1,402 matches
-
de conferințe, manifestări artistice, concerte, atestând o complexă viață culturală românească a exilului. Astfel, între 5 și 10 mai 1956, s-a desfășurat o „Săptămână românească”, menită să ilustreze valențele intelectuale ale exilului și posibilitățile lui culturale și artistice în oglindirea realităților spirituale naționale. În 1959 și 1969, s-au organizat manifestări jubiliare cu ocazia împlinirii a zece și, respectiv, douăzeci de ani de la înființare. Aceeași instituție și-a marcat rolul bine definit în desfășurarea unor simpozioane internaționale, cum a fost
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285730_a_287059]
-
având o redundanță sporită, aceste expresii rămân pe mai departe puternice, surprinzătoare și capabile să genereze efect expresiv. Lecția vorbirii populare este și o lecție jurnalistică: nu există trăire sau noțiune abstractă care să nu aibă un echivalent concret, o oglindire într-o situație familiară. Nu aceeași regulă se aplică într-un text de opinie sau într-un text despre bucuriile navigării pe internet, a accesării chat-ului, sitului etc. Oricum, dragostea nu are imput și nici nu oferim feead-beack unei
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
a fi falsă. Ai o zi plină de ghinioane? În final, ghinionul se dovedește a fi noroc. Deși procedeul pare simplu și lesne de realizat, trebuie să fim conștienți că are destule dificultăți și nu se pretează oricărui subiect. Simpla oglindire inversată a unei situații poate duce la un nedorit schematism și ridică numeroase probleme de credibilitate a textului, la o amorsare anume a intrigii. Cum reușim să transformăm ghinionul în noroc? Să luăm un exemplu. Constați cu neplăcere că ai
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
fericit și, în drum, cumperi un buchet de flori, spre surpriza mamei, care le primește emoționată, speriată, neînțelegând ce se întâmplă. Ziua ei era abia luna următoare. Narațiunea circulară. Este o variantă a povestirii de tip antagonic. În acest caz, oglindirea antagonică este și mai evidentă: ceea ce acuzi (judeci) la alții pățești chiar tu. De pildă, un taximetrist aude prin stație că un coleg a fost păcălit de un client, care nu i-a plătit cursa. Șoferul își vede mai departe
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
funcționează, dar cu limitele impuse de decență și corectitudine. Cu toate riscurile (nu puține), corespondentul trebuie să iasă cât mai mult în stradă, să discute cu oamenii, să le afle opiniile. Orice relatare de acest tip se va baza pe oglindirea stării de spirit, pe atmosferă (când evenimentul este în plină desfășurare) și, nu în ultimul rând, pe poveste. (3) Dincolo de informație, de sentimentul că e „la zi” cu evenimentele, cititorul vrea viață și implicare emoțională. Vrea întâmplări cu și despre
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
conflictului contrariilor. Stranie și complexă legătură cu titlul conferinței care încheie și încununează, asemenea unei "ore astrale a omenirii" întregul roman: Soarele care moare! Floarea de lotus, simbol al apei adânci în care oricine își vede chipul, devine martoră a oglindirii celor doi tovarăși neașteptați: poetul și șarpele sau, conform interpretării noastre, autorul și visul său fixat în inconștientul creator: "Cu burtă flască, la urechi rubin, / Cu clopoței de slavă și venin, / Vecin cu mine se târăște. Totuși, / Împărtășesc pe baltă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
întina atmosfera cernită din cimitir, ca și memoria unei ingenue fecioare. În plus, cei doi adversari sunt și ei uniți printr-un destin comun: Îmi pare rău că față de Laert/ Am fost nestăpânit, Horatio;/ Căci doar în soarta mea văd oglindirea/Ursitei lui. Dar am să-i cer iertare/"221. E greu de verificat în imensa exegeză hamletiană dacă shakesperiologii au zăbovit asupra unui amănunt care ni se pare ilustrativ pentru destinul și condiția existențială a eroului. În debutul scenei, groparul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
din poveste): "Rupturi de stânci, șivoaie, păduri, prăpăstii, poteci întortocheate. Lumina de lună dă peste tot o impresie de veșnicie."284 În acest punct al demersului nostru critic apar primele diferențieri evidente. Parcimonia de care dă dovadă Camil Petrescu în oglindirea naturii este ea doar un rezultat al teoretizărilor sale despre romanul modern? Credem că din prisma pactului complex dintre biografie și operă explicația e mult mai profundă. Axioma pe care dorim să o expunem în continuare se rezumă astfel: dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și Galateea, pensulă și laviu în sepia 258 Umberto Eco, Lector in fabula, , Editura Univers, București 1991, pp. 56-57 259 Constantin Noica, Introducere la miracolul eminescian, Editura Humanitas, București, 1992, p. 333 260 Paragoni reprezentări în care este prezentă oglinda/oglindirea, dar aceasta nu dublează în ansamblu, ci oferă o vedere fragmentară. Oglinda este, de obicei, situată oblic, încât pune în valoare un unghi de vedere insolit. Este un context deosebit, întrucât, tradițional, parafrazându-l pe Gassandi, se poate spune că
