901 matches
-
care o stochează. DNA e format din două șiraguri care sunt prinse laolaltă, ca un fermoar. Nucleotidele sunt la mijloc, ca dinții fermoarului, și se împerechează, ținând cele două șiraguri laolaltă. E important faptul că cele patru tipuri diferite de nucleotide au forme diferite, așa că pentru ca fermoarul să se închidă corect o nucleotidă A trebuie să fie opusă unei nucleotide T, iar o G trebuie să fie opusă unei C. O unitate de informație din ADN este deci o "pereche de
Introducere în genetică () [Corola-website/Science/317336_a_318665]
-
laolaltă, ca un fermoar. Nucleotidele sunt la mijloc, ca dinții fermoarului, și se împerechează, ținând cele două șiraguri laolaltă. E important faptul că cele patru tipuri diferite de nucleotide au forme diferite, așa că pentru ca fermoarul să se închidă corect o nucleotidă A trebuie să fie opusă unei nucleotide T, iar o G trebuie să fie opusă unei C. O unitate de informație din ADN este deci o "pereche de baze" formată după această regulă exactă. Când ADN este copiat, cele două
Introducere în genetică () [Corola-website/Science/317336_a_318665]
-
mijloc, ca dinții fermoarului, și se împerechează, ținând cele două șiraguri laolaltă. E important faptul că cele patru tipuri diferite de nucleotide au forme diferite, așa că pentru ca fermoarul să se închidă corect o nucleotidă A trebuie să fie opusă unei nucleotide T, iar o G trebuie să fie opusă unei C. O unitate de informație din ADN este deci o "pereche de baze" formată după această regulă exactă. Când ADN este copiat, cele două șiraguri ale moleculei inițiale sunt separate de
Introducere în genetică () [Corola-website/Science/317336_a_318665]
-
ADN este deci o "pereche de baze" formată după această regulă exactă. Când ADN este copiat, cele două șiraguri ale moleculei inițiale sunt separate de enzime, care apoi se mișcă de-a lungul fiecăruia din cele două șiraguri, împerechind noi nucleotide și închizând cele două fermoare. Sunt produse astfel două molecule ADN, fiecare conținând un șirag din vechiul ADN și un șirag nou fabricat. Acest proces nu e perfect: uneori proteinele fac erori și pun o nucleotidă greșită în șiragul pe
Introducere în genetică () [Corola-website/Science/317336_a_318665]
-
două șiraguri, împerechind noi nucleotide și închizând cele două fermoare. Sunt produse astfel două molecule ADN, fiecare conținând un șirag din vechiul ADN și un șirag nou fabricat. Acest proces nu e perfect: uneori proteinele fac erori și pun o nucleotidă greșită în șiragul pe care îl construiesc. Aceasta cauzează o schimbare în secvența genei respective. Asemenea modificări în secvența ADN se numesc mutații. Mutațiile produc noi alele ale genelor. Uneori aceste modificări împiedică gena să funcționeze corect, ca în cazul
Introducere în genetică () [Corola-website/Science/317336_a_318665]
-
cromozomului Y este deosebit de util în descifrarea istoriei umanității, date suplimentare au fost obținute prin studiul genomului a zeci de grupuri aparținând unor populații diferite. În iunie 2009, a fost publicată o analiză pangenomică a polimorfismelor de tip SNP ("Single Nucleotide Polymorphisms") identificate la 1.138 de indivizi neînrudiți în faza a doua a proiectului internațional HapMap și în eșantioanele recoltate de CEPH ("Centre d’Etude des Polymorphismes Humains") în scopul studierii variabilității genomului uman ("CEPH Human Genome Diversity Panel") Înainte de
Originea africană recentă a oamenilor moderni () [Corola-website/Science/321837_a_323166]
-
