KorAP: Find »[drukola/base=ofta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...201 >

5,006 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

Nu te mira că spun asta, tinere! - spuse cu obidă Cosette. Crezi că stau aici de bună voie? Aș! Nu ți-aș dori să fii în locul meu! Neavând ce spune, Broanteș sorbi firesc din ceșcuță. Atât mi-a mai rămas - oftă țigăncușa privind în jur. Cămăruța asta, bulendrele și ce mai vezi pe-aici. Și câte n-am avut! Știi, de pildă, de la cine am ligheanul ăsta? Broanteș dădu din cap că nu. — De la Sobieski - spuse cu nostalgie Cosette. Ce om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pe toată lumea. Dar cum nu suntem dintre acei autori, preferăm să spunem drept, mărite Cetitoriule, că nu mai știm ce s-a petrecut p’ormă în camera Cosettei. Episodul 66 UN DESTIN O dimineață luminoasă în care să te trezești oftând de plăcere într-un pat moale și uriaș, oaspete în patul viziriului - care muritor, indiferent de epocă și de orânduire socială, nu și-ar dori așa ceva? Bunul Cetitor își va aduce aminte că, prinși cu tipica poveste de dragoste a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
suflecate. Deodată, Metodiu, ce mergea în frunte, ridică privirea și zări un par în vârful căruia stătea bătută în cuie o scândură. — Frate Iovănuț, ce scrie pe scândura ceea? Iovănuț se apropie și înălță gâtul. — Premysl - citi el. — Slavă Domnului! - oftă ușurat Metodiu și grăbi pasul. Intrară în localitatea Przemysl printre case frumoase din cărămidă roșie și cu ramele ferestrelor vopsite în alb, cu livezi și curți mari în care stăteau de vorbă oameni harnici, gospodari, rumeni la față și prietenoși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
imaginea mea din tinerețe, cu care ea seamănă leit, nemaipunând la socoteală faptul că-n alesele ei trăsături a păstrat ceva din frumusețea mamelor sale. Păi câte mame a avut? - zise Metodiu. Nu zâmbi, străine, că nu-i de zâmbit - oftă hangiu. A avut două mame, fie-le țărâna ușoară! Câteodată Domnul, în nemăsurata sa lucrare, mai obosește și-atunci de sub mâna sa tremurătoare ies făpturi de care te-ai speria oarecum dacă Dânsul nu s-ar trezi brusc din visare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
FEL, ARE ȘI EL DREPTATE... Ajuns în fața intrării hanului, pan Bijinski își privi calul și spuse: — Ești bun să oprești puțin?... Calul încetini și opri. Pan Bijinski își ridică unul din picioarele lui mici, dar vânjoase, trecându-l peste șa, oftă și lunecă jos. își netezi surtucul, își îndreptă peruca și sui bătrânește treptele hanului. — ... îmi venea zăpada în ochi, de la copitele calului, dar tot m-am aplecat si l-am lovit cu sabia peste spinare, mai să-l rup în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pe covor. Dacă mai ținea o săptămână zăpușeala asta, pierdeam toată rapița. Vezi c-a bătut cineva la poartă! - strigă doamna Potoțki. Bătrânul Piotr plecă urechea. — Aud? Bate cineva! - strigă doamna. — O fi laptele - spuse Piotr și se așeză încet, oftând, într-un fauteuil. — Ai dreptate - răspunse doamna Potoțki. Deși laptele trebuia să vină ieri. Bătrânul Piotr scoase o tabacheră, culese cu două degete un fir de mahorcă și se apucă să-și răsucească o țigară. — Anul ăsta parcă-i anul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
de la Râm ne tragem. Suntem strănepoții acelui poet care pentru că a slăvit rafinamentele iubirii, a fost trimis să le caute la barbari. în ființa noastră sălășluiește astfel acest paradox: scăldându-ne în Dunăre, înotăm de fapt în Tibru. — Din păcate - oftă doamna Potoțki - râurile noastre nu comunică și au debit mic. Nu poți înota de pești. Tăcură câteva clipe. Pe sofa, pe bibliotecă, pe șemineu, pe genunchii grăsuți ai lui Metodiu, pe decolteul doamnei se lăsă tăcerea. — O, cum am uitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mirajul puterii”, căpușe de Anatolia care sug sângele dușmanilor, gândaci de alcov pe care nu-i poți stârpi decât prefăcându-te mort, furnici de Eritreea, molii de Lipsca, bărzăuni de Kiev... Da’ ăștia ce ne mănâncă pe noi, ce sunt? - oftă Barzovie-Vodă. — Nu-mi dau seama - răspunse Cosette - pentru că din câte cunosc, bucata asta de pământ pe care odihnim a avut o istorie zbuciumată... Episodul 143 NOAPTEA DE POMINĂ VĂZUTĂ îNTR-O NOUĂ (ȘI ULTIMĂÎ PERSPECTIVĂ Mai șopotiră ei ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ce stăteau bine cu plămânii, și pahare de sticlă suflate în atelierul de sticlărie de lângă chei. Cam asta visa noaptea doctorul Peleto. Când se trezea dimineața la hâda realitate în care se mișcau haotic tineri obraznici, impulsivi, fără respect, doctorul ofta și-abia aștepta să vină seara să se cufunde din nou în oaza lui de liniște unde patronau buna înțelegere, căruntețea și lina apropiere a marelui repaus. Episodul 169 A RIVEDERCI în sfârșit se vestiră și zorii, sărutând cu degetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
numele acesta a auzit toată Moldova, ba încă și dușmanii dimprejur! Nu domnia-ta ai slujit atâtea capete de domn, ele căzând în cele din urmă, al dumitale rămânând, precum văz, pe umeri? — Numai eu știu cum se mai ține - oftă spătarul. Dânsul a fost Barzovie-Vodă. — Plecăciune, Măria-Ta! - zise cu smerenie gazda. De mult voiam să te cunosc. Din câte știu, Măria-Ta, când erai în Scaun, ai scos birul pe stupi și-ai pus bir la cărți. De unde atâtea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
că tânăra femeie nu-i tocmai în apele ei. Din când în când, zgâria cu unghia arătătorului de la plinuța mână dreaptă tăblia mesei, își freca ușor genunchii rotunzi unul de altul sau își trecea, degetele prin părul bogat și negru, oftând prelung și lăsându-și perfectul cap pe spate, cu nările răsfrânte. Tot ceea ce vedea de la înălțimea cerdacului, în lumina dumnezeiască a acelui început de aprilie - două slugi tuciurii, voinice, purtând pe umerii goi șoldanele pulpe din spate ale tăurașului de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
decât în picioare. într-o dimineață, trezindu-se ca de obicei mai devreme decât tânăra sa Doamnă Ruxăndrița ce sforăia încetișor alături, Sima-Vodă trase de șnurul din dreapta patului, să cheme feciorul din casă. Nu se auzi nimic. Vodă se sculă oftând din toți rărunchii, se duse la ușă, o deschise și se uită la clopoțelul de deasupra ei: cineva îi luase limba, putea el să o tot tragă de șnur. — Vasâle! - striga Sima-Vodă. Vasâle, feciorul de casă, apăru din odaia de-alători