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
unuia singur sunt, în fond, o nebunie, dar dacă sunt coerente sau paranoice, se pot impune celorlalte rațiuni, subordonând normalitatea. Parafrazându-l pe Hermann Hesse, putem spune că liniștea sufletească nu mai poate fi dată, în aceste condiții, decât de oglindirea cerului pe pământ, un alt răspuns la religiozitatea de care discutam. L.A.: Ce poți spune în final despre rolul psihologiei în prelucrarea trecutului? D.G.: Nietzsche și Freud au prezis, poate puțin cam exagerat, că, în viitor, nu istoria va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
unei noi puteri „disciplinare” asupra studenților prin sistemul de supraveghere și prin măsurarea exactă a performanțelor supuse examinării. Individul devine astfel imaginea reflectată a propriilor performanțe exprimate numeric în note; 2. impunerea unei noi și benefice puteri a cunoașterii. Prin oglindirea cunoașterii și a sinelui din perspectiva celor trei practici, cel ce învață începe să se manifeste ca producător de cunoaștere într-un nou registru. Fiind subiecți ai disciplinei, atât în sens academic, cât și comportamental, bărbații 1 respectivi au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
tiparului, scrisorile ar putea să fie acel document existențial situabil dincolo de orice fel de îndoială asupra adevărului propriului sine. Și am putea crede că destinatarul nu minte. Dar nu presupun ele, scrisorile, mai mult decât orice carte, în fond, pe lângă oglindirea de sine, cumva obiectivată, deopotrivă un cititor, unul concret, care duce la trunchierea sinelui propriu? Acest altul care te citește nu devine treptat tu însuți, cenzurându-te? Scriindu-i celuilalt, nu faci decât să răspunzi sau să replici așteptărilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
educare, atunci chestiunea s-ar putea să prindă, fiindcă are corespondențe, analogii. De pildă, În teoria postcolonială se vorbește foarte mult de „contranarațiune”. Contranarațiunea presupune două lucruri: o alternativă retorică la centru, prin narațiuni marginale, și, pe de altă parte, oglindirea unicității centrale În narațiunile minoritare pulverizate. Prin analogie, ar putea fi acceptat, astfel, și termenul contra-educare, fiindcă dispune de un impact generalizator, integrativ: are consistența unei umbrele conceptuale definitorii. În rest, mă Îndoiesc. „De-programare a creierului” este ofensator, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
poate spune că acel mic grup de intelectuali din anii ’40 reflectau asupra contextului istoric, intuind, prin conceptul de criză, marile schimbări dramatice ce aveau să urmeze. Dezbaterea pe marginea ideii de criză era așadar o formă de reflectare, de oglindire anticipată, asupra unor transformări care aveau să devină rapid foarte dure, ducând până la o distrugere a individului, a societății, a fibrei Înseși a culturii și civilizației noastre. Marius Jucan, În schimb, se apleacă asupra unei crize istorice complementare, cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o tehnică suplimentară, nici mai mult, nici mai puțin convențională decât cele care îi fac concurență. În anii 1920, în perioada ei de glorie, această tehnică a oscilat între două mari tendințe 221. Una a văzut în monologul interior o oglindire a vieții psihice în care sunt reflectate până și percepțiile și în care dimensiunea comunicativă se găsește pe planul al doilea: O revăd pe doica mea. Roșcată. Chiar îmi place poliția. Piele întinsă. Vânătoare. Sunet de vânătoare. Femei goale pângărite
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fost pedepsită destul; și, în definitiv, nu era decât o femeie vulnerabilă.” 977 „Cresida a trădat. Trădându-l pe Troilus, ea a încălcat codul dragostei curtenești, păcat de neiertat în concepția medievală. Faptul rămâne fapt, însă plină de semnificație este oglindirea sa în sufletul cititorului și al poetului Chaucer, confruntat cu această realitate pe care io impune subiectul. De la începutul până la sfârșitul poemului, Chaucer o urmărește pe Cresida cu ochi de îndrăgostit. S-a îndrăgostit de această minunată creație a sa
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
care ajung este cea a ,,mirării" unde ,,este și zi, și noapte, se vede și nu se vede nimic, se viețuiește și nu se viețuiește, lucrurile sunt pline, și goale"415. Finalul călătoriei este simbolic, găsirea oglinzii și implicit actul oglindirii echivalează, de fapt, cu momentul conștientizării și recunoașterii sinelui. Oglinda nu face decât să întărească ceea ce era evident dar uneori, din diferite motive, nu putem vedea: pentru a merge ,,dincolo" trebuie să cunoaștem foarte bine lumea în care trăim, atât
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
