1,275 matches
-
l u i, prin folosirea unui anumit canal de transmisie se pot contura diferențele lingvistice dintre aspectul oral și cel scris al limbii, diferențe care marchează parcursul manifestărilor efective ale celorlalți factori implicați în activitatea conversațională. V. funcții ale limbii, oralitate. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. CC CAPITALIZARE. Cunoașterile acumulate în limbă sînt îmbinate cu informațiile din practică despre obiectul numit în același timp cu actualizarea praxemului în discurs. Descrierea modalităților prin care aceste informații trec din experiență
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
caz, oricum); c) mărcile de structurare a conversației (bun, bine, păi, atunci etc.) și mărcile fatice (știi, vezi tu, ăă etc.) care, punctîndu-le, joacă un rol important în structurarea textelor orale. Prin aceasta, ele se apropie de organizatorii textuali, dar oralitatea le conferă o tonalitate enunțiativă și interactivă mai accentuată. Utilizările și frecvența conectorilor variază în funcție de genurile discursului. Textele juridice, de exemplu, integrează foarte puțini conectori, comparativ cu genurile argumentației. Funcționarea morfemelor de conectare variază și în funcție de tipurile de text. Textele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
caz, cotextul se opune contextului, care rămîne să denumească situația de comunicare sau împrejurările situaționale, totuși, în unele situații, este dificilă distingerea lor precisă, ținînd cont că, dacă în textul scris este relativ simplă, ea devine complicată prin raportarea la oralitate. Astfel, elementele non-verbale din textul oral, care ar ține de context, pot fi repartizate contextului sau cotextului cînd acest text este scris, încît, dacă se menține această dihotomie, în ultima situație s-ar putea distinge între cotextul verbal și cotextul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
absolută a structurii integrale inițiale. În comunicare, pot fi eliptice cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții sau fraze. Brahilogia, o specie a elipsei textuale, constă în omiterea componentelor exprimate anterior în context, operație generată de intenția de evitare a redundanțelor. V. oralitate, parataxă, zeugmă. DUBOIS 1973; DSL 2001; BUSSMANN 2008. RN EMFAZĂ. În înțeles general, emfaza este un mod de exprimare caracterizată prin exagerarea unor trăsături fonetice sau morfologice, printr-o atitudine nenaturală și pretențioasă, manifestată în vorbire și în comportare. Această
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
termen pentru a-l evidenția. Figură de insistență, emfaza este întotdeauna însoțită de intensificarea fonetică a expresiei, de prezența unei intonații și, eventual, de schimbarea ordinii sintactice în propoziție prin dislocare sau hiperbat. Emfaza poate constitui și o trăsătură a oralității, întrucît în comunicarea orală se manifestă printr-o exagerare în ton, în voce, în semnificație. Un enunț de tipul Vacanța!, de ex., poate avea sensuri multiple, mai bogate din punctul de vedere al expresivității decît utilizarea substantivului în alt tip
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
literară nu are varietăți locale, ea are diviziuni legate de straturile sau de păturile sociale, culturale și profesionale ale societății, diviziuni concretizate în stiluri funcționale, tipuri discursive și discursuri particulare. Pe de altă parte, dacă limba populară se caracterizează prin oralitate, limba literară, deși are și o formă orală, este în primul rînd o limbă scrisă. Aspectele generale ale cunoașterii de tip popular se regăsesc în limba literară, dar ea dă expresie și cunoașterii științifice, realizate potrivit unor exigențe sistematice. În
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
puncte de tranziție marcînd locurile de abandonare posibilă a luării de cuvînt de către locutor. Aceste unități și aceste puncte de tranziție nu corespund întotdeauna unităților sintactice complete, ele sînt unități interactive ce fac să intervină datele prozodice și ritmice proprii oralității și datelor non-verbale. Descrierea lor pune în evidență colaborarea dintre cel care produce și cel care receptează o luare de cuvînt, deoarece locutorul alcătuiește luarea de cuvînt cu atenția la receptor, în special prin mecanismele de reglare. De aceea, cercetările
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tehnologice și culturale, precum relația dintre arhitectură și electricitate, care a permis construirea unor clădiri tot mai înalte datorită tehnologiilor avansate folosite pentru ascensoare), urmată de interacțiunile transsistemice, de tipul celor care corelează cultura tipografică și ascensiunea socialismului. V. canal, oralitate, scris. DEBRAY 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; KRITZMAN 2006. AC MEMORIE DISCURSIVĂ. Realizarea discursului antrenează memoria ca importantă sursă constitutivă, în planurile complementare textualității și istoriei. Coeziunea textuală este, de altfel, în mod fundamental legată de memorie prin recursul la anaforă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dependentă de mijloacele de informare în masă, prin intermediul cărora indivizi care nu se cunosc direct ajung să adere la un punct de vedere comun. V. cunoaștere, credință, modalitate, reprezentare. SUMPH - HUGUES 1973; JULIA 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; RIEFFEL 2008. OV ORALITATE. În general, distincția oral/scris produce diferențierea cea mai evidentă a discursurilor, prin oral înțelegîndu-se lipsa consemnării prin scriere, încît oralitatea ("însușirea de a fi oral") se relevă la prima vedere ca un antonim al lui consemnare prin scriere. Deseori