contractile. Placa de la capătul tubului poartă filamente, care fixează bacteriofagul de bacterie. La contactul cu peretele bacteriei, husa se contractaă dezvelind tubul. Acesta străpunge peretele bacteriei, asigurând trecerea acidului nucleic în citoplasma bacteriei. Aici el începe să se autoreproducă, folosind nucleotidele celulei-gazdă. Din aminoacizii gazdei, în baza acidului nucleic fagal, se sintetizează proteinele membranei. Urmează asamblarea componentelor fagale. În urma activității bacteriofagului, celula-gazdă moare. Preparate de bacteriofagiai unor bacterii patogene se folosesc pentru profilaxia și tratarea bolilor omului și animalelor, provocate de
Bacteriofag () [Corola-website/Science/323674_a_325003]
-
și poate constă din mai multe lanțuri polipeptidice, precum și lanțuri singure. Proteinele pot fi, de asemenea, modificate pentru a include componente non-peptidice, cum ar fi lanțuri zaharide și lipide. Convenția pentru o secvență de acid nucleic este de a lista nucleotidele în care acestea apar de la al cincilea sfârșit până la al treilea sfârșit al lanțului de polimer, în cazul în care 5 și 3 se referă la numerotarea de atomi de carbon din jurul inelului de riboza care participă la formarea legăturilor
Biopolimer () [Corola-website/Science/322606_a_323935]
-
Pre-ARN-ul mesager conține secvențe specifice care sunt recunoscute și utilizate în timpul asamblării spliceosomului. Aceste secvențe includ capătul 5', punctul de ramificare, tractul polipirimidinic și capătul 3'. Spiceosomul catalizează eliminarea intronilor și lipirea exonilor. De obicei, intronii au o secvență de nucleotide GU la capătul 5' al splicingului, și o secvență AG la capătul 3' al splicingului. Un grup mai puțin întâlnit de snRNA, U11, U12, U4atac, U6atac împreună cu U5, formează părți ale spliceosomului minor, care fac splicing unei clase rare de
Spliceosom () [Corola-website/Science/334254_a_335583]
-
mai multe copii de ADN mitocondrial într-o celulă, în timp ce există doar una sau două copii de ADN nuclear. Cercetătorii din domeniul medico-legal amplifică regiunile HV1 și HV2 al ADN-ului mitocondrial, apoi secvențiază fiecare regiune și compară diferențele dintre nucleotide cu o secveță de referință. ADN-ului mitocondrial este moștenit pe cale maternă, rudele pe cale maternă pot fi folosite ca referințe. În general, o diferență de două sau mai multe nucleotide este considerată o excludere. ADN-ului mitocondrial poate fi folosit
Amprentarea ADN () [Corola-website/Science/334202_a_335531]
-
-ului mitocondrial, apoi secvențiază fiecare regiune și compară diferențele dintre nucleotide cu o secveță de referință. ADN-ului mitocondrial este moștenit pe cale maternă, rudele pe cale maternă pot fi folosite ca referințe. În general, o diferență de două sau mai multe nucleotide este considerată o excludere. ADN-ului mitocondrial poate fi folosit în determinarea identitățilot clare, cum ar fi cazul persoanelor dispărute atunci când se cunoaște o rudă pe cale maternă. Atunci când amprentarea ADN a început să fie folosită ca probă în justiție, juriile
Amprentarea ADN () [Corola-website/Science/334202_a_335531]
-
este o metodă de secvențiere perfecționată începând din anul 1995 pentru determinarea ordinii nucleotidelor dintr-un lanț ADN. Un nanopor reprezintă o deschidere cu un diametru intern de ordinul unui nanometru. Anumite membrane celulare poroase pot juca rolul unor nanopori. Nanopori au mai fost creați prin străpungerea unor bucăți de silicon (deschizătura având dimensiunea
Secvențierea nanopore () [Corola-website/Science/334440_a_335769]
-
nanopore este următoarea: un curent electric poate fi observat atunci când un nanopor este scufundat într-un lichid și îi este aplicat un potențial electric, datorită deplasării ionilor prin nanopor. Cantitatea de curent este influențată de mărimea și forma nanoporului. Atunci când nucleotidele ADN trec prin nanopor are loc o schimbare a magnitudinii curentului care trece prin acel nanopor. ADN-ul poate trece printr-un nanopor datorită mai multor factori. De exemplu, electroforeza poate atrage ADN-ul printr-un nanopor. Sau o enzimă
