1,583 matches
-
să vadă lumina tiparului de-abia în 1990, după căderea fostului regim. Prezenta reeditare este, așadar, și un discret act de dreptate, căci, în contextul turbulențelor politice din primul an de democrație, ediția din 1990 a trecut, în afara mediului literar optzecist, neobservată. Ar fi fost păcat să rămână așa. Cele două reeditări nu sunt doar niște recuperări sentimentale sau de istorie literară. Acuzată, încă de la jumătatea ultimului deceniu al secolului trecut, că s-a irosit în gazetărie, că nu a dat
Diptic optzecist by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4607_a_5932]
-
estetic, atât de către reprezentanții noii generații de scriitori, cât și de unii critici, tineri și mai puțin tineri. Ambele impresii - de risipire și de ratare - sunt doar atât: impresii. Când nu sunt simple idiosincrazii, aceste reproșuri traduc nemulțumiri personale: că optzeciștii, în loc să meargă în direcția pe care le-o indicau unii sau alții, au mers într-o altă direcție. În direcția lor. Că n-au dat capodopere, e o acuzație pe cât de tare, pe-atât de greu de acceptat. Literatura nu
Diptic optzecist by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4607_a_5932]
-
nu distruge vechea idee a precarității ființei, "sensul originar, de natură ontologică", bătrîna transcendență a poeziei moderne. Toți aceștia refuză sau trec dincolo de textualism, biografism sau experimentalism. Reacția la "simplele și descărnatele experimente textualiste" de care s-ar face vinovați optzeciștii bucureșteni este constantă și aproape că funcționează ca o cumpănă a apelor. De "partea cealaltă", în afară de incriminații "Mircea Cărtărescu et compania", Fețele poeziei, p. 170, (considerat totuși valoros, înțelegem, măcar prin Levantul), îi găsim și pe Ion Bogdan Lefter și
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
considerat totuși valoros, înțelegem, măcar prin Levantul), îi găsim și pe Ion Bogdan Lefter și Traian T. Coșovei. Mariana Marin se "salvează" de la textualism prin "consistență" (în cazul ei "intertextualitatea nu exclude nici lirismul, nici fiorul tragic", p. 164), poeți optzeciști basarabeni, cînd nu pun în discuție "valabilitatea demersului postmodern", stăpînesc cu toții "știința versului", Ioan Es. Pop are acces "la o secțiune monadică a lumii, formulată în limbajul timpului său" (p. 184), Vasile Baghiu "repudiază postmodernismul și intertextualitatea" în ciuda faptului că
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
dincolo de ideologie literară, și o problemă de gust, dar o vagă conciliere o realizează articolul despre antologia de poezie română contemporană a lui Marin Mincu, în care admite conceptul de textualism (înțeles ca perspectivă a autorului) dar nu și poezia optzecistă de la București (precizăm că niciodată nu specifică autorii vizați ca anti-modele și nici poezia "textualistă" la care se referă, cu excepția lui M. Cărtărescu văzut ca un soi de șef de școală, în nici un caz nu se face trimitere la vreun
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
Tudorel Urian Rareori, în ultimii ani, am citit un roman românesc cu satisfacția oferită de cartea lui Horia Ursu, Asediul Vienei. Surpriza este cu atât mai mare cu cât numele acestui autor optzecist (n. 1948) nu îmi era din cale afară de familiar. În 1988 a publicat o carte care s-a bucurat de comentarii elogioase (Anotimpurile după Zenovie) și... cam atât. După aproape douăzeci de ani apare acest roman care combină tradiția literaturii
Mitteleuropa în postmodernitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9294_a_10619]
-
cei mai urîți ai ceaușismului, a existat acolo, în jurul unor nuclee, o emulație, o combustie ce a topit dogmatismul imbecilizant, amatorismul provincial, imposturile, făcînd din Piatra & Tîrgu Neamț un centru cultural. Unul din aceste nuclee era o grupare de poeți optzeciști, mai puțin gălăgioși decît colegii lor bucureșteni, dar cu nimic mai prejos. Lipsiți de tutela și promovarea unor autorități critice (cu excepția regretatului Laurențiu Ulici, care în neobositele lui peregrinări prin țară i-a "descoperit" și încurajat), Aurel Dumitrașcu, Daniel Corbu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16566_a_17891]
-
Șușară Ajunsă acum la cea de-a șasea ediție, Bienala Internațională de Gravură Contemporană Iosif Iser de la Ploiești, inițiată și coordonată profesional de regretata muzeografă Alexandra Ionescu, multă vreme directoare a Muzeului de Artă, și continuată acum de cunoscutul prozator optzecist Florin Sicoie, actualul director al muzeului, s-a înscris indiscutabil în calendarul artistic al unui spațiu care nu mai este marcat acum nici de granițe fizice și nici de limitări culturale. Nenumărate țări de pe toate continentele, moduri foarte diverse de
Despre artă, geografie și solidaritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11012_a_12337]
-