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
sămânță. Toate națiile au gânditorii lor, turcii n-au. Din 60.000 de ieniceri și spahii câți au venit acum trei ani numai la noi, unul nu era mare gânditor; vorba cea: cum e turcu’, și pistolu’. Cu toate acestea - oftă Metodiu - poți să le faci ceva? Episodul 211 CORESPONDENȚA înainte de a-i însoți pe bunii noștri călugări spre locuințele rezervate în cuprinsul apartamentelor papale situate nu departe de Poarta Sfânta Ana, foarte aproape de clădirea impozantă ce adăpostește astăzi Banca Vaticanului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
n-ar fi apucat iataganul, ci plugul sau în cel mai rău caz narghileaua. Și-acum te duci acasă în Moldova? - întrebă ienicerul. — Cu voia dumneavoastră, acolo m-aș duce - răspunse Metodiu. — Ei, ce m-aș mai duce și eu!... - oftă turcul. Parcă mă și văd strecurându-mă noaptea prin spatele casei, printre straturile de tutun, ocolind catârii și apărând deodată în prag. „Am venit!” Ce-ar mai țipa nevestele! Cum s-ar speria tata! M-am întors o dată așa pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
avut erau turcoaice - zise Metodiu - dar nu-mi dădeam seama în ce măsură nu merg prea departe cu nevrednica mea curiozitate. — Nu mergi! - răspunse turcul. întreabă-mă. — Toate cele șapte neveste pe care le-ați avut erau turcoaice? - întrebă Metodiu. — Nu erau - oftă turcul - trebuie să recunosc că nu erau, deși datina străbună asta ne cere și uneori când le adunam seara pe toate să mai stăm de vorbă, mi se făcea nițel rușine văzând că bătătura mea ajunsese ca turnul Babel, strigau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
vrând-nevrând o femeie. Ei, asta-i a ta! — Cum „a ta”? - vru Metodiu lămuriri. — A ta, adică ai rămas cu ea! - zise turcul. Până când? - zise Metodiu. — Până la Anul Nou viitor, când venim iarăși la bujbei, la joc - zise turcul. — înțeleg - oftă Metodiu. Da’ nu se supără nimeni? — Cine să se supere? - făcu turcul. Dacă-i joc, joc să fie! — Dar dacă nimerești una tot de-a ta? - întrebă Metodiu. — Jocul e bine făcut - spuse turcul - și dacă nimerești o dată ce-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
roagă tăticul să-l ajute puțin la o compunere despre primăvară. Tatăl-narator tușește îndatoritor și-i dictează apoi drăgălașei odrasle câteva cuvinte de început: „A venit primăvara. Păsările călătoare s-au întors toate din țările calde...” Iată însă că naratorii oftează, închid geamul, trimit copilul la mama și se așază la masa lor de lucru: din cețurile imaginației se limpezește cetatea Buda, spre care Dunărea se-ndreaptă ca un șarpe uriaș, leneș, purtând cu ea corabia grecului Georgios. Episodul 227 LIPSA