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de vedere comun. V. cunoaștere, credință, modalitate, reprezentare. SUMPH - HUGUES 1973; JULIA 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; RIEFFEL 2008. OV ORALITATE. În general, distincția oral/scris produce diferențierea cea mai evidentă a discursurilor, prin oral înțelegîndu-se lipsa consemnării prin scriere, încît oralitatea ("însușirea de a fi oral") se relevă la prima vedere ca un antonim al lui consemnare prin scriere. Deseori, se menționează oralitatea literaturii populare, însă trăsătura oralității este definitorie pentru întreaga cultură populară (cunoaștere, artă, religie etc.) și se poate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
distincția oral/scris produce diferențierea cea mai evidentă a discursurilor, prin oral înțelegîndu-se lipsa consemnării prin scriere, încît oralitatea ("însușirea de a fi oral") se relevă la prima vedere ca un antonim al lui consemnare prin scriere. Deseori, se menționează oralitatea literaturii populare, însă trăsătura oralității este definitorie pentru întreaga cultură populară (cunoaștere, artă, religie etc.) și se poate identifica și în unele manifestări ale culturii de erudiție (sau majore). Există însă scriitori care transferă în scrisul lor particularități ale limbii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cea mai evidentă a discursurilor, prin oral înțelegîndu-se lipsa consemnării prin scriere, încît oralitatea ("însușirea de a fi oral") se relevă la prima vedere ca un antonim al lui consemnare prin scriere. Deseori, se menționează oralitatea literaturii populare, însă trăsătura oralității este definitorie pentru întreaga cultură populară (cunoaștere, artă, religie etc.) și se poate identifica și în unele manifestări ale culturii de erudiție (sau majore). Există însă scriitori care transferă în scrisul lor particularități ale limbii vorbite, astfel încît oralitatea devine
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
trăsătura oralității este definitorie pentru întreaga cultură populară (cunoaștere, artă, religie etc.) și se poate identifica și în unele manifestări ale culturii de erudiție (sau majore). Există însă scriitori care transferă în scrisul lor particularități ale limbii vorbite, astfel încît oralitatea devine o trăsătură a stilului unor opere literare. În aceste condiții, narațiunea literară a dezvoltat unele tehnici speciale (precum monologul interior, discursul indirect liber, naratorul martor) pentru a reda vorbitul, atunci cînd scrierile dau posibilitatea unei reprezentări acustice a discursului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o trăsătură a stilului unor opere literare. În aceste condiții, narațiunea literară a dezvoltat unele tehnici speciale (precum monologul interior, discursul indirect liber, naratorul martor) pentru a reda vorbitul, atunci cînd scrierile dau posibilitatea unei reprezentări acustice a discursului. Astfel, oralitatea produce impresia de spontaneitate, printr-o aparentă lipsă a prelucrării expresiei după reguli prestabilite. Această impresie nu corespunde însă realității, fiindcă oralitatea textului literar nu este o reproducere tale quale a vorbirii, ci, dimpotrivă, este rodul unei prelucrări intense de către
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
liber, naratorul martor) pentru a reda vorbitul, atunci cînd scrierile dau posibilitatea unei reprezentări acustice a discursului. Astfel, oralitatea produce impresia de spontaneitate, printr-o aparentă lipsă a prelucrării expresiei după reguli prestabilite. Această impresie nu corespunde însă realității, fiindcă oralitatea textului literar nu este o reproducere tale quale a vorbirii, ci, dimpotrivă, este rodul unei prelucrări intense de către autor, în sensul ideii proprii despre vorbire, prelucrare ce intensifică aspectul de autenticitate a discursului literar, printr-o mai bună individualizare a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este o reproducere tale quale a vorbirii, ci, dimpotrivă, este rodul unei prelucrări intense de către autor, în sensul ideii proprii despre vorbire, prelucrare ce intensifică aspectul de autenticitate a discursului literar, printr-o mai bună individualizare a personajelor. Prin urmare, oralitatea din literatură nu presupune redarea vorbirii unor persoane ce au reprezentat modele pentru personaje, ci presupune o selecție și o organizare a elementelor de limbă, scriitorii dovedind în acest mod posibilitățile lor artistice. Din acest motiv, prin oralitate, textele literare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Prin urmare, oralitatea din literatură nu presupune redarea vorbirii unor persoane ce au reprezentat modele pentru personaje, ci presupune o selecție și o organizare a elementelor de limbă, scriitorii dovedind în acest mod posibilitățile lor artistice. Din acest