rar și mai ales la țăranii înstăriți. Cearșafuri, fețe de pernă, fețe de masă, cergi, scoarțe sau covoare se țes în casă din in, bumbac, borangic sau lână. Nu lipsesc nici șervetele, ștergarele sau peșchirele de „obraz“, de „mâini“, de „oglindire“, talere le de cositor sau aramă, cuțite, linguri, dar toate din meta le proaste. Salba și cununa de bani sunt și aici prezente, deși valoarea banilor se schimbă, monede simple, curente, de argint sau de aramă, găurite și înșirate pe
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
acest sens, introducerea Reflexelor descrie un veritabil studiu al fenomenului de rezonanță, în care tema principală a celor trei sunete , se naște din rezonanța armonicelor acordului inițial de cvintă perfectă , pentru ca ulterior, motivul armonic al planului superior să ne reveleze „oglindirea” acestei teme. Utilizarea unor elemente de limbaj la nivelul superior al discursului, precum evoluția acordică sau diminuarea ritmică, induce acea fascinație resimțită la vederea ondulațiilor concentrice desenate pe suprafața apei, „tulburată” de „picăturile” temei principale . În pofida simplității derivației descriptive ce
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
prin răsturnarea intervalului de septimă conținut de acordurile placate sau arpegiate ale măsurilor 4, 6 și 7 generează investirea acestui element de limbaj cu semnificații definitorii la nivelul concepției estetice. Astfel, asistăm la o reală corespondență cu imaginea vizuală a „oglindirii”, atribut esențial al mediului acvatic. Aluziile la apă, la valurile și ondulările acesteia le recunoaștem deopotrivă în ascensiunea amplă a acordurilor măsurilor 3 și 5, căreia i se juxtapune mersul descendent al unor motive melodice în zig-zag, îmbogățite de multiple
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
umbra discreției, ne oferă alternativa propriului itinerariu parcurs spre o civilizație îngropată sub colbul Eternității. Acolo, printre ruine, ne descoperim pașii de odinioară, obosiți sub povara unor gânduri doar de noi știute. Iar clipa revederii cu propriul Eu este secunda „oglindirii” supreme, a privilegiatei Regăsiri de sine. Expresia temei introductive relevă dimensiunea unei simplități ce transcende spre o remarcabilă esențializare. Acea distilare a limbajului decurge din aspectul monoritmic al debutului și spațiul restrâns al scării pentatonice descrise de linia melodică superioară
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
recunoscută, nu-i permite lui Faust să obțină rezultate practice. Această cunoaștere îi asigură o legătură cu realitatea, dar nu suficient de puternică pentru a putea schimba ceva în mersul lumii: Chip al divinității, eu, care m-am crezut/Aproape oglindire de veșnic-adevăruri,/Eu, mie, desfătare-n aprinsul clar de ceruri-ți jupuit de orice înveliș de lut"123. Cunoașterea intelectuală, teoretică, nu poate ridica omul la nivelul absolutului, și nici nu-i poate oferi acestuia puterea de a schimba lumea
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
toate supranumele sunt încărcate de simbol (Il Comandante, Sylvia), "fiind semne ale canalului comunicativ dintre dincoace și dincolo"545. Relația de sinonimie - creată prin intensiune - dintre prenume și supranume (Leana-Văduva-Îngerul Morții-Persephona; Adrian-Poetul-Îngerul Morții-Dionysos; asemănarea celor doi cu Îngerul Morții, prin oglindire înseamnă recuperarea stării de androginie) are funcție semnificativă 546. Celălalt supranume al Leanei este Una (Uni, zeița etruscă identică Junonei), menționat de Eliade în însemnarea din 30 noiembrie 1959 a Jurnalului inedit 547. Dacă în Întoarcerea din Rai numele este
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de "accident", trăznetul, ajunge să întruchipeze omul preistoric. Din acest punct de vedere, numele ei - tradus ca formație din cuvintele împrumutate din greacă, vera, "adevărat, real" și iconicus, adjectiv corespunzând lui Icon >eikon "asemănare, imagine, similitudine"810 - o înfățișează ca oglindire a lui Dominic, o reflectare inversată a lui (umanitatea preistorică). Veronica trăiește o regresiune în timp, încarnând-o pe Rupini, fiica lui Nagabhata din casta kshatria, descendent dintr-una din primele familii din Magadha, convertite la budism, și discipola faimosului
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
acelea care se rostuiesc în „rostirea filosofică românească” și produc „creație și frumos în rostirea românească”, se înaintează către vedenie, viziune, mentalitate, către „modulații românești ale ființei”. Cea care face mijlocirea este întrebarea, care aduce suspendarea și regenerarea, inversiunea, cu oglindirea, negația ca îndoială, nedeterminarea ca deschidere către o lume viitoare, caracterul indirect și „încărcarea”, sporirea lumii (pentru domeniul gnoseologiei semnificativ este conceptul „cunoaștere spornică”) cu posibilul. Din „orizontul întrebării”, cu cele șase modalități ale ei, se conturează șase situații ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]