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

loc blestemat. Soarele și liniștea erau stăpânii. Moartea era invitata. Laila împărți apa rămasă, un ibric de persoană, fără să facă vrei diferență în funcție de sex sau de rang, iar când din uzatul burduf de piele se scurse și ultima picătură, oftă din adânc și murmură: — Allah este mare. Lăudat fie Allah! Acum nu ne rămâne decât să așteptăm. Și așteptară. Moartea, cu toate că e atât de bătrână și descărnată, este în primul rând femeie și, prin urmare, capricioasă. De nenumărate ori, dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
nu? Asta depinde de cum privești lucrurile. Există morți mai vii decât toți viii. — E-adevărat, dar n-ar trebui să lăsăm o fantomă să ne sperie, chiar dacă e vorba de fantoma unui tuareg - Alex Fawcett făcu o scurtă pauză și oftă zgomotos. Bine! spuse în concluzie. Deocamdată singurul lucru pe care-l putem face e să trimitem apă, provizii, medicamente și saci de dormit. Acum trebuie să plec. Sunt așteptat la Cairo. Ar fi bine să nu-l pierzi din vedere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
în pragul ruinei și mii de păsări marine ar fi continuat să existe... Am început să fiu sătul să fac parte din ceva ce mă scârbește și bănuiesc că acest incident mă va obliga să reflectez asupra adevăratelor mele priorități - oftă. Cu toate că, după ce-o să se termine totul, probabil conștiința mea o să se liniștească și la anul voi accepta din nou slujba asta... Era încă noapte când Nené Dupré puse în mișcare elicea, se asigură că încărcătura era bine stivuită, bău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
un pronunțat accent străin și, când răspunse, vocea lui sună ciudat de seacă. N-am vorbit despre bani, spuse. Niciodată n-am vorbit, nici nu vom vorbi despre asta, căci, dincolo de ceea ce vă imaginați, aici banii nu contează - Gacel Sayah oftă ușor și adăugă: Până când membrii organizației voastre nu vor înțelege acest lucru, nu vom ajunge la nici un rezultat. — Dar dacă nu e vorba de bani, ce vreți? — Dreptate, am mai spus-o. Iar dreptatea și banii sunt ca uleiul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ajungă la plămâni, îl trezi atingându-l ușor și-i întinse un ibric cu apă. — Liniștește-te și bea încet!... - îl sfătui. E mai rău dacă intri în panică. Celălalt îi urmă sfatul și, când termină ultima picătură de apă, oftă din greu la gândul că scăpase de infern. Niciodată n-am să înțeleg cum reușește cineva să supraviețuiască într-un loc ca ăsta... - murmură. Niciodată! — Nimeni, niciodată nu reușește să supraviețuiască într-un loc ca ăsta - spuse Gacel zâmbind ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Vremea a fost excepțional de bună în ultima lună, dar roagă-te ca harmatanul să nu vină înainte de sosirea avionului vostru, pentru că ar fi imposibil să aterizeze, iar în cazul ăsta puteți să vă considerați morți. — Bine - exclamă Sam Muller oftând din rărunchi, în timp ce se ridica cu greu în picioare. O să mă rog ca harmatanul să nu se trezească. Într-o oră îl vei avea aici pe Bruno Serafian și jumătate din armele noastre. — În cazul ăsta, într-o oră o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305

răspuns Ajay răspicat, ascunzându-și cu greu nerăbdarea. Tribunalele care se ocupă cu dreptul muncii nu te familiarizează cu tehnicile de interogare ale poliției. Nu fi un ticălos pompos, știi ce vreau să spun, i-a retezat-o Claire. Ajay oftă: —Uite, nu mai am ce să-ți spun. Presupunând, bineînțeles, că nimeni nu are nimic de ascuns. După mine este o moarte nefericită, dintr-un accident. Nu-mi imaginez că poliția o să se aprindă prea tare sau o să se deranjeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
ar putea veni aici. Părea întristată. —Lee era minunată la așa ceva, bineînțeles. Avea mereu răbdare și nu-și pierdea calmul niciodată. Am fost atât de norocoase să o avem aici. Nu-mi vine să cred că nu mai este. Shelley oftă din greu. —îmi pare atât de rău, Sam. Sper că nu te-am supărat. Am dat din cap. —Ei bine, a spus înveselindu-se, ce zici? M-am imaginat stând la birou, răspunzând la telefon - „Shelley Frank Fine Art, bună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]