motiv, prin oralitate, textele literare se diversifică și se particularizează, aspectele lingvistice și extralingvistice oferind o gamă bogată și variată de mijloace și procedee. Așa, de exemplu, atributul oralității revine operelor unor scriitori precum Ion Creangă și I. L. Caragiale, dar mijloacele și procedeele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de limbă, scriitorii dovedind în acest mod posibilitățile lor artistice. Din acest motiv, prin oralitate, textele literare se diversifică și se particularizează, aspectele lingvistice și extralingvistice oferind o gamă bogată și variată de mijloace și procedee. Așa, de exemplu, atributul oralității revine operelor unor scriitori precum Ion Creangă și I. L. Caragiale, dar mijloacele și procedeele la care recurg acești scriitori sînt aproape incomparabile. De altfel, oralitatea poate caracteriza nu numai vorbirea personajelor, ci și narațiunea propriu-zisă a autorului, în măsura în care acesta dorește
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
extralingvistice oferind o gamă bogată și variată de mijloace și procedee. Așa, de exemplu, atributul oralității revine operelor unor scriitori precum Ion Creangă și I. L. Caragiale, dar mijloacele și procedeele la care recurg acești scriitori sînt aproape incomparabile. De altfel, oralitatea poate caracteriza nu numai vorbirea personajelor, ci și narațiunea propriu-zisă a autorului, în măsura în care acesta dorește să se prezinte ca un exponent al vorbirii obișnuite. Din perspectiva a n a l i z e i d i s c u r
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
personajelor, ci și narațiunea propriu-zisă a autorului, în măsura în care acesta dorește să se prezinte ca un exponent al vorbirii obișnuite. Din perspectiva a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, oralitatea poate prezenta mai multe dimensiuni ce țin de fonetică, morfologie, lexic, structurare discursivă, punctuație etc. Aceasta presupune că metoda de analiză trebuie adaptată situațiilor concrete, iar mijloacele identificabile permit în mică măsură concluzii general valabile. V. conversație, discurs. CONSTANTINESCU-DOBRIDOR 1998
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca fiind o frază cu început și sfîrșit, cu o întindere ce poate fi cuprinsă dintr-o singură privire, o unitate agreabilă și ușor de înțeles. Mai tîrziu, categoriile prozodice și sintactice devin mai puțin rigide, în special sub impactul oralității (conceptul a fost teoretizat pe larg în gramatica și în stilistica clasică și reinventat de lingvistica anilor 1980, în cadrul studiilor consacrate aspectului oral al limbii). Actuală este viziunea asupra perioadei ca o construcție circulară, echilibrată și unitară a frazei, constînd
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
două puncte, semnul întrebării, semnul exclamării, punctele de suspensie, ghilimelele, parantezele rotunde și drepte, linioara); uneori însă aceste două funcții sînt cumulate de același semn de punctuație. Discuția teoretică despre punctuație s-a desfășurat deseori din perspectiva relației ei cu oralitatea, concluzia fiind că trebuie admisă o anumită autonomie a sistemului grafic reprezentat de punctuație. S-a stabilit astfel că punctuația are două aspecte, pe de o parte, ea reunește și completează, în măsura posibilităților, informațiile limbii orale și, pe de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
d i s c u r s u l u i, punctuația nu se poate evalua ca sistem, deoarece ea are implicații asupra statutului pragmatic al textelor, îndeosebi în cazul genurilor de discurs ce țin de media, acolo unde domină oralitatea, iar punctuația este un auxiliar pentru a indica aceasta în scris. În civilizația textelor tipărite, punerea în pagină relevă dimensiunea vizuală a punctuației, care dispune textele în spațiu pentru cel care citește. De aceea, punctuația este inseparabilă normelor proprii fiecărui
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
literatura română, mai ales de schițele lui I. L. Caragiale. Dintr-o perspectivă total diferită, textele înregistrate pe suport informatic pot uza de posibilitățile punctuației, îndeosebi pentru a putea detașa anumite fragmente (și pentru a le reda pe hîrtie). V. ghilimele, oralitate, scriere, segmentare grafică. DUBOIS 1973; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN R RATARE A VORBIRII. Prin ratare a vorbirii se înțelege consecința unui conflict apărut în spunere sub forma unei perturbări (bîlbîială, ezitare, lapsus, întrerupere bruscă, reduplicare etc.). Potrivit unor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în spațiul literaturii însă se dezvoltă și se valorifică în maniere diferite stereotipiile semantice, concretizate în recurențe tematice, multiplicări de motive, în general, în preluări intertextuale, generatoare de dialog între epoci și culturi. Mai mult, constituirea unor texte marcate de oralitate presupune și valorizarea unor fapte de limbă vorbită, la nivelul căreia se manifestă automatismele, ticurile verbale etc. Stereotipii de accesibilitate (clișee) Dacă în stilurile juridic-administrativ, științific și religios stereotipiile sînt structurante, prezența lor justificîndu-se prin formă, care trasează organizarea sui
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]