Secvențierea nanopore () [Corola-website/Science/334440_a_335769]
-
ADN-ul printr-un nanopor. Sau o enzimă atașată nanoporului poate ghida ADN-ul spre nanopor. Dimensiunea nanoporului forțează ADN-ul să treacă prin deschidere asemeni unui fir, o bază după cealaltă, asemeni aței prin ac. În timpul acestui proces, fiecare nucleotidă de ADN blochează nanoporul într-un unghi diferit. Cantitatea de curent care trece printr-un nanopor la un moment dat depinde de nucleotida (A, C, T sau G) care obstrucționează deschiderea la acel moment. Schimbarea curentului la un moment dat
Secvențierea nanopore () [Corola-website/Science/334440_a_335769]
-
prin deschidere asemeni unui fir, o bază după cealaltă, asemeni aței prin ac. În timpul acestui proces, fiecare nucleotidă de ADN blochează nanoporul într-un unghi diferit. Cantitatea de curent care trece printr-un nanopor la un moment dat depinde de nucleotida (A, C, T sau G) care obstrucționează deschiderea la acel moment. Schimbarea curentului la un moment dat poate reprezenta citirea unei secvențe ADN. Alternativ, un nanopor poate fi folosit pentru identificarea bazelor ADN individuale, atunci cânt trec print-un nanopor
Secvențierea nanopore () [Corola-website/Science/334440_a_335769]
-
Tehnologia "nanopore" a fost propusă pentru identificarea vieții pe alte planete, deoarece nu este restrânsă la detectarea informației genetice în forma ADN. Ea poate fi folosită pentru identificarea oricărei informații genetice care ar fi transmisă sub forma unor lanțuri de nucleotide, chiar data aceastea nu ar fi A, C, T și G. Tehnici de analiză a ADN-ului bazate pe nanoporo sunt dezvoltate de către Oxford Nanopore Technologies. Până în iunie 2015, dispozitivul MinION al Oxford Nanopore Technologies a fost folosit de o
Secvențierea nanopore () [Corola-website/Science/334440_a_335769]
-
înlocuită de secvențierea de nouă generație. Cu toate acestea, secvențierea Sânger este încă folosită, în contextul proiectelor mai mici, pentru validarea rezultatelor secvețierii de nouă generație, sau pentru citirea fragmentelor lungi și continue de ADN (mai mari de 500 de nucleotide). Metodă clasică de secvențiere Sânger ia un șablon simplu de ADN, un primer ADN, enzimă ADN polimerază, deoxinucleozidetrifosfate normale (dNTP) și di-deoxinucleozidetrifosfate modificate (ddNTP), cele din urmă terminând prematur elongarea sirului ADN. ddNTP-urilor le lipsesc grupul hidroxil (OH) de la
Secvențierea Sanger () [Corola-website/Science/335161_a_336490]
-
ADN, un primer ADN, enzimă ADN polimerază, deoxinucleozidetrifosfate normale (dNTP) și di-deoxinucleozidetrifosfate modificate (ddNTP), cele din urmă terminând prematur elongarea sirului ADN. ddNTP-urilor le lipsesc grupul hidroxil (OH) de la capătul 3', deci nu pot forma legătură necesară dintre două nucleotide, ceea ce împiedică polimeraza ADN să extindă ADN-ul. ddNTP-urile sunt etichetate radioactiv sau fluorescent pentru a putea fi detectate automat de către mașinile de secvențiere. Mostră ADN este împărțită în patru reacții separate, conținând fiecare toate cele patru deoxinucleotide (dATP
Secvențierea Sanger () [Corola-website/Science/335161_a_336490]
-
este împărțită în patru reacții separate, conținând fiecare toate cele patru deoxinucleotide (dATP, dGTP, dCTP și dTTP) și enzimă ADN polimerază. În fiecare dintre reacții este adăugată doar una dintre cele patru di-deoxinucleotide (ddATP, ddGTP, ddCTP, sau ddTTP), în timp ce celelalte nucleotide sunt nemodificate. Di-deoxinucleotidele modificate sunt adăugate în exces, în cantități de aproximativ 100 de ori mai mari decât deoxinucleotidele normale (ex. 0.005mM dATP : 0.5mM ddATP). Pe scurt, este nevoie de patru reacții separate pentru a testa cele patru