și consideră și el Contrafortul "una din cele mai bune, adică mai vii și interesante reviste din cîte apar în limba română". * În numerele Timpului la care ne referim, sînt cîteva ample studii ale d-lui Mihai Vakulovski despre poeți optzeciști: Daniel Pișcu, Florin Iaru și Mariana Marin. Toate, aplicate și exacte. Optzeciștii pare a-și descoperi în mai tînărul confrate un critic al generației. După prematura dispariție a lui Radu G. Țeposu, era și cazul. * În ancheta despre relevanța poeziei
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16136_a_17461]
-
vii și interesante reviste din cîte apar în limba română". * În numerele Timpului la care ne referim, sînt cîteva ample studii ale d-lui Mihai Vakulovski despre poeți optzeciști: Daniel Pișcu, Florin Iaru și Mariana Marin. Toate, aplicate și exacte. Optzeciștii pare a-și descoperi în mai tînărul confrate un critic al generației. După prematura dispariție a lui Radu G. Țeposu, era și cazul. * În ancheta despre relevanța poeziei astăzi (din numărul pe decembrie), dacă dl Nichita Danilov ne ia aproape
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16136_a_17461]
-
definiție a criticului, care se dovedește a fi mai mult decât „un cavaler al cărții”. În orice caz, Irina Petraș e atrasă de relaționările dintre știință și literatură, mariaj din care extrage mai multe concepte utile. Crede apoi că proza optzecistă poate fi încadrată unei direcții „homeopatice”, în vreme ce proza recentă ar fi una „alopatică”. Foarte interesante sunt și echivalările producției postdecembriste cu literatura „obsedantului deceniu”. Provocatoare alăturare, însă, fie și numai dacă avem în vedere conceptul de libertate, oricât de „închisă
Critica empatică by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2767_a_4092]
-
cu minuție documentară, O limbă comună își înglobează, ca orice text postmodern care se respectă, metatextul. Referințele la propria scriitură și la temele ori personajele predilecte ale cărților publicate abundă în acest volum-arhivă, de o intensă, aproape dureroasă autoreferențialitate. Spre deosebire de "optzeciștii" puri și duri, pe care îi respinge cu un nu hotărât armelor textuale, autorul apropiat de Sorin Preda este mefient față de orice convenționalizare, de sublinierea (fie și în răspăr) a procedeelor și tehnicilor cu care se fabrică proza. Nu este
Un testament literar by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8982_a_10307]
-
Daniel Cristea-Enache Din cei douăzeci și cinci de componenți ai capitolului Critică din remarcabila panoramă "optzecistă" a lui Radu G. Țeposu, doar trei nume se mai mențin astăzi în perimetrul criticii de întâmpinare; și în actualitatea pe care aceasta mizează, utilizând-o creator. Fiecare dintre acești comentatori rezistând valului de dezertări postrevoluționare a apelat la o
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
de tipărituri. Dan C. Mihăilescu, dimpotrivă, a ieșit din spațiul ticsit de fișe și considerat prea strâmt al istoricului literar, făcând critică deschisă către toate azimuturile și dând expertizei notă de show publicistic. Ultimul, dar nu cel din urmă critic "optzecist" care a rămas critic este Alexandru Cistelecan, trecut de Radu G. țeposu în prima linie a foiletoniștilor artiști. Deși el nu e un cronicar cu rubrică săptămânală, un maratonist al lecturii și evaluării "din mers", autorul actualelor Diacritice impresionează - pe lângă
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
și a recuperat enorme decalaje temporale printr-o sincronizare, aș zice, postmodernă avant la lettre, ce a făcut din fiecare generație o arhivă mobilă de teme și stiluri, modele actualizate și modele latente. La fel se întâmplă și cu lirica "optzeciștilor": lângă citadini pot apărea și rurali, lângă ironici și parodiști descoperim post-expresioniști, ba chiar și metafizici deghizați. Care anume este, pentru Al. Cistelecan, nucleul tare al generației, componenta forte, nu aflăm din aceste pagini de (meta)critică; răspunsul se află
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
apar și ele idealizate prin absența referinței sau a accentului incisiv cuvenit asupra compromisului politic. De pildă, Ov. S. Crohmălniceanu e prizat aproape exclusiv prin prisma ultimului său avatar, de ,centru magnetic al noii literaturi", de ,veritabil leagăn" al generației optzeciste, îndelungata, penibila sa prestație ,realist-socialistă" fiind reflectată într-o jumătate de frază. Lui Ion Ianoși, ,spirit profund interogativ", i se reproșează doar că ,rămîne de văzut, odată ce regimul comunist s-a prăbușit ce nu a putut spune (.) în cărțile sale
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
Scrisul lui Mircea Martin prezintă garanțiile de dreaptă rigoare etică și de elegantă profesionalitate în măsură să facă din autorul lor o prezență prețioasă în cîmpul literaturii noastre actuale". Ion Bogdan Lefter este, alături de Al. Cistelecan, liderul învederat al criticii optzeciste. - sfîrșit -
