursă". A fost reședința plasei Borșa. Printr-un document emis de regele Ludovic I (1326-1383), datat 1337, sătul Borșa este donat familiei nobiliare Bánffy, care va rămâne proprietara satului până la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial. Numele Borșa, după părerea istoricilor, este de origine romano-slavă sau cumana. Datorită situației politice din Transilvania, denumirea localității Borșa a fost tradusă sub diferite forme în
Comuna Borșa, Cluj () [Corola-website/Science/299571_a_300900]
-
de restaurare. Domeniul de la Bonțida a intrat în posesia familiei Bánffy de Losonc în anul 1387, când regele Sigismund de Luxemburg l-donat lui Dionisie, fiul lui Toma Losonci. Înaintea realizării ansamblului actual, pe acest loc a existat o reședință nobiliară (conac) construit în secolele XV-XVI, această clădire fiind atestată documentar după 1640. Dionisie Bánffy al II-lea (1638-1674), comite de Dăbâca și Cluj, cumnat și consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I, a fost cel care a inițiat construcția ansamblului
Castelul Bánffy de la Bonțida () [Corola-website/Science/299597_a_300926]
-
reprezentanți ai Tratatului de la Varșovia, cunoscut pe plan mondial pentru reprimarea sângeroasă a protestatarilor sindicatului Solidaritatea, lucru realizat, în primul rând, prin impunerea a ceea ce s-a numit legea marțială. s-a născut la 6 iulie 1923 într-o familie nobiliară cu tradiție militară. A fost crescut în regiunea Białystok, urmând o instruire școlară catolică la Bielany. După invadarea Poloniei de către Germania Nazistă, în 1939, fuge, împreună cu toată familia, în Lituania, dar, după ocuparea statelor baltice de către URSS, familia Jaruzelski este
Wojciech Jaruzelski () [Corola-website/Science/299615_a_300944]
-
probabil fii sau nepoți de frate ai generalului ucis la Myriokephalon, apar în timpul sângeroasei domnii a lui Andronic I. Unul, Ioan, căsătorit cu Irina, sora viitorului împărat Isaac al II-lea Angelos, este arestat și orbit în timpul persecuțiilor asupra familiilor nobiliare din vara lui 1183 pentru că îl salutase pe cumnatul său Constantin Anghelos în timp ce era dus spre temniță. Celălalt, Theodor Cantacuzino, reușind să scape de valul de arestări și execuții ordonate de împărat, fuge împreună cu Isaac Anghelos și organizează rezistența în
Familia Cantacuzino () [Corola-website/Science/299617_a_300946]
-
1847, în mijlocul semestrului și s-a întors ca moșier la Iasnaia Poliana, pe care o moștenise de la părinți. Înzestrat cu o natură neobișnuit de complexă, Tolstoi surprinde încă de pe atunci discordanța dintre forma strălucitoare și conținutul sterp al vieții aristocrației nobiliare. El surprinde ridicolul acestei lumi izvorât din contradicțiile de neîmpăcat dintre fond și formă și începe să fie frământat de gânduri contradictorii, care devin cu atât mai complicate cu cât i se lărgește orizontul cultural. Cunoașterea vieții Rusiei devine pentru
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
el colaborează la cele mai însemnate reviste ale timpului, printre care și la revista "„Sovremennik”" - devenită tribuna de luptă a democraților-revoluționari. De la "„Sovremennik”", Tolstoi se retrage în același timp cu Turgheniev, după ruptura ce are loc între scriitorii aparținând clasei nobiliare și cei din rândul raznocinților. În 1857, scriitorul a întreprins prima lui călătorie în Europa de vest. A călătorit mai întâi la Paris, unde a luat pentru prima dată contact cu o națiune liberă. Aici a locuit pe Rue de
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
oferit pensii consistente văduvelor celor căzuți. Copiii rămași orfani au fost adoptați de către Napoleon personal și li s-a permis să adauge "Napoleon" la numele de botez și de familie. În mod interesant, Napoleon nu a acordat niciodată vreun titlu nobiliar niciunui comandant, după cum se obișnuia în urma unei mari victorii. Este probabil ca el să fi considerat Austerlitz un triumf prea personal ca să mai decoreze pe altcineva. Până în zilele noastre, Austerlitz este adeseori considerat drept cea mai mare victorie a lui
Bătălia de la Austerlitz () [Corola-website/Science/299690_a_301019]
-
400 persoane/comitat. Comitatele de graniță "(marchia)" erau conduși de "jupâni-grănicieri (marchio)". Pădurile au fost controlate de jupânatele silvice, organizate în jurul anilor 1200. Cu slăbirea puterii regale, din secolul al XIII-lea rolul comitatelor regale a fost preluat de comitatele nobiliare. Procesul a fost documentat și de "Bula de Aur" (Bulla aurea). Ignaz Lenk von Treuenfeld a consemnat în monografia Transilvaniei publicată la Viena, în anul 1839, denumirile folosite de români pentru diferitele comitate, astfel: În trecut, în perioada când a
Comitatele Ungariei () [Corola-website/Science/299753_a_301082]
-
punct de semnalizare pe dealul " În vie" în caz de atac al tătarilor. În Evul Mediu, după bătălia de la Mohács, prin refugierea din zona Debrețin a unei mari comunități de maghiari, satul devine sat maghiar, în posesia succesivă a familiilor nobiliare maghiare Thoroczkay, Kendi și Teleki. În denumirile unor locații din zona satului Luna de Jos apar influențe certe germane: zona ""Poderei"" este o modificare a germanului "Polder" , zona ""Doman"" este o modificare a germanului "dumm" , cu referire la un teren
Luna de Jos, Cluj () [Corola-website/Science/299174_a_300503]
-
lui Mihai Viteazul moșia Lona. În anul 1601 după bătălia de la Gurăslău Mihai Viteazul și armata sa se opresc timp de trei zile la Lona, înainte de a porni spre Cluj și Turda. În anul 1773 contele Adam Teleki, având curtea nobiliară la castelul Teleki din Luna de Jos, traduce pentru prima dată în maghiara Cidul de Corneille. În perioada 1880-1910 Lona a fost capitala județului Szolnok-Doboka. Populația localității a evoluat de-a lungul timpului astfel:
Luna de Jos, Cluj () [Corola-website/Science/299174_a_300503]
-
așa numita „oaste cea mare”. „Oastea cea mică” era formată din familiile boierești și cneziale, slujitorii lor personali și „curtea” domnului, însă aceste elemente aveau o pondere foarte mică. Oastea cea mare era împărțită între cavalerie, formată din rândurile clasei nobiliare, și pedestrime, alcătuită din țărani. Aceștia, chiar dacă aveau la dispoziție cai, îi foloseau doar pentru a se deplasa mai rapid și nu în luptă. Pedestrimea era organizată în cete regionale, corespunzătoare fiecărui județ. În caz de primejdie, acestea se adunau
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]