Secvențierea Sanger () [Corola-website/Science/335161_a_336490]
-
poate determina tipul de mutație care a produs o boală genetică. Secvențierea ADN poate fi folosită pentru determinarea secvențelor ADN individuale ale genelor, ale regiunilor mari genetice (grupuri de gene sau operoni, cromozomi întregi sau chiar genomuri. Secvențierea determină ordinea nucleotidelor prezente în moleculele de ADN și ARN izolate de la animale, plate, bacterii, archaea sau, virtual, orice altă formă de viață. Secvențierea este folosită în biologia moleculară pentru a studia genomurile și proteinele codate de acestea. Informațiile obținute în urma secvențierii ajută
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
secvența aminoacizilor din insulină, o proteină de mici dimensiuni produsă de pancreas. Munca sa a demonstrat că proteinele sunt entități cu o structură bine definită, și nu un amalgam nedefinit. După 1954, Crick a dezvoltat teoria care susținea că aranjamentul nucleotidelor din ADN determină secvențele aminoacizilor din proteine. Secvențierea ARN este una dintre cele mai vechi tehnici de secvențiere a nucleotidelor. Studiul de bază al secvențierii ARN a fost secvențierea primei gene complete și secvențierea genomului bacteriofagului MS2, identificat și publicat
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
cu o structură bine definită, și nu un amalgam nedefinit. După 1954, Crick a dezvoltat teoria care susținea că aranjamentul nucleotidelor din ADN determină secvențele aminoacizilor din proteine. Secvențierea ARN este una dintre cele mai vechi tehnici de secvențiere a nucleotidelor. Studiul de bază al secvențierii ARN a fost secvențierea primei gene complete și secvențierea genomului bacteriofagului MS2, identificat și publicat de către Walter Fiers și colegii lui, de la Universitatea Ghent (Ghent, Belgia), in 1972 și 1976.. Primul genom întreg secvențiat vreodată
Secvențierea ADN () [Corola-website/Science/335172_a_336501]
-
ADN polimerazele sunt enzime care creeaza molecule de ADN prin asamblarea nucleotidelor. Aceste enzime sunt esențiale în procesul replicării ADN și de obicei lucrează în perechi pentru a crea două ștranduri identice de ADN dintr-o singură moleculă inițială de ADN. La fiecare diviziune a unei celule, enzimă dublează ADN-ul celulei
ADN polimerază () [Corola-website/Science/335195_a_336524]
-
a primit premiul Nobel în anul 1959, pentru munca să. ADN polimeraza ÎI a fost descoperită tot de Kornberg și de Malcolm E. Gefter în 1970. Principala funcție a enzimei ADN polimerază este de a crea molecule de ADN din nucleotide. Copiile de molecule ADN sunt create prin punerea în perechi a nucleotidelor prezente în moleculă originală de ADN. La crearea unei noi molecule de ADN, ADN polimeraza adaugă nucleotide doar la capătul 3' al ștrandului nou format. Acest proces duce
ADN polimerază () [Corola-website/Science/335195_a_336524]
-
ÎI a fost descoperită tot de Kornberg și de Malcolm E. Gefter în 1970. Principala funcție a enzimei ADN polimerază este de a crea molecule de ADN din nucleotide. Copiile de molecule ADN sunt create prin punerea în perechi a nucleotidelor prezente în moleculă originală de ADN. La crearea unei noi molecule de ADN, ADN polimeraza adaugă nucleotide doar la capătul 3' al ștrandului nou format. Acest proces duce la formarea unui nou ștrand, limitat la direcția 5'-3'. Nicio enzimă
ADN polimerază () [Corola-website/Science/335195_a_336524]