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
indiferent de cine ar fi ea făcută, poartă puțin, atît de cît are nevoie memoria spre a nu se risipi, și semnătura lui Gheorghe Coman. Darie Mircea Dup aparține ca vîrstă generației pe care ne-am obișnuit s-o numim optzecistă. El s-a impus, însă, mai degrabă prin elementele care-l separă decît prin acelea care-l integrează în problematica și în obesesiile acesteia. Sculptor cu o foarte bună priză la materie și cu un la fel de puternic instinct al formei
Sculptori de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9217_a_10542]
-
dincolo de profesori, despre ceea ce citesc, despre anume orientări prea ostentative spre scatologic și pornografie nu numai în literatură, dar și în alte arte, despre experiment, unde sfârșește el și unde începe degringolada, despre timpul "când îi vom putea învăța pe optzeciști din manuale" (?!), despre prietenia dintre creatori, despre suflet, talent și creație, despre omenescul scriitorului, al creatorului în general și despre multe, multe altele. Unora dintre aceste teme de discuție le-am putut răspunde, cum ne-am priceput. Altele au rămas
Literatură, tinerețe, creație by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/10673_a_11998]
-
Frica de cenzură și oroarea de realismul doctrinar stau la originea unor inovații la care literatura occidentală a ajuns prin evoluție firească, exces și epuizare" (p.237) Grupările cele mai influente sunt considerate Școala de la Târgoviște ("poate sfârșitul modernității") și optzeciștii. Aspirația la adevăr își continuă traseul chinuit marcat de dificultăți, stratageme, formule concesive al unei literaturi care oferă, până la urmă, un singur scriitor de "o probitate morală indiscutabilă": Marin Preda, "acest Toynbee de Gumești". Sistemul de culoare se diversifică într-
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
expresiv și pot fi reciclate în aria literaturii"(p.343) Vii discuții va stârni și ultimul capitol al cărții. Deși vorbește despre „semnele sfârșitului paradigmei neomodernismului", E. Negrici vede în postmodernism o găselniță teoretică ca atâtea altele, mai mult, prin optzeciști „s-a ratat șansa intrării în normalitate a literaturii noastre și s-a pierdut interesul pentru împlinirea datoriilor ei neonorate" (p.400). Până la urmă, criticul se mulțumește doar cu problematizarea și cu exprimarea amărăciunii că proza românească a rămas cu
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
pentru împlinirea datoriilor ei neonorate" (p.400). Până la urmă, criticul se mulțumește doar cu problematizarea și cu exprimarea amărăciunii că proza românească a rămas cu atâtea goluri. E. Negrici își dă și el seama că, până la urmă, nu din vina optzeciștilor prozatorii generației lui Breban și-au consumat energiile aiurea: „Dintr-o teamă exagerată de represiune și sub pretextul înviorător al salvării culturii, scriitorii noștri - noi cu toții, de fapt - au sacrificat marile adevăruri ale ființei și au practicat o artă infantilă
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
ar fi trebuit să așteptăm până la întregirea hărții unei literaturi normale. Cum rămâne cu teoria formelor fără fond, căci este exact ceea ce E. Negrici numește „climatul de seră" pregătit de criticii influenți ai momentului. Cu sau fără „nocivitatea involuntară" a optzeciștilor, întreruperea „cursului recuperator" al literaturii de după 1964 s-ar fi produs oricum, căci neomodernismul era bolnav și atipic. Nu cred deloc în „brusca îmbătrânire a literaturii române imediat după '80". De ce nu o întinerire ? Mai ales că E. Negrici formulează
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
revoluție etc. n-ar avea succes, chiar dacă ar sta pe același raft cu Orbitor. Numai prozatori în stare să-l scrie să avem! Asta înseamnă, în fond, postmodernismul față de care criticul se arată atât de sceptic. Revenind, nu e vina optzeciștilor că au grăbit mersul unei literaturi „care numără abia câțiva balzacieni, un singur mare realist și nici un veritabil proustian", cum nu e vina lui Urmuz că a publicat în același an cu acel „singur mare realist". Eternul complex al literaturii
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
e vina lui Urmuz că a publicat în același an cu acel „singur mare realist". Eternul complex al literaturii noastre! Iar că poeții și prozatorii de alte orientări ar fi fost „din ce în ce mai puțin motivați" într-un climat cultural în care optzeciștii au „strecurat îndoiala în sănătatea paradigmei moderniste", este o judecată - cred - post-festum. Nu mi-l pot închipui, de pildă, pe Breban timorat din cauza lui Nedelciu. în schimb, sunt de acord cu autorul când vorbește mai degrabă de o „îndrăzneală estetică
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]